Curs de greacă homerică pentru începători

HOMER, bustul ideal

Muzeul național, Napoli

καὶ γάρ κ' εἰς ἐνιαυτὸν ἐγὼ παρὰ σοί γ' ἀνεχοίμην. - δ, 595.

Un an întreg aș sta voios la tine - Od. 4, 595.

Prefață

(Traducere după prefața originală a autorului)

Această carte, oferită acum publicului, reprezintă fructul a șapte ani de experimente și de numeroase consultări cu cei ce sunt interesați de planul pe care aceasta îl materializează.

Cartea a avut deja patru ediții șapirografiate și a fost folosită timp de mai mulți ani la Ohio Wesleyan University, Oberlin College și Southwestern Presbyterian University. În toate aceste cazuri ea a avut succes prin crearea și susținerea interesului în studiul limbii grecești pentru începători, acesta fiind aspectul esențial al întregii problematici privitoare la viitorul sudiului acestei limbi.

Motivele care l-au convins pe autor de necesitatea fundamentării studiului limbii grecești pentru începători pe textele homerice și nu pe greaca atică se găsesc în lucrarea "Un an - sau sau mai mulți - de greacă", publicată în Classical Journal din Februarie 1918 și, a doua lucrare, "Homer și studiul limbii grecești", care este inclusă mai jos în acest material. Tuturor celor care ar putea fi interesați de acest subiect din punctul de vedere al studiilor umaniste, autorul le recomandă cu căldură eseul lui Andrew Lang, "Homer și studiul limbii grecești", publicat în colecția sa Essays in Little.

Este greu de sperat ca o carte de acest fel, care caută să pună bazele unei noi căi în vederea scopului nostru comun, să fie fără greșeli minore precum una care are deja direcții demult stabilite. De aceea, autorul va fi profund recunoscător celor ce vor fi suficient de generoși pentru a face sugestii în sensul îmbunătățirii lucrării, precum și celor ce vor avea amabilitatea de a semnala orice greșeli. Cum este natural într-o lucrare de acest fel, există o problemă care revine constant, și anume aceea de a reconcilia la maximum posibil pedagogia eficientă cu precizia științifică a declarațiilor.

Această carte nu are pretenția de a fi un text în care specialistul avansat în Homer să găsească clasificarea fiecărei forme homerice (sau presupus homerice) speciale; obiectivul ei principal este de a-i învăța pe începători să citească grecește inteligent și cu plăcere.

Nu se intenționează ca studentul obișnuit să stăpânească toată gramatica ce se găsește în acest text: mare parte din ea este doar pentru referință. Dar cu siguranță fiecare profesor trebuie să stăpânească bine cel puțin atâta gramatică homerică - nu doar la nivelul la care să încerce s-o predea în întregime - și chiar mai mult decât atât. Obiectivul primar al anului întâi de studiu, după cum profesorul Gildersleeve a formulat-o admirabil, este "un maxim de forme, un minim de sintaxă și familiarizarea rapidă cu limba greacă în general". Pentru a atinge acest obiectiv, este necesar să citești, să citești, SĂ CITEȘTI grecește.

În paradigme și vocabulare, atât formele simple cât și cele compuse sunt folosite pentru a se suplimenta reciproc și se folosește pe larg analogia, așa cum se întâmplă în mod obișnuit în cărți de acest fel. La formele verbale, augmentul este de regulă furnizat, atunci când el lipsește.

Cei care sunt împotriva folosirii propozițiilor în proză în limbajul homeric vor constata că le pot omite pe acestea cu ușurință; dar autorul este convins că asimilarea mai bună a formelor homerice poate fi asigurată prin folosirea lor.

După terminarea cu succes a acestei cărți, oricare din următoarele căi este deschisă pentru continuarea cursului de greacă:

(1) Probabil că cea mai potrivită metodă este de a continua pentru un timp cu Homer, citind pasaje extinse din Iliada și Odiseea. Studentul este pregătit acum pentru a utiliza edițiile de școală ale acestora.

(2) Trecerea de la Homer la drama atică este ușoară și este metoda cea mai potrivită pentru introducerea în dialectul atic. Aceasta este calea ideală pe care autorul o recomandă, ea fiind probabil cea mai valoroasă și cea mai atractivă pentru majoritatea studenților. Euripide oferă cea mai ușoară citire, și multe din piesele sale au fost publicate în formă convenabilă împreună cu vocabularele corespunzătoare (Longmans, Green & Co.), sau împreună cu vocabulare și note (Macmillan & Co.). Această etapă poate fi urmată de una din mai multe posibilități, cum ar fi alte texte dramatice, Platon, sau Noul Testament.

(3) Ceva Herodot ar putea fi citit acum fără mare dificultate, iar opera sa ar suplimenta admirabil povestirile lui Homer.

(4) Este posibil acum să se citească texte ale lui Platon folosind o ediție bună a dialogurilor, cu vocabulare și note, cum ar fi cea a lui Seymour și Dyer.

(5) Mulți vor fi atrași spre poeții lirici, care sunt foarte accesibili după o cunoaștere rezonabilă a lui Homer și conțin unele dintre cele mai deosebite bijuterii ale literaturii grecești.

(6) Unii vor dori poate să-l citească pe Hesiod, care este cel mai accesibil, după Homer, dintre toți autorii. Importanța lui nu a fost întotdeauna recunoscută și el a fost prea mult neglijat în celegiile noastre.

(7) Noul Testament poate fi studiat cu mult folos după Homer, ceea ce este recomandat celor care vor să se dedice slujirii credinței.

