Greaca homerică - Text & traducere Murnu & comentarii

μῆνιν ἄειδε θεὰ Πηληϊάδεω Ἀχιλῆος	001
Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,

μῆνιν este emfatic prin poziție și este tema centrală a Iliadei. Este furia cumplită a lui Ahile, urmată de consecințele teribile asupra grecilor, pe care poetul o folosește ca scânteie a intrigii. - ἄειδε [ἀείδω]: prez. act. imper., pers. a II-a sg., cântă, adică inspiră-mă cu darul tău de a cânta, GH569. - θεά (muza cântării) este vocativ. - Πηληιάδεω = Πηληιάδαο, GH073 (proababil că inițial era aici Πηληιάδα' Ἀχιλῆος)

οὐλομένην, ἣ μυρί᾽ Ἀχαιοῖς ἄλγε᾽ ἔθηκε,	002
Patima crudă ce-Aheilor mii de amaruri aduse;

οὐλομένην este emfatic prin aceea că stă la început de vers și la sfârșit de propoziție și într-o ordine altfel decât cea normală. Este într-un fel de apoziție cu μῆνιν, ca și când ar fi un gând ulterior, și este extins și amplificat prin propoziția care-i urmează. - ἥ [ὅς, ἥ, ὄ, GH273] se referă la μῆνιν. - μυρί' Ἀχαιοῖς: pentru hiat, vezi GH076, 678, 3.

πολλὰς δ᾽ ἰφθίμους ψυχὰς Ἄιδι προΐαψεν	003
Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltă,

Este pur și simplu un mod grafic de a spune "a ucis". - προΐαψεν: GH330, 331, 337. - Ἄιδι = Ἄϝιδι. Pentru grecii antici, tărâmul lui Hades nu era în primul rând un loc de pedeapsă, tortură și orori, cum este în Iadul definit în creștinism, ci o copie palidă și lipsită de bucurie a lumii de sus, locuința tuturor sufletelor plecate ale celor morți. De aceea nimeni, oricât de bun și evlavios, nu se temea de moarte.

ἡρώων, αὐτοὺς δὲ ἑλώρια τεῦχε κύνεσσιν	004
Trupul făcându-le hrană la câni și la feluri de păsări

ἡρώων este emfatic prin aceea că stă la început de propoziție și ordinea în care se află nu este una firească. - δὲ ἑλώρια = δὲ ϝελώρια (GH080) - αὐτούς: ei înșiși, și nu umbrele sau sufletele lor. - τεῦχε = ἔτευχε: GH337. Pentru ca sufletul celui mort să capete odihnă, era necesar ca trupul să fie îngropat sau ars, cu ritualurile funerare potrivite. Dacă dușmanul câștiga posesia trupului cuiva, el putea, ca semn al răului celui mai mare pe care l-ar fi putut face, să-l dea câinilor și păsărilor ca să-l devoreze. Acest lucru amplifică patosul temei poetului. Scena din pasajele următoare arată cu câtă înfocare s-au luptat grecii și troienii pentru trupurile celor uciși. Ahile, care a fost lovit de către Paris în călcâi, zace mort în toiul luptei. Troienii i-au înhățat trupul, grăbindu-se să-l tragă în interiorul liniilor lor de luptă. Glaucos, unul dintre ei, pe când încerca să lege o curea a piciorului lui Ahile, cade rănit mortal de Aias, care apără cu strășnicie trupul celui mort. S-au alăturat luptei și alți troieni, printre care Paris, Eneas, Laodocos și Echippos.

οἰωνοῖσί τε πᾶσι, Διὸς δ᾽ ἐτελείετο βουλή,	005
Și împlinită fu voia lui Zeus, de când Agamemnon,

ἐτελείετο [τελείω]: imperf. pas. ind., pers. a III-a sg., se împlinea. Aceste versuri, împreună cu următoarele două, formează introducerea Iliadei. Subiectul este anunțat în chiar primul cuvânt (μῆνις). Ceea ce formează tema principală a poemului este mânia lui Ahile în acord cu voința lui Zeus.

ἐξ οὗ δὴ τὰ πρῶτα διαστήτην ἐρίσαντε	006
Craiul născut din Atreu, și dumnezeiescul Ahile

οὗ [ὅς, ἥ, ὅ, GH273], ἐξ οὗ, referindu-se la ἄειδε de mai sus, din vremea în care, literalmente, din care [timp]. - τὰ πρῶτα: GH281-282. - διαστήτην = διεστήτην, GH337 [διίστημι]. - ἐρίσαντε [ἐρίζω]: aor. participiu activ, nom., dual, masc., (cei doi) certându-se.

Ἀτρεΐδης τε ἄναξ ἀνδρῶν καὶ δῖος Ἀχιλλεύς.	007
S-au dezbinat după cearta ce fuse-ntre dânșii iscată.

Acst vers este în apoziție cu subiectul lui διαστήτην. Fiul lui Atreu este Agamemnon, comandantul șef al expediției militare aliate grecești împotriva Troiei, intreprinsă pentru a o aduce înapoi pe Elena, soția lui Menelau, fratele lui Agamemnon: ea fusese răpită de la casa ei din Grecia de către Paris, fiul lui Priam, și se găsea acum în Troia. - τε ἄναξ = τε ϝάναξ, GH080. Fiul lui Atreu era atât de bine cunoscut ascultătorilor lui Homer încât n-a fost necesar să i se pomenească numele, Agamemnon.

τίς τ᾽ ἄρ σφωε θεῶν ἔριδι ξυνέηκε μάχεσθαι;	008
Care fu zeul ce-i puse pe ei să s-apuce de sfadă?

Acest vers este o întrebare retorică, adresată de poet auditoriului său, pentru a atrage atenția și curiozitatea, căreia tot el îi dă apoi răspunsul - o metodă obișnuită pentru vorbitorii în public. - σφωη [ἕο]: pron. pers. a III-a, ac. dual, aceștia doi. - ἔριδι: GH509 - μάχεσθαι [μάχομαι]: infinitiv prez. act., deponent, a lupta.

Λητοῦς καὶ Διὸς υἱός· ὃ γὰρ βασιλῆϊ χολωθεὶς	009
Fiul lui Zeus și-al Letei, Apolon. În ciuda-i pe craiul,

βασιλῆι = Ἀγαμέμνονι - Λητοῦς καὶ Διὸς υἱός = Ἀπόλλων, care a cauzat în mod indirect conflictul, prin aceea că a adus o molimă asupra grecilor, ceea ce a dat ocazia conflictului între Ahile și Agamemnon.

νοῦσον ἀνὰ στρατὸν ὄρσε κακήν, ὀλέκοντο δὲ λαοί,	010
Molimă grea răspândise și oastea-i pornise să piară,

νοῦσον este emfatic prin poziție, așa cum este și κακήν, și este mai departe explicat și extins prin propoziția următoare. - ὀλέκοντο = ὠλέκοντο, GH337 [ὀλέκω], imperf. pas. indic., pers. a III-a pl., erau nimiciți, piereau. - λαοί: ostașii armatei grecești. Referitor la primele șapte versuri, citiți LH1305 (partea de sfârșit) și comparați Hermann Grimm: "Aceste prime versuri sunt precum tonurile unui marș funerar care se ridică spre un cer acoperit de nori mohorâți. O serie de versuri care, așa cum ar face-o niște crainici, anunță întregul poem. Un nor mohorât se adună deasupra grecilor. Câmpul este acoperit cu trupurile eroilor căzuți. Câinii și vulturii sfâșie trupurile celor uciși. Omul cel mai puternic și cel mai mare descendent muritor din Zeus se ceartă. Zeus a hotărât nimicirea oamenilor. Toate acestea într-o singură frază, care se termină cu Ἀχιλλεύς." Cu o fină percepție poetică, Homer își începe povestea chiar în mijlocul unei situații agitate și permite ca fundalul întâmplărilor precedente să se dezvăluie treptat, după cum este necesar, în cursul narațiunii sale. Pentru a crea o situație care va cauza în mod inevitabil un conflict atât de extins prin consecințele sale, nu este suficient să opereze doar factori umani și naturali, ci trebuie ca niște divinități să motiveze acțiunea. Acest lucru oferă poetului o scară mai largă imaginației sale creative și face ca orice să fie posibil.

οὕνεκα τὸν Χρύσην ἠτίμασεν ἀρητῆρα	011
Pentru c-Atrid cutezase pe preotul Hrises să-nfrunte,

τόν = (illum): cel binecunoscut, având în vedere că cercul de legende este familiar ascultătorilor bardului. - ἠτίμασεν [ἀτιμάζω]. - ἀρητῆρα: GH682. Se va observa că acest vers se termină în doi spondei, marcându-l astfel ca "vers spondaic". Aceasta, împreună cu poziția sa de cuvânt final, îi conferă o emfază specială, făcându-l practic să însemne "cu toate că era preot", ceea ce l-ar face să fie obiectul unei reverențe speciale.

Ἀτρεΐδης· ὃ γὰρ ἦλθε θοὰς ἐπὶ νῆας Ἀχαιῶν	012
Când cuviosul veni la corăbii, în tabăr-ahee,

Ἀτρεΐδης este în mod distinct făcut emfatic prin poziție. El este cel care trebuie să poarte responsabilitatea pentru disprețul arătat preotului. - ἐπὶ νῆας, adică la tabăra grecilor de pe țărm, unde aceștia își trăseseră corăbiile din apă.

λυσόμενός τε θύγατρα φέρων τ᾽ ἀπερείσι᾽ ἄποινα,	013
Ca să-și răscumpere fata cu-o mare mulțime de daruri.

λυσσόμενος [λύω]: part. viit. med., nom. sg. masc. (determină pe ὁ, care se referă la preot), fiind pe cale (dorind) să răsplătească, ca să răsplătească, GH609, 5. - φέρων [φέρω]: part. prez. act., nom. sg. masc. (de asemenea determină pe ὁ), purtând, aducând. - ἀπερείσι' ἄποινα este un exemplu de exagerare epică, care nu este rară în astfel de compoziții.

στέμματ᾽ ἔχων ἐν χερσὶν ἑκηβόλου Ἀπόλλωνος	014
Cârja de aur ținând cu podoabe de sfinte cordele,

ἔχων [ἔχω]: part. prez. act., nom. sg. masc. (determină pe ὁ), având, deținând. Darurile erau probabil lingouri de aur și argint și alte articole de comerț valoroase. Preotul se bazează pe două lucruri pentru a-i influența pe greci: 1) lăcomia, de aceea el aduce darurile, ἄποινα. 2) reverența, având în vedere că el purta cununile (panglici din lână albă) și sceptrul ca semn al poziției sale. - χερσὶν ἑκηβόλου: inițial, χερσὶ ϝεκηβόλου. - ἑκηβόλου Ἀπόλλωνος: GH071, 673. Lui Apolon i se aplică aici epitetul de "țintaș", prezentat fiind ca zeul arcaș, atât de important pentru acțiunea care urmează, în care el îi ucide pe greci cu săgețile sale. În calitatea sa de dumnezeu al războiului, Iahve era de asemenea ununeori un dumnezeu arcaș. "Dumnezeu este un judecător drept ... arcul Său l-a încordat și l-a pregătit". Comparați istorisirea curcubeului: "Pun curcubeul Meu (adică, semnul Meu ca dumnezeu al războiului) în nor".

χρυσέῳ ἀνὰ σκήπτρῳ, καὶ λίσσετο πάντας Ἀχαιούς,	015
Daru-nchinat lui Apolon, de-Ahei se ruga deopotrivă,

Χρυσέῳ: hiat, GH086. - χρυσέῳ ἀνά: GH673. - καὶ ἐλίσσετο: GH673. Ultima parte a acestui vers arată că scena are loc la o adunare a grecilor. Sceptrul era un simbol autorității. El trebuie desigur să fie din aur, dacă este să apară într-o formă potrivită în epopee. Întreaga atmosferă a unui poem de acest fel este supraomenească. Personajele sale principale sunt divine sau semi-divine, iar echipamenul lor trebuie să fie cu totul dintr-un material mai prețios decât cel care este suficient pentru muritorii de rând. Astfel, Apolon are o sabie din aur. Mulți dintre războinicii din fața Troiei au armuri din aur, iar zeii șed pe tronuri din aur care stau pe pavaje din aur în locurile lor din Olimp. În același fel noul Ierusalim are străzi din aur și porți din perle. - ἐλίσσετο [λίσσομαι]: imperf. act. ind. pers. a III-a sg. verb deponent. Se va observa forța imperfectului: bătrânul preot continua să-i implore pe Agamemnon și pe fratele acestuia Menelau, dar Agamamnon, în ciuda acestor ocazii repetate de a profita de mila zeului, alege în mod deliberat să-l disprețuiască pe trimisul său sfânt.

Ἀτρεΐδα δὲ μάλιστα δύω, κοσμήτορε λαῶν·	016
Dar mai cu seamă de-Atrizi, cele două mai mari căpetenii:

Ἀτρεΐδα = Menelau și Agamemnon. Preotul provine din Hrisa, un mic oraș de lângă Troia, care fusese jefuit de grecii invadatori. Fiica sa fusese luată prizonier de război, iar el vine acum în tabăra grecilor, unde corăbiile erau trase pe țărm, pentru a o răscumpăra.

"Ἀτρεΐδαι τε καὶ ἄλλοι ἐυκνήμιδες Ἀχαιοί,	017
„Voi, căpetenii Atrizi și Ahei cu frumoase pulpare,

Ἀτρεΐδαι etc., vocativ. - καὶ ἄλλοι ἐυκνήμιδες GH673. Pulparele erau un fel de apărători pentru picioare împotriva julirii produse de scutul lung al purtătorului.

ὑμῖν μὲν θεοὶ δοῖεν Ὀλύμπια δώματ' ἔχοντες	018
Fie ca zeii-ntronați în Olimp la război să v-ajute

ὑμῖν [σύ]: dat. pl., vouă. - θεοί: o singură silabă, prin hiat, GH086. μέν: corelativ cu δέ, vs. 20. - δοῖεν [δίδωμι]: optativ aor. act., III pl. (subiectul său este θεοί), deie-vă. - ἔχοντες [ἔχω]: part. prez. act., nom. pl. masc. (determină pe θεοί), având, posedând. Zeii locuiau în palate pe vârful muntelui Olimp, un munte înalt în nordul Tesaliei. Vezi comentariile la vs. 44, (LH2306). 18 și urm. ὑμῖν θεοί δοῖεν etc. "Fie ca să se împlinească și dorința voastră și a mea." Evident că el nu are nimic împotrivă ca grecii să-și ia partea lor de plată de la Priam și poporul său, care pentru preot erau de interes considerabil mai mic decât iubita lui fiică. Personajele lui Homer sunt adeseori individualiste. Dacă grecii i-ar fi îndeplinit cererea, el era gata să-și îndrepte rugăciunile în favoarea lor. El nu era nici prima și nici ultima persoană care să acționeze sub impresia că rezultatul unui război important ar putea fi influențat prin apelul personal către zeul său. În loc să-i redea discursul la mâna a doua, preotul este adus în față in propria persona și vorbește el însuși. Poetul asigură astfel un efect mai puternic decât ar produce un discurs indirect.

ἐκπέρσαι Πριάμοιο πόλιν, εὖ δ' οἴκαδ' ἱκέσθαι·	019
Troia ușor să luați și cu bine s-ajungeți acasă!

ἐκπέρσαι [ἐκπέρθω]: inf. aor. act., jefuiesc, distrug (din temelii). - ἱκέσθαι [ἱκέομαι]: inf. aor. act., ajung, sosesc. - πόλιν GH667, 1.

παῖδα δ' ἐμοὶ λῦσαί τε φίλην, τὰ τ' ἄποινα δέχεσθαι	020
Ci-napoiați-mi copila robită, primind aste daruri,

Prin poziția sa în vers, παῖδα este emfatic. "Pentru copila mea fac eu aceste cereri." Observați cum adăugarea lui φίλην amplifică patosul pledoariei bătrânului. - λῦσαι, δέχεσθαι: forme de infinitiv aor. și prez. act., folosite ca imperative, GH607, 11, eliberați și acceptați. Observați rima lui δέχεσθαι cu ἱκέσθαι în vs. 19. Bătrânul preot subliniază astfel că întoarcerea lor acasă, ἱκέσθαι, s-ar putea să depindă de acceptarea din partea lor, δέχεσθαι, a darurilor. - τά: acestea: preotul arată evident spre darurile pe care le-a adus.

ἁζόμενοι Διὸς υἱὸν ἑκηβόλον Ἀπόλλωνα."	021
Dacă vă temeți de fiul lui Zeus, de-arcașul Apolon."

ἁζόμενοι [ἅζομαι]: part. prez. act., nom. pl. masc. (determinând subiectele implicite ale lui λῦσαι și δέχεσθαι), venerând. 21 este un vers spondaic, GH682; "dați cinste zeului", adică mie, reprezentantul lui, căci a-l insulta pe preot ar însemna să-l insulți pe zeu. Încheierea pledoariei sale este impresionantă în special prin aceea că se termină într-un vers spondaic cu numele zeului. Probabil că termenul ἑκηβόλον este folosit cu intenția de a transmite un avertisment semitransparent. Cu alte cuvinte, dacă ei nu-i îndeplinesc rugămintea și refuză astfel să-l venereze pe zeu, Apolon, în calitatea sa de Țintaș, ar putea aduce răzbunarea asupra lor.

ἔνθ' ἄλλοι μὲν πάντες ἐπευφήμησαν Ἀχαιοὶ	022
Asta vorbi, și cu toții strigau, învoindu-se-Aheii

μέν corelativ cu ἀλλ', vs. 24, prin care ἄλλοι πάντες Ἀχαιοί este pus în contrast cu Ἀτρεΐδης.

αἰδεῖσθαί θ' ἱερῆα καὶ ἀγλαὰ δέχθαι ἄποινα·	023
S-aibă rușine de preot, primindu-i mândrețea de daruri.

αἰδεῖσθαι = αἰδέεσθαι, GH084-085. - θ' = τε, GH075, 082. - καὶ ἀγλαὰ δέχθαι ἄποινα: GH673. αἰδεῖσθαι este un răspuns afirmativ la ἁζόμενοι al bătrânului preot în vs. 21. ἀγλαά furnizează un motiv pentru care ei erau atât de binevoitori să primească darurile.

ἀλλ' οὐκ Ἀτρεΐδῃ Ἀγαμέμνονι ἥνδανε θυμῷ,	024
Nu i-a plăcut lui Atrid Agamemnon îndemnul acesta,

ἀλλ' οὐκ pune acțiunea lui Agamemnon în contrast puternic cu cea a tuturor celorlalți Ahei (ἄλλοι μὲν πάντες). - Ἀτρεΐδῃ: GH496, 676. - ἥνδανε = ϝηνδανε = σϝηνδανε = Lat. suadeo, dulce etc.. - θυμῷ: GH509.

ἀλλὰ κακῶς ἀφίει, κρατερὸν δ' ἐπὶ μῦθον ἔτελλεν·	025
Și l-a respins fără milă pe preot cu aspră poruncă:

ἐπὶ ... ἔτελλεν: "tmesis", GH548-549. - κακῶς: cu brutalitate (de asemenea cu răutate, adică cu consecințe dezastruoase).

"μή σε γέρον κοίλῃσιν ἐγὼ παρὰ νηυσὶ κιχείω	026
„Vezi, o moșnege, să nu te mai prind pe-aici la corăbii,

"Să nu dau peste tine." - κιχήω [κιχάνω]: conjunctiv aor. act., I sg., cu μή, să nu cumva să vin, să nu dau peste tine. - σέ [σύ]: ac. sg., pe tine. - ἐγω este întotdeauna emfatic, GH261.

ἢ νῦν δηθύνοντ' ἢ ὕστερον αὖτις ἰόντα,	027
Ori între noi zăbovind ori încoace venindu-ne iară;

δηθύοντ' = δηθύοντα [δηθύνω] și ἰόντα [εἰμί] sunt participii prez. act., ac. sg. masc. (determinând pe σε), zăbovind, întârziind. - αὖτις ἰόντα: revenind, întorcându-te. - ὕστερον: adv., GH281 - ἤ ὕστερον = ἠϝ ὕστερον. Pentru a înțelege deplin această situație, trebuie să ne amintim că fata fusese capturată de greci într-o expediție de jaf în apropierea Troiei și, la împărțeala prăzii, ea a picat în partea lui Agamemnon, fiind acum în proprietatea acestuia. Așa că bătrânul preot nu are dificultăți în a-i câștiga pe toți ceilalți Ahei, care primesc bucuroși propunerea lui; Agamemnon însă, singurul care ar pierde ceva prin această tranzacție, nu este de acord. Se pare că el nu este gata să returneze un premiu prețios în schimbul câtorva bucăți de aur și argint, sau a unor vase și tigăi vechi și a rugăciunilor ieftine ale unui preot pios. Pietatea celorlalți greci și respectul lor față de preot sunt puse în puternic contrast cu acțiunea lui Agamemnon, singurul care arată răutate, și asta cu obstinație. Purtarea sa este lipsită de orice șansă de compensare, el fiind un păcătos fără evlavie care se și poartă brutal și urât cu preotul. Ca o consecință a tuturor acestor lucruri, după cum vom afla din desfășurarea ulterioară a evenimentelor, cei care suferă în principal vor fi soldații, care pier în număr mare, în timp ce Agamemnon scapă de molimă. Acesta este cu adevărat un neajuns artistic care ofensează simțul justiției poetice. Dar este necesar, pentru desfășurarea ulterioară a intrigii, ca regele să rămână în viață și, cum s-a dovedit de altfel de-a lungul istoriei, "când regele păcătuiește, poporul suferă". Agamemnon este prea supărat ca ia în considerare vreunul din lucrurile spuse de preot și nici măcar nu-i mulțumește pentru rugăciunea ca expediția să fie încununată de succes și întoarcerea acasă să le fie cu bine (vs. 18-19), ci le consideră pe acestea ca pe ceva de la sine înțeles (vezi vs. 30 în lecția următoare). El nu-l respectă nici pe zeu și nici pe preot, preferând-o pe fată și nu darurile. Adresându-se preotului scurt, prin γέρον, bâtrâne, el nu ia în seamă apelul acestuia ca reprezentant al zeului.

μή νύ τοι οὐ χραίσμῃ σκῆπτρον καὶ στέμμα θεοῖο.	028
Mi-e că ți-or fi de prisos a ta cârjă și semnele sfinte.

τοι [σύ]: GH260, 496 - χραίσμῃ [χραισμέω]: conjunctiv, III sg., să ajute, să fie de ajutor. Chiar dacă este la singular, acest verb are un subiect plural. Se acordă, totuși, cu subiectul său cel mai apropiat, σκῆπτρον, GH473, 2.

τὴν δ' ἐγὼ οὐ λύσω· πρίν μιν καὶ γῆρας ἔπεισιν	029
Nu-ți voi da fata-napoi, ba chiar cărunți-va-n robie

τήν este emfatic și este rostit scurt, cu superioritate, probabil cu un gest disprețuitor, sau arătând cu degetul peste umăr spre cortul în care se afla fata. - ἐγώ este pus în contrast emfatic cu ceilalți greci. "Chiar dacă ceilalți sunt de acord cu tine, eu am ceva de spus aici." - καί: chiar.

ἡμετέρῳ ἐνὶ οἴκῳ ἐν Ἄργεϊ, τηλόθι πάτρης,	030
Tocmai în Argos acasă la mine, de țara-i departe,

Aceste lucruri sunt spuse cu intenția de a-l insulta pe tată și de a-i răni sentimentele cât mai adânc posibil. - ἡμετέρῳ: emfatic; ea nu se va mai întoarce niciodată la tine și la ai tăi.

ἱστὸν ἐποιχομένην καὶ ἐμὸν λέχος ἀντιόωσαν.	031
Pânză țesând la război și culcându-se-alături de mine.

ἐποιχομένην [ἐποίχομαι]: part. prez. act. (deponent) ac. sg. fem. (determinând pe μιν, pe ea), ocupându-se cu. - ἀντιόωσαν: o formă "asimilată", GH445-448.

ἀλλ' ἴθι μή μ' ἐρέθιζε, σαώτερος ὥς κε νέηαι."	032
Du-te dar, nu mă-ndârji, dacă teafăr dorești să poți merge."

ἴθι [εἰμί]: imperat. prez. act., II sg., mergi, du-te. - ἐρέθιζε [ἐρεθίζω]: imperat. prez. act., II sg., stârnește, înfurie. - νέηαι [νέομαι]: conjunct. prez. act. (deponent), II sg., să te-ntorci. - σαώτερος (emfatic prin poziție): mai teafăr ("decât dacă ai fi încercat să mai stai"). - νέηαι (οἴκαδε). "Tu te bazezi pe însemnele tale (σκῆπτρον καὶ στέμμα θεοῖο) ca preot să te protejeze. Ele nu-ți vor fi de ajutor dacă continui să mă înfurii". "Fiica ta nu se va întoarce niciodată la tine, ci va fi roabă toată viața ei și va contribui la confortul meu și la buna mea plăcere." Pentru a face soarta fetei captive încă și mai amară, ea trebuie să îndure toate acestea într-o țară îndepărtată, printre străini, care s-ar putea să nu-i arate întotdeauna simpatie. Descrierea de mai sus arată intrarea în teritoriul fortificat în care se află palatul lui Agamemnon, unde acesta intenționează s-o folosească pe fiica preotului ca roabă. Este caracteristic artei poetului faptul că Agamemnon este reprezentat ca lăsând în seama imaginației forma terifiantă pe care brutalitatea sa ar putea-o lua, cu toate că amenințarea sa conține sugestia cum că dacă bătrânul nu pleacă imediat, acesta ar putea plăti cu viața pentru o astfel de îndrăzneală. Neavând nici argumente și nici motive potrivite de oferit, Agamemnon recurge la invective pentru a încheia discuția și de a se debarasa de vizitatorul său nedorit. Homer reprezintă brutalitatea lui Agamemnon într-o lumină puternică, pregătind astfel terenul pentru indignarea indreptățită a zeului și consecințele groaznice pe care armata greacă le va suferi de pe urma impietății nechibzuite a regelui.

ὣς ἔφατ', ἔδεισεν δ' ὃ γέρων καὶ ἐπείθετο μύθῳ.	033
Astfel a zis, și bătrânul de teamă, auzindu-i porunca,

ἔδεισεν = ἔδϝεισεν - ὁ: demonstrativ, ca în vs. 35 de mai jos, bătrânul. - μύθῳ GH496.

βῆ δ' ἀκέων παρὰ θῖνα πολυφλοίσβοιο θαλάσσης.	034
Merse tăcut pe la marginea mării bătută de valuri

βῆ = ἔβη - ἀκέων ... πολυφλοίσβοιο sunt puse în contrast intenționat. Acest cuvânt, descriind marea agitată care urlă, este ales probabil pentru a simboliza tumultul nesfârșit al sufletului preotului, în contrast cu calmul său exterior. πολυφλοίσβοιο este un cuvânt onomatopeic, adică sunetul cuvântului sugerează și imită înțelesul acestuia, astfel că poetul, folosind această expresie, îl face pe ascultător să audă urletul mării.

πολλὰ δ' ἔπειτ' ἀπάνευθε κιὼν ἠρᾶθ' ὃ γεραιὸς	035
Unde deoparte stătu și rugare rosti către zeul

πολλά GH280-281 - ἠρᾶθ' = ἠρᾶτο = ἠράετο [ἀράομαι] GH075, 082, 084-085 - ἀπάνευθε: desigur, bătrânul preot are un motiv foarte practic să se îndepărteze suficient de mult, și anume ca Agamenon să nu-l audă.

Ἀπόλλωνι ἄνακτι, τὸν ἠύκομος τέκε Λητώ·	036
Febos Apolon, născutul din Leto, pletoasa zeiță:

τέκε = ἔτεκε - ϝάνακτι, protector, paznic. - τόν: relativ; posibil să fi fost considerat ca demonstrativ, GH528, 3, Observație.

κλῦθί μευ, ἀργυρότοξ', ὃς Χρύσην ἀμφιβέβηκας	037
„Tu cel cu arcul de-argint, tu paznicul Hrisei, Sminteus,

κλῦθι [κλεύω]: imperat. aor. act., II sg., ascultă!* - μευ [ἐγώ]: gen. sg., GH484. - ἀργυρότοξ'(ε) este desigur vocativ. Chemându-l în calitatea sa de zeu arcaș, preotul are deja în minte felul de răspuns pe care îl dorește la rugăciunea sa. Ar vrea ca zeul să-i ucidă pe greci cu săgețile lui. Desigur că arcul lui Apolon trebuie să fie dintr-un metal prețios, ca să se potrivească demnității unui zeu. Citiți din nou explicațiile la versetul 15, LH1605. - ἀμφιβέβηκας: perfectul se va traduce prin prezent, ocrotești. Este imaginea unui luptător care-și întinde piciorul peste un camarad căzut pentru a-l proteja, sau a unui animal care-și apără puiul în fața unei primejdii.

Κίλλάν τε ζαθέην, Τενέδοιό τε ἶφι ἀνάσσεις,	038
Care vârtos ocrotești Tenedos și Chila prea sfântă,

Τενέδοιο GH485. - ζαθέην: Chila este numită "preasfântă" deoarece acolo se afla un templu sau o zonă sacră pe care zeul îi plăcea să o viziteze. - ἀνάσσεις: stăpân protector al artei. - τε ϝῖθι ϝασάσσεις.

Σμινθεῦ, εἴ ποτέ τοι χαρίεντ' ἐπὶ νηὸν ἔρεψα,	039
Dacă ziditu-ți-am eu vreun mândru locaș de mărire,

ἐπὶ ... ἔρεψα GH549. Rolul pe care bătrânului preot și l-a asumat în construirea templului fusese probabil acela de supraveghetor, în timp ce oameni obișnuiți au executat lucrarea. - τοι [σύ]: dat. sg., ție. - Σμινθεῦ: după cum la versul 37 preotul îl invocă pe zeu numindu-l ἀργυρότοξος, sugerând că acesta ar trebui să-și aducă arcul, are și aici în minte în mod evident un scop, numindu-l Sminteus, adică zeul șoarece. Pentru că vechii greci, probabil fără să cunoască baza științifică, erau conștienți de legătura dintre șoareci și diverse molime. (Vezi răspândirea ciumei bubonice prin intermediul șobolanilor). Astfel, Apolon putea aduce, asupra oricui ar fi dorit el, o molimă mortală cu ajutorul șoarecilor.

ἢ εἰ δή ποτέ τοι κατὰ πίονα μηρί' ἔκηα	040
Ori închinatu-ți-am grasele buturi de capre și tauri,

τοι [σύ]: dat. sg., ție - κατὰ ... ἔκηα GH549.

ταύρων ἠδ' αἰγῶν, τόδε μοι κρήηνον ἐέλδωρ·	041
Glasul auzi-mi-l, Doamne, și-o singură vrere-mplinește-mi:

μοι [ἐγώ]: dat. sg., mie - κρήηνον [κραιαίνω]: Imper. aor. act., II sg., împlinește!

τίσειαν Δαναοὶ ἐμὰ δάκρυα σοῖσι βέλεσσιν.	042
Stropii de plâns, cu săgețile tale plătească-mi Danaii!"

τίσειαν [τίνω]: optativ. aor. act. III pl., să plătească! - βέλεσσιν: GH505 - Δαναοί pare a fi folosit ca nume dat grecilor lui Homer fără vreo distncție în ce privește înțelesul față de Ἀχαιοί sau Ἀργεῖοι. Povara rugăciunii preotului (versurile 37-42) este: "Te-am pus sub obligații importante; de aceea tu trebuie să-mi faci acest mic favor". Pentru o jertfă de acest fel, preotul ardea pentru zeu părți alese ale animalului, ca să-i fie acestuia spre ospăț. Zeul primea jertfa prin fumul ce se ridica spre cer. - μηρία (vs. 40) erau bucăți de coapsă, oasele cu măduvă și ceva carne. Măduva oaselor era considerată o delicatesă specială. Observați cât de detaliat enumeră preotul favorurile pe care le-a făcut zeului. "Am construit pentru tine un altar, pentru plăcerea ta, și ți-am dăruit bucățile de coapsă cele mai bune, împreună cu oasele și măduva, și jur că au avut pe ele și multă grăsime". La versurile 39-42 observați efectul de ritm produs prin repetarea sunetului οι, ceea ce aduce cuvintele τοι, τοι, μοι, Δαναοί într-o poziție proeminentă. Preotul îi făcuse zeului atât de multe favoruri încât zeul trebuia să facă și el ceva pentru preot și să răzbune nedreptățile suferite de acesta, prin a-i ucide pe Danai. Dacă am fi pe tărâmul rațiunii și nu al poeziei, cu cerințele ei artistice și cu necesitatea legată de continuarea intrigii, ne-am putea întreba de ce bătrânul nu-i cere zeului să-l pedepsească pe Agamemnon direct, ceea ce ar fi fost o acțiune mult mai ușoară și ar fi produs rezultatul dorit cu mai multă certitudine.

ὧς ἔφατ' εὐχόμενος, τοῦ δ' ἔκλυε Φοῖβος Ἀπόλλων,	043
Astfel rugatu-s-a el. Auzi săgetașul Apolon

ἔφατ' [φημί]. - τοῦ GH484. - Φοῖβος: luminos, strălucitor; Apolon era zeul luminii.

βῆ δὲ κατ' Οὐλύμποιο καρήνων χωόμενος κῆρ,	044
Și mânios de pe vârful Olimpului merse la vale

βῆ = ἔβη [βαίνω], a pornit. Oamenii credeau că locuința zeilor era în Olimp, un munte înalt din nordul Tesaliei. - κῆρ GH614. Nu se considera nepotrivit ca zeii să-și arate mânia (χωόμενος). - βῆ κατ' Οὐλύμποιο (Ὀλύμποιο, GH071) καρήνων: locuind în Olimp, zeii trebuie să coboare pe pământ pentru a-și duce la îndeplinire planurile în ce-i privește pe oameni. Apolon se odihnea, probabil, în palatul său de pe muntele Olimp, când aude rugăciunea preotului.

