LH6201. Vocabular
| ἀγάν-νιφος, ον | mult înzăpezit, acoperit de zăpadă |
| ἀ-δάκρυτος, η, ον | fără lacrimi, care nu plânge |
| αἴθε | (folosit pentru a introduce o dorință) o, de...!, fie să...! |
| Αἰθιοπεύς, ῆος, ὁ | etiopian, negru |
| αἰνός, ή, όν | cumplit, groaznic, crud, care inspiră teamă, de temut |
| αἶσα, ης, ἡ | măsură, valoare; justă măsură; parte, porție; moment, clipă, ceas; parte dată pentru a trăi, soartă, destin |
| ἀ-πήμων, ον | nevătămat, teafăr, sănătos; nevătămător, prielnic, bun |
| ἀπο-παύ-ω, ἀποπαύσω, ἀπέπαυσα, ἀποπέπαυκα*, ἀποπέπαυμαι, ἀπεπαύθην* | opresc, împiedic; încetez, termin |
| δήν | mult timp, multă vreme, îndelung; mult, departe |
| Θέτις, ιδος, ἡ | Tetis, o zeiță a mării, soția lui Peleu |
| μίνυνθος, η, ον | scurt, de scurtă durată |
| οἰζυρός, ή, όν | nenorocit, vrednic de milă sau de plîns; ticălos |
| πάμ-παν | complet, cu totul |
| πάρ-ημαι (ἡσ-) | șed lângă cineva |
| τερπι-κέραυνος, η, ον | care aruncă fulgerul; sau, mai probabil, care se bucură de fulger |
| τῶ | de aceea, din această cauză |
| χθιζός, ή, όν | ieri |
| Ὠκεανός, οῦ, ὁ | ocean, Oceanus |
| ὠκύ-μορος, η, ον | supus la sau aducător de moarte grabnică |
| ὠκύ-πορος, ον | care umblă iute; iute, ager |
LH6202. Citiți și traduceți.
Iliada, 413-424
| τὸν δ' ἠμείβετ' ἔπειτα Θέτις κατὰ δάκρυ χέουσα· | |
| ὤ μοι, τέκνον ἐμόν, τί νύ σ' ἔτρεφον αἰνὰ τεκοῦσα; | |
| αἴθ' ὄφελες παρὰ νηυσὶν ἀδάκρυτος καὶ ἀπήμων | 415 |
| ἧσθαι, ἐπεί νύ τοι αἶσα μίνυνθά περ, οὔ τι μάλα δήν· | |
| νῦν δ' ἅμα τ' ὠκύμορος καὶ ὀιζυρὸς περὶ πάντων | |
| ἔπλεο· τώ σε κακῇ αἴσῃ τέκον ἐν μεγάροισιν. | |
| τοῦτο δέ τοι ἐρέουσα ἔπος Διὶ τερπικεραύνῳ | |
| εἶμ' αὐτὴ πρὸς Ὄλυμπον ἀγάννιφον, αἴ κε πίθηται. | 420 |
| ἀλλὰ σὺ μὲν νῦν νηυσὶ παρήμενος ὠκυπόροισιν | |
| μήνι' Ἀχαιοῖσιν, πολέμου δ' ἀποπαύεο πάμπαν· | |
| Ζεὺς γὰρ ἐς Ὠκεανὸν μετ' ἀμύμονας Αἰθιοπῆας | |
| χθιζὸς ἔβη κατὰ δαῖτα, θεοὶ δ' ἅμα πάντες ἕποντο· |
 |
| Lumea, așa cum era cunoscută de Homer |
LH6203
414. τί, αἰνά: GH280-281.
- αἰνὰ τέκουσα: te-am născut spre suferință. Observați rima sfârșitului de vers cu versul precedent.
Tetis este "mater dolorosa" a lui Homer, singura divinitate din poemele sale care este destinată să poarte suferințe omenești. Afecțiunea sa maternă pentru singurul ei fiu, care urmează să moară tânăr, va umbri întreaga ei existență.
416. τοι: GH499.
- μίνυνθά περ (ἐστίν).
- δϝήν.
418. αἴσῃ: GH505.
419. τοι: GH497.
- ἐρέουσα: GH609, 5.
420. αὐτή: Tetis subliniază interesul ei personal în această privință. Ea nu va trimite un mesaj, ci, zeiță fiind, va merge și își va folosi întreaga influență înaintea lui Zeus.
421. νηυσί: GH504.
422. Ἀχαιοῖσιν: GH496.
- πολέμου: GH487.
423-4. Aici se explică motivul pentru care solicitarea lui nu poate fi rezolvată imediat. Acest fapt motivează și inactivitatea lui Ahile în acest răstimp, eliberându-l de mânia sa nepotolită. Zeii erau întotdeauna gata să se bucure de o masă bună. Este aici un contrast, mai mult sau mai puțin conștient, între existența lor fericită, fără griji, și cea a eroilor Iliadei, care era atât de plină de amară suferință. Acest vers pare să fie în contradicție cu povestirea anterioară, potrivit căreia Apolon este în apropiere, trăgându-și săgețile; Hera este în cer, de unde o trimite pe Atena, care se întoarce apoi la celelalte divinități. Dar poetul contează pe îngăduința ascultătorilor lui de a nu fi excesiv de critici în astfel de aspecte. Dorința lui de a crea efecte dramatice și de a motiva diferite acțiuni îl conduce spre asemenea ușoare inconsecvențe, ceea ce se poate spune și despre mulți alți mari autori.
- Αἰθιοπῆας: este o caracteristică a civilizațiilor mai vechi, și s-a insistat în același sens până relativ aproape de noi, în secolul XVIII, de către filosofii francezi și discipolii lor, să considere că oamenii primitivi trăiau într-o formă mai pură și mai morală decât descendenții lor mai degenerați, care au fost corupți prin cultura lor și și-au pierdut simplitatea inițială. Astfel, Rousseau (Inegalitatea dintre oameni) spune: "Omul este rău; propria mea experiență tristă poartă dovada; totuși, omul este bun în mod natural, după cum cred că am arătat. Atunci ce anume a putut să-l degradeze, altceva decât schimbările în ce privește condiția sa, progresul pe care l-a făcut și cunoștințele pe care le-a dobândit?" Altundeva (Émile), el spune: "Venind din mâna Autorului tuturor lucrurilor, totul este bun; în mâna omului, totul degenerează. Omul obligă un pământ să hrănească producția altui pământ, un pom să poarte fructele altui pom; el amestecă și confundă felurile de climă, elementele, anotimpurile; își mutilează câinele, calul, sclavul. Răstoarnă totul, desfigurează totul; iubește diformitatea, monștrii; dorește ca nimic să nu mai fie așa cum natura l-a făcut, nici chiar omul însuși. Omul trebuie dresat precum un cal; el trebuie făcut să se conformeze modei omului, precum un pom din grădină." Cf. comentariile la vs. 272 (LH5305).
Aceste versuri dau tușa finală structurii care furnizează o motivație rezonabilă pentru ca Ahile să rămână inactiv, în loc să se întoarcă acasă așa cum amenințase (vs. 169 (LH4105)).