(8) Cei care sunt legați de Xenofon, care-l predau pe acesta cu succes și simt că el trebuie să apară în etapele de început ale sudiului, vor descoperi că Homer este o mult mai bună pregătire pentru Xenofon decât Xenofon pentru Homer. Există mai multe ediții de școală bune, iar studenții pot acum să citească rapid porțiuni considerabile din Anabasis, sau oricare din lucările lui Xenofon.

Celelalte rămânând neschimbate, profesorul va trebui desigur să aleagă autorul pentru care are cel mai puternic interes și cel mai mare entuziasm. El va realiza nu numai că munca va fi mult mai ușoară ci și că va avea mai mult succes.

...
(Pentru lista celor care au contribuit, direct sau indirect, la realizarea acestei cărți, vezi prefața originală în limba engleză).
...

Dacă această carte va contribui la sporirea valorii studiului limbii grecești pentru începători și la interesul pentru aceasta, autorul va înțelege că cei șapte ani de muncă pentru realizarea ei nu au fost în van. A venit timpul când iubitorii de studii umaniste de pretutindeni trebuie să-și dea mâna în promovarea cauzei comune. Dacă un lucru pare să fie reciproc avantajos, trebuie ca mai întâi să-l încercăm cu grijă și apoi să ne ținem de el cu putere dacă găsim că este bun. Apoi, tuturor profesorilor de greacă și fiecărui prieten al studiilor umaniste și al culturii în cel mai bun sens, autorul spune în concluzie:

"Vive, vale. Si quid novisti rectius istis,
Candidus imperti; si non, his utere mecum."

Homer și studiul limbii grecești

Într-un articol intitulat "Un an - sau mai mulți - de greacă", publicat în numărul din Februarie 1918 al Classical Journal, autorul prezintă câteva din cele mai importante motive pentru care sistemul prezent de învățare a limbii grecești pentru începători ar trebui modificat spre a face față cerințelor moderne. Suma și substanța articolului sunt o pledoarie pentru abandonarea lui Xenofon pentru începători, ceva ce ar fi trebuit făcut cu ani în urmă, și substituirea lui cu Homer. Lucrarea materializează rezultatul a mulți ani de experimente, iar primul din motivele care îndemnau la schimbare se baza pe valoarea comparativă a celor doi autori și atractivitatea lor pentru studenții începători. După cum vedem situația astăzi, suntem nevoiți să mărturisim că, în mâna profesorului mediu, atunci când se aplică studentului mediu, Xenofon și întreaga lui operă este considerat obositor și descurajant. Acest raționament nu-l include pe profesorul excepțional care are clase numeroase și entuziaste an de an folosind Anabasis, căci astfel de profesori pot face ca orice materie să fie fascinantă. Homer, pe de altă parte, posedă acele calități care-l fac să fie deosebit de interesant și în același timp de o valoare permanentă pentru majoritatea studenților care urmează greaca.

În acest sens autorului i se poate permite să citeze din articolul menționat mai sus: "Motivele care-l fac pe Homer atât de dezirabil sunt evidente imediat ce chestiunea este luată în considerare cu seriozitate. Opera sa este omogenă ca vocabular, ca stil literar și expresii folosite și ca formă metrică; astfel, imediat ce studenții au prins un start rezonabil, progresul în continuare devine mai ușor și mai accelerat. El folosește toate trei persoanele, cu toate modurile și timpurile verbale, astfel că toate formele învățate sunt folosite suficient pentru a fi menținute proaspete în mintea studenților și nu trebuie să fie învățate din nou atunci când încep altceva care este în formă de dialog. Vocabularul său este rezonabil de limitat, fără să prezinte vreo dificultate specială începătorului. Propozițiile sale sunt scurte, simple și curate, neavând nicuna din structurile care-l fac pe Xenofon realmente prea dificil pentru primul an de studiu. Versul, care a fost considerat un impediment, este de fapt un ajutor real, deoarece se învață destul de ușor și este un instrument ajutător pentru memorarea unor pasaje consistente în limba greacă, ceea ce este important în această etapă. Mai mult, regulile cantității sunt un ajutor considerabil în simplificarea și ilustrarea principiilor accentuării. Deoarece el folosește un singur tip de vers, și acesta este cel mai simplu - hexamentrul dactilic -, studentul obișnuit devine de regulă destul de priceput la citirea lui înainte de încheierea primului an.

"Compoziția în proză pentru primul an de studiu poate fi bazată pe Homer, studenții folosind forme și construcții homerice fără să știe că există și altele. Acest lucru poate fi făcut fără nicio teamă că s-ar toci simțul lor de a face distincția între poezie și proză ca dicție și stil, simț care nu se poate dezvolta înainte de a fi parcurs mai mulți ani de studiu și de a fi citit cantități considerabile de texte grecești, atât proză cât și poezie. Homer este atât de direct și simplu în ceea ce are de spus, fără nimic obscur, mistic, sau cumva greu de înțeles, încât este inteligibil pentru începătorul licean mediu; și în același timp el posedă calitățile artei literare fine într-un grad atât de deosebit încât este atractiv pentru cei mai în vârstă și mai avansați membri ai oricărei clase de colegiu.

