Regulă:
Accentul rămâne în poziţia şi forma sa de bază (aşa cum este dat pentru cazul nominativ singular - forma în care substantivele sunt definite în dicţionare), în măsura permisă de regulile generale.
Modul de accentuare trebuie deci învăţat prin observare pentru fiecare substantiv în parte; odată cunoscută accentuarea formei de bază, accentuarea celorlalte forme se poate determina cu destulă uşurinţă.
Exemple:
(1) Cum se va accentua substantivul λoγος? Nici regulile generale şi nici regula de accentuare a substantivelor nu ne vor ajuta să determinăm dacă forma corect accentuată este λόγος sau λογός. Odată însă ce am aflat cu ajutorul dicţionarului că forma corectă este λόγος vom şti că toate celelalte forme ale substantivului (λογου, λογῳ, λογον, λογε, λογοι, λογων, λογοις, λογους) vor avea accent ascuţit pe penultima silabă. Asta deoarece:
- regula de accentuare a substantivelor spune că accentul se păstrează în poziţia sa de bază câtă vreme nu contravine regulilor generale;
- regulile generale nu interzic plasarea accentului pe penultima silabă;
- regulile generale permit doar accentul ascuţit pe o silabă scurtă.
(2) În cazul substantivului οἶκος consideraţiile II. (1) (a) şi (b) de mai sus rămân valabile, dar (c) nu se poate aplica automat deoarece penultima silabă este lungă în acest caz. Poziţia accentului rămîne deci aceeaşi, dar ce fel de accent va fi: ascuţit sau circumflex? Regulile generale spun că dacă ultima silabă este lungă şi penultima accentuată, accentul este neapărat ascuţit, dar dacă ultima este scurtă, penultima, dacă este lungă şi accentuată, accentul ei va fi întotdeauna circumflex. Celelalte forme ale acestui substantiv for fi deci accentuate astfel: οἴκου, οἴκῳ, οἶκον, οἶκε, οἶκοι, οἴκων, οἴκοις, οἴκους.
(3) ἄνθρωπος. Pentru celelalte forme ale substantivului, ori de câte ori este posibil accentul va încerca să se plaseze pe antepenultima silabă, conform regulii de accentuare a substantivelor. Se vor manifesta însă următoarele restricţii: - dacă ultima silabă devine lungă, regulile generale de accentuare vor împiedica accentuarea silabei antepenultime; de aceea, accentul se va plasa pe penultima. - dacă accentul cade pe silaba penultimă iar ultima este lungă, accentul este neapărat ascuţit. Celelalte forme ale substantivului ἄνθρωπος vor fi deci accentuate astfel: ἀνθρώπου, ἀνθρώπῳ, ἄνθρωπον, ἄνθρωπε, ἄνθρωποι, ἀνθρώπων, ἀνθρώποις, ἀνθρώπους.
(4) ὁδός. Poziţia accentului nu se va schimba pentru niciuna din celelalte forme ale acestui substantiv, deoarece regulile generale nu restricţionează în niciun fel plasarea accentului pe ultima silabă. Rămâne de stabilit doar forma accentului: ascuţit sau circumflex? În cazurile în care silaba ultimă este scurtă, nu este niciun dubiu: accentul va fi ascuţit: ὁδόν, ὁδέ, ὁδοί. Dar dacă este corect să avem ὁδοῦ, ὁδῷ, ὁδῶν, ὁδοῖς, ὁδοῦς sau ὁδού, ὁδῴ, ὁδών, ὁδοίς, ὁδούς, asta nu se mai poate stabili numai pe baza regulilor studiate până acum; este nevoie de reguli specifice, care se vor studia la timpul potrivit.
...
0406. Genitivul plural face exepţie de la regula accentului substantivului. Regula accentului substantivului cere ca accentul să rămână pe aceeaşi silabă ca şi la nominativ singular, dar substantivele de declinarea I au accent circumflex pe ultima silabă la genitiv plural, indiferent unde era plasat accentul la nominativ singular.