τόξ' ὤμοισιν ἔχων ἀμφηρεφέα τε φαρέτρην.	045
Arcul pe umăr având și tolba vârtos căpăcită.

τόξα: un singur arc; se folosește pluralul pentru a vizualiza diferitele părți ale acestuia. - ὤμοισιν GH509. - ἀμφηρεφέα are aici vocala finală lungă cu toate că ar trebui să fie scurtă - motivul nu se cunoaște.

ἔκλαγξαν δ' ἄρ' ὀιστοὶ ἐπ' ὤμων χωομένοιο,	046
Lung zuruiră săgețile-n tolba-i din spate, când zeul

ἔκλαγξαν, ca și πολυφλοίσβοιο (vs. 34, LH2105), este un cuvânt onomatopeic: parcă auzi zbârnâitul săgeților zeului în mânia lui. - χωομένοιο este folosit substantival, plin de mânie.

αὐτοῦ κινηθέντος· ὃ δ' ἤιε νυκτὶ ἐοικώς.	047
Plin de mânie porni, nălucindu-se-asemenea nopții,

αὐτοῦ κινηθέντος: GH611. - νυκτί: GH507. - ϝεϝοικώς. - αὐτοῦ este emfatic prin poziție. Însuși puternicul zeu este acum în fața noastră. - νυκτὶ ἐοικώς, asemenea nopții, atât din punctul de vedere al repeziciunii, cât și al fricii asociate cu noaptea. Această expresie imaginează apariția sa după cum ochiul o percepe, tot așa cum ἔκλαγξαν o face din punctul de vedere al percepției auditive.

ἕζετ' ἔπειτ' ἀπάνευθε νεῶν, μετὰ δ' ἰὸν ἕηκεν·	048
Stete deoparte de tabăr-apoi și da drumul săgeții.

νεῶν = νηῶν, GH072, 492. - μετὰ ... ἕηκεν GH549. - ἰόν: prima săgeată. Poetul definește astfel foarte clar imaginea pe care vrea s-o zugrăvească.

δεινὴ δὲ κλαγγὴ γένετ' ἀργυρέοιο βιοῖο.	049
Groaznic fu zăngănul arcului cel luminos ca argintul.

δεινή: groaznic. - κλαγγή: onomatopeic. Astfel auzim zgomotul arcului. Ritmul versului, în special spre sfârșitul lui, ajută la producerea acestui efect. - βιοῖο: genitiv de sursă, GH487.

οὐρῆας μὲν πρῶτον ἐπῴχετο καὶ κύνας ἀργούς,	050
Zeul întâi nimerit-a în muli și-n ogarii cei sprinteni,

πρῶτον: GH280-281. - ἐπώχετο [ἐποίχομαι] ἀργούς: iute precum o strălucire de argint, un mod foarte pitoresc de prezentare a efectului pe care îl are asupra ochiului mișcarea rapidă a picioarelor câinilor în alergare. Acest pasaj descrie cu precizie cursul normal al unor astfel de molime, unde poetul, probabil fără să fie conștient de asta, urmează îndeaproape rezultatele științei medicale moderne, stabilind faptul că astfel de molime atacă de obicei animalele mai întâi, iar de la acestea contagiunea se răspândește printre oameni. Pe parcursul acestui întreg proces, zeul trebuie privit ca șezând într-un loc privilegiat, probabil un nor potrivit, sau un deal din apropiere. El este desigur ascuns privirii grecilor în suferință, care probabil că încă nu bănuiesc care este cauza reală a suferințelor lor. Zbârnâitul arcului său ar putea fi cu ușurință confundat cu un tunet. Pentru omul modern, ar părea o lipsă de demnitate, ca să nu-i spunem degradare, să-l vadă pe zeu atât de prins în mânia sa, venind din Olimp cu toate atributele terorii, gata să-i distrugă pe greci pentru insulta adusă (prin Agamemnon) preotului său, așezându-se și îndreptând instrumentele morții asupra catârilor și câinilor din tabără, care nu l-au supărat cu nimic. Acest lucru pare a se datora fuziunii a două concepții: (1) descrierea poetică a mâniei zeului răzbunător, care se pregătește să-i nimicească pe cei care l-au insultat pe preotul său și (2) descrierea de fapt a cursului obișnuit al unei molime.

αὐτὰρ ἔπειτ' αὐτοῖσι βέλος ἐχεπευκὲς ἐφιεὶς	051
Dar mai ținti dup-aceea și-n oaste săgeți otrăvite,

αὐτοῖσι: GH504, oamenii (stăpânii animalelor), în contrast cu animalele, GH541, 6. - inițial, βέλος σεχεπευκες, GH667, 2 (668), 103-104, 119. - αὐτοῖσι se referă desigur la greci și îi aduce pe aceștia într-o poziție proeminentă. "Molima nu s-a oprit la animale, ci i-a atacat și pe stăpânii acestora."

βάλλ'· αἰεὶ δὲ πυραὶ νεκύων καίοντο θαμειαί.	052
Morții ardeau sumedenii pe ruguri. Și-n vreme de nouă

βαλλ' este emfatic prin poziție, prin pauza care-i urmează, prin sunetul prelungit ca un tril λλ (făcându-l pe acesta să fie onomatopeic) și prin înțeles (imperfect). Imperfectul reprezintă o serie de acțiuni repetate. Observați cu câtă forță vizuală prezintă poetul numărul mare de morți din cauza săgeților zeului. Putem vedea rugurile funerare, cu grămezile lor de morți, arzând peste tot. În tot acest pasaj, comparați ce spune Lessing in Lacoon, acolo unde discută unele diferențe fundamentale între arta pictorului și cea a poetului. "Imaginea molimei. Ce vedem pe pânză? Trupuri moarte, flăcările rugurilor funerare, cei pe moarte ocupați cu cei morți, zeul mânios așezat pe un nor, trimițându-și de acolo săgețile. Bogăția din pictură devine sărăcie pentru poet. Acum să ne întoarcem la Homer însuși. Poetul este aici atât de sus față de pictor pe cât viața este mai bună decât o pictură. Plin de mânie, cu arc și tolbă, Apolon coboară din turnurile Olimpului. Nu numai că-l văd, dar îl și aud. La fiecare pas, săgețile zăngănesc pe umerii zeului mânios. El intră în oștire precum noaptea. Se așează în fața corăbiilor și, cu un zbârnâit teribil al arcului său de argint, își trimite prima săgeată împotriva catârilor și câinilor. Apoi își îndreaptă săgețile sale otrăvite (mortale) asupra războinicilor înșiși, focul arzând peste tot neîncetat pe rugurile încărcate de leșuri. Este cu neputință să traduci în vreun alt limbaj imaginea muzicală care se poate auzi în cuvintele poetului." Scena este acum deplin pregătită pentru introducerea eroului, divinul Ahile, care din acest moment joacă un rol proeminent și nu va fi deloc pierdut din vedere în tot restul poemului.

ἐννῆμαρ μὲν ἀνὰ στρατὸν ᾤχετο κῆλα θεοῖο,	053
Zile, prin lagăr, zburară săgețile dumnezeirii.

ᾤχετο [οἴχομαι] GH473, 1.

τῇ δεκάτῃ δ' ἀγορήνδε καλέσσατο λαὸν Ἀχιλλεύς·	054
Dar într-a zecea pofti Peleianul la sfat ostășimea,

τῇ δεκάτῃ (ἡμέρῃ) GH509, illa die decima, în cea de-a zecea (zi) (de neuitat). - τῇ este emfatic și de importanță pentru dezvoltarea ulterioară a intrigii. Citiți din nou comentariul referitor la τόν (vs. 11, LH1605). - (ἐ)καλέσ(σ)ατο: cauzativ, GH569. - ἀγορήν-δε GH288, 4.

τῷ γὰρ ἐπὶ φρεσὶ θῆκε θεὰ, λευκώλενος Ἥρη·	055
Povățuit el fiind de zâna cu brațele albe,

τῷ GH497 - ἐπὶ φρεσὶ θῆκε Ἥρη: Ahile are o idee care este reprezentată de către poet ca fiind de inspirație divină. De aceea, nu ne vom mira că Agamemnon, conducătorul armatelor grecești, nu cunoaște cauza molimei și nu convoacă el însuși adunarea. Poetul explică acest lucru prin a spune că responsabilitatea era a Herei, ferindu-l astfel pe Ahile de orice oprobriu în această chestiune. Ahile ne este prezentat în câteva versuri ca un luptător cavaler și cu inimă generoasă, în contrast cu egoistul, lacomul și brutalul Agamemnon. Poetul face acest lucru în mod indirect în doar câteva cuvinte, dar cu atâta meșteșug încât din acest moment eroul are de partea sa simpatia auditoriului. - λευκώλενος: poetul detectează acele trăsături ale actorilor săi care le sunt acestora distincte și caracteristice și prin care sunt cel mai bine vizualizați. Astfel, când spune zâna cu brațele albe (λευκώλενος), Hera, nu se poate să nu vezi o frumoasă și impozantă regină, cu brațe strălucitoare, albe. În același fel, corăbiile sunt iuți (vs. 12) și scobite (vs. 26), Ahile este iute-de-picior (vs. 58), Apolon este arcaș (vs. 14, 21) și este un zeu cu arc de argint (vs. 37), Aheii au frumoase pulpare (vs. 17), darurile sunt splendide (vs. 23), marea vuiește (vs. 34), Leto are plete frumoase (vs. 36), bucățile de coapse sunt grase (vs. 40), tolba lui Apolon este acoperită la ambele capete (vs. 45), arcul său este de argint (vs. 49, cf. vs. 37), săgețile lui sunt ascuțite (vs. 51) și câinii sunt sprinteni ca sclipirea argintului (vs. 50).

κήδετο γὰρ Δαναῶν ὅτι ῥα θνήσκοντας ὁρᾶτο.	056
Hera, ce fuse-ngrijată că pier de năpastă Danaii,

Δαναῶν GH484. - ὁρᾶτο = ὡράετο, GH084-085, 337, 567, 2-3. Hera are o afecțiune specială pentru Greci: fuse-ngrijată că pier de năpastă Danaii. Observați forța imperfectului: Hera nu-și putea ostoi tristețea din pricină că trebuia să vadă tot timpul cum pier Danaii ei dragi.

οἳ δ' ἐπεὶ οὖν ἤγερθεν ὁμηγερέες τε γένοντο,	057
Când laolaltă se strânse și fu așezat-adunarea,

ἤγερθεν = ἠγέρθησαν [ἀγείρω]: aor. pas. ind. III pl., au fost adunați laolaltă. Acest cuvânt împreună cu expresia care urmează sunt exemple bune ale plinătății epice de expresie.

τοῖσι δ' ἀνιστάμενος μετέφη πόδας ὠκὺς Ἀχιλλεύς·	058
Iutele-Ahile, sculându-se, așa începu cuvântarea:

τοῖσι GH497 sau GH509. - πόδας GH514.

Ἀτρεΐδη, νῦν ἄμμε πάλιν πλαγχθέντας ὀίω	059
„Cred, o Atride, că noi o să fim nevoiți să ne-ntoarcem

ὀίω este trisilabic; observați accentul său și spiritul. - ἄμμε [ἐγώ] GH471, ac. pl., noi - πάλιν πλαγχθέντας; adică fără a fi cucerit Troia, obiectul expediției.

ἂψ ἀπονοστήσειν, εἴ κεν θάνατόν γε φύγοιμεν,	060
Iar înapoi, rătăcind, dac-o fi să scăpăm de la moarte,



εἰ δὴ ὁμοῦ πόλεμός τε δαμᾷ καὶ λοιμὸς Ἀχαιούς.	061
Căci deopotrivă ne seceră oastea războiul și ciuma.

60-61. φύγοιμεν ... δαμᾷ = δαμάει = δαμασει [δαμάζω], GH103-104, 084-085, 473, 2: prin folosirea optativului în prima propoziție și a viitorului indicativ în a doua, Ahile sugerează că sentimentul său este că aceștia mai degrabă ar pieri acolo cu toții în loc să scape.

ἀλλ' ἄγε δή τινα μάντιν ἐρείομεν ἢ ἱερῆα	062
Să întrebăm dar un preot ori un zodier sau pe unul

τινα [τὶς, τὶ]: ac. sg. masc. - ἐρείομεν = ἐρεύομεν = ἐρεύωμεν, GH300, 598.

ἢ καὶ ὀνειροπόλον, καὶ γάρ τ' ὄναρ ἐκ Διός ἐστιν,	063
Care-i de vise tâlmaci, că și visele vin de la Zeus,

ἢ καί: sau chiar. - καὶ γὰρ τ' ὄναρ: și visul și orice alte semne sau profeții. Acțiunea neașteptată a lui Ahile prin care i se adresează direct comandantului său suprem, aparent fără a se fi consultat cu acesta dinainte, cerând practic în prezența tuturor soldaților ca expediția să fie oprită și ca toți să se întoarcă acasă, este ieșită din comun și cu siguranță nu-i va plăcea lui Agamemnon. De aceaastă acțiune este însă responsabilă Hera (vezi vs. 55). Astfel poetul dă motive bune și suficiente pentru indignarea lui Agamemnon și în același timp păstrează neștirbită simpatia auditoriului pentru erou.

ὅς κ' εἴποι ὅτι τόσσον ἐχώσατο Φοῖβος Ἀπόλλων,	064
Ca să ne spună de unde-i înverșunul zeului Febos?

εἴποι GH645. - ὅτι GH280-281, 514. - τόσσον GH280-281. Apolon, ca zeu al sănătății și morții, ar fi primul la care cineva s-ar gândi în această situație de urgență.

εἴ τ' ἄρ' ὅ γ' εὐχωλῆς ἐπιμέμφεται εἴ θ' ἑκατόμβης,	065
Ceartă-ne oare dorind juruite prinoase ori jertfe?

εὐχωλῆς, ἑκατόμβης GH479, 6: din pricina unei promisiuni sau a unei hecatombe neîndeplinite.

αἴ κέν πως ἀρνῶν κνίσης αἰγῶν τε τελείων	066
Au poate arsura de fripte mioare și capre alese

κνίσης GH482. - τελείων: determină ambele substantive.

βούλεται ἀντιάσας ἡμῖν ἀπὸ λοιγὸν ἀμῦναι.	067
El, dobândind, ar voi de la noi să-și abată urgia?"

βούλεται GH300. - ἡμῖν [ἐγώ]: dat. pl., GH497. - ἀπὸ ... ἀμῦναι GH548-549. 66-67. Tonul rezervat arată că Ahile nu este nicidecum sigur că ar avea succes apelând la Țintaș. Zeul fusese desigur ofensat și, de aceea, el trebuie mai întâi împăcat înainte să le asculte rugăciunea sau să le accepte jertfa. Văzând că totul se va ruina, Ahile îi sugerează lui Agamemnon, comandantul șef al expediției, să încerce să salveze cel puțin viața celor rămași. Singurul fel în care el vede acest lucru posibil de realizat este abandonarea acțiunii și întoarcerea acasă. El mai propune să fie consultat un om sfânt al lui Zeus, care le-ar putea spune care este necazul și i-ar putea ajuta să îndepărteze mânia divinității de la cei care sunt încă în viață.

ἦ τοι ὅ γ' ὧς εἰπὼν κατ' ἄρ' ἕζετο, τοῖσι δ' ἀνέστη	068
Zise și-ndată șezu. Dar iată, se scoală-ntre dânșii

κατ' ... ἔζετο GH549.

Κάλχας Θεστορίδης, οἰωνοπόλων ὄχ' ἄριστος,	069
Fiul lui Testor, întâiul și fala prorocilor, Calhas,

οἰωνοπόλων: păsările, în special cele care zboară la mare înălțime, se credea că, ridicându-se la cer, ajung din când în când să cunoască voința zeilor. Această cunoaștere putea fi câștigată de muritorii care știau cum să le interpreteze mișcările și țipetele, sau care învățau limbajul lor. 68-69. Cu toate că nu este chemat pe nume, Calhas se ridică, dramatic, conștient fiind de propria-i valoare - "întâiul și fala prorocilor".

ὃς ᾔδη τά τ' ἐόντα τά τ' ἐσσόμενα πρό τ' ἐόντα,	070
Care știa câte-au fost mai demult, câte sunt, câte fi-vor,

ὃς ϝῄδη [εἴδω GH466]. - τά τ' ἐόντα τά τ' ἐσσόμενα πρό τ' ἐόντα* participii ale lui εἰμί, GH464, folosite substantival cu "articolul", GH534, ceea ce este și va fi și a fost înainte, cu alte cuvinte, el le știa pe toate. Observați cum personajele epice îi depășesc pe toți muritorii. Pentru a promova acțiunea și a aduce rezultate atât de înalte trebuie să avem cel mai bun văzător (οἰωνοπόλων ὄχ' ἄριστος, vs. 69) pe care lumea și-l poate permite. Citiți din nou comentariile la versul 15, LH1605.

καὶ νήεσσ' ἡγήσατ' Ἀχαιῶν Ἴλιον εἴσω	071
Și cârmuise ale Aheilor vase pe mare spre Troia

νήεσς' (ι) GH501. - Ἴλιον Troada, nu Troia.

ἣν διὰ μαντοσύνην, τήν οἱ πόρε Φοῖβος Ἀπόλλων·	072
Numai cu darul ghicirii, cu care-l cinstise Apolon.

ἥν [ὅς, ἥ, ὅν] al lui însuși - τήν pron. rel. - οἱ [ἑο] GH260. O astfel de treabă dificilă precum îndrumarea corăbiilor pe o distanță atât de mare, prin mări ciudate, putea fi îndeplinită doar cu ajutorul direct al zeului. - μαντοσύνην, τὴν οἱ πόρε Φοῖβος Ἀπόλλων: adică el era prorocul inspirat de zeul său, o idee pe care cei de condiția sa n-o puneau niciodată la îndoială.

ὅ σφιν ἐὺ φρονέων ἀγορήσατο καὶ μετέειπεν·	073
Bine cu mintea-i chitind, luă Calhas cuvântul și zise:

σφιν [ἑο] GH260.

ὦ Ἀχιλεῦ, κέλεαί με, διίφιλε, μυθήσασθαι	074
„Scumpe lui Zeus Ahile, tu-mi ceri să vă spun tuturora

κέλεαί με: când Calhas spune, "tu-mi ceri să vorbesc", declarația sa este doar relativ adevărată, însă deoarece el este pe deplin conștient, precum erau și ascultătorii lui Homer, că el este οἰωνοπόλων ὄχ' ἄριστος, nu e nimic ieșit din comun în faptul că el iese în față. De fapt, aceasta era și singura cale potrivită pe care el s-o urmeze și a fost considerată ca perfect naturală de către toți cei implicați. Având în vedere dezvoltările ulterioare, Agamemnon ar fi perfect justificat să suspecteze o înțelegere între acesta și Ahile. Observați finalul spondaic pe care acest vers - și în special cuvântul final - îl scoate puternic în evidență și-i dă o importanță specială. Acest lucru dă un aer de solemnitate și de vorbire măsurată cuvintelor lui Calhas.

μῆνιν Ἀπόλλωνος, ἑκατηβελέταο ἄνακτος·	075
Care să fie necazul arcașului, Febos Apolon?

Ἀπόλλωνος ϝεκετηβελέταο ϝάνακτος.

τοιγὰρ ἐγὼν ἐρέω, σὺ δὲ σύνθεο καί μοι ὄμοσσον	076
Eu bucuros o voi spune; ia seama tu însă și jură-mi

ἐγὼ ϝερέω. - σύνθεο [συντίθημι]: imperat., GH460.

ἦ μέν μοι πρόφρων ἔπεσιν καὶ χερσὶν ἀρήξειν.	077
C-ai să fii gata să-mi dai ajutor cu vorba și fapta.

μοι GH496. - πρόφρων: observați că limba greacă folosește adjectivul acolo unde în mod obișnuit limba română preferă adverbul. - ἔπεσιν καὶ χερσὶν GH505. Prorocul face cunoscută dorința sa de a transmite informația dorită, dar, știind că adevărul va răni, el solicită o promisiune sub jurământ și asigurarea protecției. Deoarece el va trebui să arate că Agamemnon este vinovat, și cum cu toții sunt conștienți de temperamentul violent al fiului lui Atreu, el face o cerere legitimă ca Ahile nu doar să stea și să discute în timp ce prorocul sfânt al zeului este tratat cu asprime. Observați în vs. 76 emfaza pusă pe ἐγώ și σύ (care sunt întotdeauna emfatice atunci când sunt exprimate, având în vedere că sunt implicite în terminațiile personale ale verbului și sunt în mod obișnuit omise). "Eu îmi voi îndeplini bucuros datoria dacă și tu vei avea grijă s-o îndeplinești pe a ta". - ἔπεσιν καὶ χερσίν: "cu vorbele și cu faptele".

ἦ γὰρ ὀίομαι ἄνδρα χολωσέμεν, ὃς μέγα πάντων	078
Mi-e să nu supăr cumva între Domnii Ahei pe acela,

χολωσέμεν = χολώσειν, GH408; observați accentul, GH402, 2. - ὀίω Κάλχαντα χολώσειν ἄνδρα, ὃς μέγα κρατέει πάντων Ἀργείων. μέγα GH280-281. Unii văd în instabilitatea metricii acestui vers o indicație a încercării de a ilustra instabilitatea mentală a prorocului generată de teama acestuia față de Agamemnon.

Ἀργείων κρατέει καί οἱ πείθονται Ἀχαιοί.	079
Care-i mai tare ca toți și de care cu toții ascultă.

Ἀργείων (un alt nume pentru greci înainte de Troia), GH485. - οἱ nu poate fi decât dativul lui ἑο, GH260, deoarece este un enclitic (după cum se poate vedea din accentul lui καί, GH050 și avea anterior un ϝ (ϝοι), așa cum rezultă din metrică, GH673, 675. Este un dativ cu un verb special, GH496. Calhas o spune ca pe o opinie că ceea ce urmează să spună îl va înfuria pe Agamemnon, pe care nu-l menționează pe nume, dar îl descrie cu atâta precizie încât nimeni n-ar putea avea nici cea mai mică îndoială cu privire la persoana la care face referire.

κρείσσων γὰρ βασιλεύς, ὅτε χώσεται ἀνδρὶ χέρηι·	080
Biruie craiu-n mânie pe cel care-i stă sub poruncă;

κρείσσων (ἐστίν) βασιλεύς: adică, atunci când un rege și o persoană dintre oamenii de rând sunt în conflict, regele este mai puternic și desigur îl va pedepsi pe omul de rând pentru prezumția sa. - ἀνδρί GH496.

εἴ περ γάρ τε χόλον γε καὶ αὐτῆμαρ καταπέψῃ,	081
Ciuda-i, măcar că pe o zi și-o ascunde și-o-nădușă-n sine,

- εἴ περ γάρ τε, căci chiar dacă.

ἀλλά τε καὶ μετόπισθεν ἔχει κότον, ὄφρα τελέσσῃ,	082
Colcăie totuși în pieptu-i și cată prilej mai pe urmă

- τε καί, de asemenea. - ὄφρα τελέσσῃ (parantetic): adică, până când obține răzbunarea. - χόλος, κότος: un resentiment la cald, mai întâi, care ar putea să treacă, apoi o ură mai adâncă, care-și calculează răzbunarea.

ἐν στήθεσσιν ἑοῖσι. σὺ δὲ φράσαι, εἴ με σαώσεις.	083
Ca s-o descarce. Deci juruie-mi tu, dacă vrei să mă aperi."

- ἐν στήθεσσιν ἑοῖσι: pronumele posesiv este emfatic, indicând faptul că el ține acest lucru absolut secret și că așteaptă momentul potrivit pentru răzbunare. - στήθεσσι: plural, pentru a individualiza diferitele părți ale pieptului. - σύ: totul acum depinde de tine. - φράσαι: imperativ. Prorocul avea în realitate mai multă putere decât Agamemnon, care este obligat să i se supună după cum aflăm din cele ce urmează; dar el nu vrea să se expună în mod nenecesar, nici unui gest pripit din partea regelui în furia sa de moment și nici unei eventuale răzbunări ulterioare.

τὸν δ' ἀπαμειβόμενος προσέφη πόδας ὠκὺς Ἀχιλλεύς·	084
Numaidecât îi răspunse lui Calhas șoimanul Ahile:



θαρσήσας μάλα εἰπὲ θεοπρόπιον ὅτι οἶσθα·	085
„Inimă prinde, destaină și spune ce cugetă zeii,

- εἰπέ: imperativ, observați accentul, GH402, 1.

οὐ μὰ γὰρ Ἀπόλλωνα Διίφιλον, ᾧ τε σύ, Κάλχαν,	086
Iată, mă jur pe Apolon, iubitul fecior al lui Zeus,

- οὐ μὰ γὰρ Ἀπόλλωνα (ὄμνυμι): acesta este răspunsul lui Ahile la solicitarea lui Calhas ca acesta să jure (ὄμοσσον, vs. 76) că-l va proteja. El abordează această problemă cu simplitate și face promisiunea în mod deschis. - ᾧ τε [ὅς τε, ἥ τε, ὅ τε].

εὐχόμενος Δαναοῖσι θεοπροπίας ἀναφαίνεις,	087
Căruia, Calhas, rugându-te, Aheilor taine dezvălui:

- ᾧ τε ... ἀναφαίνεις este parantetică.

οὔ τις ἐμεῦ ζῶντος καὶ ἐπὶ χθονὶ δερκομένοιο	088
Până ce eu mai viez și mai văd pe pământ, lâng-aceste

GH494. Avem aici desigur promisiunea clară că Ahile dorește să apere siguranța lui Calhas, chiar cu prețul vieții, dacă ar fi necesar. Negația οὐ din acest vers o repetă pe cea din versul 86; asta de dragul clarității, după lunga propoziție parantetică. Acest vers este încă un bun exemplu de plenitudine a exprimării epice, o formă de pleonasm folosit pentru a face declarația mai emfatică și mai impresionantă.

σοὶ κοίλῃς παρὰ νηυσί βαρείας χεῖρας ἐποίσει	089
Vase adâncate, nici unul din toată aheimea de față

σοί GH504. Pur și simplu o modalitate plastică de a spune că nimeni nu-l va vătăma pe văzător.

συμπάντων Δαναῶν, οὐδ' ἢν Ἀγαμέμνονα εἴπῃς,	090
N-o să te-atingă cu procleta-i mână, nici chiar Agamemnon,

Ahile menționează numele lui Agamemnon, pe de care mai prudentul Calhas s-a mulțumit să-l descrie în termeni generali, neasumându-și riscul de a-i specifica numele.

ὃς νῦν πολλὸν ἄριστος Ἀχαιῶν εὔχεται εἶναι.	091
Care se laudă aci între Domni că e cel mai de frunte."

Aceasta nu reprezintă, desigur, aroganță din partea lui Agamemnon (cf. comentariile la vs. 68 și urm.), ci doar o recunoaștere naivă a propriei valori. Totuși, el nu este lipsit de o anumită competiție în acest sens, căci și Ahile își atribuie cu modestie această onoare (de a fi ἄριστος Ἀχαιῶν, vs. 227); de asemenea, pentru scopurile poetului, diferiți alți conducători ai grecilor pot fi considerați în diferite ocazii vrednici să poarte acest titlu. Aceasta face parte din limbajul hiperbolic al genului epic, cf. comentariile la vs. 15, LH1605 și vs. 70, LH2806. Cu aceste cuvinte Ahile face pasul final care trebuie să-l provoace pe Agamemnon dincolo de orice măsură. Purtat de propriul entuziasm generos în a-l proteja pe cel fără apărare, el se face pe sine egal cu comandantul său suprem, ceea ce conduce mai departe la cearta amară care va urma. Ahile jură pe însuși zeul protector al lui Calhas că prorocul nu va suferi nicio vătămare și că el însuși își va risca viața pentru apărarea lui, chiar dacă acesta l-ar acuza pe Agamemnon, al cărui comportament violent era cunoscut de toți. O astfel de promisiune era de așteptat din partea caracterului deosebit de generos al lui Ahile. Cu asigurarea aceasta, prorocul este gata să destăinuie voia zeului și cauza necazului lor.

καὶ τότε δὴ θάρσησε καὶ ηὔδα μάντις ἀμύμων·	092
Negreșitorul proroc mai prinse curaj și răspunse:

- θάρσησε: mai prinse curaj: aorist incipient, GH581. - ηὔδα = ηὔδαε [αὐδάω], GH084-085. Văzătorul are acum curaj să vorbească fără ocolișuri.

οὔ τ' ἄρ ὅ γ' εὐχωλῆς ἐπιμέμφεται οὐδ' ἑκατόμβης,	093
„Nu pentru jertfe, și nici juruite prinoase ne ceartă,

εὐχωλῆς, ἑκατόμβης GH479, 6.

ἀλλ' ἕνεκ' ἀρητῆρος ὃν ἠτίμησ' Ἀγαμέμνων,	094
Ci-i supărat el de preot, că prea-l necinsti Agamemnon,

ἀρητῆρος: emfatic prin poziție și plasat în strict contrast cu εὐχωλῆς, ambele ocupând aceeași poziție în vers. "Poate că te-ai gândit că este vorba de o promisiune sau o hecatombă, dar nu, motivul este în legătură cu un preot." Observați că văzătorul nu pronunță numele lui Agamemnon până în ultimul moment al propoziției, ceea ce probabil indică teama sa față de acesta, dar în același timp scoate puternic în evidență cuvântul său.

οὐδ' ἀπέλυσε θύγατρα καὶ οὐκ ἀπεδέξατ' ἄποινα,	095
Nu dezrobi pe copilă, nici daruri primi de la dânsul.

94-95: prorocul face mai întâi o declarație generală cum că preotul fusese insultat, și continuă prin a cita două elemente specifice.

τοὔνεκ' ἄρ' ἄλγε' ἔδωκεν ἑκηβόλος ἠδ' ἔτι δώσει·	096
De-asta Țintașul atâtea necazuri ne-a dat și-o să deie.

τούνεκ'(α) însumează cele spuse anterior și le subliniază, ca să nu existe dubii în ceea ce privește motivul real al necazului.

οὐδ' ὅ γε πρὶν Δαναοῖσιν ἀεικέα λοιγὸν ἀπώσει	097
Molima n-o să se-ndure s-abată din tabăr-ahee

Δαναοῖσιν GH497. - ὅ γε reia subiectul, Apolon, cu emfază. 96-97: probabil că rima la sfârșitul acestor două versuri este intenționată, pentru a scoate cele două cuvinte în relief și a sublinia contrastul puternic între ele.

πρίν γ' ἀπὸ πατρὶ φίλῳ δόμεναι ἑλικώπιδα κούρην	098
Până ce tatălui pe sprâncenata copilă n-om da-o

Subiectul lui δόμεναι ar putea fi Aheii, dar mai probabil intenția este de a se face referire la Agamemnon, omis fiind cu bună știință de către proroc din cauză că se teme de furia acestuia, în ciuda asigurării date de Ahile. - ἑλικώπιδα: "cu ochi vii", este încă unul din acele epitete care închipuie obiectul într-un mod foarte viu și ajută la a explica pasiunea lui Agamemnon pentru fata cu ochi strălucitori care scânteiază precum un râs cristalin. - 97-98: πρὶν ... πρίν: el nu va îndepărta curând* groaznica molimă ... înainte de a-i da ...*

ἀπριάτην ἀνάποινον, ἄγειν θ' ἱερὴν ἑκατόμβην	099
Fără de daruri și plată și nu-i vom aduce la Hrisa

ἀπριάτην ἀνάποινον: tautologie cu rol de emfază. Înapoierea și reparația trebuie să se producă înainte ca zeul să ia în cosiderare orice variantă de pace.

ἐς Χρύσην· τότε κέν μιν ἱλασσάμενοι πεπίθοιμεν.	100
Jertfa spășirii. Așa împăca-vom pe zeu îmblânzindu-l."

ἐς Χρύσην: la Hrisa, în cetate, nu la Hrises preotul. Calhas în mod evident nu dorește să garanteze că ei vor avea succes în a-l îmbuna pe zeu dacă-i urmează instrucțiunile, căci acțiunea zeului depinde de voința sa liberă arbitrară, fiind deci nesigură. Acest fel de declarație mai are avantajul că lasă o cale de scăpare pentru proroc, care își va păstra intactă reputația de infailibilitate. Teoretic, ar trebui să fie posibil ca zeul să fie îmbunat, după cum zice Homer în alt loc, unde un vechi prieten al lui Ahile încearcă să-l convingă pe acesta să-și domolească mânia împotriva lui Agamemnon (Hom. Il. IX 496-501): Nu trebuie, Ahile, fără-ndurare să fii. Se împacă la urmă și zeii care-s mai vrednici, mai mari și mai tari decât noi muritorii, doar și pe ei cu prinoase, cu dulci juruinți, cu arsura jertfelor și cu stropitul de paos i-apropie oricine, dacă se roagă de ei când cade-n greșeli și-n păcate. - πεπίθοιμεν GH605. Acest discurs al lui Calhas este un rafinat exemplu de oratorie bună. În primul rând, el eliberează mintea ascultătorilor de ceea ce aceștia presupuneau (ei credeau că zeul ar putea fi ofensat din cauza vreunei promisiuni neîmplinite sau a unei hecatombe nefăcute); după ce curăță astfel calea și-i face pe ascultători să se întrebe care să fie de fapt necazul cu Țintașul, el le oferă acestora motivul adevărat, care cade pe terenul potrivit și este atât de convingător încât Agamemnon, în ciuda împotrivirii sale mânioase, este obligat să cedeze și să recunoască faptul că zeul este cel care-l forțează să renunțe la premiul său.

ἦ τοι ὅ γ' ὧς εἰπὼν κατ' ἄρ' ἕζετο, τοῖσι δ' ἀνέστη	101
Zise și-ndată șezu; dar iată se scoală-ntre dânșii



ἥρως Ἀτρεΐδης εὐρὺ κρείων Ἀγαμέμνων	102
Plin de mâhnire și ciudă viteazul Atrid Agamemnon;

εὐρύ: adverbial, GH280-281. - εὐρὺ κρείων: preaputernic stăpânitor.

