Vasile Stancu

GREACA HOMERICĂ - Gramatică/Prosodie

PROZODIA

Regulile cantității

Hexametrul

GH659. Orice vocală care are accent circumflex este lungă (GH037).

GH660. Vocala ultimei în orice cuvânt ce are accent circumflex pe penultima este scurtă (GH045).

GH661. Dacă o penultimă lungă are accent ascuțit, ultima trebuie să fie și ea lungă.

GH662. Dacă ultima este scurtă și penultima are accent ascuțit, penultima trebuie să fie și ea scurtă.

GH663. Dacă antepenultima are accent, vocala ultimei trebuie să fie scurtă (GH044).

GH664. Excepții de la aceste reguli se vor găsi numai în cazul diftongilor αι și οι în poziție finală, care se consideră a fi scurți (mai puțin pentru modul optativ și pentru cuvântul οἴκοι) pentru scopul accentuării, dar lungi atunci când se face analiza metrică a versului (GH047).

GH665. Excepții aparente de la aceste reguli se vor găsi în cazul anumitor categorii de cuvinte compuse, cum ar fi οὔτε, μήτε, οὔτις, μήτις, ἥδε, οἵδε, αἵδε, τούσδε, τσδε etc., unde forma primară este accentuată fără a ține seama de encliticul care-i urmează ca parte integrantă a cuvântului.

GH666. Majoritatea excepțiilor de la regulile cantității sunt doar aparente.

GH667. Dacă o silabă finală aparent scurtă se găsește acolo unde este de așteptat să se afle una lungă, este probabil ca:
1) pauza de cezură (GH685) sau de diereză (GH688) să completeze timpul necesar pentru picior, permițând aceeași libertate ca la sfârșitul unui vers, sau
2) cuvântul următor să-și fi pierdut consoana inițială (de obicei ϝ, uneori σ), ceea ce ar face ca silaba precedentă să fie lungă prin poziție.

GH668. Silabele scurte care se termină într-o consoană singură sunt uneori lungite în thesis (silaba accentuată, sau ictus), chiar dacă cuvântul care urmează începe cu vocală.

Reguli speciale pentru determinarea lungimii silabelor prin poziția lor în hexametru

GH669. Dacă o silabă lungă este urmată de una scurtă, silaba următoare trebuie să fie și ea scurtă.

GH670. Dacă o silabă scurtă este urmată de una lungă, silaba precedentă trebuie să fie și ea scurtă.

GH671. Prima silabă a oricărui picior trebuie să fie lungă și trebuie să i se aplice un accent ceva mai puternic decât celei de-a doua părți a piciorului.

GH672. Când un cuvânt se termină într-o vocală scurtă (și, în unele cazuri, în diftongul αι sau οι) și cuvântul următor începe cu vocală, vocala finală a primului cuvânt este de regulă elidată (GH075).

GH673. Când un cuvânt se termină cu o vocală lungă sau diftong și cuvântul următor începe cu vocală, vocala finală lungă sau diftongul sunt de regulă scurtate.

Observație: Uneori o vocală lungă sau un diftong se scurtează atunci când sunt urmate de o vocală în același cuvânt.

GH674. Dacă un cuvânt se termină cu o vocală scurtă și cuvântul următor începea inițial cu ϝ, eliziunea de obicei nu are loc (GH080).

GH675. Dacă un cuvânt se termină cu o vocală lungă sau diftong, iar cuvântul următor începea inițial cu ϝ, vocala finală sau diftongul rămân de obicei lungi.

GH676. Dacă un cuvânt se termină cu o vocală lungă sau diftong și are pe acestea accent de vers, vocala lungă sau diftongul pot rămâne lungi, chiar dacă cuvântul următor începe cu o vocală.

