Curs de greacă biblică pentru începători

Lecția 7

Enclitice
Pronumele personal
Prezentul indicativ al verbului εἰμί, (eu) sunt

0701 Vocabular (audio)

0702. Conjuncţia δέ este postpozitivă, adică nu poate sta la începutul propoziţiei din care face parte. În mod obişnuit, ea este plasată în poziţia a doua.

Exemplu (audio):

ὁ δοῦλος γινώσκει τὸν ἀπόστολον, ὁ δὲ ἀπόστολος βλέπει τὸν κύριον.
Slujitorul îl cunoaşte pe apostol, dar apostolul vede pe Domnul.

0703. Enclitice

O enclitică este un cuvânt care este atât de strâns legat de cuvântul ce-l precede încât nu are accentul său propriu. Encliticele trebuie deosebite de proclitice, care sunt legate de cuvântul care le urmează (vezi §0512). Procliticele nu ridică nici un fel de probleme speciale legat de accentuarea lor: ele pur şi simplu nu au accent şi nu produc nici o schimbare în modul de accentuare a cuvântului care le precede sau a celui care le urmează. Situaţia este însă foarte diferită la enclitice, care impun regulile de mai jos.

0704. Accentuarea cuvântului dinaintea unei enclitice

1. Cuvântul dinaintea unei enclitice nu-şi schimbă accentul ascuţit de pe ultima silabă în accent grav.

Exemple:
ἀδελφὸς μου este incorect; ἀδελφός μου este corect.

2. Dacă cuvântul dinaintea unei enclitice are accent ascuţit pe antepenultima silabă sau accent circumflex pe penultima silabă, el mai primeşte un accent suplimentar (ascuţit) pe ultima silabă.

Exemple (audio):
ἄνθρωπός μου
δῶρόν σου
ἄνθρωπός ἐστιν
δῶρόν ἐστιν

3. Dacă cuvântul dinaintea unei enclitice este el însuşi proclitică sau enclitică, acesta va avea accent ascuţit pe ultima silabă.

Exemple (audio):
εἴς με
ἄνθρωπός μού ἐστιν

0705. Situații în care o enclitică are propriul accent

1. O enclitică formată din două silabe îşi menţine propriul accent dacă urmează unui cuvânt ce are accent ascuţit pe penultima silabă.

Exemplu (audio):
ὥρα ἐστίν

(Pe de altă parte, ὥρα μου (audio) este de asemenea corect, căci μου este o enclitică formată dintr-o singură silabă).

2. O enclitică îşi păstrează propriul accent dacă există o emfază asupra ei, sau dacă enclitica respectivă este la începutul unei propoziţii.

Ar putea fi util la învăţarea acestor reguli să se considere că enclitica împreună cu cuvântul care o precede ar forma un singur cuvânt, şi apoi să se aplice regulile generale de accentuare. Aceste reguli privitoare la enclitice ar putea fi apoi privite ca o încercare de evitarea a încălcării acestor reguli generale. Astfel, dacă ἄνθρωποσεστιν sau ἄνθρωποσμου sau ἄνθτωποσμε ar fi privite ca fiind câte un singur cuvânt, felul în care sunt accentuate ar încălca regula generală care spune că accentul ascuţit nu poate merge mai departe decât antepenultima silabă. De asemenea, δῶρονμου încalcă regula generală de accentuare care spune că accentul circumflex nu poate fi plasat mai departe de penultima silabă. Ceva deci trebuie făcut. Ceea ce se face de fapt este să se aplice un accent suplimentar, pentru a întrerupe astfel seria lungă de silabe neaccentuate. Urmând această regulă, ὥραεστιν ar deveni ὥράεστιν. Totuşi, nu este de dorit să avem două accente ascuţite în juxtapunere într-un singur cuvânt. De aceea, în acest caz a fost adoptat celălalt mod alternativ de a ieşi din impas, şi anume ca enclitica să-şi păstreze propriul accent.

(Trebuie observat totuşi că modul acesta de a considera aceste lucruri nu va fi valabil în toate cazurile; de exemplu, ὥραμου ar încălca regula generală cum că accentul nu poate sta pe antepenultima silabă dacă ultima silabă este lungă).