ἀχνύμενος· μένεος δὲ μέγα φρένες ἀμφιμέλαιναι	103
Mintea-i cu totului tot cuprinsă de negrele gânduri

μένεος GH486. - μέγα: adverbial, GH280-281. Se credea că diafragma este locul emoțiilor și al pasiunilor rele, așa cum în zilele noastre se folosește cuvântul "inimă". Nori negri s-au adunat mai întâi în pieptul lui Agamemnon, înainte ca acesta să izbucnească plin de furie împotriva lui Calhas. Această scenă demonstrează că văzătorul știa foarte bine ce riscă (ὃς ᾔδη τά τ' ἐόντα etc., vs. 70) atunci când îi cere lui Ahile protecție, înainte de a formula acuzația împotriva regelui.

πίμπλαντ', ὄσσε δέ οἱ πυρὶ λαμπετόωντι ἐίκτην.	104
Și de mânie aprinși ca focul îi scânteie ochii.

οἱ [ἑο]: dativ de interes sau de referință (sau, posibil, de posesie). - πυρί GH503. - ἐίκτην [ἔοικα]. - λαμπετόωντι (GH445-448): pentru a realiza un contrast cu ἀμφιμέλαιναι, versul 103.

Κάλχαντα πρώτιστα κάκ' ὀσσόμενος προσέειπεν·	105
Cată hain mai întâi la Calhas și astfel îi zice:

πρώτιστα GH280-281. - κάκ' GH280-281, 512. - κάκ' ὀσσόμενος: "cu o privire haină" (literal, "privind lucruri rele"), adică o privire care anunța necazuri pentru Calhas. - πρώτιστα: superlativ dublu, "mai întâi". Această descriere a lui Agamemnon, cu ochi ce aruncă flăcări și prevestesc răul, ar fi aplicabilă foarte bine, fără vreo modificare, unui leu furios, gata să sară asupra obiectului furiei sale, imagine care era probabil prezentă, mai mult sau mai puțin activ, în mintea poetului când a compus acest pasaj.

μάντι κακῶν, οὔ πώ ποτέ μοι τὸ κρήγυον εἶπας·	106
„Calhas, tu cobe, în veci nu mi-ai spus o prielnică vorbă;

τὸ κρήγυον ϝεῖπας nu respectă metrica. Probabil că τὰ κρήγυα ϝεῖπας fusese forma inițială. - εἶπας GH365, 3. "Îl urăsc, pentru că nu grăiește vreo vorbă de bine pentru mine, ci prorocește necazuri." Mulți văd aici și în versurile ce urmează o legătură cu evenimentele de la Aulis, unde, potrivit poruncilor lui Calhas, Agamemnon a fost forțat să-și sacrifice propria fiică, Ifigenia, ca zeii să trimită vânturi potrivite pentru ca flota grecească să navigheze spre Troia.

αἰεί τοι τὰ κάκ' ἐστὶ φίλα φρεσὶ μαντεύεσθαι,	107
Răul plăcutu-ți-a pururi, și pururi menit-ai a rele.

τοι vine ca un ecou al lui μοι din versul precedent, cu care contrastează. - τὰ κάκ' ἐστί GH473, 1.

ἐσθλὸν δ' οὔτε τί πω εἶπας ἔπος οὔτε τέλεσσας.	108
Nici ai rostit oarecând și nici făptuit-ai vreun bine.

106-108. Furia lui Agamemnon este stârnită atunci când i se pare că descoperă o intrigă (a cărei capi ar fi fost Calhas și Ahile) de a-l deposeda de premiul său. Se pare că nu prea avea respect față de preoți și proroci; întreaga sa atitudine față de văzător era una batjocură aprinsă și sarcasm amar. Cu toate că n-o spune în mod direct, el îl înfățișează pe Calhas ca pe un mincinos. Poate că poetul vrea să înfățișeze aici un episod al luptei de veacuri între raționalism (Agamemnon) și religie (Calhas). Versurile 106-108 reprezintă pur și simplu exagerarea obișnuită a pasiunilor înfierbântate.

καὶ νῦν ἐν Δαναοῖσι θεοπροπέων ἀγορεύεις,	109
Chiar și acum prorocind, Danailor spui tuturora

În vs. 106 și urm., Agamemnon îi aduce acuzații generale devastatoare lui Calhas; în vs. 109 el se concentrează asupra problemei momentului, καὶ νῦν, ca o dovadă în sprijinul afirmațiilor sale.

ὡς δὴ τοῦδ' ἕνεκά σφιν ἑκηβόλος ἄλγεα τεύχει,	110
Cum că de-aceea pedepse ne dete Țintașul olimpic,

ὡς GH654, 1. Întreaga atitudine a lui Agamemnon față de Calhas este una de discreditare și dispreț.

οὕνεκ' ἐγὼ κούρης Χρυσηίδος ἀγλά' ἄποινα	111
Numai că eu am respins bogatul răscumpăr al fetei,

ἐγώ: emfatic, deoarece Calhas pretinsese că Agamemnon, și nu altcineva, era responsabil pentru molimă. Natural, Agamemnon își apără poziția cât de bine poate și recunoaște doar respingerea darurilor, fără să spună nimic despre insultele pe care le aruncase asupra bătrânului preot sau despre afrontul adus zeului. - κούρης GH479, 5.

οὐκ ἔθελον δέξασθαι, - ἐπεὶ πολὺ βούλομαι αὐτὴν	112
Pentru c-aș vrea înadins ca ea să rămâie la mine.

αὐτήν: fata însăși, în contrast cu darurile. - βούλομαι: prefer. - πολύ GH280-281.

οἴκοι ἔχειν. καὶ γάρ ῥα Κλυταιμνήστρης προβέβουλα,	113
Drept e că-mi place mai mult decât Clitemnestra, soția

ῥα Κλυταιμ(ν)ήστρης GH024, 488. Numele corect este Κλυταιμήστρη, dar toate textele moderne au Κλυταιμνήστρη, iar noi avem în românește Clitemnestra / Clytaimnestra.

κουριδίης ἀλόχου, ἐπεὶ οὔ ἑθέν ἐστι χερείων,	114
Din tinerețele mele; doar nu-i mai prejos ca femeie

ἑθέν [ἑο] GH493. Când se spune despre Hriseis că nu este mai prejos decât Clitemnestra, se spune de fapt cu alte cuvinte că ea este cea preferată.

οὐ δέμας οὐδὲ φυήν οὔτ' ἂρ φρένας οὔτέ τι ἔργα.	115
De pricepută, de harnică ce-i și de-naltă și mândră.

δέμας, φυήν, φρένας, ἔργα (ϝέργα) GH514. - τι GH280, 281. După ce-și arată disprețul față de Calhas, Agamemnon se grăbește să adauge propria sa apărare pentru faptul de a nu fi acceptat darurile și a nu o fi eliberat pe fată. El are grijă însă să nu menționeze propriul discurs brutal adresat preotului. Evident că este îndrăgostit de Hriseis, care este mult mai tânără decât soția sa cu care se căsătorise în zilele tinereții sale (κουριδίης), situație de felul acelora care au produs cele mai interesante tragedii ale lumii. El pare a fi mai mult decât doritor să scape de Clitemnestra și să se căsătorească cu fata. Din nefericire, nu ni se spune deloc cum s-ar realiza așa ceva; ar fi interesant de știut dacă Agamemnon avea în minte vreun plan practic de a se despărți de Clitemnestra, cum ar fi prin divorț, sau poate că aceasta era doar o viziune a unei fericiri nerealizabile, el urmând să trăiască cu speranța vagă că probabil ea va muri înaintea lui. Printr-un fel ironic de justiție poetică, Clitemnestra își încheie conturile cu Agamemnon la întoarcerea lui acasă ucigându-l, dovedită fiind ca necredincioasă lui, tot așa cum el îi fusese necredincios cât lipsise de acasă. Episodul acesta le va veni desigur în minte ascultătorilor lui Homer atunci când Agamemnon îi pomenește numele. - 115 și urm. În loc să vorbească la modul general, Agamemnon specifică acele calități care o fac pe Hriseis frumoasă și de dorit în ochii lui. Prin δέμας el se referă la construcția ei ca statură. Grecii din vechime se pare că nu apreciau femeile mici de statură, admirând în schimb pe cele de statură impozantă. Prin φυήν, el se referă la grația formelor și la caracter, iar φρένας înseamnă probabil că era afectuoasă, sugerând un contrast clar în acest sens cu soția sa Clitemnestra. Și apoi, ca să le încununeze pe toate acestea, el face referire la ἔργα, realizările ei. Acestea nu erau de acea natură foarte nepractică cum se întâlnesc adesea în vremurile moderne, ci ἔργα ale acestei tinere, care au găsit un ecou atât de puternic în sufletul lui Agamemnon, erau realizări caracteristice soțiilor. Ea știa fără îndoială să gătească bine, să toarcă și să țeasă, ținea curat și ordonat adăpostul lui soldățesc și se îngrijea ca hainele să-i fie bine întreținute.

ἀλλὰ καὶ ὧς ἐθέλω δόμεναι πάλιν εἰ τό γ' ἄμεινον·	116
Totuși voi da-o-napoi la părinți, dac-așa e mai bine.

καί: chiar. - εἰ τό γ' ἄμεινόν (ἐστιν): Agamemnon încă ar sugera că nu este cel mai bun lucru și se folosește de această ocazie pentru a pune din nou la îndoială onestitatea văzătorului.

βούλομ' ἐγὼ λαὸν σόον ἔμμεναι ἢ ἀπολέσθαι.	117
Nu voi să-mi piară oștirea, ci teafără toată să-mi fie.

ἤ: decât. Văzând că trebuie să renunțe la ea, Agamemnon profită la maximum de situație și, prin ceea ce adaugă în ultimele două versuri (116-117), el câștigă toată soldățimea de rând de partea sa, un amănunt important pentru cele ce urmează. Acesta este un discurs bun și bine realizat în toate sensurile. ἐγώ din vs. 117 este ecoul lui ἐγώ din vs. 111 și contrazice efectiv acuzația care i se aduce acolo.

αὐτὰρ ἐμοὶ γέρας αὐτίχ' ἑτοιμάσατ', ὄφρα μὴ οἶος	118
Iute-mi alegeți o altă răsplată, ca nu cumva singur

ἐμοί: GH497. Față de această pretenție nerezonabilă Ahile simte că este chemat, în numele soldaților, să se opună; aceasta va și provoca cearta fatală.

Ἀργείων ἀγέραστος ἔω, ἐπεὶ οὐδὲ ἔοικεν·	119
Nedăruit să fiu eu între Ahei, că doar nu se cuvine.

"Chiar dacă n-aș cere un γέρας, la care aș avea dreptul în schimbul celui pe care l-am înapoiat, buna cuviință cere ca regele să aibă așa ceva, și deci să nu fie nedreptățit în această chestiune de onoare, când toți ceilalți comandanți au premii". A avea un γέρας era considerat un semn de onoare datorat poziției regale; a-l acorda însemna a-l onora pe rege și poziția sa; a i-l lua fără a-i acorda în schimb o recompensă ar fi fost un semn de dispreț. Acest lucru trebuie evitat de către armată prin a-i oferi un echivalent pentru premiul la care el este gata să renunțe. Astfel, cererea lui Agamemnon pornește din sentimentul onoarei rănite și din prerogativele date de înalta sa poziție, și nu din avariție cum crede Ahile (vs. 122). Nedreptatea în pretenția sa constă în solicitarea de a primi o recompensă imediat (αὐτίχ'), ceea ce Ahile arată că este nerealizabil fără a nedreptăți pe alții. Din nefericire însă, Ahile merge prea departe insultându-l pe rege și acuzândul că este mai avar decât toți ceilalți oameni.

λεύσσετε γὰρ τό γε πάντες, ὅ μοι γέρας ἔρχεται ἄλλῃ.	120
Bine cu toții vedeți ce fel de răsplată voi pierde."

ὅ = ὅτι - μοι: dativ de interes, sau posibil de dezavantaj, GH497-498.

τὸν δ' ἠμείβετ' ἔπειτα ποδάρκης δῖος Ἀχιλλεύς·	121
Dar îl întâmpin-Ahile șoimanul zicându-i: „Atride,

Ahile, care a convocat adunarea și a promis protecție lui Calhas, este candidatul logic care să-i răspundă lui Agamemnon și, fără îndoială, toți ochii s-au întors în direcția sa când Agamemnon și-a încheiat discursul. Maniera în care își alcătuiește răspunsul confirmă suspiciunile lui Agamamnon cum că și acesta este unul care plănuiește să-l lipsească de premiul său, atrăgându-și astfel trăznetul care era gata să cadă aparent oriunde.

Ἀτρεΐδη, κύδιστε, φιλοκτεανώτατε πάντων,	122
Cel mai slăvit între oameni și mai ahtiat după avere,

Ahile este atât de iritat de solicitarea lui Agamemnon încât uită de bunele maniere și nu arată respect față de comandantul său suprem.

πῶς γάρ τοι δώσουσι γέρας μεγάθυμοι Ἀχαιοί;	123
Cum și de unde să-ți deie bărbații Ahei o răsplată?

Aceasta este o întrebare retorică, folosită ca instrument pentru a declara cu putere că nu este posibil ca vitejii Ahei să ofere un premiu; următoarele două versuri explică de ce acest lucru este adevărat. Forma acestei întrebări sugerează că cererea lui Agamemnon este absurdă.

οὐδέ τί που ἴδμεν ξυνήια κείμενα πολλά,	124
Bunuri prea multe de-a obștii noi nu știm păstrate niciunde;

Litote, cu o nuanță de sarcasm în πολλά. - τί GH280-281. - ξυνήια: folosit substantival, GH527, bunuri comune.

ἀλλὰ τὰ μὲν πολίων ἐξεπράθομεν, τὰ δέδασται,	125
Câte-am prădat în orașe la Troia, împărțitu-le-am toate;

τά, τά: primul ar trebui tradus ca relativ, iar al doilea ca demonstrativ, folosite substantival: Orice lucruri am luat ca pradă ... acelea au fost împărțite. - δέδασται: acest timp indică faptul că problema este încheiată și că nu trebuie luată din nou în considerare. Grecii cuceriseră deja și jefuiseră multe cetăți din Troada, dar încă nu reușiseră să ia Troia. Aflăm din acest vers că ei au avut deja succese considerabile și că o mare pradă de război a fost capturată și împărțită soldaților. Prada de război reprezenta stimulentul principal pentru luptătorul grec care se înrola într-o asemenea acțiune. Când jefuiau cetățile cucerite, locuitorii bărbați erau de obicei uciși, iar femeile deveneau sclave și erau împărțite armatei ca premii.

λαοὺς δ' οὐκ ἐπέοικε παλίλλογα ταῦτ' ἐπαγείρειν.	126
Nu se mai cade oștirea pe-aceste-napoi să le ceară.

λαούς GH471. Cerând o recompensă imediată (vs. 118), Agamemnon afirmă că nu se cuvine (vs. 119) ca cineva de rangul său să fie singurul care să suporte lipsa. Ahile răspunde că nu se cuvine nici (observați forța lui ἐπί în ἐπέοικε) ca soldații să renunțe la premiile lor (lui ἔοικεν din vs. 119 îi corespunde ἐπέοικε aici).

ἀλλὰ σὺ μὲν νῦν τήνδε θεῷ πρόες· αὐτὰρ Ἀχαιοὶ	127
Dă pe Hriseis acuma și-mpacă pe zeu, iar Aheii

πρόες [προΐημι]: Ahile încearcă să adopte un ton conciliant, dar mâniosul Agamemnon nu este deloc dispus să asculte. Chiar dacă i se oferă de către Ahile, vorbind în numele tuturor grecilor, un câștig de trei sau patru ori mai mare pentru investiția sa, acest lucru se bazează pe căderea Troiei, care nu este nicidecum sigură și care s-ar putea întâmpla la o dată într-un viitor indefinit.

τριπλῇ τετραπλῇ τ' ἀποτείσομεν, αἴ κέ ποθι Ζεὺς	128
Te-or dărui întreit și-mpătrit, dacă bun va fi Zeus

τριπλῇ τετραπλῇ τ': întreit, ba chiar împătrit.

δῷσι πόλιν Τροίην εὐτείχεον ἐξαλαπάξαι.	129
Să pustiim a lui Priam cetate temeinică-n ziduri."

δῷ(σι) (ἡμῖν): deoarece orașul avea ziduri tari (εὐτείχεον), cucerirea lui putea fi sigură doar cu ajutorul divinității. - πόλιν: obiect al lui ἐξαλαπάξαι.

τὸν δ' ἀπαμειβόμενος προσέφη κρείων Ἀγαμέμνων·	130
Zise din nou ridicându-se craiul Atrid Agamemnon:



μὴ δ' οὕτως ἀγαθός περ ἐὼν θεοείκελ' Ἀχιλλεῦ	131
„Nu-mi fi așa de viclean pe cât ești de voinic, o, Ahile,

δὴ οὕτως: hiat , GH086. - ἀγαθός περ ἐών (concesiv): cu toate că ești viteaz.

κλέπτε νόῳ, ἐπεὶ οὐ παρελεύσεαι οὐδέ με πείσεις.	132
Cel arătos ca un zeu, căci n-o să mă birui cu vorba,

νόῳ GH509. - παρελεύσεαι este un termen din întrecerile sportive: nu (mă) vei întrece. Agamemnon își începe discursul așa cum a făcut-o Ahile (vs. 122) prin a se adresa oponentului său cu un titlu de înaltă onoare, urmat imediat de un termen abuziv. Lupta a început și nu este cale de întoarcere. - κλέπτε νόῳ: pentru Agamemnon, oricine era presupus că se opune voinței puternicului rege al oamenilor era socotit om de nimic: cum Calhas era un mincinos (vs. 108 etc.), tot așa Ahile este un hoț în inima sa. Acuza aceasta este o insultă gravă la adresa lui Ahile cel liber și deschis. Cu altă ocazie (Il. 9.312-13), referindu-se prin aluzie la Agamemnon, Ahile spune: "Ca și de-a iadului poartă lehamite mi-e de tot omul carele una vorbește și tăinuie-n sufletu-i alta". Agamemnon este sigur că Ahile încearcă de fapt să-i răpească premiul fără să-i dea un altul în loc. El nu este satisfăcut de promisiunea vagă a unei recompense viitoare, bazată pe o incertitudine - jefuirea Troiei. Ahile spune ceea ce este drept și adevărat; pe de altă parte, pretențiile lui Agamemnon nu sunt nejustificate. Astfel poetul, cu o măiestrie neîntrecută, atribuie fiecăruia cuvintele și sentimentele de la care cearta nu mai poate fi evitată.

ἦ ἐθέλεις ὄφρ' αὐτὸς ἔχῃς γέρας, αὐτὰρ ἔμ' αὔτως	133
Nici vei putea să mă-nșeli. Ori vrei s-ai răsplată tu singur

ἔχῃς: păstrezi GH615-616. - ὄφρ' αὐτὸς ἔχῃς γέρας: parantetic.

ἧσθαι δευόμενον, κέλεαι δέ με τήνδ' ἀποδοῦναι;	134
Și despoiat să fiu eu, de mai stărui să dau pe femeie?

133-134. O zeflemea acidă. Întrebarea este desigur retorică și este o reprezentare mult mai puternică a viziunii sale decât dacă ar fi făcut în clar o afirmație prin care să-l acuze pe Ahile că ar fi avut un asemenea plan în minte. Răspunsul lui Agamemnon la acuzația lui Ahile cum că este ahtiat după avere este că Ahile este de fapt cel care are un scop egoist și că dorește să-l discrediteze pe comandantul suprem în ochii armatei prin a-i lua darul de cinstire, în timp ce el și-l păstrează pe al lui. - αὐτός: tu însuți, în contrast cu eu și situația mea.

ἀλλ' εἰ μὲν δώσουσι γέρας μεγάθυμοι Ἀχαιοὶ	135
Doar dacă mărinimoșii Ahei îmi vor face pe voie

Agamemnon repetă cuvintele lui Ahile de la versul 123 pentru arăta că este gata să accepte planul, dar în condițiile sale și nu cele ale lui Ahile, iar asta trebuie să se întâmple acum.

ἄρσαντες κατὰ θυμὸν ὅπως ἀντάξιον ἔσται·	136
Și mi-or alege pe alta, totuna la preț cu aceea.

Acesta este probabil un subterfugiu. Agamemnon poate că nu va lua în considerare posibilitatea pe care o menționează aici, ci poate că a avut inspirația răutăcioasă de a-l deposeda pe Ahile de premiul său; astfel, când îl atacă spunându-i μὴ κλέπτε νόῳ (vs. 131-132), poate că se folosește de un instrument cunoscut pe larg, acela de a-l acuza pe inamic de o faptă pe care acuzatorul însuși o plănuiește. Probabil Agamemnon face un gest la sfârșitul acesui vers, făcând aposiopeza mai puțin violentă.

εἰ δέ κε μὴ δώωσιν ἐγὼ δέ κεν αὐτὸς ἕλωμαι	137
Nu mi-o vor da-o, eu însumi atunci voi lua de la tine

ἕλωμαι GH646. ἐγώ și αὐτός sunt adăugate cu un sentiment plin de mândrie al puterii superioare conștiente.

ἢ τεὸν ἢ Αἴαντος ἰὼν γέρας, ἢ Ὀδυσῆος	138
Darul cu sila. De nu, de la Aias ori chiar și din corturi,

Observați cum adăugarea lui ἰών face imaginea mai clară și adaugă o tușă de dramatism.

ἄξω ἑλών· ὃ δέ κεν κεχολώσεται ὅν κεν ἵκωμαι.	139
De la Ulise, și las’ să se-nfurie apoi orișicine,

137-139. Acesta este cu atât mai mult un subterfugiu. Agamemnon nu are nici cea mai mică intenție de a-i deranja pe cei doi buni și puternici prieteni ai săi, Aias și Odiseu, în privilegiile lor, pasajul fiind cu totul țintit către Ahile. Agamemnon îi numește aici pe acești doi conducători puternici pentru a sublinia propria sa superioritate. 139. "Înclin să cred că el (ὁ spus cu o privire semnificativă îndreptată spre Ahile) s-ar înfuria". Acesta este un bun exemplu de glume sinistre în care eroii lui Homer se complac uneori. Agamemnon găsește o satisfacție răutăcioasă în capacitatea sa de a face orice dorește fără să se teamă de consecințe. - ἵκωμαι GH646.

ἀλλ' ἤτοι μὲν ταῦτα μεταφρασόμεσθα καὶ αὖτις,	140
Dar despre asta putem să vorbim între noi și pe urmă;



νῦν δ' ἄγε νῆα μέλαιναν ἐρύσσομεν εἰς ἅλα δῖαν,	141
Hai să împingem pe valuri acum o corabie neagră,

Considerând cazul închis, regele cere acțiune imediată pentru indeplinirea planurilor sale. - μέλαιναν sugerează că Homer vorbea atât pentru ochi cât și pentru urechile ascultătorilor săi. Din vremurile "arcei lui Noe", corăbiile erau etanșate cu smoală; prin aceasta ele apăreau negre la culoare, lucru de care poetul se folosește pentru ca ascultătorii săi să le poată vizualiza. - ἐρύσσομεν [ἐρύσωμεν] GH300, 598.

ἐν δ' ἐρέτας ἐπιτηδὲς ἀγείρομεν, ἐς δ' ἑκατόμβην	142
Punem într-însa vâslașii mai repede și hecatomba

ἐς, ἐς GH548-549. - ἀγείρομεν GH300, 598. Agamemnon descrie în grabă ce anume dorește să se facă, folosind un binecunoscut artificiu pentru a distrage atenția de la intenția sa de a răpi premiul lui Ahile, care amenință să devină un subiect foarte neplăcut.

θείομεν, ἂν δ' αὐτὴν Χρυσηίδα καλλιπάρῃον	143
Și să pornim în corabie pe-mbujorata Hriseis.

θήομεν [τίθημι] GH300, 598. - ἄν = ἀνά GH548-549, 068. Multiplicarea condițiilor cu privire la Hriseis, împreună cu adăugarea lui αὐτήν, punând-o pe ea în contrast cu darurile și cu restul expediției ca fiind infinit mai importantă, trădează interesul special al lui Agamemnon pentru ea.

βήσομεν· εἷς δέ τις ἀρχὸς ἀνὴρ βουληφόρος ἔστω,	144
Unul să fie mai-marele și purtătorul de grijă,

βήσομεν GH549, 300, 569, 598.

ἢ Αἴας ἢ Ἰδομενεὺς ἢ δῖος Ὀδυσσεὺς	145
Aias ori Idomeneu ori dumnezeiescul Ulise;



ἠὲ σὺ Πηλεΐδη πάντων ἐκπαγλότατ' ἀνδρῶν,	146
Ba chiar tu însuți, Ahile, tu cel mai cumplit între oameni,



ὄφρ' ἥμιν ἑκάεργον ἱλάσσεαι ἱερὰ ῥέξας.	147
Jertfe s-aduci și să-mbuni pe izbăvitorul Apolon."

146-147. A-l deposeda pe Ahile de premiul său și în același timp a-l constrânge să devină instrument activ în propria-i ruină, la comanda expresă a celui mai periculos și mai urât dușman al său, este culmea tragediei ironice. Probabil că Agamemnon nu intenționează în realitate să facă asta, ci încearcă doar să mai facă o glumă acidă și cinică. - ἱλάσσεαι GH300, 615-616. - ἱερὰ ῥέξας făcând jertfe.

τὸν δ' ἄρ' ὑπόδρα ἰδὼν προσέφη πόδας ὠκὺς Ἀχιλλεύς·	148
Crunt pe sub gene privind, răspunse șoimanul Ahile:



ὤ μοι ἀναιδείην ἐπιειμένε κερδαλεόφρον	149
„Vai, ferecatule-n sfrunt și veșnic pornit pe câștiguri,

În simplitatea inimii sale, Ahile ia de bune cuvintele lui Agamemnon și crede că acestea trădează teama regelui de a încerca să-i răpească premiul în mod deschis, plănuind să-l trimită în expediție în timp ce el va realiza acest lucru. De aceea îl numește pe acesta "îmbrăcat în nerușinare". - ἀναιδείην ἐπιειμένε GH520, 1, GH571.

πῶς τίς τοι πρόφρων ἔπεσιν πείθηται Ἀχαιῶν	150
Cum să se-nduplece Aheii, plecați la poruncile tale,

τοι GH497. - ἔπεσιν GH496. - πείθηται GH600. Observați aliterația lui π în acest vers.

ἢ ὁδὸν ἐλθέμεναι ἢ ἀνδράσιν ἶφι μάχεσθαι;	151
Drumuri să bată sau tari să tot stea la război cu dușmanii?

ὁδόν GH512. - ἀνδράσιν GH507. 150-151. O altă întrebare retorică pusă cu indignare, sugerând că nimeni nu va mai fi doritor să i se supună lui Agamemnon. Ahile se referă probabil la sine în principal, dar efectul acestui lucru este de a face un apel indirect la ceea ce ar putea fi o revoltă latentă printre soldați față de o astfel de nedreptate.

οὐ γὰρ ἐγὼ Τρώων ἕνεκ' ἤλυθον αἰχμητάων	152
Nu de necaz pe Troieni, am venit eu cu armia-ncoace,

ἐγώ: emfatic (GH539), în contrast cu Agamemnon și fratele său Menelau, care aveau un puternic interes personal în succesul expediției.

δεῦρο μαχησόμενος, ἐπεὶ οὔ τί μοι αἴτιοί εἰσιν·	153
Spre a mă bate pe-aici, doar nu mi-s Troienii de vină;

μαχησόμενος GH609, 5. - τι GH280-281.

οὐ γὰρ πώ ποτ' ἐμὰς βοῦς ἤλασαν οὐδὲ μὲν ἵππους,	154
Nu mi-au răpit ei cirezi, nici stave cumva de-ale mele,

βοῦς = βόας: de-a lungul istoriei, vitele au fost un factor economic important.

οὐδέ ποτ' ἐν Φθίῃ ἐριβώλακι βωτιανείρῃ	155
Nu mi-au stricat ei nici roadele-n țara bărbaților Ftia

βωτιανείρῃ: observați patriotismul local, lucru care se manifestă la toate popoarele. Ținutul său a dat eroi, el fiind unul dintre aceștia. Epitetele ornamentale și limbajul plastic arată cât de drag îi era vechiul său cămin din Ftia.

καρπὸν ἐδηλήσαντ', ἐπεὶ ἦ μάλα πολλὰ μεταξὺ,	156
Cea cu pământ roditor, că la mijloc sunt stavile multe,



οὔρεά τε σκιόεντα θάλασσά τε ἠχήεσσα·	157
Munții cu umbre pe văi și marea cu clocot de valuri;

ἠχήεσσα: onomatopeic, reprezentând sunetul mării fremătătoare. - σκιόεντα se referă la umbrele lungi ale munților. Acest vers este în apoziție cu πολλά (folosit substantival) din versul precedent. Observați aglomerarea pronumelor la persoana I în acest pasaj pentru a indica faptul că Ahile nu avea niciun interes personal în această expediție cum avea Agamemnon. Ahile subliniază propria generozitate și spiritul de sacrificiu în participarea la acțiune, scoțând astfel în evidență ingratitudinea lui Agamemnon și marea nedreptate generată de egoismul său. Ahile este acum gata să renunțe la orice obligație față de un astfel de conducător, care răsplătește cu ingratitudine loalitatea celor ce luptă nu pentru ei înșiși ci pentru el și pentru interesele sale.

ἀλλὰ σοὶ ὦ μέγ' ἀναιδὲς ἅμ' ἑσπόμεθ' ὄφρα σὺ χαίρῃς,	158
Ci ne-am luat după tine, sfruntate, ca tu să te bucuri,

σοί GH507, emfatic, așa cum se poate vedea din accent GH262. - μέγ'(α) GH280-281. - χαίρῃς GH615-616. - σύ: foarte emfatic, în contrast cu Ahile (GH539).

τιμὴν ἀρνύμενοι Μενελάῳ σοί τε κυνῶπα	159
Că răzbunăm de Troieni, noi, pe fratele tău și pe tine

ἀρνύμενοι GH570. - Μενελάῳ σοί τε GH497. - κυνώπα: războinicii homerici sunt foarte direcți atunci când spun ceea ce gândesc. Comparația cu un câine este considerată de obicei o culme a insultei și astfel de termeni sunt o parte favorită a vocabularului de abuz. Aici, κυνώπα este probabil asociat cu μέγ' ἀναιδές (vs. 58), al cărui echivalent este, însă mai insultător.

πρὸς Τρώων· τῶν οὔ τι μετατρέπῃ οὐδ' ἀλεγίζεις·	160
Cel făr-obraz! Ci de asta nu-ți pasă și n-ai nici o grijă,

τῶν (folosit substantival) GH484. - τι GH280-281. - μετατρέπῃ = μετατρέπηαι, GH084-085.

καὶ δή μοι γέρας αὐτὸς ἀφαιρήσεσθαι ἀπειλεῖς,	161
Ba chiar mă și ameninți că iei de la mine răsplata,

μοι GH497. - αὐτός: tu însuți, adică "în mod arbitrar", fără consimțătmântul armatei sau al celorlalte căpetenii.

ᾧ ἔπι πολλὰ μόγησα, δόσαν δέ μοι υἷες Ἀχαιῶν.	162
Rodul atâtor sudori și darul de cinste al oștirii.

ἔπι GH550. - πολλά GH280-281.

οὐ μὲν σοί ποτε ἶσον ἔχω γέρας ὁππότ' Ἀχαιοὶ	163
Eu niciodată totuna cu tine n-am parte de daruri,

σοί: comparație brevilocventă, cum am zice în limba română "e bun la răceală" în loc de "e bun pentru omul care are o răceală". Acest gând intensifică nedreptatea acțiunii lui Agamemnon. Observați emfaza și contrastul obținut într-un mod foarte eficace prin folosirea pronumelor personale și efectul rimei acestora: σοι, σύ, σοί, μοί μοί, σοί.

Τρώων ἐκπέρσωσ' εὖ ναιόμενον πτολίεθρον·	164
Când cucerim și prădăm vr’o cetate bogată din Troia.



ἀλλὰ τὸ μὲν πλεῖον πολυάϊκος πολέμοιο	165
Ba dimpotrivă, în viforul luptei tot greul îl duce

τὸ πλεῖον: comparativ al lui πολύς, GH254, 9, (partea) mai mare, bună parte.

χεῖρες ἐμαὶ διέπουσ'· ἀτὰρ ἤν ποτε δασμὸς ἵκηται,	166
Brațu-mi cu arma; când vine-mpărțirea pe urmă, tu capeți

χεῖρες ἐμαί: mâinile mele, o modalitate mai eficientă și mai plastică de a spune "eu am făcut-o".

σοὶ τὸ γέρας πολὺ μεῖζον, ἐγὼ δ' ὀλίγον τε φίλον τε	167
Partea mai mare din daruri, iar eu, mulțumit cu puținul,

τό: binecunoscutul, obișnuitul (dar de cinstire). - πολύ GH280-281. - μεῖζον: comparativ al lui μέγας, GH254. - ὀλίγον: de puțină valoare. - ὀλίγον τε φίλον τε: de puțină valoare, dar drag (mie).

ἔρχομ' ἔχων ἐπὶ νῆας, ἐπεί κε κάμω πολεμίζων.	168
Iar la corăbii mă-ntorc istovit de războinică trudă.

ἔρχομ'(αι). - când sunt ostenit de luptă. 149-168. Se manifestă o notă distinctă de patos care străbate întreg pasajul și un sentiment de indignare acută dar fără speranță față de aroganța copleșitoare a lui Agamemnon și ingratitudinea sa față de cei cărora le datora atât de mult.

νῦν δ' εἶμι Φθίην δ', ἐπεὶ ἦ πολὺ φέρτερόν ἐστιν	169
Plec dar în Ftia, căci mai de folos îmi e-ntorsul acasă

"Nu este loc de mine aici; plec acasă".

