| αἰώνιος, -ον | adj. cu două terminaţii, femininul fiind identic cu masculinul (-ος) la toate formele, veşnic |
| ἀντί | prep. cu gen. în faţa, în locul, în schimb; în compensație, pentru |
| ἀποδίδωμι | înapoiez, dau ceea ce se cuvine sau este promis, plătesc, restitui |
| γυνή, γυναικός, ἡ | femeie (cu accent neregulat la unele forme; vezi §3312) |
| δίδωμι | dau, încredinţez, dau în grija cuiva, transmit, dau rod, produc |
| ἔγνων | aor. II (de formă mi) al lui γινώσκω |
| ἐξουσία, ἡ | drept, stăpânire, autoritate |
| ἔσχον | aor. II al lui ἔχω |
| ζάω | trăiesc (are η în loc de α în sistemul prezent; de exemplu, ζῇς, ζῇ și nu ζᾷς, ζᾷ). |
| ἰδού | particulă demonstrativă, iată!, uite! |
| μόνος, -η, -ον | adj. singur, unic, doar, numai |
| μυστήριον, τό | mister, taină, secret |
| ὁράω | văd, privesc. (Sistemul prezent al acestui verb este mult mai puţin comun decât sistemul prezent al lui βλέπω. Verbul comun „a vedea” în Noul Testament este βλέπω, ὄψομαι, εἶδον, ἑώρακα (ὦμμαι), ὤφθην. Totuşi, pentru că βλέπω are şi el un viitor βλέψω şi un aorist I ἔβλεψα,va fi probabil mai convenabil să considerăm ὄψομαι etc. ca fiind formele principale ale verbului ὁράω şi nu ale lui βλέπω). |
| παραδίδωμι | dau, predau, încredinţez, comunic, transmit; trădez, vând |
| πειράζω | încerc, mă străduiesc, pun la încercare, ispitesc |
| ποῖος, -α, -ον | pron. interog. ce fel de?, de ce natură?, care?, ce? |
| Σίμων, Σίμωνος, ὁ | Simon |
| χείρ, χειρός, ἡ | mână |
3002. Verbele care au fost studiate deja, cu excepţia verbului neregulat εἰμί, aparţin toate aceleiaşi conjugări. Ele au diferite moduri de alcătuire a formelor principale, dar terminaţiile care se adaugă la aceste forme principale sunt toate de acelaşi tip. În limba greacă mai există doar o conjugare: ea se numeşte conjugarea μι, spre a se deosebi de conjugarea ω, care a fost deja studiată, deoarece persoana I singular prezent activ indicativ se termină în μι.
3003. Verbele în μι diferă de verbele în ω numai la sistemele prezent şi aorist II.
3004. Formele principale ale verbului în μι, δίδωμι, a da, sunt după cum urmează:
δίδωμι, δώσω, ἔδωκα, δέδωκα, δέδομαι, ἐδώθην
3005. Rădăcina lui δίδωμι este δο-. Dacă acesta ar fi fost un verb în ω, prima sa formă ar fi fost δόω.
3006. Viitorul δώσω este cu totul neregulat, vocala finală ο a rădăcinii fiind lungită înaintea lui σ al viitorului ca şi în cazul lui (de exemplu) δηλόω. De la δώσω se formază întreg viitorul activ şi mediu, exact în felul în care se formează formele corespondente ale lui λύω.
3007. Aoristul I ἔδωκα se formează în mod destul de regulat, cu excepţia că în locul lui σ avem κ.
3008. Perfectul activ δέδωκα este complet regulat. De la δέδωκα se formază în mod destul de regulat întregul perfect activ.
3009. Perfectul mediu δέδομαι este destul de regulat, cu excepţia că vocala finală a rădăcinii nu se lungeşte înainte de terminaţiile personale (vezi §2824). De la δέδομαι se formează în mod destul de regulat întregul perfect mediu şi pasiv.
3010. Aoristul pasiv ἐδόθην este destul de regulat, cu excepţia că vocala finală a rădăcinii nu se lungeşte înainte de sufixul de timp -θε. De la ἐδόθην se formează în mod destul de regulat întreg aoristul pasiv şi viitorul pasiv.
