LH5801. Vocabular
| ἀπ-αυράω (ϝρα-), imperf. ἀπηύρων cu sens aorist, ἀπουρήσω*, aor. part. ἀπούρας (= ἀπο-ϝρας) | iau, răpesc, lipsesc de |
| ἀ-πείρων, ον | infinit, nemărginit, nesfârșit |
| ἄφαρ | îndată, imediat, repede |
| βένθος, εος, τό | adâncul mării |
| γυνή, γυναικός, ἡ | femeie, soție |
| δακρύ-ω*, δακρύσω*, ἐδάκρυσα, δεδάκρυμαι | lăcrimez, plâng |
| ἐγγυαλίζω, ἐγγυαλίξω, ἠγγυάλιξα | pun în palmă, acord, ofer, dau |
| λιάζομαι (λιαδ-), ἐλίασσα, ἐλιάσθην | mă abat, mă depărtez, mă dau la o parte, mă retrag, mă feresc |
| μινυνθάδιος, η, ον | de scurtă durată, efemer, scurt |
| νόσφι(ν) | deosebit, la o parte, departe, în ascuns |
| ὀρέγ-ω (ὀρέγ-νυμι), ὀρέξω, ὤρεξα, ὀρώρεγμαι, ὀρέχθην* | întind, ofer, aduc, dau |
| ὀφείλω (ὀφέλλω) (ὀφελ-, ὀφειλε-), ὀφειλήσω*, ὤφελον, ὀφείληκα**, ὀφειλήθην* | datorez, sunt dator, sunt îndatorat; aor. în urări, mai bine..., de-ar/aș... |
| πάροιθε(ν) | înainte, mai înainte de |
| πολιός, ή, όν | gri, cărunt; bătrân, vechi |
| πόντος, ου, ὁ | mare |
| πότνια, ης, ἡ | stimată, respectată (doamnă, regină) |
| τυτθός, ή, όν | mic; sugar; puțin, mărunt |
| ὑψι-βρεμέτης, ες | tunător, bubuitor |
| χέω (χευ-, χεϝ-, χυ-), χεύω, ἔχε(υ)α, κέχυκα*, κέχυμαι, ἐχύθην | torn, vărs |
Cuvinte românești derivate: ginocrație, ginecologie, poligenie, misogin, androgin; bas, basorelief
LH.5802 Citiți și traduceți.
Iliada, 348-358
| ἣ δ' ἀέκουσ' ἅμα τοῖσι γυνὴ κίεν. αὐτὰρ Ἀχιλλεὺς | |
| δακρύσας ἑτάρων ἄφαρ ἕζετο νόσφι λιασθείς | |
| θῖν' ἔφ' ἁλὸς πολιῆς, ὁρόων ἐπ' ἀπείρονα πόντον | 350 |
| πολλὰ δὲ μητρὶ φίλῃ ἠρήσατο χεῖρας ὀρεγνύς | |
| μῆτερ, ἐπεί μ' ἔτεκές γε μινυνθάδιόν περ ἐόντα, | |
| τιμήν πέρ μοι ὄφελλεν Ὀλύμπιος ἐγγυαλίξαι | |
| Ζεὺς ὑψιβρεμέτης· νῦν δ' οὐδέ με τυτθὸν ἔτισεν. | |
| ἦ γάρ μ' Ἀτρεΐδης εὐρὺ κρείων Ἀγαμέμνων | 355 |
| ἠτίμησεν· ἑλὼν γὰρ ἔχει γέρας, αὐτὸς ἀπούρας. | |
| ὡς φάτο δάκρυ χέων, τοῦ δ' ἔκλυε πότνια μήτηρ | |
| ἡμένη ἐν βένθεσσιν ἁλὸς παρὰ πατρὶ γέροντι. |
LH5803
348. ἀέκους'(α) este o nuanță delicată a poetului, care arată că Briseis răspunsese afecțiunii lui Ahile și că Ahile este supărat nu doar pentru onoarea sa rănită. Acest lucru amplifică tragicul situației. Mai târziu (IX, 337-345), Ahile însuși spune:
... Dar oare de ce cu Troienii
Ducem noi lupta de mult? De ce-ntrulocate și-aduse
Oștile-ncoace Atrid? Nu oare de dragul Elenei?
