GH528. Pronumele ὁ, ἡ, τό. Sunt trei utilizări principale ale pronumelui ὁ, ἡ, τό:
1) Ca pronume demonstrativ (și personal, persoana a III-a) independent, însemnând acesta/aceasta, acela/aceea, el, ea. Εste utilizarea lui inițială, și cea mai comună la Homer; de exemplu, ὁ νοῦσον ὦρσε, a răspândit o molimă, τὸν Χρύσην ἠτίμασεν ἀρητῆρα Ἀτρεΐδης, fiul lui Atrid l-a disprețuit pe acel (binecunoscut) Hrises, preotul, τὴν δ' ἐγὼ οὐ λύσω, eu nu o voi elibera, ἔδεισεν δ' ὁ γέρων, și bătrânul s-a înfricoșat.
2) Ca articol care determină un substantiv, făcându-l pe acesta definit, neavând însă vreo forță demonstrativă anume. Aceasta este utilizarea comună în greaca de după Homer.
3) Ca pronume relativ; de exemplu, τὸν τέκε Λητώ, cel născut de Leto, τώ οἱ ἔσαν κήρυκε, care erau cei doi crainici ai lui, τήν μοι δόσαν υἷες Ἀχαιῶν, pe care mi-au dat-o fii Aheilor.
Observație:
Multe expresii din Homer care sunt traduse folosind pronumele relativ în propoziții subordonate par să fi fost inițial juxtapuse. Astfel, pronumele (ὁ, ἡ, τό) din aceste ultime trei propoziții poate că a fost considerat ca demonstrativ cu asindet și nu relativ (GH613-614).