3011. Semnul sistemului prezent al lui δίδωμι este reduplicarea (de o manieră diferită de cea a perfectului), care este prefixată rădăcinii.
| sg | pl | |
| I | δίδωμι | δίδομεν |
| II | δίδως | δίδοτε |
| III | δίδωσι(ν) | διδόασι(ν) |
3013. Vocala finală a rădăcinii (rădăcina, cu reduplicare, fiind διδo-) este lungită la singular, dar nu şi la plural.
3014. Terminaţiile personale sunt adăugate direct rădăcinii, fără nici o vocală tematică.
3015. Aceste terminaţii sunt: -μι, -ς, -τι (sau -σι), -μεν, -τε, -ασι.
| sg | pl | |
| I | διδῶ | διδῶμεν |
| II | διδῷς | διδῶτε |
| III | διδῷ | διδῶσι(ν) |
3017. Aici s-au produs contrageri, după cum indică accentul. Terminaţiile personale sunt aceleaşi ca şi la verbele în ω.
| sg | pl | |
| II | δίδου | δίδοτε |
| III | διδότω | διδότωσαν |
3019. Infinitivul prezent activ este διδόναι. Se va observa accentul neregulat.
3020. Participiul prezent activ este διδούς, διδοῦσα, διδόν.
3021. Genitivul singular este διδόντος, διδούσης, διδόντος. Masculinul şi neutrul se declină regulat conform declinării a III-a, iar femininul se declină regulat conform declinării I. Dativul plural masculin şi neutru este διδοῦσι(ν).
3022. Accentul este neregulat la nominativ, fără a fi recesiv. El respectă regula generală a substantivului, cu excepţia că la genitiv plural feminin (διδουσῶν) este respectată regula specială a substantivelor de declinarea a I (vezi Accentuarea substantivelor, §0406).
| sg | pl | |
| I | ἐδίδουν | ἐδίδομεν |
| II | ἐδίδους | ἐδίδοτε |
| III | ἐδίδου | ἐδίδοσαν |
3024. Reduplicarea caracteristică, δι-, a prezentului desigur că apare aici, căci imperfectul este întotdeauna parte din sistemul prezent. Augmentul este regulat. Vocala finală a rădăcinii este lungită la singular, ca şi la prezent. Dar la imperfect este lungită la ου în loc de ω. Apar aceleaşi terminaţii secundare ca şi la conjugarea în ω, cu excepţia că la persoana a III-a plural se foloseşte terminaţia alternativă -σαν în loc de -ν. (Vezi §1004).
3025. În ce priveşte prezentul şi imperfectul mediu şi pasiv ale verbului δίδωμι (vezi §3342), doar câteva din aceste forme se găsesc în Noul Testament; ele se pot recunoaşte cu uşurinţă atunci când se întâlnesc.
3026. Aoristul activ al verbului δίδωμι este special prin aceea că este aorist I la indicativ şi aorist II la celelalte moduri.
| sg | pl | |
| I | ἔδωκα | ἐδώκαμεν |
| II | ἔδωκας | ἐδώκατε |
| III | ἔδωκε(ν) | ἔδωκαν |
3028. Se va observa că această conjugare este identică cu cea a lui ἔλυσα, aoristul activ al lui λύω. Terminaţia de timp este însă κ în loc de σ. (Vezi §§1304-1309).
| sg | pl | |
| I | δῶ | δῶμεν |
| II | δῷς | δῶτε |
| III | δῷ | δῶσι(ν) |
| sg | pl | |
| II | δός | δότε |
| III | δότω | δότωσαν |
3031. Aceste forme sunt ca la prezent (fără reduplicare), cu excepţia lui δός la persoana a II-a singular.
3032. Aoristul activ infinitiv este δοῦναι.
3033. Participiul aorist activ este δούς, δοῦσα, δόν. Se declină ca şi prezentul participiu διδούς.
3034. Aoristul mediu al verbului δίδωμι apare numai de câteva ori în Noul Testament. Aceste forme pot fi înţelese uşor cu ajutorul unui lexicon.
3035. γινώσκω este un verb în ω, dar are o formă de aorist II activ în μι. Rădăcina este γνο-, care este aproape peste tot lungită la γνω-. Studentul va învăţa conjugarea acestui verb (vezi §3347).
3036. Înainte de μέν sau δέ, articolul hotărât este adeseori folosit ca un pronume care înseamnă el, ea, sau ei.
Exemple:
τοῦτο ἠρώτησαν αὐτόν· ὁ δὲ ἀπεκρίθη αὐτοῖς.
Asta l-au întrebat. Iar el le-a răspuns.
ἦλθον πρὸς αὐτοὺς αἰτῶν τι παρ' αὐτῶν· οἱ δὲ ἐποίησαν οὐδέν.
Am venit la ei cerând ceva de la ei; dar ei nu au făcut nimic.
3037. Se va observa cu grijă că această utilizare este destul de diferită de utilizările articolului care au fost studiate până acum. De exemplu, în expresia οἱ ἐν τῷ οἴκῳ, cei din casă, ar fi o mare greşeală să gândim că articolul este folosit ca un pronume care înseamnă cei. În această frază, οἱ este folosit ca un articol hotărât obişnuit, precum în expresia οἱ ἀγαθοί, oamenii cei buni, expresia ἐν τῷ οἴκῳ fiind tratată exact ca ἀγαθοί din cealălalt exemplu. Sau, ar fi o mare greşeală să considerăm că în expresia ὁ λύων, cel ce dezleagă, articolul ar fi folosit ca un pronume care înseamnă el. Dimpotrivă, articolul este folosit aici exact în felul în care este el folosit în expresia ὁ ἀγαθός, omul cel bun. Înaintea lui δέ însă, articolul poate într-adevăr să fie folosit ca pronume. În expresia ὁ δὲ εἶπεν, dar el a spus, nu există nici un adjectiv sau expresie adjectivală la care particula ὁ să se refere.