οἴκαδ' ἴμεν σὺν νηυσὶ κορωνίσιν, οὐδέ σ' ὀίω	170
Pe legănate corăbii. Nu cred că, lovindu-mă-n cinste,

σ'(οι) GH497. - ὀίω: ironic, precum adeseori. - κορωνίσιν: acest cuvânt vizualizează linia curbă a corăbiei grecești, cu prora și pupa înalte.

ἐνθάδ' ἄτιμος ἐὼν ἄφενος καὶ πλοῦτον ἀφύξειν.	171
Lesne tu singur aci grămădi-vei câștiguri și-avere."



τὸν δ' ἠμείβετ' ἔπειτα ἄναξ ἀνδρῶν Ἀγαμέμνων·	172
Dar se răsti la Ahile, grăindu-i, Atrid Agamemnon:



φεῦγε μάλ' εἴ τοι θυμὸς ἐπέσσυται, οὐδέ σ' ἔγωγε	173
„Du-te dar, dacă ți-i voia să pleci. Eu nicicând cu rugare

τοι GH498. - φεῦγε: fugi, părăsește-ne. Aceasta este insinuarea care-l ajută pe Ahile să se hotărască să rămână.

λίσσομαι εἵνεκ' ἐμεῖο μένειν· πάρ' ἔμοιγε καὶ ἄλλοι	174
Nu-ți voi cădea să rămâi; cu mine mai sunt doar și alții

"Fugi acasă neapărat; nu sta aici pentru mine". Ironic, desigur.

οἵ κέ με τιμήσουσι, μάλιστα δὲ μητίετα Ζεύς.	175
Care cinsti-mă-vor, Zeus mai mult ca oricine-nțeleptul.

Acesta este un răspuns la afirmația lui Ahile din vs. 159. Este un bun exemplu de ironie subtilă a poetului; Zeus însuși și nu altcineva este cel care-l dezonorează pe Agamemnon în evenimentele ulterioare. Discursul mândru al regelui și prezumția sa exagerată în legătură cu favorul lui Zeus, protectorul natural al regilor, fac ca înfrângerea sa ulterioară să fie și mai surprinzătoare și umilitoare. - τιμήσουσι GH644.

ἔχθιστος δέ μοί ἐσσι διοτρεφέων βασιλήων·	176
Cel mai hulit îmi ești tu între Domnii purceșii din Zeus.



αἰεὶ γάρ τοι ἔρις τε φίλη πόλεμοί τε μάχαι τε·	177
Numai de harțe, de sfezi și bătăi îndrăgit ești de-a pururi

ἔρις τε φίλη (ἐστίν). φίλη se acordă cu ἔρις, dar trebuie de asemenea luat împreună cu πόλεμοί τε μάχαι τε.

εἰ μάλα καρτερός ἐσσι, θεός που σοὶ τό γ' ἔδωκεν·	178
Iar dacă ești un viteaz, vreun zeu vitejia ți-a dat-o.

"Presupunând că ești viteaz și puternic (recunoscând astfel afirmația lui Ahile în legătură cu rolul important pe care-l jucase în război, vs. 165-166), tu nu ai niciun merit în asta, căci nu tu, ci vreun zeu este cel care ți-a dat toate acestea, fără vreun efort sau judecată din partea ta."

οἴκαδ' ἰὼν σὺν νηυσί τε σῇς καὶ σοῖς ἑτάροισι	179
Ia-ți pe ai tăi și-ale tale corăbii și-ntoarnă-te acasă



Μυρμιδόνεσσιν ἄνασσε, σέθεν δ' ἐγὼ οὐκ ἀλεγίζω,	180
Și Mirmidonilor tăi poruncește. Nu-mi pasă de tine

Μυρμιδόνεσσιν: GH501, dar, din gura lui Agamemnon, poate fi considerat un dativ de dezavantaj, GH497. - Inițial, Μυρμιδόνεσσι ϝάνασσε. - σέθεν GH484. Observați efectul de șuier produs de îngrămădirea de sigma în acest vers și în precedentul. - Μυρμιδόνεσσιν capătă proeminență prin poziția sa în vers, căci Agamemnon dorește să-i clarifice lui Ahile care-i sunt limitele autorității și că nu are niciun drept să dea comenzi Aheilor. Agamemnon nu va tolera nicio încălcare a propriilor sale prerogative.

οὐδ' ὄθομαι κοτέοντος· ἀπειλήσω δέ τοι ὧδε·	181
Și de-a ta furie oarbă. Dar eu te-ameninț și zic astfel:

κοτέοντος (σέο): GH484 În tot acest pasaj, Agamemnon folosește un ton sarcastic și disprețuitor față de Ahile, ca și când acesta n-ar fi decât un copil răutăcios și egoist. El minimalizează astfel orice motivație sau merit ale lui Ahile. Amenințarea cu întoarcerea acasă este interpretată ca venind din frică, vitejia sa în război, spiritul impetuos și puterea voinței fiind toate calități care îl fac să fie o povară, un camarad certăreț și bătăios. "Eu nu te rețin", zice el, "dacă te grăbești atât de tare să fugi. Va fi o binecuvântare să te văd plecat, căci ești atât de pervers și înclinat spre ceartă. Vezi să-ți iei toate bagajele și nu te umfla în pene pe-aici cu autoritatea ta, ci fugi la Mirmidonii tăi. Bosumflă-te cât vrei. Supărarea ta este ultima mea grijă. Pentru mine e totuna dacă porți sau nu vreo ranchiună și, ca să-ți arăt cât îmi pasă, iată cum te voi trata..." Asta înseamnă prea mult pentru Ahile, care simte că nu s-ar putea întoarce acasă fără să pară ridicol în fața armatei. Precum un copil răsfățat, când Agamemnon pretinde că s-ar bucura să scape de el, insistă să rămână. Observați emfaza și contrastul obținute prin folosirea pronumelui personal în tot acest pasaj.

ὡς ἔμ' ἀφαιρεῖται Χρυσηίδα Φοῖβος Ἀπόλλων,	182
Pentru că Febos Apolon îmi ia pe copila lui Hrises,

ἔμ'(ε), Χρυσηίδα: GH520, 1. - ἀφαιρεῖται = ἀφαιρέεται: GH084-085. - ὡς: cum, pentru că.

τὴν μὲν ἐγὼ σὺν νηί τ' ἐμῇ καὶ ἐμοῖς ἑτάροισι	183
Am s-o trimit însoțită de-ai mei, pe un vas de-ale mele;



πέμψω, ἐγὼ δέ κ' ἄγω Βρισηίδα καλλιπάρῃον	184
Singur apoi mă voi duce la tine, din cort să-ți iau darul,

πέμψω, ἄγω: observați variația datorată folosirii indicativului și conjunctivului. Agamemnon este mai sigur de prima decât de a doua. - ἄγω: GH601. - καλλιπάρῇον este adăugat cu răutate de Agamamnon pentru a-l irita și mai mult pe Ahile în perspectiva pierderii unui dar atât de prețios.

αὐτὸς ἰὼν κλισίην δὲ τὸ σὸν γέρας ὄφρ' ἐὺ εἰδῇς	185
Pe-mbujorata Briseis, să știi tu cât eu sunt mai tare

"Ca să-ți dovedesc superioritatea puterii mele, mă voi duce eu însumi." - τὸ σὸν γέρας: în apoziție cu Βρισηίδα. Adăugarea pronumelui demonstrativ (τό) face ca expresia să fi mai vie. - εἴδῃς GH615-616. Agamemnon se poziționează conștient deasupra împotriva lui Ahile și sugerează că "așa cum zeul a procedat față de mine, tot așa îți voi face și eu ție"; el subliniază cu grijă că nu se va supune nimănui care ar fi mai prejos decât zeul însuși. Repetarea lui ἐγώ și adăugarea lui αὐτός arată clar sentimentul de superioritate mândră și de putere conștientă al regelui.

ὅσσον φέρτερός εἰμι σέθεν, στυγέῃ δὲ καὶ ἄλλος	186
Față de tine ca Domn și să tremure cel ce cu mine

ὅσσον GH064, 3. - σέθεν GH493. - στυγέῃ GH615-616. - καί: de asemenea, chiar (ca și tine).

ἶσον ἐμοὶ φάσθαι καὶ ὁμοιωθήμεναι ἄντην.	187
Una s-ar crede și ar vrea deopotrivă-nainte să-mi steie!"

ἐμοί (εἶναι): GH503. - φάσθαι [φημί]. - ὁμοιωθήμεναι: să se asemene, GH390. 186-187. Adică, "Voi face din tine un astfel de exemplu încât nimeni altcineva să nu îndrăznească să fie atât de arogant sau să dorească ceva împotriva voinței mele." Situația a ajuns astfel într-un impas. Rănit fiind de reproșurile sarcastice brutale ale lui Agamemenon, singurul lucru care îi rămâne unui bărbat viteaz în poziția lui Ahile ar fi să-l ucidă pe acesta, sau să-și piardă propria viață în încercarea de a-l ucide.

ὣς φάτο· Πηλεΐωνι δ' ἄχος γένετ', ἐν δέ οἱ ἦτορ	188
Asta i-a zis, iar Ahile simți negrăită durere,

Πηλεΐωνι: GH498. - ἐν δέ οἱ ... στήθεσσιν: GH498, 509.

στήθεσσιν λασίοισι διάνδιχα μερμήριξεν,	189
Inima-n pieptu-i păros îi stătu îndoită pe gânduri:

λασίοισι: părul de pe piept încă este considerat un semn al bărbatului puternic și viril.

ἢ ὅ γε φάσγανον ὀξὺ ἐρυσσάμενος παρὰ μηροῦ	190
Sau de la coapsă, din teacă să-și smulgă el spada tăioasă

ἤ: fie, ori.

τοὺς μὲν ἀναστήσειεν, ὃ δ' Ἀτρεΐδην ἐναρίζοι,	191
Și să înlăture-ndată mulțimea, să-njunghie pe-Atride,

τοὺς (ἄλλους Ἀχαιούς): evident, Agamemnon ședea în adunare, cu celelalte căpetenii așezate în jurul lui. Ahile ar trebui să facă aceste lucruri pentru a putea ajunge la Agamemnon. - ἀναστήσειεν, ἐναρίζοι: GH653.

ἦε χόλον παύσειεν ἐρητύσειέ τε θυμόν.	192
Ori supărarea să-și curme și capăt să puie pornirii.

ἦε: fie, ori. - παύσειεν, ἐρητύσειέ τε: GH653.

ἧος ὃ ταῦθ' ὥρμαινε κατὰ φρένα καὶ κατὰ θυμόν,	193
Până ce el șovăind pregetă socotindu-se-n sine,



ἕλκετο δ' ἐκ κολεοῖο μέγα ξίφος, ἦλθε δ' Ἀθήνη	194
Până ce sabia-și scoase din teacă, deodată și vine

ἕλκετο: trăgea. - ἦλθε δ' Ἀθήνη, construcție coordonată, nu subordonată, GH614.

οὐρανόθεν· πρὸ γὰρ ἧκε θεὰ λευκώλενος Ἥρη	195
Palas Atena din cer; o trimise zeița brațalbă



ἄμφω ὁμῶς θυμῷ φιλέουσά τε κηδομένη τε·	196
Hera, căci ea purta grijă și dragoste amândurora.

ἄμφω = Ἀγαμέμνονα Ἀχιλῆά τε: Hera nu voia să-i vadă pe nicicare rănit. - θυμῷ GH509. - φιλέουσα, κηδομένη GH609, 2. Situația a ajuns în punctul în care Ahile se simte obligat să acționeze, căci ar fi preferat să moară decât să îndure astfel de insulte și umilințe din partea celui mai mare dușman al său. Formele de imperfect din primele două versuri fac ca descrierea să fie deosebit de vie, în timp ce următoarele două forme de aorist, care descriu o acțiune grăbită, sunt bine adaptate pentru a o introduce pe Atena brusc și dramatic.

στῆ δ' ὄπιθεν, ξανθῆς δὲ κόμης ἕλε Πηλεΐωνα	197
Stându-i la spate, ea-l prinse de plete bălane pe-Ahile,

κόμης: GH483.

οἴῳ φαινομένη· τῶν δ' ἄλλων οὔ τις ὁρᾶτο.	198
Lui vederându-se numai, fiind nevăzută de alții.

οἴῳ (Ἀχιλῆι): divinitățile aveau de regulă puterea de a se face invizibile pentru o parte a unui grup de oameni și se arătau doar uneia sau mai multor persoane pentru care aveau un interes special. Divinitatea homerică nu se arată niciodată unui grup, ci doar unei singure persoane. În plus, intriga ar fi fost destrămată dacă Atena ar fi fost văzută sau auzită de ceilalți greci, inclusiv Agamemnon. Ultima parte a acestui vers repetă la negativ primele două cuvinte. - ὁρᾶτο = ὡράτεο, GH084-085, 337.

θάμβησεν δ' Ἀχιλεύς, μετὰ δ' ἐτράπετ', αὐτίκα δ' ἔγνω	199
Cum se întoarce-napoi, el vede uimit pe zeița

θάμβησεν: desigur că Ahile a fost surprins de această neobișnuită metodă de constrângere. Oricare dintre greci ar fi încercat așa ceva ar fi fost pedepsit cu moartea. Chiar dacă metoda ar putea părea lipsită de demnitate pentru o zeiță, nu era timp de pierdut, iar cuvintele n-ar fi avut probabil destul efect asupra impulsivului Ahile. Pe de altă parte, poetul are o ocazie neobișnuită de a introduce într-o manieră plastică un incident dramatic.

Παλλάδ' Ἀθηναίην· δεινὼ δέ οἱ ὄσσε φάανθεν·	200
Palas Atena; din ochi ea groaznic îi fulgeră-n față.

οἱ se referă la Atena. - φάανθεν = ἐφαάνθησαν, GH473, 3.

καί μιν φωνήσας ἔπεα πτερόεντα προσηύδα·	201
Și glăsuind, o întâmpină Ahile cu vorbe ce zboară:

μιν: obiect al lui προσηύδα. - ἔπεα GH512. - πτερόεντα: GH024; cuvintele erau personificate, iar dacă zburau din gura vorbitorului către urechile ascultătorului, ele ar fi avut nevoie de aripi precum păsările.

τίπτ' αὖτ' αἰγιόχοιο Διὸς τέκος εἰλήλουθας;	202
„Ce-ai venit oare, o fiic-a lui Zeus de scut-purtătorul?

αἰγιόχοιο: egida lui Zeus era un scut împodobit cu un cap de Gorgon, monstru care avea șerpi în loc de păr, pe care oricine îl privea rămănea împietrit de frică. Atena era cea mai iubită dintre copiii lui Zeus, căci se născuse, ca zeiță a înțelepciunii, cu înfățișare adultă, cu îmbrăcăminte și armură. Fiind copilul favorit, ea purta adeseori scutul lui Zeus. Ahile pare neplăcut surprins de intervenția Atenei și este foarte ofensat că este împiedicat să-l ucidă pe Agamemnon. - αὖτε nu se referă neapărat la o apariție anterioară a Atenei, ci poate să denote pur și simplu iritarea lui Ahile la faptul că necazurile s-au abătut asupra lui unul după altul; astfel, el zice: "Ai venit și tu" (ca să adaugi la celelalte insulte ce mi s-au adus)?

ἦ ἵνα ὕβριν ἴδῃ Ἀγαμέμνονος Ἀτρεΐδαο;	203
Poate venit-ai să vezi cum știe să-nfrunte Agamemnon?

ἴδῃ = ἴδηαι GH084-085. Ahile răspunde la propria întrebare (vs. 202) printr-o altă întrebare retorică.

ἀλλ' ἔκ τοι ἐρέω, τὸ δὲ καὶ τελέεσθαι ὀΐω·	204
Una ți-oi spune, și cred că așa cum îți spun o să fie:

τό: subiect al lui τελέεσθαι, GH471. - ὀίω: ironic, cum este obișnuit la Homer.

ᾗς ὑπεροπλίῃσι τάχ' ἄν ποτε θυμὸν ὀλέσσῃ.	205
El în curând va plăti-o cu viața-i această trufie!"

Ahile își arată clar intenția de a-l ucide pe Agamemnon pentru aroganța sa. - ἧς (ὅς, ἥ, ὅν) - ὑπεροπλίησι: GH505. - ὀλέσσῃ: GH601.

τὸν δ' αὖτε προσέειπε θεὰ γλαυκῶπις Ἀθήνη·	206
Dar lui Ahile-i răspunse zeița-nstelată-n privire:

γλαυκῶπις: completează versurile 199-200 și arată de ce Ahile o recunoaște atât de repede pe zeiță. Inițial se pare că însemna cu ochi de cucuvea. Originea sa s-a pierdut înainte de vremea lui Homer, pentru care ea este cu ochi strălucitori/scânteietori.

ἦλθον ἐγὼ παύσουσα τὸ σὸν μένος, αἴ κε πίθηαι,	207
„Eu am solie din cer, am venit să-ți alin supărarea,

παύσουσα: GH609, 5. - πίθηαι: Atena nu este chiar sigură că Ahile se va supune, dar speră s-o facă.

οὐρανόθεν· πρὸ δέ μ' ἧκε θεὰ λευκώλενος Ἥρη	208
Dacă m-asculți; mă trimise la tine zeița brațalbă



ἄμφω ὁμῶς θυμῷ φιλέουσά τε κηδομένη τε·	209
Hera, căci ea are grijă și ține la voi deopotrivă.



ἀλλ' ἄγε λῆγ' ἔριδος, μηδὲ ξίφος ἕλκεο χειρί·	210
Hai contenește cu cearta și sabia lasă-ți-o-n teacă,

ἔριδος: GH487. - χειρί: GH505. - λῆγ'(ε); imperativ.

ἀλλ' ἤτοι ἔπεσιν μὲν ὀνείδισον ὡς ἔσεταί περ·	211
Numai cu vorbele mustră-l pe el așa cum îți vine,

Adică "mustră-l aspru, dar nu-l lovi". Zeița propune un război de cuvinte și nu recurgerea la arme, ceea ce este o întoarcere la situația dinainte ca Ahile să încerce să-și scoată sabia. - ὡς ἔσταί περ: "spune-i cum va fi", adică "spune-i ce se va întâmpla". Această scenă deus ex machina, care este necesară pentru acțiunea și desfășurarea poemului, ar fi un defect artistic într-o lucrare în care zeii nu iau parte atât de proeminent și nu se asociază atât de liber cu muritorii așa cum o fac în Iliada.

ὧδε γὰρ ἐξερέω, τὸ δὲ καὶ τετελεσμένον ἔσται·	212
Iată cuvântul îmi dau și el împlinit o să fie:

καί: de asemenea, tot așa. Acest vers este un ecou al versului 204.

καί ποτέ τοι τρὶς τόσσα παρέσσεται ἀγλαὰ δῶρα	213
Daruri frumoase primi-vei o dată, de trei ori pe-atâta,

τοι GH504 sau 499. - παρέσσεται GH473, 1.

ὕβριος εἵνεκα τῆσδε· σὺ δ' ἴσχεο, πείθεο δ' ἡμῖν.	214
Pentru ocara de azi, deci rabdă și-ascultă-ne sfatul."

ἡμῖν = Ἀθηναίῃ καὶ Ἥρῃ: GH496. Atena este de acord cu Ahile că Agamemnon este vinovat de cruzime, care este întotdeauna pedepsită de zei. Această judecată reflectă poziția poetului și este cea mai inteligentă din punctul de vedere al auditoriului său. - ἴσχεο: reflexiv, GH567, 1.

τὴν δ' ἀπαμειβόμενος προσέφη πόδας ὠκὺς Ἀχιλλεύς·	215
Zise zeiței atunci Ahile cel iute ca șoimul:



χρὴ μὲν σφωίτερόν γε θεὰ ἔπος εἰρύσσασθαι	216
„Cade-se seamă să țiu de al vostru demând, o zeiță,

χρή (ἐστιν). - σφωίτερον este făcut emfatic prin γε care-i urmează, prin care Ahile pune în contrast atitudinea sa de supunere cu respect față de zeiță cu cea de sfidare încăpățânată față de Agamemnon, căruia nu mai dorește să i se supună. Tot așa, Agamemnon renunță la Hriseis dând-o zeului și astfel își salvează onoarea. Această scenă, împreună cu promisiunea făcută de Atena, motivează decizia lui Ahile să rămână în fața Troiei în loc să-și ducă la îndeplinire amenințarea cu întoarcerea acasă (vs. 169 și urm.).

καὶ μάλα περ θυμῷ κεχολωμένον· ὧς γὰρ ἄμεινον·	217
Cât mi-ar fi ciuda de mare, căci asta mai bine-i din parte-mi,

κεχολωμένον GH609, 6. - καί: chiar (dacă). - ἄμεινον (ἐστίν).

ὅς κε θεοῖς ἐπιπείθηται μάλα τ' ἔκλυον αὐτοῦ.	218
Zeii ascultă mai mult pe acela ce lor se supune."

θεοῖς GH496. - ἔκλυον αὐτοῦ GH484, 582. Supunerea față de zeii cerești nu ținea doar de înțelepciune, ci și de prudență, căci orice altă cale ar fi provocat distrugerea.

ἦ καὶ ἐπ' ἀργυρέῃ κώπῃ σχέθε χεῖρα βαρεῖαν,	219
Zise. Mânerul de argint cu mâna vârtos apăsându-l,

ἦ: a zis. Observați repetarea sunetului e în acest vers. - σχέθε = ἔσχεθε [ἔχω].

ἂψ δ' ἐς κουλεὸν ὦσε μέγα ξίφος, οὐδ' ἀπίθησε	220
Sabia lungă și-o-mpinse în teacă și dete ascultare

οὐδ' ἀπίθησεν: litote; compară cu "nu-i chiar rău".

μύθῳ Ἀθηναίης· ἣ δ' Οὔλυμπον δὲ βεβήκει	221
Vorbei zeiței; iar ea se întoarse-napoi între zeii

μύθῳ: GH496.

δώματ' ἐς αἰγιόχοιο Διὸς μετὰ δαίμονας ἄλλους.	222
Cei din Olimp, la palatele împăvezatului Zeus.

Plecarea Atenei se face fără ceremonie și este tot atât de precipitată cum i-a fost și venirea. Există aici, ca de altfel și în alte pasaje, o confuzie cu privire la concepțiile despre Olimp și cer. Atena vine din cer, dar se întoarce în Olimp, în mijlocul celorlalte divinități. Tot așa, ar fi greu de imaginat coborârea lui Apolon (vs. 44 și urm.) de pe culmile Olimpului în câmpia troiană, care era la mare distanță, peste mare. Vezi comentariile la vs. 592, 450.

Πηλεΐδης δ' ἐξαῦτις ἀταρτηροῖς ἐπέεσσιν	223
Dar Peleianul din nou începu să-l înfrunte din gură

ἐπέεσσιν: GH505. Situația de întoarce din nou la un duel de cuvinte între cele două personaje de frunte, iar Ahile se depășește pe sine prin limbajul abuziv.

Ἀτρεΐδην προσέειπε, καὶ οὔ πω λῆγε χόλοιο·	224
Pe Agamemnon Atrid și nu-și potolea încă focul:

χόλοιο: GH487.

οἰνοβαρές, κυνὸς ὄμματ' ἔχων, κραδίην δ' ἐλάφοιο,	225
„Tu bețivan, tu obraz de dulău, sperios ca și cerbul!

ἐλάφοιο: un fel de lașitate timidă. Fără să țină seama de adevăr sau de rațiune, Ahile aruncă asupra lui Agamemnon tot ceea ce pare a fi mai urât. Fără îndoială, această descriere este foarte înșelătoare; Agamemnon nu era un bețiv, nici fața lui nu semăna cu cea a unui câine și nici nu-i lipsea curajul bărbătesc în luptă. - κυνὸς ὄμματ' este pur și simplu o repetare a lui κυνῶπα (vs. 159).

οὔτέ ποτ' ἐς πόλεμον ἅμα λαῷ θωρηχθῆναι	226
Nici cu oștirea te bizui vr’odată să ieși la bătaie,

λαῷ: GH507.

οὔτε λόχον δ' ἰέναι σὺν ἀριστήεσσιν Ἀχαιῶν	227
Nici să te-ații pânditor de dușmani cu vitejii de frunte

λόχονδ'(ε): GH288, 4.

τέτληκας θυμῷ· τὸ δέ τοι κὴρ εἴδεται εἶναι.	228
Dintre Ahei, că te temi să nu dai de primejdia morții.

θυμῷ GH509 - εἴδεται (ϝειδ-, ϝοιδ-, ϝιδ-, GH466) mediu: pare, se vede.

ἦ πολὺ λώιόν ἐστι κατὰ στρατὸν εὐρὺν Ἀχαιῶν	229
Doar ți-e mai bine să huzuri în tabăra noastră cea largă



δῶρ' ἀποαιρεῖσθαι ὅς τις σέθεν ἀντίον εἴπῃ·	230
Și să despoi de-a lui daruri pe cine-ți grăiește-mpotrivă.

ἀποαιρεῖσθαι = ἀποαιρέεσθαι: GH084-085. - δῶρ' (ἀνδρός). 229-230: ironie acidă și dispreț.

δημοβόρος βασιλεὺς ἐπεὶ οὐτιδανοῖσιν ἀνάσσεις·	231
Crai care storci pe supuși, fiindcă domnești pe netrebnici;

δημοβόρος βασιλεύς GH478, 3. - οὐτιδανοῖσιν GH497, 501; probabil un joc de cuvinte, adică nu erau vrednici să se numească Danai.

ἦ γὰρ ἂν Ἀτρεΐδη νῦν ὕστατα λωβήσαιο.	232
Altfel, Atride, păcatul de-acum ți-ar fi fost cel din urmă.

ὕστατα GH280-281, 284. Începând cu versul 224, Ahile se simte îndreptățit să-i răspundă lui Agamemnon; își varsă astfel toată ura, face o profeție despre viitor și se așează, timp în care Agamemnon rămâne tăcut, posibil din cauza faptului că furia l-a lăsat fără cuvinte. Nu se găsește de astă dată niciun cuvânt de respect în discursul lui Ahile; dimpotrivă, acesta se folosește de epitetele cele mai abuzive care-i stau la-ndemână. În furia sa, el se face vinovat de exagerări lipsite de adevăr, făcându-l pe Agamemnon bețiv, nerușinat și laș. În realitate, Agamemnon era curajos ca un leu.

ἀλλ' ἔκ τοι ἐρέω καὶ ἐπὶ μέγαν ὅρκον ὀμοῦμαι·	233
Una ți-oi spune pe față și jur cu sfințenie mare,

ἐκ, ἐπί GH548-549. - ὀμοῦμαι = ὀμό(σ)ομαι = ὀμοῦμαι [ὄμνυμι] GH103, 084-085.

ναὶ μὰ τόδε σκῆπτρον, τὸ μὲν οὔ ποτε φύλλα καὶ ὄζους	234
Jur pe toiagul acesta ce nu mai dă frunze și ramuri,

μὰ τόδε σκῆπτρον: când un vorbitor dorea să se adreseze adunării, un crainic îi punea în mână un sceptru ca semn că "tribuna este a lui". Popoarele răsăritene obișnuiau să jure pe diferite lucruri; de exemplu, "pe viața regelui", "pe barba profetului", "pe nădejdea mea cerească" etc. Astfel, personajele lui Shakespeare jură pe barba lor. Ahile jură pe sceptru ca simbol al puterii sale regale, implicația fiind că se așteaptă să-l piardă dacă jură strâmb. Atunci când jură pe Apolon, implicația este ușor diferită (vs. 86). Zeii jurau pe râul Styx. Esența întregului pasaj este că "pe cât de adevătrat este că acest sceptru nu va mai înverzi și nu va mai da ramuri, tot așa Aheii îmi vor duce lipsa, acum că mă retrag din război".

φύσει, ἐπεὶ δὴ πρῶτα τομὴν ἐν ὄρεσσι λέλοιπεν,	235
Nici înverzi-va, odată ce trunchiu-i rămase pe munte

πρῶτα GH280-281.

οὐδ' ἀναθηλήσει· περὶ γάρ ῥά ἑ χαλκὸς ἔλεψε	236
Și o secure-l ciopli, netezindu-l de foi și de coajă;

περί: GH548-549. - χαλκός: bronzul era metalul obișnuit pentru unelte înainte de apariția fierului. Aici, "bronzul" (aliaj pe bază de cupru, sau aramă) se referă la o unealtă de bronz, cum ar fi un topor.

φύλλά τε καὶ φλοιόν· νῦν αὖτέ μιν υἷες Ἀχαιῶν	237
Care toiag la județ e purtat de fruntași în Ahaia

236-237. ἑ ... φύλλα, φλοιόν GH520, 1, 521.

ἐν παλάμῃς φορέουσι δικασπόλοι, οἵ τε θέμιστας	238
Spre apărarea dreptății și a legilor date de Zeus,



πρὸς Διὸς εἰρύαται· ὃ δέ τοι μέγας ἔσσεται ὅρκος·	239
Și jurământul amar o să-ți fie: veni-va o vreme

εἰρύαται: pers. a III-a pl. = εἰρυνται, GH097-098. - ὁ: masculin, când de fapt s-ar așteapta un neutru. Preia genul lui ὅρκος, prin ceea ce se numește "atracție". - πρὸς Διός: sub supravegherea lui Zeus, sau de la (adică date de) Zeus. Majoritatea popoarelor au tradiții potrivit cărora legile le-au fost date de către zeii lor, ca în cazul lui Numa și legile timpurii ale Romei. 234-239. τὸ μὲν οὔ ... εἰρύαται formează o paranteză și descrie sceptrul. În cuvintele următoare se revine la ideea principală, care este continuată și completată în lecția următoare, vs. 240-244.

ἦ ποτ' Ἀχιλλῆος ποθὴ ἵξεται υἷας Ἀχαιῶν	240
Când dup-Ahile la luptă cu toții ofta-vor Aheii;

Ἀχιλλῆος: GH479, 3, rostit cu mândră conștiință de sine. - υἷας: GH519. Înțelesul aici și în lecția anterioară este acesta: "cât este de sigur că acest sceptru nu va mai înfrunzi niciodată și nu va mai da ramuri, tot atât de sigur este că dorul de Ahile va veni asupra fiecăruia din fiii Aheilor".

σύμπαντας· τότε δ' οὔ τι δυνήσεαι ἀχνύμενός περ	241
Dar o să fie târziu, căci tu chiar, cu toată obida,

σύμπαντας (emfatic prin poziție): îl modifică pe υἷας. - τι GH280-281. - ἀχνύμενος GH609, 6, oricât de deznădăjduit.

χραισμεῖν, εὖτ' ἂν πολλοὶ ὑφ' Ἕκτορος ἀνδροφόνοιο	242
Nu vei putea să le-ajuți, când droaie cădea-vor sub arma

χραισμεῖν = χραισμέειν GH084-085 (Ἀχαιοῖσιν).

θνήσκοντες πίπτωσι· σὺ δ' ἔνδοθι θυμὸν ἀμύξεις	243
Cruntului Hector, și-adânc te va roade necazul că astăzi

ἀμύξεις: cf. rom. "ți se rupe inima".

χωόμενος ὅ τ' ἄριστον Ἀχαιῶν οὐδὲν ἔτισας.	244
Nesocotit-ai pe cel mai de frunte viteaz din Ahaia."

ὅ τ' (ε): pentru că, prin aceea că. - (Ἀχιλλῆα) ἄριστον Ἀχαιῶν. - οὐδέν: adverbial, GH281-282, 514 deloc; lit. cu privire la nimic, în niciun fel.

ὣς φάτο Πηλεΐδης, ποτὶ δὲ σκῆπτρον βάλε γαίῃ	245
Astfel răstindu-se Ahile trânti la pământ cu mânie

ποτί (cu γαίῃ GH509): Ahile, în furia sa oarbă acționează periculos, precum un copil răsfățat.

χρυσείοις ἥλοισι πεπαρμένον, ἕζετο δ' αὐτός·	246
Sceptrul în aur țintat și îndată se puse pe scaun.

ἥλοισι GH505. Observați cum în atmosfera de cea mai mare tensiune Homer continuă liniștit, introducând o descriere care dă viață obiectului pentru ascultătorii săi. Sceptrul acesta este bătut cu ținte de aur. Nu trebuie să ne simțim obligați să presupunem de aici că fiecare sceptru menționat de Homer ca fiind din aur era doar țintuit, căci poetul nu se simte obligat să fie neapărat consecvent în acest sens; el își ia întotdeauna libertatea de a se adapta în funcție de necesitatea situației și efectul pe care dorește să-l producă. Astfel, zeii sunt uneori strict antropomorfi, cu limite foarte umane, alteori ei sunt văzuți ca eterici, atotputernici și veșnici. - χρυσείοις ἥλοισι πεπαρμένον: adăugarea aceasta prin intermediul unei descrieri, într-un moment de cel mai înalt suspans, este o caracteristică a obiectivității artei poetului. El este atât de puțin atins personal de conținutul a ceea ce relatează încât își vede de drum nestingherit printre neînțelegerile regilor, fără țină partea vreunuia și, în mijlocul emoțiilor celor mai puternice, el încă are ochi să vadă detaliile. El vede nu numai mânia căpeteniilor, ci și capul țintelor, bătute în sceptru ca un fel de ormanent primitiv. Poate fi și aceea că poetul a dorit să mărească tensiunea prin a-și ține auditoriul în suspans încă o vreme, înainte de a le spune ce s-a întâmplat în continuare.

Ἀτρεΐδης δ' ἑτέρωθεν ἐμήνιε· τοῖσι δὲ Νέστωρ	247
Sta mânios și-Agamemnon în față-i. Atunci se ridică

Nestor era faimos pentru vârsta sa înaintată și pentru sfaturile detaliate pe care le dădea oricând, în care pomenea cu plăcere propriile fapte și realizări "din vremurile bune". El este singurul dintre căpetenii care are tăria de a interveni în gâlceavă.