"Mai mult decât atât, Homer este cea mai bună pregătire pentru orice literatură greacă de mai târziu, o bună parte din aceasta fiind neinteligibilă fără o bună cunoaștere a lui. El a fost pentru literatura greacă ceea ce Biblia a fost pentru limba engleză, și chiar mai mult. El ne conduce undeva (nu pur și simplu pe un drum înfundat cum o face Xenofon), atât în ce privește literatura greacă de mai târziu cât și o mare parte din cea mai bună literatură europeană de mai târziu, unde influența lui a fost incalculabilă și probabil mai mare decât a oricărui alt scriitor individual. În el se găsesc germenii multor lucruri. Avem o narațiune dezvoltată admirabil, un început al dramei, oratorie, conducere de stat, navigație, război, aventură și religie - de fapt, viața așa cum era ea pentru vechii greci în multiplele ei aspecte."

"Apoi, studentul care care a parcurs doar o foarte mică parte de greacă pentru începători, chiar dacă încă nu a ajuns mai departe de sfârșitul primei cărți a Iliadei, a intrat în contact vital cu magia și muzica limbii grecești, folosită într-una din compozițiile literare cele mai frumoase, cele mai variate și cele mai influente din toate timpurile; și cu toate că a dedicat poate multă muncă căutând ceea ce este prețios, el n-ar putea spune cu adevărat, și probabil nu va vrea să spună, că limba greacă a fost pentru el o pierdere de timp."

Pentru a începe studiul limbii grecești cu Homer, ar fi necesar ca în primul an de studiu să se subsituie greaca atică cu greaca homerică: studentul va învăța formele și construcțiile homerice ca bază pentru studiul pe mai departe și va dedica studiului lui Homer timpul care acum este ocupat de Xenofon. Scopul acestei lucrări este de a dezvolta mai detaliat unele din cele mai importante motive care fac ca o astfel de schimbare să fie nu numai de dorit ci chiar imperativă, dacă limba greacă este să fie considerată factor vital în sistemul nostru educațional.

Ideea acestui plan i-a venit autorului pentru prima dată cu mai mulți ani în urmă când, plin de un entuziasm fără margini pentru materia sa și pentru toate lucrurile legate de greacă, acesta a încercat să-l predea pe Xenofon în primul an de studiu și a fost nevoit să recunoască în sinea sa că eforturile nu i-au fost încununate de ceea ce s-ar putea numi succes. În primul rând, prea mulți dintre studenții buni refuzau să opteze pentru greacă și, dintre cei care totuși se înscriau, prea mulți, chiar dintre cei mai buni, erau descurajați de nesfârșitul șir de forme gramaticale care conduceau spre un autor ale cărui lucrări nu sunt de natură să aprindă imaginația și să stârnească emoție în inima tinerilor noștri, așa cum s-ar întâmpla, și chiar se întâmplă, prin marile capodopere ale Eladei, Iliada și Odiseea.

Autorul dorește să sublinieze că nu-l disprețuiește pe Xenofon și că primul său an de greacă, parcurs în stilul vechi, i-a făcut mare plăcere și tot așa și studierea lui Xenofon mai târziu. Același lucru se aplică probabil majorității specialiștilor în limbile clasice. Asta explică de ce aceștia predau acum greacă și latină și nu sociologie sau inginerie mecanică. Ar fi incorect totuși să se inducă ideea că situația celor care au o înclinație specială spre studiul lingvistic și găsesc plăcere în a citi operele lui Cezar și Xenofon este în vreun fel tipică pentru marea masă de studenți care optează pentru studiul acestui domeniu. Chiar dacă descrierea dată în eseul lui Andrew Lang "Homer și studiul limbii grecești" este probabil prea puternic colorată, considerațiile pe care le expune bazat pe propria experiență și cea a studenților lui în studiul de început al limbii grecești și al lui Xenofon ar trebui să reprezinte o lecție și un avertisment pentru oricine este încă prieten al clasicilor. El o spune clar că pentru aceștia Xenofon este orice altceva dar nu inspirator și că majoritatea îl urau cu totul, o experiență a multor studenți buni, care este prea comună ca să fie ignorată.

Este corect să spunem că ideea de a începe studiul limbii grecești prin a-l citi pe Homer, chiar dacă este originală pentru acest autor, ea nu este nouă. Era metoda obișnuită folosită de vechii romani pentru predarea limbii grecești copiilor lor și era recomandată de către bătrânul, capabilul și înțeleptul profesor Quintilian ca fiind cel mai bun plan. De atunci, ea a fost folosită din când în când de către unii din cei mai buni educatori și învățați. În acest fel Joseph Scaliger (de la Scala), unul dintre cele mai strălucite nume din întreaga istorie a studiilor clasice, a predat el însuși limba greacă la Paris; și încă mulți alți mari învățați din trecut au învățat greaca prin Homer. Această metodă a fost folosită și de Herbert, care a început o serie de experimente în Elveția în 1797, unde a folosit-o cu deosebit succes în învățământul privat. Mai târziu, el și-a continuat experimentele la scară mai mare la colegiul de instruire a profesorilor din Koenigsberg, cu rezultate atât de bune încât a fost pe deplin convins că aceasta era singura metodă potrivită de a preda greaca pentru începători. La sugestia sa metoda a fost încercată de Dissen, Ferdinand Ranke și Hummel, care au apreciat-o călduros; dar cel mai important dintre toți, Ahrens, a folosit-o la Hanovra timp de treizeci de ani (1850-1881) cu mare succes, dar a fost în final abandonată din cauza lipsei unor manuale potrivite și din cauza opoziției altor gimnazii care au refuzat să adopte un astfel de plan revoluționar.