Participiul aorist este uneori folosit cu referire la acelaşi act la care se referă verbul principal.
Exemple:
ἀποκριθεὶς εἶπεν ὁ Ἰησοῦς
răspunzând, Isus a spus
S-a spus la §§1706,1813 că participiul prezent denotă o acţiune contemporană cu acţiunea verbului principal, iar participiul aorist denotă o acţiune anterioară acţiunii verbului principal. Acea regulă trebuie imprimată puternic în minte înainte de a lua în considerare excepţiile de la ea. În fapt însă, regula nu reprezintă complet adevărul. Propriu-zis, timpurile participiului nu au de-a face cu momentul de timp, iar caracterul lor fundamental, non-temporal, apare în modul de folosire discutat aici. În expresia ἀποκριθεὶς εἶπεν, a răspunde şi a spune reprezintă acelaşi act, iar participiul defineşte pur şi simplu mai exact acţiunea descrisă de εἶπεν. În acelaşi timp, propoziţia nu înseamnă pe când răspundea, el a spus; acest lucru s-ar exprima astfel: ἀποκρινόμενος εἶπεν. Este extrem de important ca acest idiom să nu pună în umbră faptul că, în majoritatea cazurilor, participiul aorist denotă o acţiune anterioară timpului verbului principal. Studentul va trebui să evite cu grijă orice confuzie între participiul prezent şi cel aorist.
ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν
iar el a răspuns şi a zis (cu uşoară emfază pe el)
Desigur, ἀποκριθείς poate fi considerat aici ca fiind un participiu substantival cu ὁ, iar propoziţia poate să însemne și cel ce a răspuns a spus. Dar în foarte multe locuri unde aceste cuvinte apar în Evanghelii, articolul trebuie luat ca un pronume, iar ἀποκριθείς este doar uşor legat de acesta, în maniera indicată în traducerea de mai sus.
Foarte frecvent în Noul Testament sunt folosite terminaţii de aorist I, şi nu de aorist II, pe rădăcini de aorist II.
Exemple: εἶπαν în loc de εἶπον (pers. a III-a pl.); εἰπόν în loc de εἰπέ (imperativ). Acest mod de utilizare este mult mai comun la unele părți ale aoristului decât la altele. εἶπον, la indicativ, are aproape exclusiv forme de aorist I.
A. Traduceţi în limba română:
1. παρέδωκα γὰρ ὑμῖν ἐν πρώτοις ὃ καὶ παρέλαβον, ὅτι Χριστὸς ἀπέθανεν ὑπὲρ τῶν ἁμαρτιῶν ἡμῶν κατὰ τὰς γραφάς.
2. μὴ ἔχοντος δὲ αὐτοῦ ἀποδοῦναι ἀπέλυσεν αὐτὸν ὁ κύριος αὐτοῦ.
3. καὶ ἀποκριθεὶς πᾶς ὁ λαὸς εἶπεν Τὸ αἷμα αὐτοῦ ἐφ' ἡμᾶς καὶ ἐπὶ τὰ τέκνα ἡμῶν.
4. θέλω δὲ τούτῳ τῷ ἐσχάτῳ δοῦναι ὡς καὶ σοί.
5. ἐσθιόντων δὲ αὐτῶν λαβὼν ὁ Ἰησοῦς ἄρτον καὶ εὐλογήσας ἔκλασεν (*1) καὶ δοὺς τοῖς μαθηταῖς εἶπεν Λάβετε φάγετε, τοῦτό ἐστιν τὸ σῶμά μου, καὶ λαβὼν ποτήριον (*2) καὶ εὐχαριστήσας ἔδωκεν αὐτοῖς λέγων Πίετε ἐξ αὐτοῦ πάντες.
(*1) Aorist activ indicativ al verbului κλάω, a rupe.
(*2) ποτήριον, τό, a cup.
6. καὶ εἶπαν λέγοντες πρὸς αὐτὸν Εἰπὸν ἡμῖν ἐν ποίᾳ ἐξουσίᾳ ταῦτα ποιεῖς, ἢ τίς ἐστιν ὁ δούς σοι τὴν ἐξουσίαν ταύτην. ἀποκριθεὶς δὲ εἶπεν πρὸς αὐτοὺς Ἐρωτήσω κἀγὼ (*3) λόγον καὶ εἴπατέ μοι.