0706. Pronumele personal (audio)

0707. Declinarea pronumelui personal

ἐγώ (audio)

Formele ἐμοῦ, ἐμοῖ, ἐμέ sunt folosite atunci când se doreşte ca acestea să fie emfatice. Formele neemfatice μου, μοι, με sunt enclitice.

σύ (audio)

Formele corespunzătoare cazurilor gen., dat., ac. sg. sunt enclitice (σου, σοι, σε), cu excepţia situațiilor în care sunt emfatice. Când sunt emfatice, ele primesc accentele date în paradigmă (σοῦ, σοῖ, σέ).

αὐτός, -ή, -ό (audio)

Se va observa că declinarea lui αὐτός este ca declinarea lui ἀγαθός (omiţând vocativul), cu excepţia formei αὐτό la nominativ şi acuzativ neutru singular.

0708. Utilizarea pronumelui personal

I. Pronumele este un cuvânt care ţine locul unui substantiv.
De exemplu, propoziţia Eu văd pe ucenic şi îl învăţ are acelaşi înţeles cu propoziţia Eu văd pe ucenic şi învăţ pe ucenic. Pronumele îl ţine locul celei de-a doua apariţii a substantivului ucenic.

II. Substantivul căruia pronumele îi ţine locul se numeşte antecedent al acestuia.
Astfel, în propoziţia Eu văd pe ucenic şi îl învăţ, antecedentul lui îl este substantivul ucenic.

III. Pronumele se acordă cu antecedentul său în gen şi număr.

Exemple (audio):

βλέπω τὸν μαθητὴν καὶ διδάσκω αὐτόν.
Eu văd pe ucenic şi îl învăţ.

Aici, μαθητής este antecedentul lui αὐτόν, şi, de vreme ce μαθητής are genul masculin şi numărul singular, αὐτόν este de asemenea masculin singular.

μένω ἐν τῷ οἴκῳ καὶ γινώσκω αὐτόν.
Eu rămân în casă şi o cunosc.

Aici, οἴκῳ este antecedentul lui αὐτόν, şi, deoarece οἴκῳ are genul masculin şi numărul singular, αὐτόν va fi şi el masculin singular. În limba română se foloseşte pronumele o, căci cuvântul casă este în limba română de genul feminin. În limba greacă însă, cuvântul οἶκος este de genul masculin, şi de aceea pronumele care se referă la el este de genul masculin. Se va mai observa că pronumele nu se acordă cu antecedentul său în caz, ci numai în gen şi număr. În propoziţia de mai sus, antecedentul οἴκῳ este la dativ deoarece urmează prepoziţiei ἐν, pe când αὐτόν are propria sa construcţie, fiind obiectul verbului γινώσκω.

ἡ ἐκκλησία διδάσκει ἐμέ, καὶ ἐγὼ διδάσκω αὐτήν.
Biserica mă învaţă pe mine şi eu o învăţ pe ea.

βλέπω τοὺς μαθητὰς καὶ διδάσκω αὐτούς.
Eu văd pe ucenici şi îi învăţ.

βλέπω τὰ τέκνα καὶ διδάσκω αὐτά.
Eu văd pe copii şi îi învăţ.

IV. Pronumele personal nu este folosit în cazul nominativ, decât dacă este emfatic.

1. Motivul pentru aceasta constă în faptul că terminaţia verbului indică în mod suficient dacă subiectul este la persoana I, a II-a sau a III-a. Astfel, λέγω înseamnă eu spun. Pronumele ἐγώ nu se foloseşte decât dacă se doreşte a se aplica o anumită emfază asupra lui.

2. Emfaza este de obicei cauzată de un anumit contrast. Astfel, în propoziţia (audio) ἐγὼ λέγω, σὺ δὲ γράφεις = Eu vorbesc dar tu scrii, ἐγώ şi σύ sunt emfatice, căci sunt în contrast unul cu celălalt. Sau, în propoziţia ἐγὼ λέγω, implicaţia naturală este aceea că eu vorbesc, nu altcineva. Folosirea emfaticului ἐγώ sugerează în mod natural un contrast, chiar dacă acesta nu este redat în mod explicit.