Cupele de aur de la Vafeio

Muzeul Național, Atena

Aceste frumoase obiecte au fost găsite în anul 1888 în interiorul unui mormânt "fagure" la Vafeio în Laconia. Cele două cupe sunt din aur bătut, ornamentat prin tehnica de reliefare. Prima scenă reprezintă o vânătoare de tauri sălbatici. Piesa a doua înfățișează patru tauri domestici în grija unui văcar.

Metoda a fost de asemenea recomandată ocazional, dar fără succes, de către alți învățați și umaniști, mai ales de Goethe, Andrew Lang și Wilmowitz în Europa, iar în Ameria ea a fost susținută, într-o formă sau alta, de către Seymour, Bolling, Shorey, Lane Cooper și alții. Dar deocamdată nu s-a publicat nicio serie de manuale care să fie bine adaptate, pentru a-i ghida pe studenți prin greaca homerică și a-i introduce în greaca atică, ca acelea care pornesc de la Xenofon. A devenit extrem de important ca această lipsă să fie acoperită, dacă se poate, pentru ca planul acesta pe care mulți l-au încercat cu mare succes să fie încercat pe o scară mai largă și să putem vedea dacă va reuși în mâinile profesorului obișnuit de greacă pentru începători. În felul acesta studenții vor fi pregătiți să intre imediat în inima literaturii grecești, în loc să trebuiască să bată cale lungă în acest sens, așa cum se face în prezent.

Cu privire la superioritatea lui Homer față de Xenofon din punctul de vedere al valorilor literare și al interesului studentului mediu, nu poate exista niciun conflict. Rămâne să investigăm care sunt avantajele și dezavantajele fiecăruia ca modalitate de învățare a limbii.

În primul rând, este esențial să ne eliberăm mintea de ideea, predominantă odată, dar între timp demontată și totuși susținută mai mult sau mai puțin conștient de către mulți, că dialectul atic reprezintă norma prin care toate celelalte dialecte grecești trebuie judecate. Limba lui Homer este mai veche și, natural, diferă de acesta în multe aspecte esențiale; de aceea s-a susținut timp îndelungat că greaca homerică este neregulată, crudă și nefinisată. Greaca elenistică, care reprezintă o dezvoltare ulterioară a limbii, are și ea diferențele ei și, de aceea, trebuie că este degenerată. O astfel de idee este complet neștiințifică și ignoră complet punctul de vedere istoric al dezvoltării și creșterii ulterioare a limbilor. Orice perioadă care a dat naștere unor producții literare de un merit deosebit și excelență artistică este justificată prin propriile lucrări; ea conține propriile standarde lingvistice și va răsplăti din plin pe cei ce-și asumă efortul de a o studia. Să etichetezi greaca homerică drept anormală și neregulată, din pricină că diferă în anumite aspecte particulare de dialectul atic, este la fel de fals cum ar fi să spui că limba lui Shakespeare este imatură și excentrică, deoarece nu folosește engleza lui George Ade sau Stephen Leacock. De fapt, limba poemelor homerice este la fel de finisată, are la fel de multe virtuți și reprezintă la fel de bine norma pentru perioada și stilul său de compoziție, cum o face Xenofon pentru timpul său; iar formele diferite la Homer nu sunt mai aberante în ceea ce-l privește, decât cele ale lui Xenofon, care, pentru acesta, reprezintă semne de degenerare. Iar greaca atică, până la urmă, nu este decât unul dintre mai multe dialecte, care nu vine nici la începutul și nici la sfârșitul dezvoltării limbii grecești, ci în mijlocul acesteia. El este arareori pur la oricare din marii scriitori, și niciodată la cei care sunt potriviți pentru studenții începători.

Potrivit sistemului actual, studenților li se oferă mai întâi o doză superficială de greacă atică; apoi li se oferă o doză superficială din Homer, care reprezită o perioadă cu câteva sute de ani mai veche. Apoi mai vine ceva greacă atică și, dacă studentul își continuă studiile, învați ceva dorică, uneori combinată cu un pic de lesbică, apoi ionica lui Herodot, căreia i se adaugă de obicei un pic de koine ca extindere a unei varietăți confuzionante. Toate acestea vin în momente și etape de evoluție a studentului în care este practic imposibil pentru acesta ca să-și facă o imagine clară despre limba greacă și despre procesele fundamentale ale evoluției ei. Rezultatul este că gramatica devine un coșmar, în loc să fie ocazia de a studia structura uneia din cele mai interesante și mai instructive limbi care au existat vreodată. Asta are legătură cu trăsăturile lingvistice, pe lângă valoarea sa literară. Dacă, pe de altă parte, începem cu Homer și obținem o bază solidă în limba sa, tranziția de la aceasta la dialectele ulterioare ale limbii grecești este simplă și naturală și în armonie cu legi bine fundamentate, astfel că studentul care înțelege procesele respective nu numai că își însușește un valoros punct de vedere științific, dar ar putea fi și destul de departe de poziția a numeroși studenți din trecut ca să considere că gramatica greacă este interesanată.

Deoarece majoritatea dintre noi am învățat mai întâi greaca atică, atunci când am venit în contact cu greaca homerică și am întâlnit atât de multe forme diferite am avut în mod natural sentimentul că Homer are mult mai multe forme decât greaca atică și că acestea sunt mai dificile. Dimpotrivă, formele homerice nu sunt doar mai simple și mai transparente decât cele atice, și în consecință mai ușor de învățat - multe din formele atice trebuie explicate făcând referință la cele homerice -, dar formele homerice sunt considerabil mai puține la număr. Acest lucru se poate vedea cel mai bine comparând terminațiile declinațiilor; pentru exemplificare, vezi tebelele AH25, GH149.