(*3) κἀγώ provine din καὶ ἐγώ prin fuziunea vocalei finale a lui καὶ cu vocala inițială a lui ἐγώ.
7. ὁ γὰρ ἄρτος τοῦ θεοῦ ἐστιν ὁ καταβαίνων ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καὶ ζωὴν διδοὺς τῷ κόσμῳ.
8. λέγει αὐτοῖς Ὑμεῖς δὲ τίνα με λέγετε εἶναι; ἀποκριθεὶς δὲ Σίμων Πέτρος εἶπεν Σὺ εἶ ὁ Χριστὸς ὁ υἱὸς τοῦ θεοῦ τοῦ ζῶντος.
9. λέγει αὐτῷ ὁ Ἰησοῦς Πορεύου· ὁ υἱός σου ζῇ. ἐπίστευσεν ὁ ἄνθρωπος τῷ λόγῳ ὃν εἶπεν αὐτῷ ὁ Ἰησοῦς καὶ ἐπορεύετο.
10. ὁρᾶτε μή τις κακὸν ἀντὶ κακοῦ τινι ἀποδῷ.
11. ἦλθεν ἡ ὥρα, ἰδοὺ παραδίδοται ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου εἰς τὰς χεῖρας τῶν ἁμαρτωλῶν. ἐγείρεσθε, ἄγωμεν. (*4) ἰδοὺ ὁ παραδιδούς με ἤγγικεν.
(*4) ἄγω este uneori folosit în sens intranzitiv și înseamnă a merge.
12. καὶ ἰδοὺ εἷς προσελθὼν αὐτῷ εἶπεν Διδάσκαλε, τί ἀγαθὸν ποιήσω ἵνα σχῶ ζωὴν αἰώνιον; ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ Τί με ἐρωτᾷς περὶ τοῦ ἀγαθοῦ; εἷς ἐστιν ὁ ἀγαθός· εἰ δὲ θέλεις εἰς τὴν ζωὴν εἰσελθεῖν τήρησον τὰς ἐντολάς.
13. καὶ προσελθὼν ὁ πειράζων εἶπεν αὐτῷ, Εἰ υἱὸς εἶ τοῦ θεοῦ, εἰπὲ ἴνα οἱ λίθοι οὗτοι ἄρτοι γένωνται. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν, Γέγραπται, Οὐκ ἐπ' ἄρτῳ μόνῳ ζήσεται ὁ ἄνθρωπος.
14. καὶ προσελθόντες οἱ μαθηταὶ εἶπαν αὐτῷ Διὰ τί ἐν παραβολαῖς λαλεῖς αὐτοῖς; ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν ὅτι (*5) Ὑμῖν δέδοται γνώναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τῶν οὐρανῶν, ἐκείνοις δὲ οὐ δέδοται.
(*5) ὅτι introduce adeseori un discurs direct. În asemenea situații, el trebuie lăsat netradus și ține locul ghilimelelor pe care noi le folosim.
15. ἔλεγον αὐτῷ οἱ μαθηταὶ Ἀπόλυσον αὐτούς. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτοῖς Δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν.
B. Traduceţi în limba greacă:
1. Femeia l-a îndemnat pe apostol să-i dea ceva. Dar el (*6) nu i-a răspuns nimic.
(*6) În astfel de situații se folosește articolul (în sens pronominal) precedat de particula δέ.
2. Cei ce le uciseseră pe femei au spus că-l cunoscuseră pe împărat. Dar, răspunzând, el a spus că nu dorește să le dea ceea ce cer.
3. Dacă credem în cel ce ne-a iubit şi s-a dat pe sine pentru noi, vom avea viaţă veşnică în loc de moarte.
4. Pe când apostolul dădea copiilor lucrurile pe care ei le ceruseră, femeia ne dădea daruri.
5. Domnul a încredințat Evanghelia apostolilor, iar ei au încredințat-o neamurilor.
6. Ce vom da noi înapoi celui ce s-a dat pe sine pentru noi?
7. Iată El ne dă viaţă veşnică.
8. Ce va da oricine în schimbul vieţii sale?
9. Orice îi dăm lui nu va fi destul.
10. Orice vrei să-ți dea ție oamenii, dă-le şi tu lor.
11. Ei să dea mulţumiri celor ce le-au dat lor Evanghelia.
12. Ei au întrebat pe Domnul ce să-i dea. Şi răspunzând el le-a spus că a face voia lui Dumnezeu este mai mult decât toate darurile.
13. Femeile acelea dau înapoi copiilor lucrurile pe care le-au luat de la ei, ca nu cumva împăratul să le arunce afară din cetate.
14. După ce preoţii au spus aceste lucruri celor ce erau în cetate, apostolul a plecat.
15. Ce este aceasta? Ne va da el oare trupul lui?
16. Orice cere el, eu voi da. Dar el mi-a dat viaţă veşnică.