Au între toți muritorii iubescu-și femeile singuri
Cei din Atreus născuți? Dar cine-i om bun și cuminte
Dragoste poartă și grijă de-a lui. Tot astfel aceea
Dragă și mie mi-a fost, deși dobândită cu arma.
Dacă luatu-mi-a darul și m-a înșelat el odată,
Geaba mă-ncearcă, -l cunosc; el n-o să mă-ndoaie pe mine.
Afecțiunea adevărată între Ahile și Briseis este ceea ce face ca această situație să fie nespus de amară pentru el. Homer nu risipește cuvinte în scene de despărțire ci rezumă sentimentele lui Briseis într-un singur adjectiv.
349. δακρύσας, GH581: prin această descriere simplă ascultătorul poate să vadă efectul situației asupra lui Ahile și să înțeleagă profunzimea sentimentelor acestuia. "I-au dat lacrimile", în parte datorită suferinței, dar chiar mai mult din pricina mâniei aprinse pentru multele insulte ce i s-au adus. Eroii lui Homer sunt foarte sentimentali și nu se rușinează să-și exprime deplin sentimentele. Ei nu au rețineri față de vărsarea de lacrimi mai mult decât față de vărsarea de sânge. Mai târziu (IX, 9-16), când bătălia era în defavoarea grecilor, Homer spune despre Agamemnon:
Nu mai putea Agamemnon de inimă rea și duiumul
Cutreiera poruncind la toți strigătorii s-adune
Armia ...
... Între ei Agamemnon
Sta în picioare și lacrimi din ochi îi curgeau ca izvorul
Care-și prelinge pe-o lature-a stâncii șiroaiele negre.
El începu cuvântarea-i din greu suspinând...
350. ἐφ' (= ἔπι) GH550, 1.
- ὁρόων: formă "asimilată" sau "deviată" (= ὁράων), GH445-448. Este foarte nimerit ca Ahile să fie reprezentat privind peste adâncuri, căci marea nemărginită, cu nenumăratele ei valuri ce nu se liniștesc niciodată, corespunde tumultului nesfârșit al sufletului său îndurerat.
351. μητρί: este vorba de Tetis, dar numele ei nu este menționat, fiind binecunoscut ascultătorilor bardului. Ea fusese curtată de Zeus și Poseidon, dar când Zeus a aflat că era sortită să nască un fiu care urma să fie mai puternic decât tatăl său, a forțat-o, chiar dacă era zeiță, să se mărite cu Peleu, devenind apoi mama lui Ahile. Când Ahile a pornit în războiul troian, ea i-a acoperit trupul cu multe articole de îmbrăcăminte călduroase din lână, și-a părăsit bărbatul și s-a întors la vechea ei locuință în mare, ca să fie apropape de iubitul ei fiu, de a cărui soartă se interesa cu pasiune.
- χεῖρας ὀρεγνύς: când oamenii din vechime se rugau, își întindeau de obicei brațele în direcția divinității respective. Dacă aceasta era un zeu din ceruri, își ridicau brațele spre cer; dacă era un zeu al mării, își întindeau brațele așa cum o face Ahile aici; dacă era un zeu al lumii de dedesubt, poate că se așezau și băteau pământul pentru a-i atrage atenția.
- ὀρεγνύς: part. prez. activ masc. nom./voc. sg. al lui ὀρέγνυμι.