Din aceste tabele vedem că există 86 de forme homerice substantivale și adjectivale de învățat, față de 108 forme atice. Dar asta nu e tot. Multe forme, atât în greaca atică cât și în cea homerică, sunt atât de rare încât ar fi absurd să obligi studenții de anul întâi să le memoreze. Pentru scopurile noastre trebuie deci să omitem formele foarte rare din ambele tabele. În primul tabel (AH25) vom omite unele forme pe care mulți le-ar include, și vom lua în considerare numai pe acelea care nu sunt în paranteză, care de regulă sunt incluse, ca fiind esențiale, în manualele standard pentru începători bazate pe dialectul atic. Nu vom lua în considerare formele homerice foarte rare, dar ne vom lua libertatea de a include câteva dintre ele, care sunt prea rare ca să fie învățate pentru citirea lui Homer dar sunt importante pentru studenții care intenționează să citească mai târziu în greaca atică. Vedem astfel că studenții care încep cu greaca homerică au nevoie să învețe doar 55 de forme, față de 80 (88, după unii) de greacă atică. Asta înseamnă că este necesar să se memoreze cam cu cincizeci la sută mai multe forme pentru a putea citi primele patru cărți din Anabasis decât pentru a citi primele șase cărți ale Iliadei. Mai mult, în ce privește pronumele, neobligând studentul să memoreze nicio formă care nu apare, în medie, cel puțin o dată la două sau trei mii de versuri, vor fi de asemenea mai puține forme homerice de învățat. Același lucru este valabil pentru verbe. Pronumele reflexiv, de exemplu, viitorul pasiv și optativul viitor nu se găsesc la Homer; diateza medie reține formele necontrase ale terminațiilor, de regulă, și nu doar în parte, cum se întâmplă la greaca atică; și în multe alte feluri formele sunt mai simple și mai ușor de învățat. De fapt, în multe manuale pentru începători se consideră că este mai ușor să se predea greaca atică prin referiri constante la formele mai vechi, care în multe cazuri sunt cele homerice.

Formele neregulate ocazionale, care sunt omise, ar trebui grupate într-o manieră convenabilă pentru referință, dar ele nu trebuie memorate, deoarece în mod obișnuit sunt date în vocabularele oricărei ediții de școală bune și în lexicoanele obișnuite. Astfel, studentul nu trebuie să memoreze cele cinci forme de infinitiv prezent ale lui εἰμί sau cele cinci forme de genitiv ale lui ἐγώ, de exemplu, ci poate să învețe una din fiecare, neîncărcându-și memoria cu forme care se găsesc în orice vocabular.

Mulți susțin că numărul mare de forme neregulate din greaca homerică reprezintă o dificultate în plus pentru începător. Este adevărat că acestea pun probleme, dar nu atât de mult cât o fac formele neregulate din greaca atică, al căror număr este considerabil mai mare. Oricine încearcă să le numere pe acestea, va constata că formele neregulate din greaca atică sunt considerabil mai multe decât cele din greaca homerică. Spațiul nu ne permite să prezentăm aici diferitele forme neregulate, heteroclite etc. ale dialectului atic, dar listele prezentate de Kuehner-Blass, sau de oricare din manualele de gramatică mai elaborate, sunt suficiente pentru a-i covinge și pe cei mai sceptici în această privință.

Dacă lăsăm la o parte formele neregulate și ne uităm la câteva forme regulate care trebuie memorate, dovezile sunt chiar și așa convingătoare. De exemplu, declinarea "neregulată" a unor cuvinte precum πόλις, βασιλεύς, ναῦς, πῆχυς, ἄστυ, comparativul în -ιων și alte forme pe care le întâlnește oricine care studiază greaca atică, sunt atât de complicate încât studenții începători de obicei nu reușesc să le stăpânească, iar dacă ar face-o ar fi un lucru cu totul remarcabil. Sau să luăm în considerare o singură clasă, cum ar fi cuvintele tipice de declinarea a III-a în υς, precum πῆχυς, δίπηχυς, ἡδύς, ἔγχελυς, ἰχθύς. Dacă studentul ar învăța declinarea oricăruia dintre acestea și ar încerca să le decline pe celelalte în același fel, a fi în mare greșeală, deoarece dintre aceste cinci cuvinte, toate de declinarea a III-a și toate terminându-se în υς la nominativ, nicicare nu se declină exact ca altul. O comparație între declinarea lui ἔγχελυς (țipar) și cea a lui ἰχθύς (pește) va ilustra acest lucru. Se pare că vechii atenieni nu erau în stare să decidă definitiv dacă țiparul este pește sau șarpe. În consecință, descoperim că ei îl declinau pe ἔγχελυς pe jumătate cum o făceau cu ἰχθύς, cealaltă jumătate fiind declinată diferit. Ce păcat că nu există încă câteva instrumente mnemotehnice convenabile de acest fel pentru a-l ajuta pe student să nu se piardă prin hățișul morfologiei grecești! Dacă studentul ar învăța până la urmă să decline cuvinte precum ναῦς, el nu va ști cum să înceapă declinarea unui alt cuvânt format în același fel, precum γραῦς, și nici dacă a învățat declinarea lui βοῦς în greaca atică nu va ști neapărat cum se declină un cuvânt asemănător acestuia, precum χοῦς, și s-ar putea rătăci din pricina unui cuvânt simplu și comun, precum νοῦς. Toate aceste forme, și multe altele care ar putea fi citate, sunt deosebit de interesante pentru filologi, deoarece ilustrează foarte frumos anumite principii greu de înțeles ale fonologiei și morfologiei grecești. Din nefericire, ele nu manifestă, de regulă, aceeași atracție și pentru studentul începător care se străduiește din greu să învețe să citească în limba greacă.

