Iliada, 269-289
| καὶ μὲν τοῖσιν ἐγὼ μεθομίλεον ἐκ Πύλου ἐλθὼν, | |
| τηλόθεν ἐξ ἀπίης γαίης· καλέσαντο γὰρ αὐτοί· | 270 |
| καὶ μαχόμην κατ' ἔμ' αὐτὸν ἐγώ· κείνοισι δ' ἂν οὔ τις | |
| τῶν, οἳ νῦν βροτοί εἰσιν ἐπιχθόνιοι, μαχέοιτο. | |
| καὶ μέν μευ βουλέων ξύνιεν πείθοντό τε μύθῳ. | |
| ἀλλὰ πίθεσθε καὶ ὔμμες, ἐπεὶ πείθεσθαι ἄμεινον. | |
| μήτε σὺ τόνδ' ἀγαθός περ ἐὼν ἀποαίρεο κούρην, | 275 |
| ἀλλ' ἔα, ὥς οἱ πρῶτα δόσαν γέρας υἷες Ἀχαιῶν· | |
| μήτε σὺ, Πηλεΐδη, θέλ' ἐριζέμεναι βασιλῆι | |
| ἀντιβίην, ἐπεὶ οὔ ποθ' ὁμοίης ἔμμορε τιμῆς | |
| σκηπτοῦχος βασιλεύς, ᾧ τε Ζεὺς κῦδος ἔδωκεν. | |
| εἰ δὲ σὺ καρτερός ἐσσι, θεὰ δέ σε γείνατο μήτηρ, | 280 |
| ἀλλ' ὅδε φέρτερός ἐστιν, ἐπεὶ πλεόνεσσιν ἀνάσσει. | |
| Ἀτρεΐδη, σὺ δὲ παῦε τεὸν μένος· αὐτὰρ ἐγώ γε | |
| λίσσομ' Ἀχιλλῆι μεθέμεν χόλον, ὃς μέγα πᾶσιν | |
| ἕρκος Ἀχαιοῖσιν πέλεται πολέμοιο κακοῖο. | |
| τὸν δ' ἀπαμειβόμενος προσέφη κρείων Ἀγαμέμνων· | 285 |
| ναὶ δὴ ταῦτά γε πάντα, γέρον, κατὰ μοῖραν ἔειπες | |
| ἀλλ' ὅδ' ἀνὴρ ἐθέλει περὶ πάντων ἔμμεναι ἄλλων, | |
| πάντων μὲν κρατέειν ἐθέλει, πάντεσσι δ' ἀνάσσειν, | |
| πᾶσι δὲ σημαίνειν, ἅ τιν' οὐ πείσεσθαι ὀίω. |
LH5305
269. τοῖσιν GH506-507, cu oameni ca aceștia, referindu-se la lapiți.
- ἐγώ este emfatic (GH261), rostit cu o conștiință de sine plină de mândrie, efectul fiind mai departe amplificat prin folosirea formei medii καλέσαντο în versul următor.
- αὐτοί: "ei înșiși, și nu alții mai prejos decât ei, așa mari cum erau, m-au chemat, chiar dacă locuiam departe; căci au fost gata să facă efortul de a obține serviciile unui așa bun luptător, care i-a depășit pe mulți viteji care au trăit de-atunci încoace".
270. καλέσαντο: observați forța diatezei medii: "pentru folosul lor", ceea ce denotă un interes special al subiectului în acțiune, GH568, GH567, 3.
271. κατ' ἔμ αὐτόν: eu însumi.
272. Observați repetarea lui ἐγώ.
- μαχέοιτο GH605.