ἡδυεπὴς ἀνόρουσε λιγὺς Πυλίων ἀγορητής,	248
Meșterul cuvântător și craiul Pilenilor, Nestor,

ἀνόρουσε = ἀνώρουσε: Nestor simte că este omul momentului și că nici un moment nu trebuie pierdut. El se grăbește să le arate acestor tineri ajunși cât de nebunești și copilărești sunt acțiunile lor. Menționarea măiestriei sale ca orator arată cât de prețuită era această artă printre grecii antici.

τοῦ καὶ ἀπὸ γλώσσης μέλιτος γλυκίων ῥέεν αὐδή·	249
Căruia graiul din gură mai dulce-i cura decât mierea.

τοῦ: pron. rel. referitor la Nestor. - (ἔ)ῥεεν: imperfect de acțiune regulată sau repetată. - μέλιτος: GH493. Mierea era folosită de antici în loc de zahăr și era cel mai dulce lucru. De aceea era folosită în comparații în care era implicat de un grad înalt de dulceață.

τῷ δ' ἤδη δύο μὲν γενεαὶ μερόπων ἀνθρώπων	250
El până-n vremea de-atunci văzuse trecându-se două

τῷ GH498. Figura lui Nestor a devenit proverbială pentru vârsta lui foarte înaintată. Socotind perioada unei generații ca fiind cam o treime de secol, cum făceau grecii antici, el ar fi avut undeva între șaptezeci și o sută de ani. Aceasta este o tușă imaginativă a poetului pentru a obține un personaj necesar pentru un anumit rol și nu necesită o explicație rațională. El trăise mult și experimentase multe și nu avea nicio problemă să spună povești lungi despre experiențele sale anterioare și să ofere tot felul de sfaturi bune, care arareori erau puse în practică. El este cel mai bine creionat personaj al lui Homer. Precum bătrânul Polonius, vorbea mult și degeaba. Cum concizia era miezul înțelepciunii, el era concis - cu multe vorbe și își oferea sfatul, când trebuia și când nu trebuia, de obicei spre iritarea tuturor celor vizați.

ἐφθίαθ', οἵ οἱ πρόσθεν ἅμα τράφεν ἠδ' ἐγένοντο	251
Neamuri de oameni născute, crescute-n cetatea cea sfântă

ἐφθίαθ' = ἐφθίατο, III pl. = ἐφθιντο, GH097-098. - οἵ οἱ: primul dintre acestea este pronumele rel., nom. pl. masc. referitor la ἀνθρώπων, vs. 250; al doilea este un enclitic (GH054, 260), așa cum se va vedea din accentul primului și s-ar scrie ϝοι, după cum mulți vor observa din metrică. Aici el este dativul de însoțire cu ἅμα. - τράφεν (ἐτράφησαν) ἠδὲ γένοντο, hysteron proteron, adică timpul reprezentat de ἐγένοντο vine înaintea celui al lui τράφεν, cu toate că τράφεν aici îl precede pe ἐγένοντο. Acesta este un instrument permis, deoarece el indică prioritatea interesului și nu timpul. Comparați propoziția lui Shakespeare, "I was bred and born" am fost crescut și născut. Ideea principală este conținută în prima parte a propoziției, în timp ce a doua este adăugată ca un gând ulterior, pentru completarea ideii și o mai bună precizie.

ἐν Πύλῳ ἠγαθέῃ, μετὰ δὲ τριτάτοισιν ἄνασσεν·	252
Pilos, și acuma domnea peste vârsta de-a treia.

τριτάτοισιν este masculin și se referă la ideea generală de oameni, cum rezultă din cuvântul γενεαί, vs. 250.

ὅ σφιν ἐὺ φρονέων ἀγορήσατο καὶ μετέειπεν·	253
Nestor, cuminte gândind, așa începu cuvântarea:



ὦ πόποι ἦ μέγα πένθος Ἀχαιίδα γαῖαν ἱκάνει·	254
„Doamne, ce jale cumplită l-ajunse pământul ahaic!

Ἀχαιίδα γαῖαν GH519.

ἦ κεν γηθήσαι Πρίαμος Πριάμοιό τε παῖδες	255
Cum bucura-se-va Priam acum și feciorii lui Priam

γηθήσαι GH473, 2: optativ sg., adică "cearta voastră ar fi izvor de bucurie pentru dușmanii noștri, căci ea ar împiedica desfășurarea cu succes a războiului".

ἄλλοι τε Τρῶες μέγα κεν κεχαροίατο θυμῷ	256
Și-o să tresalte Troienii, căci mare le-ar fi bucuria,

μέγα GH280-281. - θυμῷ GH509.

εἰ σφῶιν τάδε πάντα πυθοίατο μαρναμένοιιν,	257
Când o să afle că voi începurăți asemenea sfadă,



οἳ περὶ μὲν βουλὴν Δαναῶν, περὶ δ' ἐστὲ μάχεσθαι.	258
Voi care-ntreceți pe Ahei, când e vorba de sfat și de arme.

βουλήν, μάχεσθαι: acuzativ și infinitiv de specificare, GH514; primele două trăsături esențiale pentru un conducător de succes. - Δαναῶν: genitiv, datorită ideii de comparație conținută în adverbul περί luat împreună cu verbul ἐστέ [εἰμί], însemnând a întrece, a fi superior, GH488. Observați cât de judicios amestecă bătrânul lauda cu critica.

ἀλλὰ πίθεσθ'· ἄμφω δὲ νεωτέρω ἐστὸν ἐμεῖο·	259
Ci ascultați, că mai tineri sunteți amândoi decât mine:

ἐμεῖο GH493.

ἤδη γάρ ποτ' ἐγὼ καὶ ἀρείοσιν ἠέ περ ὑμῖν	260
Eu am mai fost ca tovarăș cu oameni viteji mai de frunte,

καί: chiar. - ἀρείοσιν GH507, un raționament "a fortiori", adică, dacă oameni mai buni decât Agamemnon și Ahile i-au primit sfatul, cu atât mai mult aceștia ar trebui să-l primească. - ὑμῖν: unii l-ar substitui cu ἡμῖν, salvând politețea lui Nestor, asta însă în detrimentul argumentației. Întregul său raționament se bazează pe afirmația că oameni mai buni chiar decât ei i-au primit sfatul. Nestor este ceea ce Horațiu ar numi "laudator temporis acti", cineva care privește în urmă cu nostalgia vremurilor bune de pe când era copil. "Respectați-mi vârsta". Anii mulți de vârstă erau pentru Nestor un motiv suficient pentru care oricine ar trebui să-i asculte cuvintele. Atât Ahile cât și Agamemnon privesc problema din punctul lor de vedere personal, iar introducerea unui personaj precum Nestor, care poate judeca din punctul de vedere al privitorului inocent, este un procedeu artistic bun care ne oferă o înțelegere mai bună a situației.

ἀνδράσιν ὡμίλησα, καὶ οὔ ποτέ μ' οἵ γ' ἀθέριζον.	261
Chiar decât voi, și niciunul n-a fost cu dispreț către mine.



οὐ γάρ πω τοίους ἴδον ἀνέρας οὐδὲ ἴδωμαι,	262
N-am pomenit în viață bărbați deopotrivă cu dânșii,

ἴδωμαι: conjunctiv mediu, cu ideea de dor pentru ceva din trecut care nu mai este.

οἷον Πειρίθοόν τε Δρύαντά τε ποιμένα λαῶν	263
Cu Piritou bunăoară, cu Drias, păstor de noroade,

"Păstor de popoare" era o figură de stil obișnuită în antichitate atunci când se făcea referire la un rege.

Καινέα τ' Ἐξάδιόν τε καὶ ἀντίθεον Πολύφημον	264
Ori cu Cheneu, cu Exadiu și cu Polifem uriașul,



[Θησέα τ' Αἰγεΐδην, ἐπιείκελον ἀθανάτοισιν·]	265
Ori cu Egide Teseu, arătos ca un zeu în făptură

ἀθανάτοισιν GH503 - Parantezele conțin versuri a căror origine se consideră a fi îndoielnică.

κάρτιστοι δὴ κεῖνοι ἐπιχθονίων τράφεν ἀνδρῶν·	266
N-au mai fost alții pe lume mai tari de vârtute ca dânșii,



κάρτιστοι μὲν ἔσαν καὶ καρτίστοις ἐμάχοντο	267
Foarte puternici în arme au fost și cu cei mai puternici,



φηρσὶν ὀρεσκῴοισι καὶ ἐκπάγλως ἀπόλεσσαν.	268
Chiar cu Centauri din munți, pe care-i stârpeau fără milă.

φηρσὶν ὀρεσκῴοισι (în apoziție cu καρτίστοις din versul precedent) se referă fără îndoială la centauri, creaturi cu trup de cal și cap și umeri de om. Mai târziu, grecilor le plăcea să-i reprezinte pe dușmanii lor ca centauri, caracteristic fiind psihologiei umane din toate timpurile să-i eticheteze pe dușmanii cuiva ca "brute", "fiare sălbatice" și alte asemenea epitete. Acest pasaj se referă la faimoasa bătălie dintre lapiți și centauri, atât de cunoscută din legendele grecilor și subiect favorit în arta greacă.

καὶ μὲν τοῖσιν ἐγὼ μεθομίλεον ἐκ Πύλου ἐλθὼν	269
Eu ca tovarăș al lor mă dusesem din Pilos, din țara-mi

τοῖσιν GH506-507, cu oameni ca aceștia, referindu-se la lapiți. - ἐγώ este emfatic (GH261), rostit cu o conștiință de sine plină de mândrie, efectul fiind mai departe amplificat prin folosirea formei medii καλέσαντο în versul următor. - αὐτοί: "ei înșiși, și nu alții mai prejos decât ei, așa mari cum erau, m-au chemat, chiar dacă locuiam departe; căci au fost gata să facă efortul de a obține serviciile unui așa bun luptător, care i-a depășit pe mulți viteji care au trăit de-atunci încoace".

τηλόθεν ἐξ ἀπίης γαίης· καλέσαντο γὰρ αὐτοί·	270
Cea de departe de tot; mă poftiseră ei de la sine.

καλέσαντο: observați forța diatezei medii: "pentru folosul lor", ceea ce denotă un interes special al subiectului în acțiune, GH568, GH567, 3.

καὶ μαχόμην κατ' ἔμ' αὐτὸν ἐγώ· κείνοισι δ' ἂν οὔ τις	271
După putere luptam singuratic și eu, dar cu dânșii

κατ' ἔμ αὐτόν: eu însumi.

τῶν οἳ νῦν βροτοί εἰσιν ἐπιχθόνιοι μαχέοιτο·	272
Nimeni n-ar fi îndrăznit să se măsure-n ziua de astăzi.

Observați repetarea lui ἐγώ. - μαχέοιτο GH605. - οἱ νῦν βροτοί εἰσιν: Homer era convins că războinicii ale căror fapte vitejești le cântă el erau mult superiori rasei de muritori din vremea sa. Zice, de exemplu, despre fiul lui Tideus "... Ci de jos Diomede cu mâna înșfacă \| Un bolovan, ba un stei ce în vremea de astăzi doi oameni \| N-ar fi în stare a-l urni..." Apoi, despre cupa lui Nestor el spune: "... sta cupa pe două picioare. \| Altul abia de pe masă cu-o mână putea s-o ridice, \| Plină fiind, dar Nestor putea fără trudă s-o ție." Și, din nou, de data asta despre Hector: "Hector luă de la poartă, din față, o stană de piatră \| Groasă de tot dedesubt, ascuțită deasupra – doi oameni \| Cât de voinici din popor anevoie ar putea s-o ridice \| Astăzi asemenea piatră de jos ca să-ncarce-o căruță –"

καὶ μέν μευ βουλέων ξύνιεν πείθοντό τε μύθῳ·	273
Totuși de mine-ascultau, țiind seamă de spusele mele.

βουλέων = βουλάων, GH484. - μύθῳ GH496. - ξύνιεν [ξυνίημι], imperfect, III pl.

ἀλλὰ πίθεσθε καὶ ὔμμες, ἐπεὶ πείθεσθαι ἄμεινον·	274
Hai dar și voi ascultați: e mai bine s-asculți și de altul.

καί: de asemenea. - ἐπεὶ πείθεσθαι ἄμεινον (ἐστίν).

μήτε σὺ τόνδ' ἀγαθός περ ἐὼν ἀποαίρεο κούρην,	275
Tu, Agamemnon, deși ești puternic, să nu-i iei femeia.

τόνδ', κούρην GH520, 1. - ἐών GH609, 6.

ἀλλ' ἔα ὥς οἱ πρῶτα δόσαν γέρας υἷες Ἀχαιῶν·	276
Lasă-i-o; de la început cu ea-l dăruiră Danaii.

ἔα = ἔαε (GH084-085) Ἀχιλλῆα ἔχειν κούρην.

μήτε σὺ Πηλεΐδη, θέλ' ἐριζέμεναι βασιλῆι	277
Nu te purta, o Ahile, și tu, dușmănește, cu craiul;

275-277. Observați cât de imparțial este Nestor atunci când folosește aceeași expresie de prohibire adresându-se celor doi protagoniști (μήτε σύ ... μήτε σύ). Prima se referă desigur la Agamemnon, iar a doua la Ahile.

ἀντιβίην, ἐπεὶ οὔ ποθ' ὁμοίης ἔμμορε τιμῆς	278
N-a fost vreodată de-asemenea cinste părtaș un al doilea

ἀντιβίην este emfatic prin poziție. - τιμῆς GH482.

σκηπτοῦχος βασιλεύς, ᾧ τε Ζεὺς κῦδος ἔδωκεν.	279
Domn de toiag purtător, dăruit cu mărire de Zeus.

278-279. N-a fost vreodată de-asemenea cinste părtaș un al doilea domn de toiag purtător. Adică, potrivit tradiției homerice, așa cum spune Nestor, Agamemnon era cel mai puternic conducător al vremurilor sale; de aceea, Ahile ar trebui să-i acorde întâietate. Nestor subliniază dreptul divin al regilor, care și-au căpătat autoritatea prin bunăvoința zeului, devenind astfel reprezentanții acestuia pe pământ.

εἰ δὲ σὺ καρτερός ἐσσι θεὰ δέ σε γείνατο μήτηρ,	280
Dacă tu ești un viteaz și ai pe-o zeiță de mamă,

εἰ: concesiv, chiar dacă.

ἀλλ' ὅδε φέρτερός ἐστιν ἐπεὶ πλεόνεσσιν ἀνάσσει.	281
El e mai mare, fiindcă-i stăpân pe mai multă oștire.

πλεόνεσσιν: dat., cu un verb de stăpânire. - ὅδε: Agamemnon, desigur.

Ἀτρεΐδη σὺ δὲ παῦε τεὸν μένος· αὐτὰρ ἔγωγε	282
Hai potolește-te, Atride, și tu; eu te rog cu-nadinsul,

"Chiar eu, Nestor, vin să te rog". Nestor face regelui un apel personal puternic. Emfaticul ἐγώ (GH261) este încă subliniat prin aceea că este plasat la sfârșitul versului și că este urmat de γε.

λίσσομ' Ἀχιλλῆι μεθέμεν χόλον, ὃς μέγα πᾶσιν	283
Lasă mânia și cruță pe-Ahile, că el este scutul

Νέστωρ λίσσεται Ἀγαμέμνονα μεθέμεναι χόλον Ἀχιλλῆι (GH497).

ἕρκος Ἀχαιοῖσιν πέλεται πολέμοιο κακοῖο.	284
Nerăzbătut al Aheilor, când se pornește războiul."

Ἀχαιοῖσιν: GH497, 499. - πολέμοιο: GH479, 3. Vorbindu-i lui Ahile, Nestor folosește o expresie figurativă de un fel care este comun multor limbi.

τὸν δ' ἀπαμειβόμενος προσέφη κρείων Ἀγαμέμνων·	285
Zise lui Nestor atunci mai-marele-Atrid Agamemnon:



ναὶ δὴ ταῦτά γε πάντα γέρον κατὰ μοῖραν ἔειπες·	286
„Vorbele-ți toate sunt bune și drepte, cinstite bătrâne,

κατὰ μοῖραν: în mod potrivit.

ἀλλ' ὅδ' ἀνὴρ ἐθέλει περὶ πάντων ἔμμεναι ἄλλων,	287
Dar mai presus de noi toți vrea dânsul aicea să fie,

ὅδ' ἀνήρ este rostit de Agamemnon cu dispreț suprem, acesta nici măcar menționând numele pe care-l ura atât de mult al oponentului său: "dânsul / bărbatul acesta". Agamemnon pare să fie de acord cu argumentul lui Nestor, dar nu va admite că el însuși ar fi greșit cu ceva, aruncând întreaga vină asupra lui Ahile. El insistă mai departe ca poziția sa de conducător suprem să fie recunoscută oficial de spiritul rebel al lui Ahile (vezi vs. 54, 59 și urm.), dar Ahile refuză. Agamemnon nu este cu totul lipsit de dreptate în ceea ce-l privește, căci Ahile a făcut multe pentru a pune la îndoială autoritatea sa și a stabilit un precedent periculos în caz că vor fi dificultăți în viitor. - πάντων: GH488.

πάντων μὲν κρατέειν ἐθέλει, πάντεσσι δ' ἀνάσσειν,	288
Să-i înfrâneze pe toți și la toți să-și întindă domnia

πάντων: GH485. - πάντεσσι: GH501.

πᾶσι δὲ σημαίνειν, ἅ τιν' οὐ πείσεσθαι ὀίω·	289
Dând tuturora porunci, dar n-o să-l asculte nici unul.

ἅ: GH514. - τιν'(α): GH471, se referă probabil la Agamemnon. Dacă este așa, este ironic și sarcastic la superlativ. Dacă înseamnă pur și simplu "vreunul", cum se întâmplă adesea, conține și așa o importantă componentă ironică.

εἰ δέ μιν αἰχμητὴν ἔθεσαν θεοὶ αἰὲν ἐόντες	290
Dacă voinic și războinic făcutu-l-au nemuritorii,

αἰχμητήν: o slăbire intenționată a cuvintelor lui Nestor din vs. 284.

τοὔνεκά οἱ προθέουσιν ὀνείδεα μυθήσασθαι;	291
Datu-i-au oare și voia pe alții să-i facă de ocară?"

290-291. Întrebare retorică.

τὸν δ' ἄρ' ὑποβλήδην ἠμείβετο δῖος Ἀχιλλεύς·	292
Sare la rându-i Ahile și astfel îi curmă cuvântul:

ὑποβλήδην: cearta începe să se aprindă când Ahile nu mai are răbdare și-i răspunde oponentului său înainte ca acesta să termine.

ἦ γάρ κεν δειλός τε καὶ οὐτιδανὸς καλεοίμην	293
„S-ar cuveni negreșit să-mi zică mișel și netrebnic,



εἰ δὴ σοὶ πᾶν ἔργον ὑπείξομαι ὅττί κεν εἴπῃς·	294
Dacă pleca-m-aș smerit și orbește la tot ce mi-ai spune.

πᾶν ἔργον GH513-514.

ἄλλοισιν δὴ ταῦτ' ἐπιτέλλεο, μὴ γὰρ ἔμοιγε	295
Altora tu rânduiește, dar mie să nu-mi dai poruncă.

ἔμοι γε: emfatic la maximum.

[σήμαιν'· οὐ γὰρ ἔγωγ' ἔτι σοὶ πείσεσθαι ὀίω.]	296
Nici mai îmi trece prin minte s-ascult de poruncile tale.

σοι GH496. Aceast vers este o parodie încărcată de batjocură a versului 289; unii specialiști îl consideră ca fiind de origine îndoielnică. - ὀίω: este ironic, ca de obicei.

ἄλλο δέ τοι ἐρέω, σὺ δ' ἐνὶ φρεσὶ βάλλεο σῇσιν·	297
Însă eu una ți-oi spune și bine înseamnă-ți-o-n minte:



χερσὶ μὲν οὔ τοι ἔγωγε μαχήσομαι εἵνεκα κούρης	298
Brațele nu mai ridic să mă-ncaier cu tine sau altul

χερσί GH505. - τοι GH260.

οὔτε σοὶ οὔτέ τῳ ἄλλῳ, ἐπεί μ' ἀφέλεσθέ γε δόντες·	299
Pentru femeie, că dată-i de voi și de voi mi-e răpită;

τῳ [τὶς, τὶ GH269]: mândria îl chinuie pe Ahile. El se teme că va fi considerat laș dacă s-ar supune cererii lui Agamemnon de a-i recunoaște autoritatea, așa că până la urmă se hotărăște mai degrabă să renunțe la fată, chiar dacă o iubește (vezi comentariile la vs. 348), decât să se supună dorințelor lui Agamemnon. El a ajuns acum acum în punctul în care se împotrivește pe față regelui și refuză categoric să mai primească ordine de la acesta sau să-i recunoască autoritatea așa cum insistase Agamemnon. - ἕνεκα κούρης este rostit cu dispreț maxim. "Nu mă voi lupta cu mâinile mele din pricina unei fete". Ahile încearcă să-și ascundă adevăratele sentimente văzând că nu are nicio șansă să se opună cu succes regelui și forțelor lui. Înainte de a încheia spune totuși limpede că îi consideră pe toți grecii responsabili pentru nedreptatea care i se face, pentru că n-au avut curajul să se opună aroganței lui Agamemnon și astfel, prin el, își retrag darul pe care-l făcuseră.

τῶν δ' ἄλλων ἅ μοί ἐστι θοῇ παρὰ νηὶ μελαίνῃ	300
Însă din tot ce mai am la corabie-n corturi la mine

μοι GH499. - ἔστι GH473, 1.

τῶν οὐκ ἄν τι φέροις ἀνελὼν ἀέκοντος ἐμεῖο·	301
Nu vei putea tu nimica să-mi iei cu puterea și sila.

τῶν îl rezumă pe τῶν ἄλλων din vs. 300, cu un plus de emfază. - ἀέκοντος ἐμεῖο GH611.

εἰ δ' ἄγε μὴν πείρησαι ἵνα γνώωσι καὶ οἵδε·	302
Haide, poftește și-ncearcă, de vrei ca să vadă cu toții

πείρησαι este rostit sub forma unei provocări: "Hai, încearcă numai!" Atribuind celorlalte posesiuni ale sale o mai mare valoare decât cea a premiului său, Ahile dă impresia că dintr-o dată se răzgândește și, fie că este vorba despre ceva de genul "strugurilor acri" fie că nu, renunță cu ușurință la femeie.

αἶψά τοι αἷμα κελαινὸν ἐρωήσει περὶ δουρί.	303
Cum șurui-va pe loc sub lancea mea sângele-ți negru!"

δουρί (ἐμῷ). 297-303. Aceste vorbe ale lui Ahile se apropie de ridicol și cu siguranță au provocat hohote de râs din partea partizanilor lui Agamemnon. Întreaga ceartă era în legătură cu o fată; prin această declarație, Ahile renunță cu totul la cauza sa și aduce în discuție un alt subiect, care n-are nimic de-a face cu chestiunea în cauză. Agamemnon n-a dat de înțeles că s-ar fi gândit vreodată la ceva de genul acesta.

ὣς τώ γ' ἀντιβίοισι μαχεσσαμένω ἐπέεσσιν	304
Astfel cu grele cuvinte amândoi între ei se sfădiră,

ἐπέεσσιν: GH505.

ἀνστήτην, λῦσαν δ' ἀγορὴν παρὰ νηυσὶν Ἀχαιῶν·	305
Și ridicându-se sparseră sfatul de lângă corăbii.

ἀνστήτην = ἀνεστήτην. Evident, în decursul ultimelor remarci făcute, ei au rămas așezați, contrar etichetei homerice. Când s-au ridicat, adunarea s-a împrăștiat fără vreo ceremonie.

Πηλεΐδης μὲν ἐπὶ κλισίας καὶ νῆας ἐίσας	306
Merse Ahile spre corturi, la vase totuna de-nalte,



ἤιε σύν τε Μενοιτιάδῃ καὶ οἷς ἑτάροισιν·	307
Oastea-i cu sine luând și pe Menețianul Patroclu.

Μενοιτιάδῃ: Patroclu. Ca și Agamemnon (vs. 7), Patroclu este introdus prin numele său patronimic doarece, fiind o figură atât de cunoscută a legendei, nu mai era nevoie de altceva mai specific. El era prieten apropiat al lui Ahile și a stat lângă acesta în toată perioada încercărilor lui. Doar moartea lui în bătălie a fost pentru Ahile motiv suficient de puternic pentru a-l determina să ia parte în continuare la luptă. Introducerea lui aici este făcută cu măiestrie, arătând limpede în ce poziție se afla el față de erou.

Ἀτρεΐδης δ' ἄρα νῆα θοὴν ἅλα δὲ προέρυσσεν,	308
Iar Agamemnon atunci spre mare o corabie-mpinse,

προέρυσσεν: GH569, 337.

ἐς δ' ἐρέτας ἔκρινεν ἐείκοσιν, ἐς δ' ἑκατόμβην	309
Puse vâslași douăzeci înăuntru și jertfa spășirii

ἐς, ἐς: GH548-549. Observați aliterația lui ε în acest vers.

βῆσε θεῷ, ἀνὰ δὲ Χρυσηίδα καλλιπάρῃον	310
Pentru Apolon, și-aduse pe fata chipoas-a lui Hrises,

βῆσε: GH569. - ἀνά GH548-549.

εἷσεν ἄγων· ἐν δ' ἀρχὸς ἔβη πολύμητις Ὀδυσσεύς.	311
Iar căpitan de corabie a fost iscusitul Ulise.

εἷσεν: GH569. - ἄγων GH608, Observația 2. - πολύμητις este un epitet caracteristic pentru cel mai priceput dintre toți grecii, epitet care se potrivește aici, căci este necesar să se aleagă un om cu asemenea calități pentru o misiune atât de importantă.

οἳ μὲν ἔπειτ' ἀναβάντες ἐπέπλεον ὑγρὰ κέλευθα,	312
După ce ei se suiră, plecară pe cale de ape.

κέλευθα: GH512.

λαοὺς δ' Ἀτρεΐδης ἀπολυμαίνεσθαι ἄνωγεν·	313
Iar Agamemnon da zor să se curețe oștile-n scaldă.



οἳ δ' ἀπελυμαίνοντο καὶ εἰς ἅλα λύματα βάλλον,	314
Toți se spălau și aruncau lăutorile, zoile-n mare

313-314. Întreaga oștire a fost pătată prin vina lui Agamemnon, așa că toți trebuiau să fie purificați. Curățirea fizică, obținută prin spălare, simboliza puritatea rituală.

ἔρδον δ' Ἀπόλλωνι τεληέσσας ἑκατόμβας	315
Și lui Apolon dau jertfe, ardeau hecatombe depline,



ταύρων ἠδ' αἰγῶν παρὰ θῖν' ἁλὸς ἀτρυγέτοιο·	316
Capre și tauri pe marginea mării cea neroditoare,



κνίση δ' οὐρανὸν ἷκεν ἑλισσομένη περὶ καπνῷ.	317
Fumul de arsură a fripturii la cer se suia-n rotocoale.

περὶ καπνῷ: învăluind fumul. Pentru ca zeii să se bucure de mireasmă, aceasta trebuia să se ridice la cer împreună cu fumul. Vezi comentariile la versurile 42 (LH2205), 65 (LH2705), 471 (LH6703).

ὣς οἳ μὲν τὰ πένοντο κατὰ στρατόν· οὐδ' Ἀγαμέμνων	318
Asta făcură prin tabără ei. – Iar Atrid Agamemnon

τά: GH512.

λῆγ' ἔριδος τὴν πρῶτον ἐπηπείλησ' Ἀχιλῆι,	319
Nu da uitării ce-n sfadă-l făcu s-amenințe pe-Ahile,

ἔριδος GH487. În mijlocul tuturor pregătirilor și al diferitelor sale preocupări, Agamemnon nu uită resentimentele sale față de Ahile și amenințările pe care acesta le rostise.

ἀλλ' ὅ γε Ταλθύβιόν τε καὶ Εὐρυβάτην προσέειπε,	320
Și s-a întors poruncind lui Taltibiu și lui Evribate,



τώ οἱ ἔσαν κήρυκε καὶ ὀτρηρὼ θεράποντε·	321
Crainicii lui, amândoi slujitori deopotrivă de harnici:

οἱ: GH499.

ἔρχεσθον κλισίην Πηληιάδεω Ἀχιλῆος·	322
„Mergeți acuma la cortul pe unde-i Ahil Peleianul,

ἔρχεσθον: imperativ. - κλισίην: GH519.

χειρὸς ἑλόντ' ἀγέμεν Βρισηίδα καλλιπάρῃον·	323
Pe-mbujorata Briseis de mână luați și-mi aduceți.

χειρός: GH483. - ἀγέμεν: GH607, 11.

εἰ δέ κε μὴ δώῃσιν ἐγὼ δέ κεν αὐτὸς ἕλωμαι	324
Dacă el nu vrea s-o deie, -nsoțit de mai mulți mă voi duce

ἐγώ, αὐτός: observați cum Agamemnon, încă plin de resentimentul că autoritatea sa fusese pusă la îndoială, îngrămădește cuvinte pentru a sublinia puterea sa supremă, pe care nimănui nu-i va permite s-o contrazică.

ἐλθὼν σὺν πλεόνεσσι· τό οἱ καὶ ῥίγιον ἔσται.	325
Eu s-o ridic de la el, și atunci mai amar o să-i fie."



ὣς εἰπὼν προΐει, κρατερὸν δ' ἐπὶ μῦθον ἔτελλε·	326
Astfel le zise, pornindu-i cu cea mai grozavă poruncă.



τὼ δ' ἀέκοντε βάτην παρὰ θῖν' ἁλὸς ἀτρυγέτοιο,	327
Ei peste voie pășind pe aproape de marea pustie,

326-327. Observați cum aceste două versuri sunt un ecou fidel al versurilor 25 și urm., în special vs. 34, unde Agamemnon îl respinge pe preot cu atâta asprime, spre nenorocirea grecilor. Tot așa aici, firea vulcanică a regelui mai pregătește și alte necazuri pentru cei care-l urmează. Corăbiile grecilor au fost trase în linie de-a lungul țărmului. Cele ale lui Odiseu în mijloc, iar la cele două capete, pozițiile cele mai periculoase, erau ale lui Ahile și Aias, cei mai redutabili luptători ai întregii oștiri, căci ei erau de încredere în ce privește curajul și puterea brațelor. Adunarea era în apropierea centrului liniei, în dreptul corăbiilor lui Odiseu.

Μυρμιδόνων δ' ἐπί τε κλισίας καὶ νῆας ἱκέσθην,	328
Merseră la Mirmidoni, nu departe de năvi și de corturi,



τὸν δ' εὗρον παρά τε κλισίῃ καὶ νηὶ μελαίνῃ	329
Unde-l aflară la cort pe lâng-a lui navă smolită.

τόν: nu-i nevoie să se menționeze numele său, căci el este acum în mintea tuturor; este mai potrivit să se spună "pe el l-au aflat".

ἥμενον· οὐδ' ἄρα τώ γε ἰδὼν γήθησεν Ἀχιλλεύς.	330
Cum îi văzu pe-amândoi, el n-avu deloc bucurie.

329-330. Ahile pare că rumega în mintea sa nedreptățile care-i fuseseră făcute și urzea deja planuri de răzbunare. 330. (ultima parte): litote. Avem aici un ușor efect comic, să spui că Ahile n-a simțit deloc bucurie să-i vadă pe crainici.

τὼ μὲν ταρβήσαντε καὶ αἰδομένω βασιλῆα	331
Crainicii steteră-n față-i, cuprinși de rușine și teamă;

Observați diferența de timp între cele două participii: primul denotă confuzia în care aceștia sunt aruncați (GH581) la vederea lui Ahile; celălalt indică sentimentul lor obișnuit de reverență față de el. - βασιλῆα (Ἀχιλλῆα): fără nicio vină a lor, crainicii se află într-o situație foarte delicată, nedorind să-i ofenseze nici pe Agamemnon și nici pe Ahile.

στήτην, οὐδέ τί μιν προσεφώνεον οὐδ' ἐρέοντο·	332
Nu cutezară măcar binețe să-i dea, să-l întrebe,



αὐτὰρ ὃ ἔγνω ᾗσιν ἐνὶ φρεσὶ φώνησέν τε·	333
Dar dumerindu-se, așa-i agrăi ca prieten Ahile:

ὁ, din nou, fără numele lui Ahile, este mai poetic decât dacă numele ar fi fost exprimat. Ahile arată tact și sentimente umane frumoase față de crainici în stânjeneala lor.

χαίρετε κήρυκες Διὸς ἄγγελοι ἠδὲ καὶ ἀνδρῶν,	334
„Crainici, noroc vouă, soli trimiși de bărbați și de Zeus!

Διὸς ἄγγελοι: în antichitate, persoanele oficiale își obțineau autoritatea de sus și erau reprezentanți pământești ai puterii divine. De aceea ele trebuiau respectate și onorate întotdeauna.

ἆσσον ἴτ'· οὔ τί μοι ὔμμες ἐπαίτιοι ἀλλ' Ἀγαμέμνων,	335
Haideți încoace. Nu voi, Agamemnon e numai de vină;



ὃ σφῶι προΐει Βρισηίδος εἵνεκα κούρης.	336
El doar pe voi vă trimise pe-aici după fata lui Brises.

334-336. Ahile, dându-și seama de stânjeneala și chiar teama crainicilor, se grăbește să-i liniștească și să le spună că n-au de ce să se teamă de el, căci nu le va face niciun rău.

ἀλλ' ἄγε διογενὲς Πατρόκλεες ἔξαγε κούρην	337
Du-te și scoate-o din cort, mărite Patrocle, și dă-o

Πατρόκλεις: voc., neregulat. 337 și urm. Ahile îi cere lui Patroclu să o conducă pe fată și s-o predea crainicilor, neavând inima să facă el însuși acest lucru. - διογενές: născut din Zeus. Regii din antichitate erau de obicei zei și fii de zei.

καί σφωιν δὸς ἄγειν· τὼ δ' αὐτὼ μάρτυροι ἔστων	338
Celor doi crainici s-o ducă. Dar martori să fie-naintea

ἔστων [εἰμί]: imperativ, GH464.

