GH473. Un verb finit se acordă de regulă cu subiectul său nominativ, în persoană și număr, cu următoarele excepții:
1) Un subiect neutru plural poate primi verbul la singular; de exemplu, ᾤχετο κῆλα θεοῖο, au zburat săgețile divine, τὰ δέδασται, acestea au fost împărțite.
2) În cazul a două sau mai multe subiecte legate prin și, verbul se poate acorda cu unul din subiecte, legătura cu celelalte fiind subînțeleasă; de exemplu, μή νύ τοι οὐ χραίσμῃ σκῆπτρον καὶ στέμμα θεοῖο, ca nu cumva sceptrul și cununa zeului să nu-ți folosească, εἰ δὴ ὁμοῦ πόλεμός τε δαμᾷ καὶ λοιμὸς Ἀχαιούς, dacă deodată războiul și ciuma îi zdrobește pe ahei.
3) Când se referă la doi, pluralul și dualul sunt adesea schimbate între ele sau combinate; de exemplu, δεινὼ δέ οἱ ὄσσε φάανθεν, iar ochii ei se-arată cumpliți, τώ οἱ ἔσαν κήρυκε καὶ ὀτρηρὼ θεράποντε, care erau cei doi crainici și slujitori pregătiți ai lui, τὼ δ' αὐτὼ μάρτυροι ἔστων, și aceștia doi să fie martori.