3. Cuvântul αὐτός nu este aproape niciodată folosit ca pronume personal la cazul nominativ. Locul lui, la nominativ, este luat de obicei de anumite alte cuvinte, şi el însuşi are la nominativ o utilizare diferită de cea în care are rol de pronume personal. Aceste probleme vor fi însă abordate într-un studiu viitor.

Exemple de utilizare emfatică a lui αὐτός:

a. (audio) αὐτὸς φέρει δῶρα, el însuşi aduce daruri (sau: chiar el aduce daruri)

b. (audio) ὁ θεὸς αὐτὸς διδάσκει αὐτούς, Dumnezeu însuşi îi învaţă

V. Pentru a exprima posesia, se vor folosi formele neemfatice ale pronumelui personal.

Exemple: (audio)
ὁ λόγος μου, cuvântul meu
ὁ λόγος σου, cuvântul tău
ὁ λόγος αὐτοῦ, cuvântul lui
ὁ λόγος αὐτῆς, cuvântul ei
ὁ λόγος αὐτῶν, cuvântul lor
Dacă se doreşte să se sublinieze ideea de posesiune, se va folosi în mod normal adjectivul posesiv, care se va învăţa mai târziu, în locul genitivului pronumelui personal.

VI. După prepoziţii se folosesc în mod normal formele emfatice ale pronumelui personal.

Exemple (audio):
ἐξ ἐμοῦ şi nu ἐκ μου
ἀπ' ἐμοῦ şi nu ἀπό μου

Observaţie: Vocala finală a prepoziţiilor este în mod frecvent elidată înaintea cuvintelor care încep cu o vocală. Eliziunea este marcată printr-un apostrof. Consoana finală a prepoziției elidate se modifică dacă intră în contact cu un spirit aspru. Astfel, π devine φ și τ devine θ. Exemple: ἀπὸ ὑμῶν devine ἀφ' ὑμῶν; μετὰ ἡμῶν devine μεθ' ἡμῶν.

δι' ἐμοῦ şi nu διά μου
ἐν ἐμοί şi nu ἔν μοι
(Forma πρός με este tutuși comună).

0709. Prezentul indicativ al verbului εἰμί, a fi

Conjugarea verbului εἰμί (audio)

Toate formele sunt enclitice cu excepţia lui εἶ. Accentele prezentate în paradigmă se vor folosi numai atunci când sunt cerute de regulile prezentate mai sus la §0704. Formele ἐστί şi εἰσί pot primi la sfârşit un ν eufonic (vezi §0321).

Pentru a-şi completa înţelesul, verbul εἰμί primeşte un nume predicativ, şi nu un acuzativ.

Exemple (audio):
ὁ ἀπόστολος ἄνθρωπός ἐστιν, apostolul este om
ὁ ἀπόστολος ἀγαθός ἐστιν, apostolul este bun

În propoziţia apostolul spune cuvântul, se înţelege că apostolul face ceva cuvântului; cuvântul este deci obiectul acţiunii descrise de verb şi stă în cazul acuzativ. Dar în propoziţia apostolul este om, nu se înţelege că apostolul ar face ceva unui om. De aceea, om nu este aici în cazul acuzativ, ci este un nume predicativ.