πρός τε θεῶν μακάρων πρός τε θνητῶν ἀνθρώπων	339
Preafericiților zei, tuturor muritorilor oameni



καὶ πρὸς τοῦ βασιλῆος ἀπηνέος εἴ ποτε δ' αὖτε	340
Și a tiranului crai, dac-o fi oarecând să mai fie

δὴ αὖτε, GH086, nu înseamnă "din nou" în sens de repetiție ci denotă o situație opusă celei prezente, ca în vs. 237. Ahile nu catadicsește să pronunțe numele lui Agamemnon. Mai jos (vs. 342) el se referă la Agamemnon din nou, folosind doar pronumele demonstrativ.

χρειὼ ἐμεῖο γένηται ἀεικέα λοιγὸν ἀμῦναι	341
Iarăși nevoie de mine să apăr de cruntă pieire

ἐμεῖο: GH479, 3.

τοῖς ἄλλοις· ἦ γὰρ ὅ γ' ὀλοιῇσι φρεσὶ θύει,	342
Oștile lui. Dar el turbă și-i orb de cumplită mânie,

τοῖς ἄλλοις: GH497, cu dispreț și emfază, probabil însoțit de un gest brusc.

οὐδέ τι οἶδε νοῆσαι ἅμα πρόσσω καὶ ὀπίσσω,	343
Nu-și mai dă seamă, nici cată-napoi și-nainte să vază

Ahile începe să realizeze că nu doar răutatea îl duce pe Agamemnon la distrugere ci și o infatuare oarbă din partea acestuia.

ὅππως οἱ παρὰ νηυσὶ σόοι μαχέοιντο Ἀχαιοί.	344
Cum la corăbii se pot război fără pierdere-Aheii."

οἱ GH497. - μαχεοίατ'(ο): opt. III pl.

ὣς φάτο, Πάτροκλος δὲ φίλῳ ἐπεπείθεθ' ἑταίρῳ,	345
Astfel a zis, și Patroclu fârtatului său se supuse;

ἑταίρῳ: GH496.

ἐκ δ' ἄγαγε κλισίης Βρισηίδα καλλιπάρῃον,	346
Scoase pe dalba Briseis din cort și o dete s-o ducă

καλλιπάρῃον: prin folosirea acestui adjectiv, poetul îi face pe ascultătorii săi să vizualizeze din nou frumusețea fetei, care scapă acum din mâna lui Ahile; încă un moment, și va pleca pentru totdeauna.

δῶκε δ' ἄγειν· τὼ δ' αὖτις ἴτην παρὰ νῆας Ἀχαιῶν·	347
Crainicii. Dânșii luând-o porniră-napoi spre corăbii;



ἣ δ' ἀέκουσ' ἅμα τοῖσι γυνὴ κίεν· αὐτὰρ Ἀχιλλεὺς	348
Silnic femeia pășea împreună cu ei. Iar Ahile

ἀέκους'(α) este o nuanță delicată a poetului, care arată că Briseis răspunsese afecțiunii lui Ahile și că Ahile este supărat nu doar pentru onoarea sa rănită. Acest lucru amplifică tragicul situației. Mai târziu (IX, 337-345), Ahile însuși spune: ... Dar oare de ce cu Troienii Ducem noi lupta de mult? De ce-ntrulocate și-aduse Oștile-ncoace Atrid? Nu oare de dragul Elenei? Au între toți muritorii iubescu-și femeile singuri Cei din Atreus născuți? Dar cine-i om bun și cuminte Dragoste poartă și grijă de-a lui. Tot astfel aceea Dragă și mie mi-a fost, deși dobândită cu arma. Dacă luatu-mi-a darul și m-a înșelat el odată, Geaba mă-ncearcă, -l cunosc; el n-o să mă-ndoaie pe mine. Afecțiunea adevărată între Ahile și Briseis este ceea ce face ca această situație să fie nespus de amară pentru el. Homer nu risipește cuvinte în scene de despărțire ci rezumă sentimentele lui Briseis într-un singur adjectiv.

δακρύσας ἑτάρων ἄφαρ ἕζετο νόσφι λιασθείς,	349
Merse și stete plângând pe marginea mării albastre,

δακρύσας, GH581: prin această descriere simplă ascultătorul poate să vadă efectul situației asupra lui Ahile și să înțeleagă profunzimea sentimentelor acestuia. "I-au dat lacrimile", în parte datorită suferinței, dar chiar mai mult din pricina mâniei aprinse pentru multele insulte ce i s-au adus. Eroii lui Homer sunt foarte sentimentali și nu se rușinează să-și exprime deplin sentimentele. Ei nu au rețineri față de vărsarea de lacrimi mai mult decât față de vărsarea de sânge. Mai târziu (IX, 9-16), când bătălia era în defavoarea grecilor, Homer spune despre Agamemnon: Nu mai putea Agamemnon de inimă rea și duiumul Cutreiera poruncind la toți strigătorii s-adune Armia ... ... Între ei Agamemnon Sta în picioare și lacrimi din ochi îi curgeau ca izvorul Care-și prelinge pe-o lature-a stâncii șiroaiele negre. El începu cuvântarea-i din greu suspinând...

θῖν' ἔφ' ἁλὸς πολιῆς, ὁρόων ἐπ' ἀπείρονα πόντον	350
Singur, departe de-ai săi, privind spre noianul de ape,

ἐφ' (= ἔπι) GH550, 1. - ὁρόων: formă "asimilată" sau "deviată" (= ὁράων), GH445-448. Este foarte nimerit ca Ahile să fie reprezentat privind peste adâncuri, căci marea nemărginită, cu nenumăratele ei valuri ce nu se liniștesc niciodată, corespunde tumultului nesfârșit al sufletului său îndurerat.

πολλὰ δὲ μητρὶ φίλῃ ἠρήσατο χεῖρας ὀρεγνύς·	351
Brațele-ntinse și rugă fierbinte rosti către Tetis:

μητρί: este vorba de Tetis, dar numele ei nu este menționat, fiind binecunoscut ascultătorilor bardului. Ea fusese curtată de Zeus și Poseidon, dar când Zeus a aflat că era sortită să nască un fiu care urma să fie mai puternic decât tatăl său, a forțat-o, chiar dacă era zeiță, să se mărite cu Peleu, devenind apoi mama lui Ahile. Când Ahile a pornit în războiul troian, ea i-a acoperit trupul cu multe articole de îmbrăcăminte călduroase din lână, și-a părăsit bărbatul și s-a întors la vechea ei locuință în mare, ca să fie apropape de iubitul ei fiu, de a cărui soartă se interesa cu pasiune. - χεῖρας ὀρεγνύς: când oamenii din vechime se rugau, își întindeau de obicei brațele în direcția divinității respective. Dacă aceasta era un zeu din ceruri, își ridicau brațele spre cer; dacă era un zeu al mării, își întindeau brațele așa cum o face Ahile aici; dacă era un zeu al lumii de dedesubt, poate că se așezau și băteau pământul pentru a-i atrage atenția.

μῆτερ ἐπεί μ' ἔτεκές γε μινυνθάδιόν περ ἐόντα,	352
„Mamă, de vreme ce-mi deteși din naștere zile puține,

Este o nuanță distinct umană faptul că Ahile se întoarce către mama sa ca să găseacă mângâiere; femeile sunt adesea înclinate spre compasiune și să țină partea copiilor lor. Astfel, când brațul Afroditei este zgâriat în luptă de lancea lui Diomede, ea țipă tare și se grăbește înapoi în ceruri, unde cade în poala mamai sale și suspină de durere. Mama sa desigur o mângâie și îi atinge mâna rănită, care se vindecă. Tot așa, o mamă modernă sărută creștetul copilului unde acesta s-a lovit în joaca lui. Pe de altă parte Ares, zeul războiului, care este rănit grav în bătălie, dar care nu se află în grațiile mamei, este destul de neghiob încât să-i spună tatălui povestea suferinței sale. Spune Homer (V, 868-889): Iute sosi pe-al Olimpului creștet, al zeilor scaun, Unde cu suflet mâhnit a stat lângă Zeus Cronion; Sângele-i dumnezeiesc arăta cum îi curge din rană Și tânguindu-se el zicea supărat către dânsul: „Cum nu te mânii, Părinte, ... Dar îl privește pieziș și-i zice stăpânul furtunii: „Nu-mi sta în față scâncind, zvânturatice, nu te mai plânge. - μινυνθάδιον: Ahile avusese de ales între o viață lungă și lipsită de glorie și una scurtă dar plină de faimă. El a ales-o pe a doua, iar acum, odată făcută alegerea, situația sa este profund tragică. Certitudinea aceasta a unei morți timpurii îi întunecă viața care-i rămâne de trăit. Mai târziu, el pare să se fi împăcat cu asta și, când este implorat de către un troian să nu-i ia viața, el spune: Mori și tu, frate, și taci, de ce te mai vaieți zadarnic? Doar a murit și Patroclu, și ce ești tu față de dânsul? Uită-te-ncoace și vezi ce mândru sunt eu și ce mare; Tata mi-e domn și viteaz, iar mama-i zeiță, și totuși Nu mai puțin și pe mine m-adulmecă moartea și soarta Ne-nduplecată pe veci. Dimineața, namiază ori seara Are să vie o vreme, când unul și mie o să-mi curme Firul vieții, cu lancea lovindu-m-aici ori cu arcul." Vechii greci iubeau viața atât de mult încât întunericul care îmbrăca moartea era considerat ca fiind deosebit de profund. Când întâlnește sufletul lui Ahile în Hades, Odiseu încearcă să-l consoleze spunând (Odysseia 11, 646-656): Ca tine însă norocit, Ahile, N-a fost nici unul, nici o să mai fie. Cât ai trăit pe lume, noi aheii Ca pe un zeu te preamăream și-acuma Tu ești aici în fruntea tuturora. Deci nu te plânge c-ai murit, Ahile. Dar Ahile îi răspunde astfel: De moarte Să nu-mi dai mângâiere, tu, slăvite. Mai bine-aș vrea să fiu argat la țară, La un sărac cu prea puțină stare Decât aci în iad să fiu mai mare.

τιμήν πέρ μοι ὄφελλεν Ὀλύμπιος ἐγγυαλίξαι	353
Cinste măcar trebuia să-mi dea mie-mpăratul olimpic,

τιμήν emfatic prin poziție, arătând cât de însetați de glorie erau eroii vechilor greci și cât de amar resimțeau orice insultă la adresa onoarei lor.

Ζεὺς ὑψιβρεμέτης· νῦν δ' οὐδέ με τυτθὸν ἔτισεν·	354
Cel care tună-n văzduh. Dar nu mă cinsti el acuma

ὑψιβρεμέτης: tunetele și fulgerele erau elemente care îi însoțeau în mod obișnuit pe zeii din vechime. În vremea aceea se credea de fapt că tunetul era vocea reală a unui zeu, care astfel striga și tuna din cer.

ἦ γάρ μ' Ἀτρεΐδης εὐρὺ κρείων Ἀγαμέμνων	355
Cât de puțin, căci marele Domn Agamemnon Atride



ἠτίμησεν· ἑλὼν γὰρ ἔχει γέρας αὐτὸς ἀπούρας.	356
M-a înjosit, că luatu-mi-a darul și-l are la dânsul."

ἠτίμησεν, prin poziția sa în vers, este în contrast puternic cu τιμήν din versul 353. - αὐτός: după voia sa.

ὣς φάτο δάκρυ χέων, τοῦ δ' ἔκλυε πότνια μήτηρ	357
Astfel a zis lăcrimând; auzitu-l-a mamă-sa, Doamna,

τοῦ GH484.

ἡμένη ἐν βένθεσσιν ἁλὸς παρὰ πατρὶ γέροντι·	358
Tocmai din mare, din fund, de pe lângă bătrânul ei tată.

πατρί γέροντι: Nereus, care este binecunoscut auditoriului său, nu are nevoie de nicio introducere. Homer îl numește de obicei "Bătrânul om al mării". - γέρων: este folosit aici ca adjectiv, în vârstă, bătrân.

καρπαλίμως δ' ἀνέδυ πολιῆς ἁλὸς ἠΰτ' ὀμίχλη,	359
Grabnică ea ca o ceață răsare din undele albe,

ἡύτ' ὀμίχλη: comparația este foarte potrivită pentru o divinitate a mării, care se ridică ușor, fără zgomot și în mod misterios din apă, "ca o boare". - ἁλός GH487.

καί ῥα πάροιθ' αὐτοῖο καθέζετο δάκρυ χέοντος,	360
Vine și șade-naintea feciorului ei care plânge

αὐτοῖο GH492.

χειρί τέ μιν κατέρεξεν ἔπος τ' ἔφατ' ἔκ τ' ὀνόμαζε·	361
Și-l netezește cu mâna și zice cu drag lui Ahile:

χειρί GH505. - ἔκ ... ὀνόμαζε [ἐξονομάζω]

τέκνον τί κλαίεις; τί δέ σε φρένας ἵκετο πένθος;	362
„Ce plângi tu, fătul meu scump? Ce jale te-ajunse pe tine?

σε φρένας GH521.

ἐξαύδα, μὴ κεῦθε νόῳ, ἵνα εἴδομεν ἄμφω.	363
Spune-mi tu mie și nu-mi tăinui, ca s-o știm împreună."

νόῳ GH509. - εἴδομεν GH300. Cu toate că Tetis știe, zeiță fiind, care este problema, și cu toate că Ahile înțelege acest lucru, este ceva natural ca ea, mamă fiindu-i, să-l întrebe ce anume îl necăjește și este de asemenea natural ca Ahile să-și descarce povara și, odată cu ea, sentimentele. Această chestiune, atât de importantă pentru dezvoltarea ulterioară a intrigii, este subliniată aici la maximum, prin repetare, ceea ce demonstrează din nou măiestria poetului.

τὴν δὲ βαρὺ στενάχων προσέφη πόδας ὠκὺς Ἀχιλλεύς·	364
Zise din greu suspinând viteazul cel iute ca șoimul:

βαρύ GH280-281.

οἶσθα· τί ἤ τοι ταῦτα ἰδυίῃ πάντ' ἀγορεύω;	365
„Știi tu, și ce să-ți înșir câte toate știute de tine?

τί: de ce? - ταῦτα: obiect al lui ἀγορεύω. - πάντ'(α): obiect al lui ἰδυίῃ.

ᾠχόμεθ' ἐς Θήβην ἱερὴν πόλιν Ἠετίωνος,	366
Fost-am la Teba, cetatea de piatră a-mpăratului Vultur,

Teba era o cetate sfântă, fiind locuința unei divinități. Se pare că Eetion (împăratul Vultur) este menționat aici pentru a pregăti introducerea mai târziu a fiicei sale Andromaca, soția lui Hector, unul din personajele cele mai bine creionate ale Iliadei și una din cele mai tragice figuri ale literaturii din toate vremurile.

τὴν δὲ διεπράθομέν τε καὶ ἤγομεν ἐνθάδε πάντα·	367
Am pustiit-o și-adus-am în tabără prăzile toate;

διεπράθομεν: persoana I scoate în evidență faptul că Ahile a participat la expediție și la capturarea lui Hriseis pentru Agamemnon.

καὶ τὰ μὲν εὖ δάσσαντο μετὰ σφίσιν υἷες Ἀχαιῶν,	368
Oameni și-avuturi Aheii cinstit împărțiră-ntre dânșii.

Această expunere, arătând că prada a fost just (εὖ) împărțită între ahei după ce-i oferiseră lui Agamemnon ceea ce și-a ales el din toate, scoate în relief egoismul și ingratitudinea acestuia.

ἐκ δ' ἕλον Ἀτρεΐδῃ Χρυσηίδα καλλιπάρῃον.	369
Pe-mbujorata Hriseis o deteră lui Agamemnon.

ἐκ GH548-549.

Χρύσης δ' αὖθ' ἱερεὺς ἑκατηβόλου Ἀπόλλωνος	370
Tatăl ei, Hrises, ca preot slujind lui Apolon arcașul,



ἦλθε θοὰς ἐπὶ νῆας Ἀχαιῶν χαλκοχιτώνων	371
Vine la vasele Aheilor cei ferecați în aramă,



λυσόμενός τε θύγατρα φέρων τ' ἀπερείσι' ἄποινα,	372
Vrând să răscumpere fata-i cu o mare mulțime de daruri.



στέμματ' ἔχων ἐν χερσὶν ἑκηβόλου Ἀπόλλωνος	373
Preotu-n mână țiind pe o cârjă de aur cununa

370-373. ἑκατηβόλου, ἑκηβόλου: observați cum este subliniat acest cuvânt prin repetare.

χρυσέῳ ἀνὰ σκήπτρῳ, καὶ λίσσετο πάντας Ἀχαιούς,	374
Zeului Febos Apolon, de-Ahei se ruga deopotrivă,



Ἀτρεΐδα δὲ μάλιστα δύω κοσμήτορε λαῶν.	375
Dar mai cu seamă de-Atrizi, cele două mai mari căpetenii.



ἔνθ' ἄλλοι μὲν πάντες ἐπευφήμησαν Ἀχαιοὶ	376
Cum l-auziră, cu toții strigau, învoindu-se Aheii



αἰδεῖσθαί θ' ἱερῆα καὶ ἀγλαὰ δέχθαι ἄποινα·	377
S-aibă rușine de preot, primindu-i bogatele daruri.



ἀλλ' οὐκ Ἀτρεΐδῃ Ἀγαμέμνονι ἥνδανε θυμῷ,	378
N-a fost îndemnul acesta pe plac lui Atrid Agamemnon



ἀλλὰ κακῶς ἀφίει, κρατερὸν δ' ἐπὶ μῦθον ἔτελλε·	379
Și fără milă respinse pe Hrises cu aspră poruncă.



χωόμενος δ' ὁ γέρων πάλιν ᾤχετο· τοῖο δ' Ἀπόλλων	380
Foarte-amărât se întoarse bătrânul și ruga-i rostită

τοῖο GH484. - ὁ servește pentru a-l face pe γέρων emfatic, acesta fiind important în context.

εὐξαμένου ἤκουσεν, ἐπεὶ μάλα οἱ φίλος ἦεν,	381
Febos voios auzind, că mult mai ținea el la preot,

ἐπεὶ μάλα οἱ φίλος ἦεν: comparați comentariile la vs. 218.

ἧκε δ' ἐπ' Ἀργείοισι κακὸν βέλος· οἳ δέ νυ λαοὶ	382
Vajnic începe să tragă-n Ahei, de picau din oștire

βέλος este folosit în sens colectiv.

θνῇσκον ἐπασσύτεροι, τὰ δ' ἐπῴχετο κῆλα θεοῖο	383
Morți cu duiumul și-n tabăra mare zburau ucigașe

ἐπώχετο κῆλα GH473, 1. - τά servește pentru scoaterea în evidență și vizualizarea săgeților zeului tot așa cum ὁ o face pentru bătrânul preot în vs. 380.

πάντῃ ἀνὰ στρατὸν εὐρὺν Ἀχαιῶν· ἄμμι δὲ μάντις	384
De pretutindeni săgeți. Dar cum tâlcuitu-ne-a Calhas,



εὖ εἰδὼς ἀγόρευε θεοπροπίας ἑκάτοιο.	385
Ca un deplin știutor, ce cugetă arcașul olimpic,



αὐτίκ' ἐγὼ πρῶτος κελόμην θεὸν ἱλάσκεσθαι·	386
Eu cel dintâi am dat sfatul pe zeu să-mpăcăm. Dar de asta



Ἀτρεΐωνα δ' ἔπειτα χόλος λάβεν, αἶψα δ' ἀναστὰς	387
Se-nfurie Atrid și, sculându-se-ndată-n picioare,



ἠπείλησεν μῦθον ὃ δὴ τετελεσμένος ἐστί·	388
M-amenință cu o vorbă ce-acuma o vezi împlinită.

Cei doi spondei la începutul acestui vers dau un efect deosebit de greutate, de oprire. Unii văd în asta o încercare a poetului de a zugrăvi sentimentele lui Ahile în mânia care-l gâtuie atunci când își amintește situația. Ahile nu face o dezvăluire absolut adevărată a problemelor. Cum este natural, el nu subliniază propriul rol în ceea ce ar putea fi blamat, adică faptul că a convocat adunarea fără aprobarea regelui, și chiar fără să-l consulte pe acesta, venind apoi direct cu propunerea publică de a se renunța la expediție și instigându-l mai apoi pe văzător să-și facă declarația, ceea ce a provocat imediat ieșirea violentă a lui Agamemnon.

τὴν μὲν γὰρ σὺν νηὶ θοῇ ἑλίκωπες Ἀχαιοὶ	389
Iată că puser-Aheii pe fată-n corabia neagră



ἐς Χρύσην πέμπουσιν, ἄγουσι δὲ δῶρα ἄνακτι·	390
Și-o petrecură la Hrisa cu jertfe de dat lui Apolon,

ἄνακτι: domnului, stăpânului, cu referire la Apolon. Sunt folosite în acest vers formele de prezent πέμπουσι, ἄγουσι deoarece acțiunile erau încă în desfășurare la momentul în care Ahile vorbește.

τὴν δὲ νέον κλισίηθεν ἔβαν κήρυκες ἄγοντες	391
Iar pe copila lui Brises, răsplata ce-mi deteră Aheii,

389-391. τὴν μὲν ... τὴν δέ: pe una (Hriseis) ... pe cealaltă (Briseis), GH529-530. - νέον GH280-281.

κούρην Βρισῆος τήν μοι δόσαν υἷες Ἀχαιῶν.	392
Crainici trimiși de Atrid adineauri din cort mi-o luară.

Ahile nu obosește să insiste că darul îi fusese dat în mod just și adecvat și că Agamemnon nu avea absolut niciun drept să i-l ia.

ἀλλὰ σὺ εἰ δύνασαί γε περίσχεο παιδὸς ἑῆος·	393
Însă, tu mamă, de poți, ocrotește și apără-ți fiul.

περίσχεο: ocrotește, apără - παιδός GH489.

ἐλθοῦσ' Οὔλυμπον δὲ Δία λίσαι, εἴ ποτε δή τι	394
Repede du-te-n Olimp și acolo te roagă de Zeus,

Δία λίσαι GH025. - λίσαι: imperativ.

ἢ ἔπει ὤνησας κραδίην Διὸς ἠὲ καὶ ἔργῳ.	395
Dacă vreodată făcutu-i-ai bine cu fapta ori graiul.

ἔπει (ἔπος), ἔργῳ GH505.

πολλάκι γάρ σεο πατρὸς ἐνὶ μεγάροισιν ἄκουσα	396
Te-am auzit doar acasă la tata eu însumi adese

σεο GH484. - πατρός (ἐμοῦ) GH479, 1. - ἐνὶ μεγάροισιν GH025.

εὐχομένης ὅτ' ἔφησθα κελαινεφέι Κρονίωνι	397
Cum te mândreai povestind că pe Zeus cel negru de nouri

ἔφησθα: observați imperfectul. Evident, Tetis era mândră de realizarea sa și, după cum era de așteptat, tot povestea despre ea. - κελαινεφέι Κρονίωνι GH497. Divinitățile cerului aveau putere asupra norilor, fie să dea ploaie, fie, adeseori, să se învelească cu ei.

οἴη ἐν ἀθανάτοισιν ἀεικέα λοιγὸν ἀμῦναι,	398
Singură tu între zei îl feriși de prăpăd și ocară,



ὁππότε μιν ξυνδῆσαι Ὀλύμπιοι ἤθελον ἄλλοι	399
Când s-apucaseră-n lanțuri odată să-l ferece zeii,



Ἥρη τ' ἠδὲ Ποσειδάων καὶ Παλλὰς Ἀθήνη·	400
Hera, Poseidon și Palas Atena. Căci tu, o, zeiță,

Aceste trei divinități erau acum de partea grecilor, ceea ce adaugă greutate rugăminții lui Tetis de a-i ajuta pe troieni.

ἀλλὰ σὺ τόν γ' ἐλθοῦσα θεὰ ὑπελύσαο δεσμῶν,	401
Dusu-te-ai și-ai izbutit pe marele zeu să-l dezlănțui,

δεσμῶν: GH487. - θεά poate fi nominativ (altfel, vocativ), "în puterea ta ca zeiță". În orice caz, este folosit pentru a arăta că puterea sa era mai mare decât cea a unui muritor.

ὦχ' ἑκατόγχειρον καλέσασ' ἐς μακρὸν Ὄλυμπον,	402
Iute chemând în Olimp pe cel cu o sută de brațe,



ὃν Βριάρεων καλέουσι θεοί, ἄνδρες δέ τε πάντες	403
Căruia zeii îi zic Briareu, Egeon muritorii,

Se pare că zeii și oamenii nu au avut același limbaj dintotdeauna. Asta ar putea fi o reminiscență a unei perioade timpurii a poemelor homerice sau a modelelor lor, când forma și limbajul erau diferite de ceea ce sunt ele în prezent. Cuvintele mai vechi ar aparține limbajului zeilor, în timp ce formele lor echivalente de mai târziu ar fi limbajul oamenilor. - βριάρεων = βριάρηον, GH073, 086.

Αἰγαίων', ὃ γὰρ αὖτε βίῃ οὗ πατρὸς ἀμείνων·	404
Un uriaș care-ntrece-n putere pe tată-său Cerul.

αὖτε: pe de altă parte, el de data aceasta, căci anterior fuseseră mai puternici ceilalți. Vezi comentariile la vs. 202. - οὗ πατρός: GH493, Poseidon. - βίῃ: GH510.

ὅς ῥα παρὰ Κρονίωνι καθέζετο κύδεϊ γαίων·	405
Dânsul alături de Zeus se puse, fălos de mărire;

κύδεϊ: GH505.

τὸν καὶ ὑπέδεισαν μάκαρες θεοὶ οὐδ' ἔτ' ἔδησαν.	406
Zeii, de el îngrozindu-se, nu-l mai legară pe Zeus.

Observați cum ὑπέδεισαν își are ecou în οὐδέ τ' ἔδησαν, un joc de cuvinte.

τῶν νῦν μιν μνήσασα παρέζεο καὶ λαβὲ γούνων	407
Ast-amintește-i, în față-i te-așterne și-apucă-i genunchii,

τῶν: GH484. - γούνων: GH483. - μιν: obiect al lui μνήσασα. - λαβὲ γούνων: acesta era la vechii greci un gest obișnuit al omului care se roagă stăruitor.

αἴ κέν πως ἐθέλῃσιν ἐπὶ Τρώεσσιν ἀρῆξαι,	408
Roagă-l de vrea pe Troieni la arme cumva să-i ajute

ἐπί: GH548-549. - Τρώεσσιν: GH496. Rugămintea lui Ahile este îndeplinită de Zeus la cererea lui Tetis, dar aceasta este și cauza morții celui mai bun prieten al său, Patroclu.

τοὺς δὲ κατὰ πρύμνας τε καὶ ἀμφ' ἅλα ἔλσαι Ἀχαιοὺς	409
Și cu înfrângeri pe-Ahei să-i împingă spre mal la corăbii,

τούς: GH471. - κατὰ πρύμνας: corăbiile erau trase la țărm cu pupa spre uscat. Până în acest moment, câtă vreme Ahile participase la război, troienii nu s-au aventurat departe de porțile cetății lor. Acum Ahile se roagă ca ei să-i împingă pe ahei înapoi la corăbiile lor și să-i facă pe aceștia să simtă gustul înfrângerii în condițiile cele mai periculoase. Căci dacă își pierd corăbiile, totul e pierdut. Numele de "ahei" este plasat de Ahile cu dispreț abia la sfârșitul versului.

κτεινομένους, ἵνα πάντες ἐπαύρωνται βασιλῆος,	410
Pentru ca astfel de craiul lor toți să se bucure-Aheii

κρεινομένους îl determină probabil pe Ἀχαιούς ca pasiv, dar poate fi considerat și ca mediu și luat împreună cu τούς, cu referire la troieni. - βασιλῆος: GH482. - ἐπαύρωνται, cu ironie amară: ca toți să se bucure de câștigul regelui lor. Singurul câștig din partea unui asemenea rege este moartea și suferința.

γνῷ δὲ καὶ Ἀτρεΐδης εὐρὺ κρείων Ἀγαμέμνων	411
Și ca să vadă ce orb a fost marele Domn Agamemnon,

καί: chiar și fiul lui Atreu să-și dea seama de propria-i nebunie. - ἄτην: un cuvânt important de aici înainte. Agamemnon își mărturisește mai târziu infatuarea oarbă (ἄτη) în această privință. - εὐρὺ κρείων este în armonie cu ironia din restul discursului, iar Ahile se întoarce în final, cum e de așteptat, la sinele propriu, pe care-l iubește atât de mult.

ἣν ἄτην ὅ τ' ἄριστον Ἀχαιῶν οὐδὲν ἔτισεν.	412
Când a făcut de rușine pe cel mai viteaz din Ahaia."



τὸν δ' ἠμείβετ' ἔπειτα Θέτις κατὰ δάκρυ χέουσα·	413
Tetis, cu lacrimi în ochi, așa i-a răspuns lui Ahile:



ὤ μοι τέκνον ἐμόν, τί νύ σ' ἔτρεφον αἰνὰ τεκοῦσα;	414
„Vai, o copile, de ce te-am născut și crescut ca să suferi?

τί, αἰνά: GH280-281. - αἰνὰ τέκουσα: te-am născut spre suferință. Observați rima sfârșitului de vers cu versul precedent. Tetis este "mater dolorosa" a lui Homer, singura divinitate din poemele sale care este destinată să poarte suferințe omenești. Afecțiunea sa maternă pentru singurul ei fiu, care urmează să moară tânăr, va umbri întreaga ei existență.

αἴθ' ὄφελες παρὰ νηυσὶν ἀδάκρυτος καὶ ἀπήμων	415
Bine ar fi fost să rămâi neatins și neplâns la corăbii,



ἧσθαι, ἐπεί νύ τοι αἶσα μίνυνθά περ οὔ τι μάλα δήν·	416
Căci numărate sunt zilele tale și scurtă ți-i viața;

τοι: GH499. - μίνυνθά περ (ἐστίν). - δϝήν.

νῦν δ' ἅμα τ' ὠκύμορος καὶ ὀϊζυρὸς περὶ πάντων	417
Scris e să mori în curând, și totuși nu-i altul ca tine



ἔπλεο· τώ σε κακῇ αἴσῃ τέκον ἐν μεγάροισι.	418
Nenorocit, în palat te-am născut să fii pradă răstriștii.

αἴσῃ: GH505.

τοῦτο δέ τοι ἐρέουσα ἔπος Διὶ τερπικεραύνῳ	419
Eu mă voi duce-n Olimp, pe muntele-n veci troienitul,

τοι: GH497. - ἐρέουσα: GH609, 5.

εἶμ' αὐτὴ πρὸς Ὄλυμπον ἀγάννιφον αἴ κε πίθηται.	420
Și-astea le-oi spune lui Zeus străfulgerătorul, și poate

αὐτή: Tetis subliniază interesul ei personal în această privință. Ea nu va trimite un mesaj, ci, zeiță fiind, va merge și își va folosi întreaga influență înaintea lui Zeus.

ἀλλὰ σὺ μὲν νῦν νηυσὶ παρήμενος ὠκυπόροισι	421
El să m-asculte. Tu stai până-atuncea la repezi corăbii,

νηυσί: GH504.

μήνι' Ἀχαιοῖσιν, πολέμου δ' ἀποπαύεο πάμπαν·	422
Ține mânia pe-Ahei și lupta-ncetează cu totul.

Ἀχαιοῖσιν: GH496. - πολέμου: GH487.

Ζεὺς γὰρ ἐς Ὠκεανὸν μετ' ἀμύμονας Αἰθιοπῆας	423
Zeus de ieri a purces și s-a dus la ospețe cu zeii



χθιζὸς ἔβη κατὰ δαῖτα, θεοὶ δ' ἅμα πάντες ἕποντο·	424
Spre Okeanos departe la bunul norod etiopic

423-4. Aici se explică motivul pentru care solicitarea lui nu poate fi rezolvată imediat. Acest fapt motivează și inactivitatea lui Ahile în acest răstimp, eliberându-l de mânia sa nepotolită. Zeii erau întotdeauna gata să se bucure de o masă bună. Este aici un contrast, mai mult sau mai puțin conștient, între existența lor fericită, fără griji, și cea a eroilor Iliadei, care era atât de plină de amară suferință. Acest vers pare să fie în contradicție cu povestirea anterioară, potrivit căreia Apolon este în apropiere, trăgându-și săgețile; Hera este în cer, de unde o trimite pe Atena, care se întoarce apoi la celelalte divinități. Dar poetul contează pe îngăduința ascultătorilor lui de a nu fi excesiv de critici în astfel de aspecte. Dorința lui de a crea efecte dramatice și de a motiva diferite acțiuni îl conduce spre asemenea ușoare inconsecvențe, ceea ce se poate spune și despre mulți alți mari autori. - Αἰθιοπῆας: este o caracteristică a civilizațiilor mai vechi, și s-a insistat în același sens până relativ aproape de noi, în secolul XVIII, de către filosofii francezi și discipolii lor, să considere că oamenii primitivi trăiau într-o formă mai pură și mai morală decât descendenții lor mai degenerați, care au fost corupți prin cultura lor și și-au pierdut simplitatea inițială. Astfel, Rousseau (Inegalitatea dintre oameni) spune: "Omul este rău; propria mea experiență tristă poartă dovada; totuși, omul este bun în mod natural, după cum cred că am arătat. Atunci ce anume a putut să-l degradeze, altceva decât schimbările în ce privește condiția sa, progresul pe care l-a făcut și cunoștințele pe care le-a dobândit?" Altundeva (Émile), el spune: "Venind din mâna Autorului tuturor lucrurilor, totul este bun; în mâna omului, totul degenerează. Omul obligă un pământ să hrănească producția altui pământ, un pom să poarte fructele altui pom; el amestecă și confundă felurile de climă, elementele, anotimpurile; își mutilează câinele, calul, sclavul. Răstoarnă totul, desfigurează totul; iubește diformitatea, monștrii; dorește ca nimic să nu mai fie așa cum natura l-a făcut, nici chiar omul însuși. Omul trebuie dresat precum un cal; el trebuie făcut să se conformeze modei omului, precum un pom din grădină." Cf. comentariile la vs. 272 (LH5305). Aceste versuri dau tușa finală structurii care furnizează o motivație rezonabilă pentru ca Ahile să rămână inactiv, în loc să se întoarcă acasă așa cum amenințase (vs. 169 (LH4105)).

