GH402. Verbele, atât cele simple cât și cele compuse (GH338), au de obicei accent recesiv (GH048), mai puțin în următoarelor cazuri:
1) Câteva forme de imperativ aorist II persoana a II-a singular au accentul ascuțit pe ultima, ca de exemplu εἰπέ, ἐλθέ, εὑρέ, λαβέ. Când sunt compuse, aceste verbe au accent recesiv.
2) Următoarele forme accentuează silaba penultimă: infinitivul aorist I activ, infinitivul aorist II activ (de obicei contras cu ultima), infinitivul aorist II mediu (exceptând περίασθαι, ὄνασθαι), infinitivul și participiul perfect mediu (pasiv) și toate infinitivele în -ναι sau -μεν, cu excepția celor care se termină în -μεναι.
3) Următoarele participii au accent ascuțit pe ultima pentru masculin și neutru, și circumflex pe penultima pentru feminin: aoristul II activ, toate cele de declinarea a III-a (cu excepția aoristului I activ) care se termină în -ς la nominativ singular masculin și participiul prezent al lui εἰμί, εἶμι și κίω (ἐών, ἰών, κιών).
4) Pentru variațiile formelor enclitice ale lui εἰμι, φημί, vezi paradigmele GH464, 467, 054-056.
5) Accentul optativului atematic nu merge niciodată mai departe spre stânga decât diftongul care-l conține pe ι al semnului modal.
6) La verbele compuse neaugmentate accentul nu poate merge mai departe spre stânga decât ultima silabă a prepoziției cu care verbul este compus.
7) Aoristul II monosilabic neaugmentat are accent circumflex atunci când conține o vocală lungă, ca de exemplu βῆ (= ἔβη).
8) La formele compuse augmentate și reduplicate accentul nu poate merge mai departe înapoi decât augmentul sau reduplicația.
9) Imperativul mediu în -εο are accent ascuțit pe penultima atunci când este compus cu prepoziții monosilabice.
10) Excepțiile sunt doar aparente în ce privește accentul formelor contrase GH436-444, inclusiv conjunctivul aorist pasiv, λυθέω = λυθῶ, optativul, λυθέιμεν = λυθεῖμεν, viitorul verbelor în lichidă sau nazală, și conjunctivul prezent și aorist II activ și mediu al majorității verbelor în -μι. Vezi GH451-452.