0710. Exerciţii

A. Traduceţi în limba română:

1. οἰ μαθηταί σου γινώσκουσι τὴν βασιλείαν καὶ ἄγουσι τοὺς ἀδελφοὺς αὐτῶν εἰς αὐτήν.
2. διδάσκω τοὺς ἀδελφούς μου καὶ λέγω αὐτοῖς παραβολήν.
3. ἄγει με ὁ κύριος πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ.
4. δι' ἐμὲ βλέπεις σὺ τὸν θάνατον, σοῖ δὲ ἐγὼ λέγω λόγους κακούς.
5. διὰ σοῦ ἄγει ὁ θεὸς τοὺς πιστοὺς εἰς τὴν βασιλείαν αὐτοῦ καὶ δι'αὐτῶν τοὺς ἄλλους.
6. δι' ἡμᾶς μένει ὁ κύριος ἐν τῷ κόσμῳ.
7. ἐγώ εἰμι δοῦλος, σὺ δὲ ἀπόστολος.
8. ἀγαθός ἐστιν ὁ κύριος καὶ ἀγαθοί ἐστε ὑμεῖς.
9. μαθηταί ἐστε τοῦ κυρίου καὶ ἀδελφοὶ τῶν ἀποστόλων αὐτοῦ.
10. ὁ ἀπόστολος πιστός ἐστιν, οἱ δὲ δοῦλοι αὐτοῦ κακοί.
11. ἡ ἐκκλησία πιστή ἐστιν, ἡμεῖς δὲ βλέπομεν αὐτήν.
12. βλέπομέν σε καὶ λέγομέν σοι παραβολήν.
13. δοῦλοί ἐσμεν, δούλους δὲ διδάσκομεν.
14. οἱ δοῦλοι ἡμῶν βλέπουσιν ἡμᾶς, ἡμεῖς δὲ διδάσκομεν αὐτούς.
15. ἀφ' ὑμῶν λαμβάνει ὁ ἀδελφός μου δῶρα καλά, καὶ πέμπει αὐτὰ πρός με διὰ τῶν δούλων αὐτοῦ.
16. γινώσκομεν τὴν ὁδόν, καὶ δι' αὐτῆς ἄγομέν σε εἰς τὸν οἶκον ἡμῶν.
17. μετὰ τῶν ἀδελφῶν ἡμῶν βλέπομεν τοὺς μαθητὰς τοῦ κυρίου ἡμῶν.
18. μετὰ τὰς ἡμέρας τὰς κακὰς βλέπομεν τὴν βασιλείαν τοῦ κυρίου ἡμῶν.
19. μεθ' ἡμῶν βλέπεις αὐτόν.
20. μεθ' ὑμῶν ἐσμεν ἐν τοῖς οἴκοις ὑμῶν.

Cheia exercițiului

B. Traduceţi în limba greacă:

1. Slujitorii tăi sunt în casa Domnului.
2. Casa mea este în deşert.

Observaţie: acesta poate fi un exemplu legat de sensul articulat sau nearticulat care îl pot avea substantivele, în cazul în care articolul (în textul românesc) nu există în mod explicit. Cuvântul deşert în această propoziţie este nearticulat; şi totuşi, sensul lui este unul articulat, căci, prin ceea ce comunic (casa mea este în deşert) doresc probabil să fac referire la localizarea casei mele şi nu la natura mediului în care se află casa mea. La traducerea în limba greacă voi folosi deci forma articulată, şi nu cea nearticulată.

3. Proorocul cunoaşte pe ucenicii săi şi îi aduce în casele sale.
4. Prin cuvântul meu voi aveţi slavă.
5. Datorită copiilor noştri voi vedeţi zile rele.
6. În zilele noastre lumea este rea.
7. Dumnezeu cunoaşte sufletele noastre şi le înviază din moarte.
8. Voi sunteţi fii noştri şi noi suntem ucenicii voştri.
9. Noi suntem în împărăţia lui Dumnezeu cu ucenicii Tăi credincioşi.
10. Noi îţi spunem o pildă, dar tu ne spui un alt cuvânt.
11. Calea este rea, dar noi îi conducem pe copii în ea.
12. Fratele meu primeşte daruri de la tine, dar voi îi scrieți un cuvânt rău.
13. Casa mea este rea, dar ucenicii tăi îi scot pe copii din ea.
14. Ucenicii mei conduc pe fraţii lor la mine.
15. Eu îi văd şi îi cunosc pe fiii mei şi îi conduc la Domnul meu.
16. Dumnezeu cunoaşte biserica Sa şi o conduce din moarte în împărăţia Sa.
17. Poruncile tale sunt bune şi drepte, şi ne conduc în viaţă.
18. Domnul nostru trimite pe apostolii Săi la mine.
19. Noi trimitem pe slujitorii noştri în casa ta, dar voi primiți darurile noastre de la noi.
20. Voi sunteţi buni, dar ucenicii voştri sunt răi.

Cheia exercițiului