Întregul sistem al contargerii, care uneori este regulat, iar variațiile cauzate de el în ce privește regulile generale ale accentuării și cantitatea - toate acestea fiind atât de confuzionante și dificile pentru începătorul obișnuit - sunt atât de puțin folosite la Homer încât pot fi omise cu mult folos, sau eventual menționate în treacăt, timpul economisit putând fi utilizat pentru alte lucruri, cu mult mai multe avantaje.

În ce privește sintaxa, Homer este mult mai simplu decât Xenofon, încât studenții găsesc în mod obișnuit că este cu mult mai ușor. Astfel, Homer nu are infinitivul articular; pasaje lungi și importante de adresare indirectă nu apar niciodată, și nici alte numeroase caracteristici ciudate și străine ale dialectului atic și ale lui Xenofon, care toate provoacă mari dificultăți începătorului obișnuit.

Aceste elemente contribuie toate la o mai rapidă și mai ușoară învățare a limbii grecești prin Homer, lucru dovedit din plin și prin experimente. Astfel, studenții care încep cu Homer citesc de regulă mai multă limbă greacă în timpul dedicat lui decât cei care încep cu Xenofon și petrec acest timp cu Anabasis.

Multă vreme a fost acceptat pe larg mitul că Homer are un vocabular enorm, încât studenții ar avea dificultăți foarte mai mari cu acesta. În realitate, vocabularul primelor șase cărți ale Iliadei nu este mai bogat decât cel necesar pentru a citi Anabasis. Se pot citi în întregime poemele homerice, inclusiv imnurile, fără să fie nevoie de a învăța mult mai multe cuvinte decât pentru a-l citi pe Xenofon, și fără să fie nevoie de a învăța atât de multe cuvinte câte sunt necesare pentru a-l citi pe Platon.

Există într-adevăr un număr mare de cuvinte care sunt folosite o singură dată (ἅπαξ λεγόμενα). Iliada conține 1097 dintre acestea, iar Odiseea are 868, în total 1965. Totuși, acestea sunt mult mai puține decât cele folosite de Xenofon, care are 3021 de ἅπαξ λεγόμενα, din care 433 sunt în Anabasis, față de 266 (238, dacă omitem Catalogul corăbiilor) în primele șase cărți ale Iliadei.

În procesul de consolidare a vocabularului este de asemenea extrem de important să se învețe cuvinte folosite și de alți autori care vor fi citiți mai târziu în cadrul cursului și să se asimileze pe cât posibil înțelesurile fundamentale ale cuvintelor, din care derivă folosirea lor ulterioară. Ahrens, care a realizat un studiu atent al acestei probleme, dă întâietate lui Homer fără ezitare. După el, cuvintele din Homer sunt mult mai aproape de înțelesurile lor fundamentale, și îmbracă nuanțe de înțeles diferite la autorii de mai târziu. Cine vrea să obțină o imagine clară a onomatologiei și semasiologiei grecești ar trebui să înceapă fără îndoială cu Homer și va fi astfel pregătit să vadă mai bine schimbările ulterioare ale înțelesurilor cuvintelor și expresiilor, care de multe ori variază considerabil la autori ce aparțin aceleiași perioade, și uneori chiar la același autor. Există astfel peste 400 de cuvinte în Anabasis care fie nu apar deloc în alte lucrări ale lui Xenofon, fie apar cu înțelesuri diferite. Rutherford (The New Phryn., 160 ff.) spune: "Grecilor de mai târziu nu le-a scăpat faptul că dicția lui Xenofon era foarte diferită de cea a autorilor pur atici și că încă ne-au rămas multe remarci asupra acestui aspect... Un om ocupat, trăind aproape tot timpul în străinătate, devotat treburilor țării și vieții de capmanie, atașat sistemului lacedemonian de guvernământ și detestându-l pe cel atenian, Xenofon trebuie că a pierdut mult din rafinatul aticism care-i fusese familiar în tinerețe. El nu numai că diferă de autorii atici prin formele cuvintelor, dar folosește și mulți termeni - acele ὀνόματα γλωσσηματικά ale lui Galen - cu totul necunoscuți prozei atice și adesea atribuie cuvintelor atice înțelesuri care nu le sunt proprii în dialectul de bază.

Când este vorba despre numărul real de cuvinte ale lui Xenofon și Homer care intră în vocabularul altor scriitori greci, tabelele de mai jos vor fi utile pentru a arăta relația acestora cu unii dintre cei mai importanți autori citiți la colegiu.

Tabelul de mai jos arată autorii ale căror vocabulare au mai multe cuvinte în comun cu Homer decât cu Xenofon, cifrele arătând diferența.

Tabelul de mai jos arată autorii ale căror vocabulare au mai multe cuvinte în comun cu Xenofon decât cu Homer, cifrele arătând diferența.

Vocabularele lui Xenofon și Homer care sunt comparate în aceste liste sunt: Anabasis, în întregime, respectiv Iliada, cărțile I-VI. Paginile indicate corespund textelor Teubner. Numărul de cuvinte din Anabasis este aproximativ egal cu cele ale Iliadei lui Homer, cărțile I-VI.