352. Este o nuanță distinct umană faptul că Ahile se întoarce către mama sa ca să găseacă mângâiere; femeile sunt adesea înclinate spre compasiune și să țină partea copiilor lor. Astfel, când brațul Afroditei este zgâriat în luptă de lancea lui Diomede, ea țipă tare și se grăbește înapoi în ceruri, unde cade în poala mamai sale și suspină de durere. Mama sa desigur o mângâie și îi atinge mâna rănită, care se vindecă. Tot așa, o mamă modernă sărută creștetul copilului unde acesta s-a lovit în joaca lui. Pe de altă parte Ares, zeul războiului, care este rănit grav în bătălie, dar care nu se află în grațiile mamei, este destul de neghiob încât să-i spună tatălui povestea suferinței sale. Spune Homer (V, 868-889):
Iute sosi pe-al Olimpului creștet, al zeilor scaun,
Unde cu suflet mâhnit a stat lângă Zeus Cronion;
Sângele-i dumnezeiesc arăta cum îi curge din rană
Și tânguindu-se el zicea supărat către dânsul:
„Cum nu te mânii, Părinte, ...
Dar îl privește pieziș și-i zice stăpânul furtunii:
„Nu-mi sta în față scâncind, zvânturatice, nu te mai plânge.
- μινυνθάδιον: Ahile avusese de ales între o viață lungă și lipsită de glorie și una scurtă dar plină de faimă. El a ales-o pe a doua, iar acum, odată făcută alegerea, situația sa este profund tragică. Certitudinea aceasta a unei morți timpurii îi întunecă viața care-i rămâne de trăit. Mai târziu, el pare să se fi împăcat cu asta și, când este implorat de către un troian să nu-i ia viața, el spune:
Mori și tu, frate, și taci, de ce te mai vaieți zadarnic?
Doar a murit și Patroclu, și ce ești tu față de dânsul?
Uită-te-ncoace și vezi ce mândru sunt eu și ce mare;
Tata mi-e domn și viteaz, iar mama-i zeiță, și totuși
Nu mai puțin și pe mine m-adulmecă moartea și soarta
Ne-nduplecată pe veci. Dimineața, namiază ori seara
Are să vie o vreme, când unul și mie o să-mi curme
Firul vieții, cu lancea lovindu-m-aici ori cu arcul.”
Vechii greci iubeau viața atât de mult încât întunericul care îmbrăca moartea era considerat ca fiind deosebit de profund. Când întâlnește sufletul lui Ahile în Hades, Odiseu încearcă să-l consoleze spunând (Odysseia 11, 646-656):
Ca tine însă norocit, Ahile,
N-a fost nici unul, nici o să mai fie.
Cât ai trăit pe lume, noi aheii
Ca pe un zeu te preamăream și-acuma
Tu ești aici în fruntea tuturora.
Deci nu te plânge c-ai murit, Ahile.
Dar Ahile îi răspunde astfel:
De moarte
Să nu-mi dai mângâiere, tu, slăvite.
Mai bine-aș vrea să fiu argat la țară,
La un sărac cu prea puțină stare
Decât aci în iad să fiu mai mare.
353. τιμήν emfatic prin poziție, arătând cât de însetați de glorie erau eroii vechilor greci și cât de amar resimțeau orice insultă la adresa onoarei lor.
354. ὑψιβρεμέτης: tunetele și fulgerele erau elemente care îi însoțeau în mod obișnuit pe zeii din vechime. În vremea aceea se credea de fapt că tunetul era vocea reală a unui zeu, care astfel striga și tuna din cer.
356. ἠτίμησεν, prin poziția sa în vers, este în contrast puternic cu τιμήν din versul 353.
- αὐτός: după voia sa.
357. τοῦ GH484.
358. πατρί γέροντι: Nereus, care este binecunoscut auditoriului său, nu are nevoie de nicio introducere. Homer îl numește de obicei "Bătrânul om al mării".
- γέρων: este folosit aici ca adjectiv, în vârstă, bătrân.