- οἱ νῦν βροτοί εἰσιν: Homer era convins că războinicii ale căror fapte vitejești le cântă el erau mult superiori rasei de muritori din vremea sa. Zice, de exemplu, despre fiul lui Tideus "... Ci de jos Diomede cu mâna înșfacă | Un bolovan, ba un stei ce în vremea de astăzi doi oameni | N-ar fi în stare a-l urni..." Apoi, despre cupa lui Nestor el spune: "... sta cupa pe două picioare. | Altul abia de pe masă cu-o mână putea s-o ridice, | Plină fiind, dar Nestor putea fără trudă s-o ție." Și, din nou, de data asta despre Hector: "Hector luă de la poartă, din față, o stană de piatră | Groasă de tot dedesubt, ascuțită deasupra – doi oameni | Cât de voinici din popor anevoie ar putea s-o ridice | Astăzi asemenea piatră de jos ca să-ncarce-o căruță –"
273. βουλέων = βουλάων, GH484.
- μύθῳ GH496.
- ξύνιεν [ξυνίημι], imperfect, III pl.
274. καί: de asemenea.
- ἐπεὶ πείθεσθαι ἄμεινον (ἐστίν).
275. τόνδ', κούρην GH520, 1.
- ἐών GH609, 6.
276. ἔα = ἔαε (GH084-085) Ἀχιλλῆα ἔχειν κούρην.
275-277. Observați cât de imparțial este Nestor atunci când folosește aceeași expresie de prohibire adresându-se celor doi protagoniști (μήτε σύ ... μήτε σύ). Prima se referă desigur la Agamemnon, iar a doua la Ahile.
278. ἀντιβίην este emfatic prin poziție.
- τιμῆς GH482.
278-279. N-a fost vreodată de-asemenea cinste părtaș un al doilea domn de toiag purtător. Adică, potrivit tradiției homerice, așa cum spune Nestor, Agamemnon era cel mai puternic conducător al vremurilor sale; de aceea, Ahile ar trebui să-i acorde întâietate. Nestor subliniază dreptul divin al regilor, care și-au căpătat autoritatea prin bunăvoința zeului, devenind astfel reprezentanții acestuia pe pământ.
280. εἰ: concesiv, chiar dacă.
281. πλεόνεσσιν: dat., cu un verb de stăpânire.
- ὅδε: Agamemnon, desigur.
282. "Chiar eu, Nestor, vin să te rog". Nestor face regelui un apel personal puternic. Emfaticul ἐγώ (GH261) este încă subliniat prin aceea că este plasat la sfârșitul versului și că este urmat de γε.
283. Νέστωρ λίσσεται Ἀγαμέμνονα μεθέμεναι χόλον Ἀχιλλῆι (GH497).
284. Ἀχαιοῖσιν: GH497, 499.
- πολέμοιο: GH479, 3. Vorbindu-i lui Ahile, Nestor folosește o expresie figurativă de un fel care este comun multor limbi.
286. κατὰ μοῖραν: în mod potrivit.
287. ὅδ' ἀνήρ este rostit de Agamemnon cu dispreț suprem, acesta nici măcar menționând numele pe care-l ura atât de mult al oponentului său: "dânsul / bărbatul acesta".
Agamemnon pare să fie de acord cu argumentul lui Nestor, dar nu va admite că el însuși ar fi greșit cu ceva, aruncând întreaga vină asupra lui Ahile. El insistă mai departe ca poziția sa de conducător suprem să fie recunoscută oficial de spiritul rebel al lui Ahile (vezi vs. 54, 59 și urm.), dar Ahile refuză. Agamemnon nu este cu totul lipsit de dreptate în ceea ce-l privește, căci Ahile a făcut multe pentru a pune la îndoială autoritatea sa și a stabilit un precedent periculos în caz că vor fi dificultăți în viitor.
- πάντων: GH488.
288. πάντων: GH485.
- πάντεσσι: GH501.
289. ἅ: GH514.
- τιν'(α): GH471, se referă probabil la Agamemnon. Dacă este așa, este ironic și sarcastic la superlativ. Dacă înseamnă pur și simplu "vreunul", cum se întâmplă adesea, conține și așa o importantă componentă ironică.