În aceste liste, cuvintele care sunt suficient de apropiate de altele, astfel încât studenții obișnuiți care cunosc sensul unuia pot presupune sensul celorlalte, sunt numărate o singură dată; de exemplu, θάνατος, ἀθάνατος; βαίνω, ἐκβαίνω, καταβαίνω, ἀναβαίνω etc. Sunt de asemenea omise numele proprii.

Din aceste tabele, se va vedea că Homer reprezintă o mai bună pregătire decât Xenofon pentru drama greacă, Hesiod și poeții elegiaci și iambici, iar cursul trebuie organizat pe aceste direcții. Pentru Platon, diferența este atât de mică în ceea ce privește vocabularul, încât unul este practic la fel de bun ca celălalt, și câteva din dialogurile sale mai ușoare ar trebui să-și găsească loc după citirea unora din cele mai bune poeme. După aceea, cursul de greacă trebuie să se poată derula de la sine. Herodot ar putea fi introdus în orice moment. Există un ușor avantaj al lui Xenofon aici în ceea ce privește vocabularul, dar limbajul lui este mult mai apropiat de cel al lui Homer, și tot așa și stilul său general și geniul imaginativ, încât va fi foarte ușor și stimulativ pentru cei care au citit pasaje consistente de greacă homerică. Cei care ar dori să-l citească pe Tucidide și pe oratori vor găsi vocabularul lui Xenofon oarecum mai potrivit pentru scopul lor, același lucru fiind valabil pentru cei care ar dori să citească Noul Testament și Menander; dar în toate acestea avantajul este relativ mic, și în majoritatea cazurilor diferența ar fi probabil greu de observat. În cazul Noului Testament, de exemplu, diferența este mai mică de un cuvânt la două pagini de text grecesc Teubner.

Este în general recunoscut faptul că pentru a obține cele mai bune rezultate în studiul Noului Testament, studenții ar trebui să citească mai întâi un volum considerabil în alte dialecte grecești. Din toată literatura greacă, cei mai importanți doi autori pentru studentul Noului Testament sunt Homer și Platon. Herodot ne spune că Homer și Hesiod au fost sursele principale pentru religia populară greacă; într-adevăr, nu se poate ajunge la înțelegerea clară a forțelor opuse creștinismului fără o bună cunoaștere a lui Homer și a influenței pe care Homer o avea asupra conștiinței populare. Cine citește în mod inteligent lucrările părinților timpurii ai bisericii trebuie să fie mai întâi bine familiarizat cu Homer. Homer, religia lui Homer și zeii lui Homer revin în mod constant în lucrările lor; toate acestea sunt atacate din nou și din nou ca fiind zidul de apărare al credinței păgâne, pe care aceștia se străduiau să-l doboare. Homer și ideile pe care le reprezintă sunt infinit mai importante pentru studentul Noului Testament și al bisericii timpurii, decât este Xenofon; și dacă cineva nu poate studia mai mult de un an de greacă înainte de a intra în studiul Noului Testament, ar trebui neapărat să studieze ceva Homer, urmat de Platon. Experiența a arătat că după un an de Homer, studenții pot trece cu mică dificultate la Noul Testament. Trecerea de la Homer la greaca atică, sau elenistică, este cu siguranță mai ușoară decât viceversa, și necesită foarte puțin timp și efort.

Unii spun că dacă cea mai mare parte a unui curs obișnuit de greacă la colegiu este în dialectul atic, studenții care încep cu acesta și-l vor însuși mai bine decât dacă ar începe cu Homer. Unii chiar cred că studentul care a urmat un curs de începător cu formele homerice nu va fi niciodată în stare să se simtă în largul lui în dialectul atic. Și totuși sunt puțini profesorii care s-ar grăbi să sugereze că un student, din pricină că a urmat o instruire completă în greaca atică este descalificat prin aceasta să studieze perfect limba perioadei elenistice, și nici nu se vor găsi mulți profesori ai Noului Tesatament, de exemplu, care să facă obiecții studentului care vor să se specializeze în acest subiect, sau chiar în greaca patristică, dacă acesta a venit la ei cu o bună cunoaștere a lui Platon. Studenții care doresc să se specializeze în Pliniu sau Tacitus, sau chiar în latina medievală, nu se simt handicapați din cauză că studiile lor anterioare s-au axat pe autori precum Cezar, Cicero, Virgiliu, Horațiu sau Catullus. Profesorii de limbi romanice recunosc de asemenea cu toții că un curs complet de latină este o condiție preliminară pentru a atinge cel mai înalt grad de specializare în domeniul lor, și niciun student nu poate spera să urmeze un studiu lingvistic avansat în vreuna din aceste limbi fără a avea o pregătire completă în latină. În același fel Homer oferă o pregătire neegalată nu numai pentru întreaga literatură greacă de mai târziu ci și pentru limba de mai târziu; și, în locul sistemului actual de confuzie în predarea gramaticii grecești, în special cu privire la diferitele dialecte, ar trebui să se încerce dezvoltarea acestui subiect într-o manieră mai științifică.

Unii au sentimentul că Homer este prea frumos și prea fin pentru a fi folosit drept corpus vile pentru predarea gramaticii grecești. Însă faptul că este atât de frumos și de fin este chiar motivul pentru care el ar trebui predat în această fază timpurie, pentru ca studenții să poată avea un stimulent în plus pentru a învăța gramatica și să nu ajungă să urască și să disprețuiască întreaga materie. Ei vor putea să vadă, chiar de la început, că limba greacă este ceva de care merită să se ocupe și vor putea să aibă material suficient de interesant pentru ca exercițiile de gramatică necesare să nu pară o muncă obositoare inutilă.

