GH326. Terminațiile medii, primare și secundare (indicativ, conjunctiv și optativ)
Persoana a II-a singular: -σαι îl pierde pe σ între vocale (GH103), cu excepția perfectului, și la prezentul indicativ al verbelor în -μι.
Persoana a II-a singular (secundar): -σο de regulă îl pierde pe σ între vocale (GH103), cu excepția mai mult ca perfectului, și la imperfectul verbelor în -μι. În câteva cazuri, σ este pierdut la mai mult ca perfect
Dual: primul dual -μεθον este rar; -σθον apare o singură dată în loc de -σθην.
Persoana a III-a plural: -νται, -ντο de regulă devin -αται, -ατο (-νται, -ντο) la perfectul și mai mult ca perfectul verbelor cu teme consonantice, teme care se termină în -ι, ocazional la temele vocalice și întotdeauna la optativ. În rest, -νται, -ντο devin -αται, -ατο (GH097-098).
GH327. Terminațiile imperativului
Persoana a II-a singular activ:
-ε al persoanei a II-a singular este vocala tematică, iar forme precum λύε, ἄειδε nu au terminație personală.
-θι este comun, atât cu înțeles activ cât și pasiv. La aorist I pasiv, -θι devine -τι după -θη- al temei pasive (GH119).
-ς apare în puține cazuri. Terminațiile aoristului, -σον (activ) și -σαι (mediu), sunt obscure.
Persoana a II-a singular mediu: -σο îl pierde pe σ între vocale (GH103), cu excepția perfectului tuturor verbelor și a prezentului verbelor în -μι.
Terminațiile infinitivului, perticipiului și adjectivelor verbale
GH328. Infinitivul are următoarele terminații:
1) dativ (GH294): -αι (-ναι, -μεναι, -εναι, -σαι activ; -σθαι, -θαι mediu și pasiv).
2) locativ (GH294): -εν, -μεν (după vocala tematică ε, ε-εν de regulă se contractă la -ειν, GH084-085).
GH329. Participiul are următoarele terminații adăugate temei temporale:
1) -ντ- pentru toate timpurile active, cu excepția perfectului (de obicei) și a aoristului I și II pasiv.
2) -οτ- (-ϝοτ-), ocazional -οντ-, la perfect activ.
3) -μενο- (feminin -μενα-) la mediu; de asemenea la pasiv, cu excepția aoristului pasiv.
Observație: Adjectivele verbale se termină în -τός și sunt de obicei echivalente ca înțeles participiului pasiv (uneori activ), altfel indicând posibilitatea, precum γνωτός [γιγνώσκω], cunoscut, ποιητός [ποιέω], făcut, τυκτός [τεύχω], făcut. Ele se formează prin adăugarea terminației τός la tema verbului, de obicei așa cum apare ea la aoristul I sau II pasiv.