δωδεκάτῃ δέ τοι αὖτις ἐλεύσεται Οὔλυμπον δέ,	425
Și-are să vie-n Olimp în ziua de-a douăsprezecea.

δωδεκάτῃ (ἡμέρῃ): GH509. Etiopienii locuiesc departe, astfel că zeii rămân acolo mai mult timp, ca să compenseze efortul de a fi făcut o călătorie atât de lungă. Această ședere de douăsprezece zile este bine descrisă de poet pentru a face mai impresionantă inactivitatea lui Ahile și pentru a indica profunzimea resentimentelor care puseseră stăpânire pe întreaga lui ființă.

καὶ τότ' ἔπειτά τοι εἶμι Διὸς ποτὶ χαλκοβατὲς δῶ,	426
Eu mâneca-voi atunci spre casa de-aramă a lui Zeus

τοι: GH497.

καί μιν γουνάσομαι καί μιν πείσεσθαι ὀΐω.	427
Și-l voi ruga în genunchi și poate pe el să-l înduplec."

ὀίω nu presupune vreun dubiu din partea lui Tetis, ci trebuie mai degrabă privit ca o expresie a încrederii sale în ce privește rezultatul.

ὣς ἄρα φωνήσασ' ἀπεβήσετο, τὸν δὲ λίπ' αὐτοῦ	428
Asta zeița grăind, s-a dus părăsind pe Ahile

ἀπεβήσετο: GH365, 1, un aorist "mixt".

χωόμενον κατὰ θυμὸν ἐϋζώνοιο γυναικὸς	429
Mult supărat de Briseis cea bine la mijloc încinsă,

γυναικός: GH479, 6.

τήν ῥα βίῃ ἀέκοντος ἀπηύρων· αὐτὰρ Ὀδυσσεὺς	430
Care cu sila luată i-a fost. – Ulise-ntr-aceea,

βίῃ: GH505. - ἀπ-ηύρων [ἀπαυράω]: imperfect, ca aorist. - ἀέκοντος GH487 sau GH494 (cu referire la Ahile), este ecoul lui ἀέκοντα (cu referire la Briseis) din vs. 348 și servește la sublinierea mai clară a afecțiunii lor reciproce. 430-487. Scena din Hrisa intervine între promisiunea lui Tetis și îndeplinirea ei și constituie un episod deosebit de adecvat pentru a ocupa timpul petrecut în cele douăsprezece zile.

ἐς Χρύσην ἵκανεν ἄγων ἱερὴν ἑκατόμβην.	431
Sfintele jertfe ducând, cu vasul ajunse la Hrisa.



οἳ δ' ὅτε δὴ λιμένος πολυβενθέος ἐντὸς ἵκοντο	432
Cum au intrat în limanul adânc înaintea cetății,

λιμένος: GH492. - ἱστία: plural (corabia homerică avea doar o pânză), pentru a vizualiza diferitele părți ale ei; cf. comentariul la τόξ(α), vs. 45, LH2306.

ἱστία μὲν στείλαντο, θέσαν δ' ἐν νηὶ μελαίνῃ,	433
Pânzele strânseră, le-adăpostiră-n corabia neagră



ἱστὸν δ' ἱστοδόκῃ πέλασαν προτόνοισιν ὑφέντες	434
Și răzimară catargul de furcă dând drumul la funii

ἱστοδόκῃ: GH509. - προτόνοισιν: GH505.

καρπαλίμως, τὴν δ' εἰς ὅρμον προέρεσσαν ἐρετμοῖς.	435
Și-naintară vâslind către mal la popas de corăbii,

ἐρετμοῖς: GH505.

ἐκ δ' εὐνὰς ἔβαλον, κατὰ δὲ πρυμνήσι' ἔδησαν·	436
Cangea lăsară-n afund și legară frânghii de pripoane.

Dat fiind faptul că grecii nu rămân mult timp, ei pur și simplu își ancorează corabia și n-o trag din apă pe țărm, cum ar face-o altfel. κατὰ δὲ πρυμνήσι' ἔδησαν, adică nava a fost condusă vâslind până în apropierea țărmului și apoi întoarsă pentru a sta cu pupa spre uscat. Pupa a fost legată apoi de țărm prin intermediul funiilor (πρυμνήσια), iar prora a fost fixată pentru a nu se balansa, cu ajutorul pietrelor de ancorare (εὐναί), legate de niște funii și aruncate de fiecare parte a corăbiei cât mai departe în larg.

ἐκ δὲ καὶ αὐτοὶ βαῖνον ἐπὶ ῥηγμῖνι θαλάσσης,	437
S-au pogorât după asta cu toții pe marginea mării



ἐκ δ' ἑκατόμβην βῆσαν ἑκηβόλῳ Ἀπόλλωνι·	438
Și au cărat hecatomba menită lui Febos Apolon

βῆσαν: cauzativ, GH569.

ἐκ δὲ Χρυσηὶς νηὸς βῆ ποντοπόροιο.	439
Și pe Hriseis au luat-o din vasul pe mări plutitorul.

νηός: GH487.

τὴν μὲν ἔπειτ' ἐπὶ βωμὸν ἄγων πολύμητις Ὀδυσσεὺς	440
Iar chibzuitul Ulise, ducând spre altar pe copilă,

ἐπὶ βωμὸν ἄγων: pentru a-l face pe zeu martor la tranzacție. - ἄγων, GH618, 2.

πατρὶ φίλῳ ἐν χερσὶ τίθει καί μιν προσέειπεν·	441
Tatălui ei cel iubit o încrede și astfel îi zice:

ἐν χερσὶ τίθει poate însemna pur și simplu "a dat-o în gija", tot așa cum, într-o altă situație, poetul spune: ἦ (zise) ῥα καὶ ἵππον ἄγων μεγαθύμου Νέστορος υἱὸς ἐν χείρεσσι τίθει Μενελάου. (Străduiți-vă să traduceți această frază!!)

ὦ Χρύση, πρό μ' ἔπεμψεν ἄναξ ἀνδρῶν Ἀγαμέμνων	442
„Hrises, aici mă trimise mai-marele Domn Agamemnon



παῖδά τε σοὶ ἀγέμεν, Φοίβῳ θ' ἱερὴν ἑκατόμβην	443
Fiica-ți iubită s-aduc și să-nchin spășitoare jertfire

ἀγέμεν: infinitiv pentru a indica un scop, GH607, 10.

ῥέξαι ὑπὲρ Δαναῶν ὄφρ' ἱλασόμεσθα ἄνακτα,	444
Pentru Danai, îmblânzind pe Domnul de sus, pe Apolon,

ῥέξαι: infinitiv pentru a indica un scop, GH607, 10. - ἱλασόμεθα GH300.

ὃς νῦν Ἀργείοισι πολύστονα κήδε' ἐφῆκεν.	445
Care ne-aduse prin tabăr-amaruri și vaiete multe."



ὣς εἰπὼν ἐν χερσὶ τίθει, ὃ δὲ δέξατο χαίρων	446
Asta rostindu-i Ulise i-o dete, și vesel bătrânul



παῖδα φίλην· τοὶ δ' ὦκα θεῷ ἱερὴν ἑκατόμβην	447
Fata-și primi. Iar oștenii degrabă pe rând așezară,

τοί [ὁ, ἡ, τό]: nom. pl. masc.

ἑξείης ἔστησαν ἐΰδμητον περὶ βωμόν,	448
Lângă altarul cel bine clădit, ale zeului jertfe



χερνίψαντο δ' ἔπειτα καὶ οὐλοχύτας ἀνέλοντο.	449
Și se spălară pe mâini și orzul sfințit ridicară.

χερνίψατο: și-au spălat mâinile, nu pentru că ar fi fost murdare, ci pentru a se conforma ceremoniei religioase.

τοῖσιν δὲ Χρύσης μεγάλ' εὔχετο χεῖρας ἀνασχών·	450
Preotul brațele-ntinse și tare-ncepu să se roage:

ἀνασχών: vezi comentariile la vs. 351. - τοῖσιν: GH497. - μεγάλ'(α): GH280, 281.

κλῦθί μευ ἀργυρότοξ', ὃς Χρύσην ἀμφιβέβηκας	451
„Tu cel cu arcul de-argint, m-ascultă, tu paznicul Hrisei,

μευ: GH484.

Κίλλαν τε ζαθέην Τενέδοιό τε ἶφι ἀνάσσεις·	452
Care vârtos ocrotești Tenedos și Chila prea sfântă,

Τενέδοιο: GH485.

ἦ μὲν δή ποτ' ἐμεῦ πάρος ἔκλυες εὐξαμένοιο,	453
Cum înainte mi-ai dat ascultare la ruga rostită

ἐμεῦ: GH484.

τίμησας μὲν ἐμέ, μέγα δ' ἴψαο λαὸν Ἀχαιῶν·	454
Aspru pe-Ahei pedepsind și cinstindu-mă astfel pe mine,

ἐμέ: GH025. - μέγα: GH280-281.

ἠδ' ἔτι καὶ νῦν μοι τόδ' ἐπικρήηνον ἐέλδωρ·	455
Iată și-acuma fierbinte te rog, împlinește-mi dorința:

μοι: GH497.

ἤδη νῦν Δαναοῖσιν ἀεικέα λοιγὸν ἄμυνον.	456
Mântuie-ndată pe-Ahei și înlătură neagra urgie."

Δαναοῖσιν: GH497.

ὣς ἔφατ' εὐχόμενος, τοῦ δ' ἔκλυε Φοῖβος Ἀπόλλων.	457
Astfel rugându-se zise, și Apolon i-ascultă rugarea.

τοῦ: GH484. Observați că bătrânul preot folosește exact aceleași cuvinte în deschiderea acestei rugăciuni cum a făcut-o atunci când se ruga pentru răzbunare împotriva grecilor (vs. 37 și urm.) și de asemenea ni se spune în exact aceleași cuvinte, la sfârșit: τοῦ δ' ἔκλυε Φοῖβος Ἀπόλλων. Intenția poetului este ca cea de-a doua rugăciune să fie un ecou al primeia, readucând în mintea ascultătorilor această situație într-un mod foarte viu. Acesta este un bun exemplu (primul în literatura europeană) de ceea ce se cunoaște sub numele de palinodie.

αὐτὰρ ἐπεί ῥ' εὔξαντο καὶ οὐλοχύτας προβάλοντο,	458
După ce dânșii se roagă și orzul presară-ntre coarne,



αὐέρυσαν μὲν πρῶτα καὶ ἔσφαξαν καὶ ἔδειραν,	459
Vitele-njunghie, grumazul sucindu-le, și le jupoaie;



μηρούς τ' ἐξέταμον κατά τε κνίσῃ ἐκάλυψαν	460
Coapsele taie din trup, le înfășură apoi în grăsime,



δίπτυχα ποιήσαντες, ἐπ' αὐτῶν δ' ὠμοθέτησαν·	461
Împăturindu-le-n două, deasupra pun crudele cărnuri.



καῖε δ' ἐπὶ σχίζῃς ὁ γέρων, ἐπὶ δ' αἴθοπα οἶνον	462
Despicături cuviosul aprinde și toarnă vin negru;

αἴθοπα ϝοῖνον. - ἐπί: GH548-549.

λεῖβε· νέοι δὲ παρ' αὐτὸν ἔχον πεμπώβολα χερσίν.	463
Stau împrejuru-i feciori și-l ajută cu țepele-n mână.

χερσίν: GH505, 509.

αὐτὰρ ἐπεὶ κατὰ μῆρα κάη καὶ σπλάγχνα πάσαντο,	464
După ce arseră buturi și din măruntaie mâncară,

κατὰ μῆρα κάη: au fost arse; asta deoarece erau destinate zeilor, timp în care închinătorii gustau din măruntaie, participând astfel la jertfă. - κατά: GH548-549.
Unele versiuni au μῆρε în loc de μῆρα (vezi http://www.perseus.tufts.edu)
μίστυλλόν τ' ἄρα τἆλλα καὶ ἀμφ' ὀβελοῖσιν ἔπειραν,	465
Carnea rămasă, tăind-o-n felii, în frigări o trecură,

τἆλλα: crază, GH087.

ὤπτησάν τε περιφραδέως, ἐρύσαντό τε πάντα.	466
O rumeniră frumos și o traseră de pe jeratic.



αὐτὰρ ἐπεὶ παύσαντο πόνου τετύκοντό τε δαῖτα	467
Când isprăviră cu totului tot și ospățul fu gata,

πόνου: GH487.

δαίνυντ', οὐδέ τι θυμὸς ἐδεύετο δαιτὸς ἐΐσης.	468
Benchetuiau; avea parte la fel fiecare-ntre dânșii.

δαιτός: GH486.

αὐτὰρ ἐπεὶ πόσιος καὶ ἐδητύος ἐξ ἔρον ἕντο,	469
Când după asta ei toți potoliseră setea și foamea,

πόσιος, ἐδητύος: GH479, 3.

κοῦροι μὲν κρητῆρας ἐπεστέψαντο ποτοῖο,	470
Cănile ochi le umplură cu vin și cu apă feciorii,

ποτοῖο: GH486. Vinul era amestecat cu apă, exact așa cum este obiceiul la țăranii Greciei moderne. Grecii făceau amestecul în mod obișnuit folosind două părți de apă la trei părți de vin; Hesiod însă recomandă trei părți de apă la o parte de vin. Grecii de mai târziu, lipsiți de simplitatea rusticului poet, ziceau că aceasta ar fi mai potrivită ca băutură pentru pești decât pentru oameni.

νώμησαν δ' ἄρα πᾶσιν ἐπαρξάμενοι δεπάεσσιν·	471
Și tuturor în pocale turnau ca să-nceapă-nchinarea.

πᾶσιν GH495. - δεπάεσσιν GH505. - ἐπαρξάμενοι se referă la începerea ceremoniei lor religioase, la care participa fiecare din cei prezenți prin vărsarea câtorva picături de vin din cupă, ca libație, înainte de a începe să se bea.

οἳ δὲ πανημέριοι μολπῇ θεὸν ἱλάσκοντο	472
Astfel Aheii, pe zeu îmblânzind, câtu-i ziua de mare

μολπῇ GH505: cu cântec. Cântarea era considerată un mijloc potrivit de exprimare pentru a face plăcere unei divinități.

καλὸν ἀείδοντες παιήονα κοῦροι Ἀχαιῶν	473
Cântec măreț îi cântau și de-a pururi slăveau pe Apolon,

παιήονα GH512 (παίω, lovesc, bat): inițial, un epitet al lui Apolon, "cel care lovește", "cel care bate", care vindecă prin atingerea sa magică. Apoi este cântecul care conține acest cuvânt ca refren.

μέλποντες ἑκάεργον· ὃ δὲ φρένα τέρπετ' ἀκούων.	474
Izbăvitorul de rău; el sta veselindu-și auzul.

μέλποντες ϝεκάϝεργον: lăudând prin cântare pe cel ce acționează de la depărtare. Zeul poate să audă cântecul, cu toate că se află departe de ei, în ținutul Etiopienilor (vs. 424, LH6203). - φρένα GH514.

ἦμος δ' ἠέλιος κατέδυ καὶ ἐπὶ κνέφας ἦλθε,	475
Soarele apoi asfințind și lăsându-se amurgul de seară,



δὴ τότε κοιμήσαντο παρὰ πρυμνήσια νηός·	476
Ei adormiră cu toții pe lângă odgoane pe maluri.



ἦμος δ' ἠριγένεια φάνη ῥοδοδάκτυλος Ἠώς,	477
Iar dimineața, când zorile trandafirii se revarsă,

ῥοδοδάκτυλος: vechii greci observaseră undele lungi de lumină ale dimineții, iar în imaginația lor le-au asemuit degetelor trandafirii ale unei frumoase zeițe.

καὶ τότ' ἔπειτ' ἀνάγοντο μετὰ στρατὸν εὐρὺν Ἀχαιῶν·	478
O apucară pe mare ’napoi înspre tabăra ahee.



τοῖσιν δ' ἴκμενον οὖρον ἵει ἑκάεργος Ἀπόλλων·	479
Izbăvitorul Apolon un vânt priitor le trimise,



οἳ δ' ἱστὸν στήσαντ' ἀνά θ' ἱστία λευκὰ πέτασσαν,	480
Ei ridicară catargul și-ntinseră pânzele albe,

ἀνά: GH548-549.

ἐν δ' ἄνεμος πρῆσεν μέσον ἱστίον, ἀμφὶ δὲ κῦμα	481
Care, suflate de vânt, se umflau; iar sub talpa de navă

μέσον ἱστίον: mijlocul pânzei. Corabia homerică avea o singură pânză. - ἐν, ἀμφί: GH548-549.

στείρῃ πορφύρεον μεγάλ' ἴαχε νηὸς ἰούσης·	482
Călătorindă pe mare, vuiau răscolitele valuri;

στείρῃ GH509. - νηὸς ἰούσης: GH479, 1, GH494, în fază tranzitorie între genitivul dependent (în acest caz genitiv de posesie) și genitivul absolut. - πορφύρεον: o caracteristică binecunoscută a multor ape tropicale și subtropicale.

ἣ δ' ἔθεεν κατὰ κῦμα διαπρήσσουσα κέλευθον.	483
Vasul, tăindu-și cărare, ușor luneca peste ape.

κέλευθον: GH512.

αὐτὰρ ἐπεί ῥ' ἵκοντο κατὰ στρατὸν εὐρὺν Ἀχαιῶν,	484
Când mai pe urmă sosiră pe-aproape de tabăra mare,

κατά: la, aproape de.

νῆα μὲν οἵ γε μέλαιναν ἐπ' ἠπείροιο ἔρυσσαν	485
Dânșii corabia-mpinseră și către mal o dădură



ὑψοῦ ἐπὶ ψαμάθοις, ὑπὸ δ' ἕρματα μακρὰ τάνυσσαν·	486
Peste grămada de prund și-i puseră-n juru-i proptele.

485-486. Observați rima la sfârșitul acestor versuri. - ὑπό: GH548-549.

αὐτοὶ δ' ἐσκίδναντο κατὰ κλισίας τε νέας τε.	487
Și dup-aceea, răzleți, fiecare plecară la corturi.



αὐτὰρ ὃ μήνιε νηυσὶ παρήμενος ὠκυπόροισι	488
Dar, stăpânit de necaz, stătea lângă repezi corăbii



διογενὴς Πηλῆος υἱὸς πόδας ὠκὺς Ἀχιλλεύς·	489
Dumnezeiescul Ahile cel iute ca șoimul. De acuma

υἱός: GH673 (observație). Acest vers îl explică și descrie pe ὁ din vs. 488. Poetul ne poartă înapoi pentru o clipă și ne face să-l vedem din nou pe Ahile în mânia sa mocnită, înainte de a-l părăsi pentru o lungă perioadă de timp. Ni se sugerează în acest verset și în următoarele trei că au avut loc mai multe lupte în timpul inactivității personajului principal al poemului, fără să se menționeze însă dacă acestea au avut sau nu succes.

οὔτέ ποτ' εἰς ἀγορὴν πωλέσκετο κυδιάνειραν	490
Nu mai umbla nicidecum pe la sfatul ce-nalță bărbații,

κυδιάνειραν: acest epitet al adunării indică o libertate de discuție considerabilă și o tendință spre democrație, atât de caracteristică Greciei de mai târziu. - πωλέσκετο: formă iterativă, GH400.

οὔτέ ποτ' ἐς πόλεμον, ἀλλὰ φθινύθεσκε φίλον κῆρ	491
Nici la război, ci acolo stătea mistuindu-se-n sine,



αὖθι μένων, ποθέεσκε δ' ἀϋτήν τε πτόλεμόν τε.	492
Dornic în suflet fiind după valma și larma bătăii.

ἀυτήν: întotdeauna din trei silabe (după cum se vede din poziția spiritului) și nu trebuie confundat cu αὐτήν [αὐτός, ή, ό], ea (însăși). Ahile era un mare războinic și își găsea cea mai mare plăcere în luptă, ceea ce făcea ca inactivitatea sa forțată să fie deosebit de frustrantă. 491-492. φθινύθεσκε, ποθέεσκε: forme iterative, GH400.

ἀλλ' ὅτε δή ῥ' ἐκ τοῖο δυωδεκάτη γένετ' ἠώς,	493
Când se făcu dimineața în oara de-a douăsprezecea,

ἐκ τοῖο"din acel foarte important (moment)", adică momentul când Ahile s-a retras din conflict și a implorat-o pe mama sa să obțină pentru el satisfacție din partea lui Zeus, începutul urgiei, ziua în care s-au certat, moment atât de important pentru acțiunea întregii Iliade.

καὶ τότε δὴ πρὸς Ὄλυμπον ἴσαν θεοὶ αἰὲν ἐόντες	494
Zeii cei pururi atunci spre cer o porniră cu toții,



πάντες ἅμα, Ζεὺς δ' ἦρχε· Θέτις δ' οὐ λήθετ' ἐφετμέων	495
Zeus fiindu-le-n frunte. Dar Tetis nu uită rugarea

ἐφετμέων: GH484. - ἦρχε: ca domn și stăpân, el mergea în frunte, în timp ce grupul de femei și toate celelalte divinități veneau în urmă.

παιδὸς ἑοῦ, ἀλλ' ἥ γ' ἀνεδύσετο κῦμα θαλάσσης.	496
Fiului, ci răsărind din afunduri pe undele mării,



ἠερίη δ' ἀνέβη μέγαν οὐρανὸν Οὔλυμπόν τε.	497
Mânecă-ndată spre-a cerului boltă și suie Olimpul.

οὐρανὸν Οὔλυμπόν τε: GH519. Cerul și Olimpul, noțiuni care în acele vremuri erau amestecate. Olimpul era atât de înalt încât vârful lui ajungea la cer, dincolo de nori, unde, în cerul strălucitor și însorit, erau locuințele zeilor. Cerul și Olimpul par a se folosi ca sinonime aici, ca de altfel oriunde altundeva la Homer, fără să aibă o imagine consecventă în mintea poetului.

εὗρεν δ' εὐρύοπα Κρονίδην ἄτερ ἥμενον ἄλλων	498
Singur îl află pe cel care tună-n văzduhuri, pe Zeus,

ἄλλων: GH492.

ἀκροτάτῃ κορυφῇ πολυδειράδος Οὐλύμποιο·	499
Stând pe-a Olimpului culme, pe cea mai înaltă din toate.

κορυφῇ GH509. Imaginea lui Zeus așezat pe un vârf îndepărtat al Olimpului, departe de restul familiei, imediat după întoarcerea lor dintr-o lungă călătorie, este bine conturată. Acest lucru este absolut esențial pentru scena cu Tetis care urmează, căci Hera n-ar fi permis ca aceasta să aibă loc și nici Tetis n-ar fi fost atât de neînțeleaptă încât s-o încerce în prezența acesteia. Pe de altă parte, după cum vom vedea în scurtă vreme, Zeus avea o viață casnică nefericită și probabil a venit aici pentru a găsi un pic de liniște.

καί ῥα πάροιθ' αὐτοῖο καθέζετο, καὶ λάβε γούνων	500
Cade-nainte-i smerit și cu stânga luându-i genunchii

αὐτοῖο: GH492. - γούνων: GH483.

σκαιῇ, δεξιτερῇ δ' ἄρ' ὑπ' ἀνθερεῶνος ἑλοῦσα	501
Și sub bărbie ușor cu dreapta atingându-l, zeița

σκαιῇ (χειρί), δεξιτέρῃ (χειρί): GH505.

λισσομένη προσέειπε Δία Κρονίωνα ἄνακτα·	502
Roagă-se astfel și zice-mpăratului celui din slavă:



Ζεῦ πάτερ εἴ ποτε δή σε μετ' ἀθανάτοισιν ὄνησα	503
„Dacă vreodată cumva între zei te-am slujit, o Părinte,

Ζεῦ πάτερ: expresie care indică demnitatea sa regală patriarhală; poate fi folosită de către oricare dintre oameni sau dintre zei și este în acest fel folosită chiar de Hera, atunci când vrea să obțină o favoare specială.

ἢ ἔπει ἢ ἔργῳ, τόδε μοι κρήηνον ἐέλδωρ·	504
Fie cu graiul ori fapta, te rog împlinește-mi dorința:



τίμησόν μοι υἱὸν ὃς ὠκυμορώτατος ἄλλων	505
Cinste dă fiului meu, care scris e să moară, sărmanul,

ἄλλων: genitiv ablativ.

ἔπλετ'· ἀτάρ μιν νῦν γε ἄναξ ἀνδρῶν Ἀγαμέμνων	506
Mai timpuriu decât alții. Și totuși Atrid Agamemnon,



ἠτίμησεν· ἑλὼν γὰρ ἔχει γέρας αὐτὸς ἀπούρας.	507
L-a înjosit mai deunăzi, cu sila luatu-i-a darul.

505-507. τίμησον, ἠτίμησεν sunt ambele atât emfatice cât și în puternică opoziție și contrast între ele. Observați cum acestea sunt ecoul cuvintelor folosite în rugăciunea lui Ahile către mama sa în vs. 353, 356.

ἀλλὰ σύ πέρ μιν τῖσον Ὀλύμπιε μητίετα Ζεῦ·	508
Tu dar încalte cinstește-mi-l, Olimpiene-nțelepte;

μητίετα: cuvânt ales în mod deliberat de Tetis ca element delicat de flatare: "tu ești atât de înțelept". Reînnoindu-și cererea, ea scoate și mai mult în evidență titlurile lui Zeus care indică înțelepciunea și puterea sa.

τόφρα δ' ἐπὶ Τρώεσσι τίθει κράτος ὄφρ' ἂν Ἀχαιοὶ	509
Fă ca Troienii pe Ahei să tot biruie până ce Aheii

τίθει: imperativ, fă în așa fel.

υἱὸν ἐμὸν τίσωσιν ὀφέλλωσίν τέ ἑ τιμῇ.	510
Cinste arăta-vor feciorului meu și spori-i-vor mărirea."

τιμῇ: GH505.

ὣς φάτο· τὴν δ' οὔ τι προσέφη νεφεληγερέτα Ζεύς,	511
Asta i-a zis; nouraticul Zeus nimic nu răspunse.



ἀλλ' ἀκέων δὴν ἧστο· Θέτις δ' ὡς ἥψατο γούνων	512
Stete tăcut îndelung, iar Tetis, precum s-apucase,

γούνων: GH483.

ὣς ἔχετ' ἐμπεφυυῖα, καὶ εἴρετο δεύτερον αὖτις·	513
Sta încleștată de el și iar îi vorbi rugătoare:

512-513. ὡς ... ὡς: cum ... așa .... Ea cere limpede un da sau un nu.

νημερτὲς μὲν δή μοι ὑπόσχεο καὶ κατάνευσον	514
„Spune-mi un singur cuvânt, învoiește-te ori mă respinge,

κατανεῦσον: negația era indicată de către vechii greci (acest obicei manifestându-se și la grecii zilelor noastre) printr-o mișcare în sus a capului, iar afirmația printr-o mișcare în jos.

ἢ ἀπόειπ', ἐπεὶ οὔ τοι ἔπι δέος, ὄφρ' ἐῢ εἰδέω	515
N-ai doar vreo teamă de asta, că vreau să știu bine

ἔπι = ἔπεστι GH548-550, 2. - ἔπι δϝέος: o altă flatare mai subtilă din partea lui Tetis, "tu ești atât de curajos", dar în același timp umor fin din partea poetului, care știe că Zeus este temător și că exact asta îl face să ezite. Pentru a înțelege pe deplin această scenă, trebuie știut că termenul πάτερ (vs. 503) cu care Tetis i se adresează lui Zeus este doar un titlu onorific ce indică maiestatea și puterea sa supremă printre toți zeii și oamenii. De fapt Tetis era o veche pasiune a lui Zeus. Ea trebuie considerată ca fiind veșnic tânără și nemaipomenit de frumoasă. Ea își îndeplinește scopul cu perfectă pricepere și tact. Nu se bazează pe faptul că Zeus îi era profund îndatorat (vs. 394 și urm.), ci trece peste asta ușor cu un εἴ ποτε (vs. 503). Faptul că își dă seama de slăbiciunile masculine și abilitatea ei de a și le asuma sunt de bun augur, așa cum se vede din selecția de epitete atunci când i se adresează lui Zeus. În primul rând, cum am văzut deja, el este πάτερ, ca stăpânitor suprem și arbitru al destinelor tuturor. În versul 508 i se adresează cu μητίετα, iar mai târziu spune οὔ τοι ἔπι δέος. Expresiile moderne echivalente ar fi, "ești atât de inteligent ... ești atât de curajos". Și pentru că este atât de înțelept și de curajos va face orice pentru ea dacă o iubește. Versurile 515-516 sunt practic o provocare: "N-o face dacă nu vrei, iar eu atunci voi ști că nu-ți pasă de mine". Ea a folosit probabil o voce gâtuită de durere pentru acest ultim apel, nerămânându-i lui Zeus altceva decât predarea necondiționată. Este o nuanță deosebit de fină a poetului acolo unde îl reprezintă pe Zeus șezând timp îndelungat în tăcere contemplativă (vs. 512) în timp ce Tetis continuă să vorbească și în versul 515 unde ea spune, "tu n-ai nicio teamă". De fapt frica, și nu altceva, este cea care-l tulbură pe tatăl zeilor și al oamenilor. El se teme de propria soție și de ce va zice ea când va afla. Nu este relevant să ne întrebăm dacă Tetis știa asta în vs. 515, fiindcă ea îl flatează cu bună știință pe Zeus și ca atare nu respectă neapărat adevărul absolut.

ὅσσον ἐγὼ μετὰ πᾶσιν ἀτιμοτάτη θεός εἰμι.	516
Cât de puțin prețuită sunt eu între zei și zeițe."



τὴν δὲ μέγ' ὀχθήσας προσέφη νεφεληγερέτα Ζεύς·	517
Dar îi răspunse grozav îndârjit nouraticul Zeus:

Zeus era extrem de supărat, nu pe Tetis, ci din cauza situației de acasă și a furtunii inevitabile când Hera va afla. El este evident disperat, căci dorește să îndeplinească cererea lui Tetis dar îi este teamă de ce va zice Hera. - νεφεληγερέτα: vezi comentariile la vs. 397, LH6003.

ἦ δὴ λοίγια ἔργ' ὅ τέ μ' ἐχθοδοπῆσαι ἐφήσεις	518
„Ai să pui vrajbă-ntre mine și Hera, și-i vai ce-o să fie

λοίγια ἔργα (τάδ' ἔσσεται - cf. vs. 573): "vrajbă, năpastă".

Ἥρῃ ὅτ' ἄν μ' ἐρέθῃσιν ὀνειδείοις ἐπέεσσιν·	519
Când mă va scoate din fire, rostindu-mi cuvinte de-ocară,

Ἥρη: GH507. - ἐπέεσσιν GH505. Numele Herei este cel mai important aici în ceea ce privește poziția în vers și ordinea cuvintelor, cum se va vedea și la vs. 523. Fiindu-i teamă, Zeus evită să menționeze numele ei pe cât posibil. Ea îi ocupă evident gândurile, chiar dacă nu are afecțiune față de ea.

ἣ δὲ καὶ αὔτως μ' αἰεὶ ἐν ἀθανάτοισι θεοῖσι	520
Doar și așa între zei îmi tot caută price și-ntr-una

καὶ αὔτως: chiar și așa (fără vreo altă provocare). - ἐν ἀθανάτοισι θεοῖσιν: ceea ce adaugă mult la încercările lui Zeus este că Hera avea obiceiul de a-l admonesta public, "printre nemuritorii din ceruri", în loc să-și păstreze reproșurile pentru mai potrivita intimitate a căminului.

νεικεῖ, καί τέ μέ φησι μάχῃ Τρώεσσιν ἀρήγειν.	521
Mă-nvinuiește că eu îi ajut pe Troieni la războaie.

με: GH471. - μάχῃ: GH505 (GH509). - Τρώεσσιν: GH496. Tradiția mai târzie era ferm convinsă că Hera era atât de vindicativă în ce-i privește pe troieni din pricină că, la un concurs de frumusețe, Paris nu a vrut să spună o minciună și să-i acorde ei premiul și nu Afroditei, rivala ei. Afrodita, pentru a-l răsplăti pe Paris pentru buna lui judecată, i-a dat-o pe Elena, cea mai frumoasă femeie din lume, să-i fie soție. Dar cum Elena era deja căsătorită cu Menelau, fuga ei cu Paris la Troia a provocat războiul troian, pornit de greci pentru aducerea ei acasă. Teroarea extremă la care este supus părintele zeilor și al oamenilor, care ridică vocea aproape de țipăt atunci când spune câte îndură acasă, este folosită de poet pentru a produce un efect comic, iar restul Cântului I al Iliadei este comic, și chiar absurd pe alocuri. Acest lucru este realizat de poet cu grijă, nu numai pentru a-și proteja eroii, ci și cu scopul de a oferi o relaxare ascultătorilor săi și o binevenită varietate după scenele intens tragice anterioare. Acest întreg pasaj, cu diferențele de ton al vocii, gesturi și manieră oferă ocazii deosebite pentru bard în recitarea versurilor sale. Nu este cavaleresc din partea lui Zeus să scoată scheletul din dulapul familial spre a fi inspectat de Tetis, dar trebuie să înlăture suspiciunea, parțial exprimată în vs. 516, cum că lui nu i-ar păsa de ea. În toată această scenă el o tratează pe Tetis ca și când aceasta ar fi o fetiță inocentă, pe care se străduie cu grijă s-o satisfacă, chiar cu prețul propriului disconfort. Așa că îi spune pe tonul cel mai blând: "Grăbește-te înapoi acasă, iar eu voi avea grijă de toate astea. Ai însă grijă să nu te vadă Hera". Dacă Hera ar fi prins-o, s-ar fi produs o scenă dintre cele mai neplăcute.

