GH607
1) Singurele timpuri care apar la infinitiv sunt prezentul, viitorul, aoristul, perfectul și perfectul viitor. Mediul și pasivul diferă ca formă numai la aorist.
2) La conjunctiv, optativ, imperativ și infinitiv, timpurile nu indică prin ele însele timp propriu-zis.
3) Prezentul acestor moduri indică o acțiune pur și simplu continuată.
4) Aoristul indică o acțiune care pur și simplu se produce.
5) Perfectul indică o acțiune pur și simplu încheiată.
6) Subiectul unui infinitiv este de obicei la acuzativ, dar el poate fi omis atunci când este subiectul verbului principal sau obiectul direct sau indirect al acestuia.
7) Infinitivul poate fi subiectul unui verb, în special al unuia impersonal, sau al lui ἐστί(ν).
8) El poate fi obiectul unui verb, în special al verbelor care indică dorință, comandă, sfat, încuviințare, încercare și altele asemenea.
9) Infinitivul poate să depindă de adjective sau de substantive, în special de cele care indică abilitate, potrivire, voință, sau care au un înțeles asemănător verbelor care primesc infinitivul (vezi 7 mai sus).
10) Infinitivul poate de asemenea să exprime un scop; negativul lui este μή.
11) Infinitivul este folosit și pentru a exprima o comandă cu nominativul persoanei a II-a, sau cu acuzativul persoanei a III-a a subiectului, dacă acesta este exprimat; subiectul poate fi omis. În această utilizare el este echivalentul imperativului.