GH677. Când un cuvânt care se termină cu vocală este urmat de un cuvânt care începe cu vocală, rezultatul este hiatul. Hiatul este de regulă evitat în poezie, prin una din următoarele metode:
1) eliziune;
2) folosirea de consoane eufonice (GH061-063);
3) scurtarea unei vocale lungi sau a unui diftong (GH673);
4) crază sau hiat (GH086-087).

GH678. Hiatul poate fi permis:
1) când există o pauză distinctă în ce privește sensul (diereză sau cezură, GH685-689) între vocalele care au produs-o;
2) când accentul de vers (ictus) cade pe vocala lungă (sau diftong) urmată de o altă vocală;
3) când eliziunea deja a avut loc;
4) după ι sau υ;
5) când o vocală lungă (sau diftong) este scurtată (hiat slab sau impropriu).

GH679. Metrica poemelor homerice este hexametrul dactilic (numită uneori eroică), cea mai comună pentru poezia greacă.

GH680. Sunt șase picioare în fiecare vers, primele cinci fiind fie dactili (adică o silabă lungă urmată de două scurte ¯ ˘ ˘ ), fie spondei; spondeul este echivalentul dactilului, și este format din două silabe lungi ¯ ¯ . Cel de-al șaselea picior este întotdeauna un spondeu.

GH681. În hexametrul dactilic, ictusul (accentul de vers) este întotdeauna pe prima silabă a fiecărui picior.

GH682. Al cincilea picior este de obicei un dactil. Doar aproximativ un vers din douăzeci are un spondeu în această poziție, ceea ce dă versului o curgere mai înceată decât în mod obișnuit; acesta se numește vers spondaic.

GH683. Pentru fiecare picior, una din părți se distinge de cealaltă printr-un ușor accent al vocii, numit ictus.

GH684. Ultima silabă a unui vers poate fi lungă sau scurtă, dar, fiindcă există aici o mică pauză, silaba finală a hexametrului este întotdeauna considerată lungă, făcând ca ultimul picior al versului să fie întotdeauna un spondeu (GH680).

GH685. Ori de câte ori un cuvânt se termină în interiorul unui picior, avem cezură; dacă coincide cu o pauză în vers, ea se numește cezura versului. Cezura este utilizată cu mare artă în poemele homerice pentru a face versurile mai melodioase și pentru a ajuta la recitarea lor.

GH686. Există aproape întotdeauna o cezură în al treilea picior. Ea se produce fie după prima silabă a piciorului, fie între cele două silabe scurte.

GH687. Pauza după prima silabă se numește cezură masculină, iar cea după a doua silabă se numește cezură feminină.

GH688. Ori de câte ori sfârșitul unui cuvânt coincide cu sfârșitul unui picior, avem diereză. Când aceasta vine cu o pauză, se numește diereza versului.

GH689. Cea mai importantă diereză este cea care vine la sfârșitul celui de-al patrulea picior. De la folosirea ei obișnuită în poezia pastorală, aceasta se numește diereză bucolică.

GH690. Pentru scopuri legate de metrică, toate vocalele și silabele cuvintelor grecești pot fi clasificate în lungi și scurte.

GH691. Ritmul versului grecesc se bazează pe succesiunea regulată a silabelor lungi și scurte.

GH692. Pentru a putea citi cu ușurință poezia, trebuie memorate un număr considerabil de versuri, acordându-se o atenție specială cantității (timpul de rostire a silabelor lungi va fi de două ori mai mare decât cel alocat silabelor scurte), iar pauzele vor fi respectate cu grijă. Memorarea câtorva versuri din traducerea lui George Murnu a Iliadei va fi util pentru familiarizarea studentului cu hexametrul grecesc:

Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,
Patima crudă ce-Aheilor mii de amaruri aduse;
Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltã,
Trupul făcându-le hrană la câni și la feluri de păsări
Și împlinită fu voia lui Zeus, de când Agamemnon,
Craiul născut din Atreu, și dumnezeiescul Ahile
S-au dezbinat după cearta ce fuse-ntre dânșii iscată.