ἀλλὰ σὺ μὲν νῦν αὖτις ἀπόστιχε μή τι νοήσῃ	522
Tu depărtează-te acuma, căci poate să prindă de veste;



Ἥρη· ἐμοὶ δέ κε ταῦτα μελήσεται ὄφρα τελέσσω·	523
Eu îngriji-voi de vorba ce-mi spui, ca să fie-mplinită.

μελήσεται: GH473, 1.

εἰ δ' ἄγε τοι κεφαλῇ κατανεύσομαι ὄφρα πεποίθῃς·	524
Iată, ca tu să mă crezi, eu capul mișca-voi, plecându-l.

κεφαλῇ: GH505.

τοῦτο γὰρ ἐξ ἐμέθεν γε μετ' ἀθανάτοισι μέγιστον	525
Semnul acesta-ntre mine și zei e destulă-ntărire;



τέκμωρ· οὐ γὰρ ἐμὸν παλινάγρετον οὐδ' ἀπατηλὸν	526
Nenșelător și cu totul statornic și urmat de-mplinire-i

τέκμωρ (ἐστίν). - παλινάγρετον (ἐστίν).

οὐδ' ἀτελεύτητον ὅ τί κεν κεφαλῇ κατανεύσω.	527
Orice voi spune c-un semn ce voi face din cap întărindu-l."

κατανεύσω: conjunctiv aorist. Este interesant de observat că semnul prin mișcarea capului lui Zeus confirmă cuvântul său ca fiind adevărat și irevocabil, în timp ce el însuși sugerează că orice promisiune din partea sa poate fi înșelătoare și ar putea fi anulată oricând, dacă dorește.

ἦ καὶ κυανέῃσιν ἐπ' ὀφρύσι νεῦσε Κρονίων·	528
Zise și semn de-nvoire făcu din sprâncenele-i negre;

ἦ [ἠμί]: a zis. - ὀφρύσι: GH505. - νεῦσε Κρονίων: GH024.

ἀμβρόσιαι δ' ἄρα χαῖται ἐπερρώσαντο ἄνακτος	529
Pletele-i dumnezeiești din creștetul cel fără moarte

χαῖται: părul său curgea în plete lungi. Potrivit unei vechi tradiții, Fidias, cel mai mare sculptor grec, a folosit versurile 528-530 pentru a-și forma concepția despre Zeus, care și-a găsit materializarea în cea mai mare și mai faimoasă operă de artă a lumii antice, statuia lui Zeus Olimpianul, executată din aur și fildeș, de mărime colosală, socotită ca una din cele șapte minuni ale lumii antice. Era o operă de artă de o măiestrie excepțională și se considera o mare pierdere să mori fără s-o fi văzut. Serenitatea maiestuoasă din aceste versuri contrastează puternic cu frica de Hera descrisă anterior, ceea ce crează un efect aproape grotesc. Poate că poetul a intenționat așa ceva făcând Olimpul să se cutremure, tot așa cum, cu o altă ocazie, Hera face să se cutremure Olimpul atunci când saltă mânioasă pe tronul ei. Prezența sau mișcările divinităților făceau în mod obișnuit ca pământul și munții să se cutremure.

κρατὸς ἀπ' ἀθανάτοιο· μέγαν δ' ἐλέλιξεν Ὄλυμπον.	530
S-au revărsat pe obraz, și-a vuit de cutremur Olimpul.



τώ γ' ὣς βουλεύσαντε διέτμαγεν· ἣ μὲν ἔπειτα	531
După ce ei s-au vorbit, au plecat despărțindu-se. Tetis

διέτμαγεν = διετμάγησαν. - ἡ μὲν ... Ζεὺς δὲ ... : zeugmă. Modul de ieșire ales de Tetis arată cât de mult îi plăceau bardului pitorescul și dramatismul extrem.

εἰς ἅλα ἆλτο βαθεῖαν ἀπ' αἰγλήεντος Ὀλύμπου,	532
Din luminosul Olimp a sărit în adâncul de mare;



Ζεὺς δὲ ἑὸν πρὸς δῶμα· θεοὶ δ' ἅμα πάντες ἀνέσταν	533
Zeus în sală-a intrat, în palatu-i, iar zeii cu toții



ἐξ ἑδέων σφοῦ πατρὸς ἐναντίον· οὐδέ τις ἔτλη	534
S-au ridicat înaintea părintelui lor de pe tronuri

πατρός: GH492. Aici și în versurile care urmează Zeus este reprezentat ca un tiran tipic. El n-ar fi ezitat să folosească violența față de oricine, zeu sau zeiță, care nu i-ar fi acordat respectul care știa că i se cuvine; toți s-au ridicat cu reverență.

μεῖναι ἐπερχόμενον, ἀλλ' ἀντίοι ἔσταν ἅπαντες.	535
Ca să-l întâmpine, necutezând să-i aștepte sosirea.



ὣς ὃ μὲν ἔνθα καθέζετ' ἐπὶ θρόνου· οὐδέ μιν Ἥρη	536
Astfel șezu el pe tron. Dar Hera-l pândise cu ochii



ἠγνοίησεν ἰδοῦσ' ὅτι οἱ συμφράσσατο βουλὰς	537
Și-a priceput că la sfat tăinuise-mpreună cu Tetis

οἱ GH504. Hera demonstrează un ascuțit instinct feminin. Fără să i se spună, ea își dă seama de situație. Poate că vina lui Zeus îi era întipărită pe față, sau poate că acesta se arăta mai temător decât de obicei. Ea nu întârzie să dea drumul furiei acumulate. Pe lângă calitatea de a oferi o varietate plăcută, scena aceasta este folosită de poet pentru a-i familiariza mai mult pe ascultătorii săi cu atitudinea celorlalte divinități față de voia lui Zeus, Διὸς βουλή, (vs. 5.), pe care se așează întreaga acțiune a poemului.

ἀργυρόπεζα Θέτις θυγάτηρ ἁλίοιο γέροντος.	538
Cea cu picioare-argintii, copila Bătrânului mării.

"Bătrânul mării" era Nereus.

αὐτίκα κερτομίοισι Δία Κρονίωνα προσηύδα·	539
De-asta din gură-ncepu să înghimpe deodată pe Zeus:

κερτομίοισι (μύθοισιν): GH505. Hera nici nu așteaptă ca părintele zeilor și al oamenilor să-și tragă răsuflarea și să-și adune gândurile și varsă asupra lui un șuvoi de vorbe aspre.

τίς δ' αὖ τοι δολομῆτα θεῶν συμφράσσατο βουλάς;	540
„Spune-mi, cu care din zei ai stat iarăși la sfat, o viclene?

τοι: GH504. - αὖ poate indica simplă nerăbdare, "și acum?", dar cel mai probabil arată că aceasta nu este prima dată când are loc o astfel de scenă. Zeus era un notoriu Don Juan al zeilor. Hera, natural, urăște politica lui de a ține toate lucrurile ascunse de ea. Sufletul lui Agamemnon în Hades, care a suferit mult din pricina propriei soții și a fost în final ucis de ea cu un topor, îl sfătuiește astfel pe Odiseu (Odiseea 11, 592-613): "De-aceea niciodată c-o femeie Să nu fii de tot moale, niciodată Să nu-i descoperi gândurile toate, Ci parte spune-i, parte-ascunde bine. ... Un sfat eu îți mai dau, tu ține-l minte. Pe-ascuns și nu pe față să-ți apropii Corabia de țara ta iubită, Căci nu te poți încrede în femeie."

αἰεί τοι φίλον ἐστὶν ἐμεῦ ἀπὸ νόσφιν ἐόντα	541
Veșnic plăcere găsești, când eu sunt departe de tine,

ἐμεῦ GH492. - ἐόντα: acuzativ care se acordă cu subiectul implicit al lui δικαζέμεν și nu un dativ care să se acorde cu τοί ca antecedent al său.

κρυπτάδια φρονέοντα δικαζέμεν· οὐδέ τί πώ μοι	542
Planuri ascunse la cale să pui, dar din tainele tale



πρόφρων τέτληκας εἰπεῖν ἔπος ὅττι νοήσῃς.	543
Tu niciodată nimica nu vrei să-mi dezvălui și mie."

πρόφρων este emfatic prin poziție. Probabil o ușoară sugestie cum că Zeus va trebui să spună oricum, chiar dacă n-o face "bucuros".

τὴν δ' ἠμείβετ' ἔπειτα πατὴρ ἀνδρῶν τε θεῶν τε·	544
Zise-mpotrivă-i părintele zeilor și-al omenirii:

Concepția despre un zeu ca părinte este una obișnuită.

Ἥρη μὴ δὴ πάντας ἐμοὺς ἐπιέλπεο μύθους	545
„Hera, nu trage nădejde ca tot ce voi pune la cale

Zeus începe într-un stil grandios și-i spune Herei cu pompă (finalul spondaic al versului 548 ajută la acest efect) că planurile lui sunt prea profunde ca ea să le înțeleagă. Când va vrea el ca ea să cunoască ceva, îi va spune, atât cât este potrivit pentru ea să audă. Și, ce să vezi: îi va spune ei prima, înaintea oricui altcuiva! Ea să tacă acum și să înceteze a-l descoase în treburile lui personale. Toate acestea servesc doar la confirmarea suspiciunilor ei și deschid calea pentru un atac mai direct. Întreaga atitudine a lui Zeus față de Hera este foarte asemănătoare cu ceea ce alcătuiește tema piesei lui Ibsen "Casa cu păpuși".

εἰδήσειν· χαλεποί τοι ἔσοντ' ἀλόχῳ περ ἐούσῃ·	546
Tu să cunoști; îți va fi cu-anevoie, deși mi-ești soție.

ἐούσῃ: GH609, 6. - χαλεποί: GH523.

ἀλλ' ὃν μέν κ' ἐπιεικὲς ἀκουέμεν οὔ τις ἔπειτα	547
Ce se cuvine s-auzi, nici unul din zei și din oameni



οὔτε θεῶν πρότερος τὸν εἴσεται οὔτ' ἀνθρώπων·	548
N-are s-o știe-nainte ca tu s-o cunoști de la mine.



ὃν δέ κ' ἐγὼν ἀπάνευθε θεῶν ἐθέλωμι νοῆσαι	549
Dar ce eu cuget să fac înadins, făr-a zeilor știre,

θεῶν: GH492. - ἐθέλω(μι): conjunctiv.

μή τι σὺ ταῦτα ἕκαστα διείρεο μηδὲ μετάλλα.	550
Asta să n-o cercetezi și să nu mă întrebi de-amănuntul."



τὸν δ' ἠμείβετ' ἔπειτα βοῶπις πότνια Ἥρη·	551
Hera ochioasa, velita zeiță, răspunse lui Zeus:



αἰνότατε Κρονίδη ποῖον τὸν μῦθον ἔειπες;	552
„Ce fel de vorbă grăit-ai, amarnice fiu al lui Cronos?

Nu este o întrebare, ci o exclamație plină de indignare. Hera își joacă acum atuurile unul după altul. Ea arată o cunoaștere completă a situației, chiar în detaliile ei. Ea adaugă comediei faptul că este cu mult mai strălucitoare decât Zeus, a cărui superioritate plină de pompă capătă o nuanță de absurd.

καὶ λίην σε πάρος γ' οὔτ' εἴρομαι οὔτε μεταλλῶ,	553
Nu te întreb niciodată și nu iscodesc ale tale

Ea îi întoarce lui Zeus propriile lui cuvinte (εἴρομαι, μεταλλάω) negând cu indignare că ar fi fost prea iscoditoare până acum. Pe de altă parte, ea niciodată înainte de asta (πάρος) nu s-a amestecat în treburile lui personale, "dar acum (νῦν) asta este prea mult pentru o soție iubitoare și credincioasă ca mine să suport".

ἀλλὰ μάλ' εὔκηλος τὰ φράζεαι ἅσσ' ἐθέλῃσθα.	554
Gânduri; ba chiar, tu chibzui în tihnă și faci după voie.



νῦν δ' αἰνῶς δείδοικα κατὰ φρένα μή σε παρείπῃ	555
Tare mă tem însă eu să nu mi te-ncânte-acum Tetis,



ἀργυρόπεζα Θέτις θυγάτηρ ἁλίοιο γέροντος·	556
Cea cu picioare de-argint, copila Bătrânului mării,



ἠερίη γὰρ σοί γε παρέζετο καὶ λάβε γούνων·	557
Care din zori a venit și-a căzut la picioarele tale.

σοι: GH504. - γούνων: GH483.

τῇ σ' ὀΐω κατανεῦσαι ἐτήτυμον ὡς Ἀχιλῆα	558
Pare că chiar înadins te-ai legat să-l înalți pe Ahile



τιμήσῃς, ὀλέσῃς δὲ πολέας ἐπὶ νηυσὶν Ἀχαιῶν.	559
Și o mulțime de-Ahei fără milă să pierzi la corăbii."



τὴν δ' ἀπαμειβόμενος προσέφη νεφεληγερέτα Ζεύς·	560
Dar supărat o întâmpină așa furtunaticul Zeus:



δαιμονίη αἰεὶ μὲν ὀΐεαι οὐδέ σε λήθω·	561
„Nenorocito, mereu cu prepusuri, mereu pânditoare;

δαιμονίη: "nenorocito/afurisito" - ὀίεαι este ecoul lui ὀίω din vs. 558. Hera spune acolo: "socotesc", la care Zeus răspunde, "mereu îţi dai cu părerea". Dacă Hera doar a făcut o presupunere inteligentă, mânia excesivă care pune stpânire pe Zeus este cea mai bună confirmare a suspiciunilor ei. - οὐδέ σε λήθω: adică "întotdeauna mă spionezi".

πρῆξαι δ' ἔμπης οὔ τι δυνήσεαι, ἀλλ' ἀπὸ θυμοῦ	562
Totuși nimica tu n-ai să poți face, ba mai oropsită

ἀπὸ θυμοῦ: din suflet, adică, "vei pierde afecțiunea mea". - πρῆξαι: în acest moment, este interesant de observat cât de bine cunoaște poetul firea umană; mai târziu, Hera demonstrează că este mai inteligentă decât Zeus și realizează (πρῆξαι) exact ceea ce avea în minte aici, ceea ce Zeus este obligat, cu toată jena, să recunoască (Iliada 18, 357-358): "Iată dar, ai izbutit, mărita mea doamnă, tu, Hero, / L-ai ridicat la corăbii pe-Ahile cel iute ca șoimul".

μᾶλλον ἐμοὶ ἔσεαι· τὸ δέ τοι καὶ ῥίγιον ἔσται.	563
Fi-vei de mine, și asta cu mult mai amar o să-ți fie.



εἰ δ' οὕτω τοῦτ' ἐστὶν ἐμοὶ μέλλει φίλον εἶναι·	564
Dacă-i așa cum îmi spui, să știi tu c-așa-mi place mie.

"Dacă-i așa cum îmi spui" (dar eu nu sunt de acord). Zeus nu se poate hotărî să admită acest lucru. - ἐμοὶ φίλον: autocratic și arbitrar: car tel est notre bon plaisir. "Asta este buna mea plăcere, ceea ce constituie un motiv suficient pentru unii ca voi". Cf. Shakespeare, Iulius Cezar, "Decius, du-te și spune-le (senatorilor) că Cezar nu va veni". "Preaputernicule Cezar, dă-mi un motiv, altfel vor râde de mine când le spun". "Motivul este în voința mea, nu voi veni, iar asta este destul pentru a satisface senatul".

ἀλλ' ἀκέουσα κάθησο, ἐμῷ δ' ἐπιπείθεο μύθῳ,	565
Șezi și taci molcom acolea și vorba mi-ascultă mai bine;

ἀκέουσα: se traduce și el printr-un imperativ: "taci și șezi". - μύθῳ GH496. Zeus se pierde complet în argumente, ceea ce-l supără foarte mult și se întoarce la amenințări dintre cele mai violente. Acestea nu sunt simple vorbe goale, după cum ne amintim că, într-o altă situație, el îi amintește Herei că odată a spânzurat-o cu mâinile legate, cu câte o nicovală prinsă de fiecare picior și o amenința că o va biciui.

μή νύ τοι οὐ χραίσμωσιν ὅσοι θεοί εἰσ' ἐν Ὀλύμπῳ	566
Nu vor putea nicidecum să te-ajute toți zeii din slavă,



ἆσσον ἰόνθ', ὅτε κέν τοι ἀάπτους χεῖρας ἐφείω.	567
Când voi veni și-oi întinde la tine cumplitele-mi brațe."

ἐφείω: loviturile lui Zeus erau violente, pe măsura puterii sale de a le aplica. - ἰόνθ' (ἰόντα) (με). Această metodă de a o reduce pe Hera la tăcere, contrar experienței umane în astfel de chestiuni, se dovedește a fi eficientă. Economia poetică cere ca ea să fie oprită, pentru ca acțiunea poemului să se desfășoare în continuare. Pe de altă parte, ea este suficient de inteligentă să-și dea seama că cea mai bună metodă de a obține ceea ce dorește este supunerea aparentă.

ὣς ἔφατ' ἔδεισεν δὲ βοῶπις πότνια Ἥρη,	568
Asta grăi, și fiori au cuprins-o pe ochioasa zeiță;



καί ῥ' ἀκέουσα καθῆστο ἐπιγνάμψασα φίλον κῆρ·	569
Molcom tăcu și se puse pe tronu-i cu inima frântă.



ὄχθησαν δ' ἀνὰ δῶμα Διὸς θεοὶ Οὐρανίωνες·	570
Jalnic oftară toți zeii cerești în palatul lui Zeus.



τοῖσιν δ' Ἥφαιστος κλυτοτέχνης ἦρχ' ἀγορεύειν	571
Numai vestitu-ntre meșteri, Hefest, luă-ndată cuvântul,



μητρὶ φίλῃ ἐπίηρα φέρων λευκωλένῳ Ἥρῃ·	572
Doar ca să-și mângâie mama, zeița cu brațele albe:



ἦ δὴ λοίγια ἔργα τάδ' ἔσσεται οὐδ' ἔτ' ἀνεκτά,	573
„Mare blestem o să fie, jălanie nesuferită

τάδ'(ε) ἔσσεται: GH473, 1.

εἰ δὴ σφὼ ἕνεκα θνητῶν ἐριδαίνετον ὧδε,	574
Dacă, de dragu-unor oameni, voi nu veți curma sfădălia,



ἐν δὲ θεοῖσι κολῳὸν ἐλαύνετον· οὐδέ τι δαιτὸς	575
Zarvă-ntre zei aducând. La urmă se duce tot gustul

574-575. ἕνεκα θνητῶν, cu dispreț, în contrast cu ἐν θεοῖσι. Hefaistos încearcă rolul de mediator, așa cum Nestor a făcut-o între Agamemnon și Ahile, dar cu infinit mai mult succes. El este evident foarte îngrijorat că cei doi ceează o astfel de furtună în legătură cu niște creaturi atât de neînsemnate precum oamenii. ἕνεκα θνητῶν este rostit cu cel mai adânc dispreț, ca fiind o cauză nepotrivită pentru o asemenea dispută. Astfel, cu o altă ocazie, când Poseidon îl provoacă pe Apolon la luptă deoarece acesta se poziționează în tabera adversă în războiul troian, Apolon îi răspunde cu superioritate (Iliada 21, 462-466): Geaba mă-ndemni, o Poseidon. Tu n-ai să mă ții de cuminte Dacă m-oi prinde cu tine, de dragul sărmanilor oameni, Care, ca și frunza pădurii, acum în deplină putere Cresc câtă vreme-i hrănește pământul; acuma, dimpotrivă, Se ofilesc și se duc." Cu altă ocazie, poetul spune (Iliada 24, 525-526): Asta e soarta ce zeii croiră sărmanilor oameni, Viața să-și ducă-n durere, iar lor de nimic nu le pasă. δαιτός: GH479, 3. Prindem aici o frântură de imagine despre firea zeilor, a lui Hefaistos în particular. "Păcat că provocați o asemenea furtună între zei în legătură cu muritorii, căci riscați să compromiteți cina noastră!" Perspectiva pierderii unei cine bune trebuie să fie suficientă ca să-i împace pe zei.

ἐσθλῆς ἔσσεται ἦδος, ἐπεὶ τὰ χερείονα νικᾷ.	576
Mesei bogate de-aici, dacă-ncepe să biruie răul.

τά este rostit cu un gest de dezaprobare. - νικᾷ (νικάει) GH084-085, 473, 1.

μητρὶ δ' ἐγὼ παράφημι καὶ αὐτῇ περ νοεούσῃ	577
De-asta un sfat îi dau mamei, măcar că și ea e cuminte,

μητρί GH504. - νοεούσῃ GH609, 6. Observați cât de elegant este Hefaistos prefațându-și sfatul cu declarația că mama sa este atât de înțeleaptă încât nu are nevoie de el.

πατρὶ φίλῳ ἐπὶ ἦρα φέρειν Διί, ὄφρα μὴ αὖτε	578
Blând să se poarte cu tata, pe voia lui Zeus să facă,

ἐπί (GH548-549). - ἦρα φέρειν: să manifeste bunătate față de ... - φίλῳ: aplicat aici lui Zeus, "iubitul nostru tată", nu este folosit cu foartă multă seriozitate.

νεικείῃσι πατήρ, σὺν δ' ἡμῖν δαῖτα ταράξῃ.	579
Și să-l împace pe el ca să nu ne mai tulbure-ospățul.

νεικείῃσι, ταράξῃ: GH615. - σύν: GH548-549. - ταράξῃ se va interpreta literal, ca aruncând totul în confuzie, ca atunci când cineva sparge mobila, răstoarnă masa cu toată mâncarea și băutura pe ea și îi scoate pe toți zeii afară mânându-i violent cu pumnii și picioarele.

εἴ περ γάρ κ' ἐθέλῃσιν Ὀλύμπιος ἀστεροπητὴς	580
Numai să vrea înadins, străfulgerătorul olimpic,

ἐθέλησιν: GH635.

ἐξ ἑδέων στυφελίξαι· ὃ γὰρ πολὺ φέρτατός ἐστιν.	581
Ne-ar și zbura de pe tronuri, căci el e cu mult mai puternic.

580-581 : un bun exemplu de ceea ce se numește aposiopeză, adică, în loc să termine fraza, zeul încheie brusc și lasă în seama imaginației, ca fiind dincolo de puterea cuvintelor de a o exprima, ceea ce Zeus ar putea să le facă tuturor dacă ar vrea. Poate că Hefaistos se teme să spună ce s-ar întâmpla, de teamă că un simplu "absit omen" rostit după aceea n-ar fi suficient ca să-l oprească pe Zeus să facă asta, și se teme să pună o astfel de idee în mintea tatălui său care încă era încruntat și bodogănea. πολύ: GH280-281.

ἀλλὰ σὺ τὸν ἐπέεσσι καθάπτεσθαι μαλακοῖσιν·	582
Ia-l cu frumosul și spune-i cuvinte blajine, că-ndată

ἐπέεσσιν: GH505. - καθάπτεσθαι: GH607, 11, "oprește-l, atacă-l, nu cu pumnii sau cu vătraiul, ci cu cuvinte blajine".

αὐτίκ' ἔπειθ' ἵλαος Ὀλύμπιος ἔσσεται ἡμῖν.	583
El ne va fi-ndurător, părintele Olimpianul."



ὣς ἄρ' ἔφη καὶ ἀναΐξας δέπας ἀμφικύπελλον	584
Asta-i grăi, și apoi, repezindu-se, mamei întinse



μητρὶ φίλῃ ἐν χειρὶ τίθει καί μιν προσέειπε·	585
Cupa cu gemene toarte și-adause el după-aceea:



τέτλαθι μῆτερ ἐμή, καὶ ἀνάσχεο κηδομένη περ,	586
„Fii cu răbdare și-ndură, o mamă, deși ești mâhnită;



μή σε φίλην περ ἐοῦσαν ἐν ὀφθαλμοῖσιν ἴδωμαι	587
Inima-mi plânge de dragă ce-mi ești, când te văd toropită.

ἴδωμαι: GH615.

θεινομένην, τότε δ' οὔ τι δυνήσομαι ἀχνύμενός περ	588
Nu voi putea să-ți ajut, cu toată nespusa-mi durere;

τι: GH280-281.

χραισμεῖν· ἀργαλέος γὰρ Ὀλύμπιος ἀντιφέρεσθαι·	589
E-ngrozitor când te pui cu-Olimpianul. Știi bine,

Ὀλύμπιος (ἐστι).

ἤδη γάρ με καὶ ἄλλοτ' ἀλεξέμεναι μεμαῶτα	590
Am încercat mai demult și-am vrut să te apăr de dânsul,

μεμαῶτα îl determină pe με, subiect al lui ἀλεξέμεναι (GH471).

ῥῖψε ποδὸς τεταγὼν ἀπὸ βηλοῦ θεσπεσίοιο,	591
Dar m-a luat de picior și din pragul ceresc mi-a dat drumul,

ποδός: GH483. Se pare că Zeus l-a apucat pe Hefaistos de un picior, l-a învârtit deasupra capului, cum ar face-o cu un iepure, și i-a dat drumul. - ἀπὸ βηλοῦ: de pe prag (al locului ceresc). Evident, lui Zeus îi plăcea să-i arunce pe zei din cer, ca să-și verse mânia, căci se laudă cu asta într-o altă împrejurare (Iliada 15, 13-24): Și, pe sub gene sălbatic privind, așa către Hera Zise: „Abrașo, desigur a ta-i uneltirea vicleană Care pe Hector îl scoase din toi și-a pus oastea-i pe fugă. Nu știu de nu vei fi tu cea dintâi să te bucuri de rodul Astei haine urzeli, dacă nu te voi bate cu biciul. Oare-ai uitat cum ai fost tu de sus spânzurată? Prinsesem Câte-un ilău de picioarele tale și-n lanțuri de aur Brațele ți le-ncordasem pe veci. În senin și prin nouri Tu atârnai, iară sus pe Olimp obidiți erau zeii; Nu putea nimeni atunci să s-apropie să te dezlege, Cum l-apucam de picior pe oricine-l zburam peste pragul Cerului, de ajungea leșinat la pământ. Cu o altă ocazie, poetul ne spune (Iliada 14, 256-257): Trezindu-se atunci, de mânie, Zeus pe zei îmbrâncea în palat. El fusese odată înșelat de către zeița orbirii, Ate; atunci (Iliada 19, 126-131), în ... supărarea-i grozavă pe zâna orbirii el iute O și înșfacă de pletele-i lucii din cap și se jură Strașnic atunci că-n Olimp și în ceru-nstelat și albastru N-o să-i mai calce haina ce-ntunecă mințile toate. Asta jurând și cu mâna-nvârtind-o,-i dă drumul din cerul Cel înstelat, de ajunge curând pe ogoarele lumii. Nu trebuie să cerem de la poet consecvență absolută în ce privește tratamentul diferitelor detalii ale temei sale; și ar fi fără folos să ne întrebăm cum pot zeii să cadă pe pământ dacă sunt aruncați din cer, când îi vedem pe aceștia călătorind zilnic între cer pe pământ, deplasându-se foarte rapid, fără vreun ajutor extern. Poetul este oarecum confuz aici și în ce privește topografia, căci dacă locul zeilor este pe vârful multelui Olimp, nu i-ar trebui mult timp lui Hefaistos să cadă pe pământ.

πᾶν δ' ἦμαρ φερόμην, ἅμα δ' ἠελίῳ καταδύντι	592
De m-am dus cât e ziua de mare, și numai spre seară

ἦμαρ GH515. Asta ar indica faptul că locuința zeilor era la o înălțime mult mai mare decât cea a muntelui Olimp.

κάππεσον ἐν Λήμνῳ, ὀλίγος δ' ἔτι θυμὸς ἐνῆεν·	593
Bietul căzut-am în Lemnos, și-abia era suflet în mine.

κάππεσον = κατα-πεσον = κατ-πεσον, GH108-109. - ἐν Λέμνῳ: Lemnos era considerată insula lui Hefaistos, zeul focului, datorită naturii sale vulcanice. - θυμός: suflare, suflet, viață.

ἔνθά με Σίντιες ἄνδρες ἄφαρ κομίσαντο πεσόντα.	594
Cum am picat la pământ, bărbați Sintieni mă luară."

Σίντιες: literal, "bandiți", o comunitate de pirați.

ὣς φάτο, μείδησεν δὲ θεὰ λευκώλενος Ἥρη,	595
Zise, și asta-auzind zâmbi cea cu brațele albe



μειδήσασα δὲ παιδὸς ἐδέξατο χειρὶ κύπελλον·	596
Și de la fiul ei cupa primi ea cu zâmbet pe buze.

595-596. μείδησεν, μειδήσασα: repetiție cu scopul de a arăta că Hera era, fără îndoială, din nou într-o stare de spirit bună. παιδός: GH487. - χειρί: GH505.

αὐτὰρ ὃ τοῖς ἄλλοισι θεοῖς ἐνδέξια πᾶσιν	597
Dânsul apoi începu de la dreapta pe rând în pahare

θεοῖς: GH497 sau 509.

οἰνοχόει γλυκὺ νέκταρ ἀπὸ κρητῆρος ἀφύσσων·	598
Zeilor dulce nectar să le toarne din cănile pline.

οἰνοχόει: literal, "turna vin", dar prima parte a cuvântului compus a slăbit într-atât încât cuvântul a ajuns să însemne a turna orice lucru bun de băut, cum ar fi nectarul zeilor. În limba română, un copil care vrea să înțeleagă cum de se găsește într-un coș o roșie mai puțin coaptă printre altele coapte, l-ar putea întreba pe tatăl său: "Tati, dar roșia asta de ce-i galbenă?" Șugubăț, tatăl i-ar putea răspunde: "Pentru că-i verde, măi băiete".

ἄσβεστος δ' ἄρ' ἐνῶρτο γέλως μακάρεσσι θεοῖσιν	599
Zeii ferice cu toții în hohote lungi izbucniră,

Băuturile erau de regulă servite în Olimp de către zeița Hebe, al cărei nume a devenit sinonim pentru grația și frumusețea feminină. În puternic contrast cu ea este Hefaistos, aspru, neîndemânatic și rudimentar, care debutează aici ca paharnic al zeilor și face o mulțime de mișcări comice încât toți cei de față râd în hohote. - θεοίσιν: GH504, 509. Acest râs nestăpânit este bine motivat psihologic: situația fusese atât de puternic tensionată încât în momentul în care apare o schimbare prin figura comică a lui Hefaistos și recitalul frustrării sale cauzate de Zeus, cu toții sunt gata să dea frâu liber sentimentelor acumulate, în această manieră lipsită de demnitate.

ὡς ἴδον Ἥφαιστον διὰ δώματα ποιπνύοντα.	600
Cum îl văzură pe șchiop gâfuind și trudindu-se-n sală.

ποιμνύοντα este onomatopeic; îl putem auzi pe Hefaistos cel picioarele strâmbe și nesigur pe genunchii săi cum gâfâie și se agită din greu. Observați efectul de greutate aplicat acestui vers prin spondeul final.

ὣς τότε μὲν πρόπαν ἦμαρ ἐς ἠέλιον καταδύντα	601
Astfel ei veseli din zorile zilei și până spre seară



δαίνυντ', οὐδέ τι θυμὸς ἐδεύετο δαιτὸς ἐίσης,	602
Benchetuiau și-avea parte de masă la fel fiecare.



οὐ μὲν φόρμιγγος περικαλλέος ἣν ἔχ' Ἀπόλλων,	603
Cântec frumos le cânta și Apolon din lira-i măiastră,



Μουσάων θ' αἳ ἄειδον ἀμειβόμεναι ὀπὶ καλῇ.	604
Muzele toate cu farmec în viers le cântau dup-olaltă.

δαιτός, φόρμιγγος, Μουσάων: GH486. - ἀμειβόμεναι ὀπί: "antifonic". Cântecul era fără îndoială însoțit de dans, căci Homer ne spune altundeva că dansul și cântecul sunt sunt esența petrecerii; astfel, muzele muzele puteau să-și arate grația și farmecul în cel mai bun mod. Cântul începe deci cu figurile eroice și tragice ale lui Ahile și Agamemnon și se termină cu un spectacol de cabaret al zeilor din Olimp. - ὀπί: GH505.

αὐτὰρ ἐπεὶ κατέδυ λαμπρὸν φάος ἠελίοιο,	605
Dar mai pe urmă, când soarele apuse cu dalba-i lumină,



οἳ μὲν κακκείοντες ἔβαν οἶκον δὲ ἕκαστος,	606
Zeii s-au dus fiecare grăbit în iatac să se culce,

κακκείοντες = κατακείοντες [κατακείω]: GH108-109.

ἧχι ἑκάστῳ δῶμα περικλυτὸς ἀμφιγυήεις	607
Unde vestitu-ntre meșteri Hefest cel cu brațe vânjoase

ἑκάστῳ: GH497. Zeii aveau casele lor separate, formând astfel un fel de așezare în cer.

Ἥφαιστος ποίησεν ἰδυίῃσι πραπίδεσσι·	608
Curte zidi fiecărui cu șart și pricepere multă.

πραπίδεσσιν: GH506.

Ζεὺς δὲ πρὸς ὃν λέχος ἤι' Ὀλύμπιος ἀστεροπητής,	609
Merse și fulgerătorul, Olimpicul Zeus în patu-i,

δὲ πρός: GH024.

ἔνθα πάρος κοιμᾶθ' ὅτε μιν γλυκὺς ὕπνος ἱκάνοι·	610
Unde somn dulce dormea și-nainte. Suindu-se-acolo,



ἔνθα καθεῦδ' ἀναβάς, παρὰ δὲ χρυσόθρονος Ἥρη.	611
El adormi lângă Hera, slăvita cu tronul de aur.

GREACA HOMERICĂ pentru începători

Iliada, Cântul I

Text & traducere & comentarii