Un considerent foarte important pentru plasarea lui Herodot înainte de Xenofon în programa de studiu este faptul că, așa cum stau lucrurile acum, un procent important din studenții noștri nu ajung niciodată la Homer. Problema care ne stă în față în ce-i privește pe acești studenți este dacă le oferim Xenofon sau Homer. De vreme ce ei reprezintă un segment semnificativ, și nici nu sunt cu toții niște leneși, suntem datori față de noi înșine și față de cauza limbii grecești, precum și față de ei, să le oferim ceea ce pentru ei are cea mai durabilă valoare.

Homer este interesant nu numai pentru studenții mai vârstnici, ci este special adaptat pentru cei mai tineri care studiază acum greaca, așa cum experimentele, realizate cu copii cu vârste cuprinse între nouă și paisprezece ani, au demonstrat din plin. El servește dublul scop de a le prezenta în mod adecvat limba, și de a le pune la dispoziție un material de citit la fel de interesant cum se poate găsi în orice literatură, ceva ce are o valoare permanentă; și trebuie ca el să vină neapărat cât de devreme posibil în cardul cursului, pentru ca să poată servi ca bază potrivită pentru dezvoltarea acelor calități ale gustului și aprecierii, fără de care studiul artei este fără sens. Și după ce am început cu el, descoperim că valorile sale sunt nesecate. Cum o spune Herbert foarte expresiv, "Homer îl ridică pe student fără să-l micșoreze pe profesor". Ca să cităm din nou din lucrările sale referitoare la educație, el spune (VI, 283): "Motivele pentru a da prioritate Odiseei lui Homer în fazele incipiente ale studiului sunt binecunoscute. Oricine citește Odiseea cu grijă, atent fiind la diferitele categorii de interes care trebuie să fie stârnite prin educație, poate descopri motivele. Totuși, ceea ce se dobândește aici nu este doar producerea unui efect direct, ci, dincolo de asta, stabilirea de puncte de legătură pentru instrucția progresivă. Nu există pregătire mai bună pentru istoria antică decât câștigarea interesului pentru Grecia antică prin povestirile homerice. Terenul este pregătit atât pentru cultivarea gustului cât și pentru studiul limbilor în același timp.

"Filologii vor fi obligați, mai devreme sau mai târziu, să asculte motivele de acest fel, care de fapt derivă din ținta supremă a oricărei instrucții, și sunt opuse doar tradiției (studiul convențional al limbii latine). Asta vor trebui să facă, dacă nu vor ca acum, odată cu dezvoltarea istoriei și științei și a presiunii intereselor materiale, limba greacă să fie și ea restrânsă în școli, așa cum este ebraica în prezent.

Odiseea, este adevărat, nu posedă nicio putere magică pentru a-i anima pe cei care nu au nicio înclinație spre domeniul limbilor, sau care nu studiază cu seriozitate; oricum, ea depășește în influență educativă, așa cum experiența multor ani a demonstrat-o, oricare din lucrările perioadei clasice care ar putea fi aleasă."

În concluzie, autorul sugerează sincer că este timpul potrivit ca Xenofon să fie complet omis cel puțin în primii trei ani de studiu al limbii grecești. Timpul și efortul dedicate acum atât lui Xenofon cât și lui Homer ar trebui cheltuite doar pe Homer, și cele trei cărți ale Iliadei și patru ale lucrării Anabasis care sunt citite de obicei ar trebui înlocuite cu un curs din Homer, care va fi suficient de extins pentru a da studenților o imagine cuprinzătoare a poeziei lui, încât să poată învăța să hoinărească singuri prin tărâmurile zeilor, ca să se poată familiariza cu limbajul și stilul lui Homer în așa măsură încât citirea textelor lui să fie o plăcere și nu o muncă grea, ca ei să devină atât de plini de spiritul său încât să poată prinde o frântură din ceea ce înseamnă a fi homeric și, în anii de mai târziu, dacă au ales să meargă spre alte domenii și ar dori să se întoarcă la literatura greacă, să fie o treabă relativ simplă să scoată vechile cărți și să intre din nou cu plăcere în lumea lui de cântec. În școlile secundare ar trebui să avem un curs din Homer, care să fie suficient de cuprinzător încât să dea posibilitate studenților să obțină o bază solidă în ce privește limbajul și ideile lui, în locul cunoștințelor superficiale actuale atât din Xenofon cât și din Homer, nicicare din aceștia nefiind suficient cunoscuți de către studentul mediu pentru a-i servi ca bază stabilă și satisfăcătoare pentru activitatea viitoare. Ar fi realmente un pas înainte din partea colegiilor, și ar mări considerabil numărul celor care oferă acum limba greacă la admitere, dacă cerințele de greacă ar fi formulate doar pe Homer, atenția fiind concentrată pe compoziție și gramatică, desigur. Astfel, școlile secundare și-ar putea intensifica eforturile asupra unui singur dialect și asupra unei opere literare omogene, ceea ce le va simplifica din punct de vedere material problemele și va realiza un nivel de studiu mult mai înalt decât este posibil în prezent. Dacă colegiile admit studenți pentru unul, respectiv doi sau trei ani de Homer, cu credite potrivite pentru fiecare caz, și rezervă întreg studiul dialectului atic pentru cursul de colegiu propriu-zis, profesorii secundari vor avea sarcinile mult ușurate, cu o creștere de eficacitate corespunzătoare. Pentru nicio altă limbă școlile secundare nu pregătesc studenți în două dialecte distincte. A face asta pentru greacă este o eroare pedagogică ce n-ar mai trebui perpetuată.