GH319. Terminații. Anumite sufixe, numite terminații personale, sunt atașate temelor temporale ale diferitelor moduri finite (GH291), iar alte terminații sunt atașate infinitivului și participiului, pentru a realiza formele verbale complete.
GH320. Unele dintre aceste terminații personale au suferit modificări considerabile.
GH321. În forma lor mai veche, acestea erau după cum urmează:
| Activ | Mediu | |||
| Indicativ timpuri primare, și conjunctiv |
Indicativ timpuri secundare, și optativ |
Indicativ timpuri primare, și conjunctiv |
Indicativ timpuri secundare, și optativ |
|
| Singular | ||||
| 1 | -μι, -ω | -ν, -ν (*18) = -α | -μαι | -μην |
| 2 | -σι, -ς, -(σ)θα | -ς, -σθα | -σαι | -σο |
| 3 | -τι = -σι | -(τ) | -ται | -το |
| Dual | ||||
| 1 | - | - | -μεθον | [-μεθον] |
| 2 | -τον | -τον | -σθον | -σθον |
| 3 | -τον | -την | -σθον | -σθην |
| Plural | ||||
| 1 | -μεν | -μεν | -μεθα (-μεσθα) | -μεθα (-μεσθα) |
| 2 | -τε | -τε | -σθε | -σθε |
| 3 | -ντι = -νσι | -ν(τ), -σαν | -νται (-αται = -νται (*18)) | -ντο (-ατο = -ντο (*18)) |
(*18) GH097-098
| Activ | Mediu | |
| Imperativ | ||
| Singular | ||
| 2 | -, -θι, -ς | σο |
| 3 | -τω | -σθω |
| Dual | ||
| 2 | -τον | -σθον |
| 3 | -των | -σθων |
| Plural | ||
| 2 | -τε | -σθε |
| 3 | -ντων | -σθων |
GH322. Se va observa că la conjunctiv terminațiile sunt peste tot aceleași ca la timpurile primare ale indicativului, în timp ce optativul (cu unele excepții la persoana I singular, când se termină în -μι) are aceleași terminații ca și timpurile secundare ale indicativului.
GH323. Aoristul I și II pasiv au aceleași terminații ca și timpurile secundare ale diatezei active.
GH324. Terminațiile primare ale diatezei active (indicativ și conjunctiv)
Persoana I singular: -μι se găsește la indicativ prezent la toate verbele în -μι și la câteva forme de conjunctiv ale verbelor în -ω. -ω se găsește la indicativul prezent al tuturor verbelor în -ω, la toate formele de viitor și la conjunctiv. La indicativ perfect nu există terminație personală, -α jucând rolul vocalei tematice.
Persoana a II-a singular: -σι se găsește numai la ἐσσί, ești; în alte situații, -ς i-a luat locul. -θα (-σθα) este folosit uneori la perfect, imperfect și mai mult ca perfect indicativ, și ocazional la conjunctiv și optativ.
Persoana a III-a singular: -τι se găsește numai la ἐστί, este. El devine -σι la celelalte verbe în -μι, -σι fiind întâlnit ocazional la conjunctivul verbelor în -ω. Verbele în -ω au o altă terminație, -ει, a cărei origine nu este cunoscută. Perfectul, -ε, nu are terminație personală.
Persoana a III-a plural: -ντι de regulă devine -νσι, apoi ν se pierde, vocala precedentă lungindu-se (GH113). Multe verbe în -μι par să se fi terminat în -αντι, care mai întâi a devenit -ανσι, apoi -ασι (GH112). Perfectul temelor consonante se termina în -ντι (-νσι), care a devenit -ντι (-νσι) și mai apoi -ασι (GH097-098). În general, -ασι a fost înlocuit de -ασι atât la prezent cât și la perfect.
GH325. Terminațiile secundare ale activului (indicativ și optativ)
Persoana I singular: -ν după vocale a rămas neschimbat; după consoane, acesta a devenit -ν, apoi -α (GH097-098). Mai mult ca perfectul -εα de obicei se contractă la -η. Optativul are -ν atunci când sufixul modal este -ιη- (GH313); altfel, acesta are -μι.
Persoana a III-a singular: -τ întotdeauna cade (GH105); ἔλυε de la ἐλυετ; cf. amat ; ἔλυσε nu are terminație personală; el îl primește pe -ε de la perfect.
Persoana a II-a dual: -την apare uneori în loc de -τον.
Persoana a III-a dual: -τον apare uneori în loc de -την.
Persoana a III-a plural: -ν este pentru un mai vechi -ντ, τ fiind pierdut (GH105), vocala dinaintea lui fiind de regulă scurtă. -σαν, de la terminația aoristului I, se folosește la imperfect și adesea la aoristul II al verbelor în -μι, uneori la aorist pasiv, la mai mult ca perfect activ și la optativ când acesta are sufixul modal -ιη-.
GH326. Terminațiile medii, primare și secundare (indicativ, conjunctiv și optativ)
Persoana a II-a singular: -σαι îl pierde pe σ între vocale (GH103), cu excepția perfectului, și la prezentul indicativ al verbelor în -μι.
Persoana a II-a singular (secundar): -σο de regulă îl pierde pe σ între vocale (GH103), cu excepția mai mult ca perfectului, și la imperfectul verbelor în -μι. În câteva cazuri, σ este pierdut la mai mult ca perfect
Dual: primul dual -μεθον este rar; -σθον apare o singură dată în loc de -σθην.
Persoana a III-a plural: -νται, -ντο de regulă devin -αται, -ατο (-νται, -ντο) la perfectul și mai mult ca perfectul verbelor cu teme consonantice, teme care se termină în -ι, ocazional la temele vocalice și întotdeauna la optativ. În rest, -νται, -ντο devin -αται, -ατο (GH097-098).
GH327. Terminațiile imperativului
Persoana a II-a singular activ:
-ε al persoanei a II-a singular este vocala tematică, iar forme precum λύε, ἄειδε nu au terminație personală.
-θι este comun, atât cu înțeles activ cât și pasiv. La aorist I pasiv, -θι devine -τι după -θη- al temei pasive (GH119).
-ς apare în puține cazuri. Terminațiile aoristului, -σον (activ) și -σαι (mediu), sunt obscure.
Persoana a II-a singular mediu: -σο îl pierde pe σ între vocale (GH103), cu excepția perfectului tuturor verbelor și a prezentului verbelor în -μι.
Terminațiile infinitivului, perticipiului și adjectivelor verbale
GH328. Infinitivul are următoarele terminații:
1) dativ (GH294): -αι (-ναι, -μεναι, -εναι, -σαι activ; -σθαι, -θαι mediu și pasiv).
2) locativ (GH294): -εν, -μεν (după vocala tematică ε, ε-εν de regulă se contractă la -ειν, GH084-085).
GH329. Participiul are următoarele terminații adăugate temei temporale:
1) -ντ- pentru toate timpurile active, cu excepția perfectului (de obicei) și a aoristului I și II pasiv.
2) -οτ- (-ϝοτ-), ocazional -οντ-, la perfect activ.
3) -μενο- (feminin -μενα-) la mediu; de asemenea la pasiv, cu excepția aoristului pasiv.
Observație: Adjectivele verbale se termină în -τός și sunt de obicei echivalente ca înțeles participiului pasiv (uneori activ), altfel indicând posibilitatea, precum γνωτός [γιγνώσκω], cunoscut, ποιητός [ποιέω], făcut, τυκτός [τεύχω], făcut. Ele se formează prin adăugarea terminației τός la tema verbului, de obicei așa cum apare ea la aoristul I sau II pasiv.