GH289. Verbele, ca și toate celelalte forme flexionare (GH126-130), sunt formate din două elemente principale:
1) tema
2) terminația sau sufixul.
GH290. Adeseori, două sau mai multe sufixe fuzionează cu tema verbului pentru a indica diferitele relații ale acestuia, cum ar fi modul, timpul, diateza, persoana, numărul etc., ca de exemplu λύ-ο-μεν, λύ-ε-τε (din λύ-ω, dezleg), unde tema primară a verbului este λυ-, căreia i se atașează sufixele.
GH291. Formele unui verb grecesc se clasifică în două categorii principale:
1) Forme finite (indicativ, conjunctiv, optativ și imperativ).
2) Forme non-finite (infinitiv și participiu).
GH292. Caracteristicile formelor finite sunt terminațiile personale, augmentul, reduplicarea, diateza, indicatorii de timp etc.
GH293. Participiul este un adjectiv verbal și se folosește ca și oricare alte adjective.
GH294. Infinitivul este un substantiv verbal, folosit la început în mai multe cazuri, dar limitat în limba greacă la formele cazurilor vechi ale dativului și locativului.
GH295. Forme tematice și atematice. În ce privește forma, verbele grecești se împart în două categorii principale:
1) verbe în -ω, adică cele care se termină în -ω la persoana I singular, prezent activ indicativ, numite uneori verbe tematice (GH296).
2) verbe în -μι, adică cele care se termină în -μι la persoana I singular, prezent activ indicativ, numite uneori verbe atematice (GH297).
GH296. Verbele tematice sunt numite astfel deoarece în majoritatea formelor lor terminația personală (GH319-321) este precedată de ο/ε (ο înainte de μ sau ν și în modul optativ, sau ε în alte situații), care se numește vocală tematică. Astfel, λυο/ε (λύω) se numește temă, la care se adaugă terminațiile personale (GH319-321).
GH297. Verbele atematice nu au această vocală de legătură, terminațiile personale fiind adăugate direct rădăcinii verbului.
GH298. Numeroase verbe care sunt de regulă tematice pot avea forme atematice, precum δέχθαι, δέκτο (δέχομαι); λύμην, λύτο (λύω); ἆλτο (ἄλλομαι) etc.
GH299. La conjunctiv, aceste vocale tematice, ο/ε, sunt de regulă lungi, adică ω, respectiv η.
GH300. În unele cazuri, vocala tematică este scurtă la conjunctiv, în special la dualul și pluralul prezentului și aoristului II al verbelor în -μι, la aoristul I și perfectul II ale tuturor verbelor și la aoristul II al tuturor verbelor care au aorist II atematic la indicativ.
GH301. De fapt, niciun verb grecesc nu este complet tematic sau atematic: unele din formele verbale sunt flexionate tematic, iar altele atematic.
GH302. Cele flexionate tematic sunt: toate formele de viitor, toate formele de prezent și imperfect ale verbelor în -ω (prezent tematic); toate formele de aorist II care au vocală tematică (care se termină în -ον la persoana I singular, activ indicativ, GH365); toate formele de conjunctiv.
GH303. Formele atematice sunt: prezentul și imperfectul verbelor în -μι (atematice), la toate diatezele; toate formele de aorist pasiv (cu excepția formelor de conjunctiv); toate formele de pasiv perfect și mai mult ca perfect; toate formele de aorist II ale căror temă temporală nu se termină cu vocala tematică (GH296); câteva verbe (precum ἵστημι) la perfect II și mai mult ca perfect, activ; toate formele de aorist I, activ și mediu. Perfectul și mai mult ca perfectul sunt în principal atematice în flexiunea lor.
GH304. La flexiunea tematică tema temporală variază, ο/ε, așa cum s-a explicat mai sus.
GH305. La flexiunea atematică, vocala finală a temei temporale este lungă de regulă (grad lungit) la singular, și în mod obișnuit (dar nu întotdeauna) ea este scurtă (în relație de apofonie, GH093-095, în grad slăbit sau de dispariție) la dual și plural. Acest lucru este adevărat în special pentru prezentul și imperfectul atematic, aorist, perfect și mai mult ca perfect activ.
GH306. Diateză și mod. Verbul grecesc are trei diateze: activă, medie și pasivă. Fiecare diateză are șase moduri: indicativ, conjunctiv,optativ, imperativ, infinitiv și participial.
GH307. Sistemele de timp. Verbul grecesc are următoarele nouă sisteme de timp:
1) prezent, care constă din prezent și imperfect.
2) viitor, care constă din viitor.
3) aorist I, care constă din aorist I, activ și mediu.
4) aorist II, care constă din aorist II, activ și mediu.
5) perfect I, care constă din perfect I și mai mult ca perfect activ.
6) perfect II, care constă din perfect II și mai mult ca perfect activ.
7) perfect mediu, care constă din perfect, mai mult ca perfect și perfect viitor mediu (pasiv).
8) pasiv I, care constă din aorist I pasiv.
9) pasiv II, care constă din aorist II pasiv.
GH308. Fiecare din aceste sisteme are o temă, numită temă temporală, căreia i se adaugă anumite terminații pentru a indica persoana și numărul.
GH309. Sufixe temporale. Sufixele (GH130) prin care se formează diferitele teme temporale din temele verbale sunt după cum urmează:
1) prezent
a) ο/ε tematic (ο înainte de μ sau ν și la optativ; altfel, ε), ca de exemplu λύ-ο-μεν, λύ-ε-τε;
b) fără sufix, atematic, ca de exemplu φά-μεν, φά-τε.
2) viitor
a) σ(σ)ο/ε (aceeași regulă ca la prezent pentru ο/ε; σ după vocale lungi sau diftongi; σ sau σσ după vocale scurte), ca de exemplu λύ-σο-μεν, καλέσ-σο-μεν.
b) εσο/ε la teme în lichidă și nazală (GH014-016), iar σ de regulă cade (GH103). Exemple: βαλ-έ-ω, φαν-έ-ω; excepții: κέλ-σω, κύρ-σω, ὄρ-σω.
3) aorist I
a) σ(σ)α (σ după vocale lungi sau diftongi; σ sau σσ după vocale scurte).
b) σο/ε în câteva cazuri.
c) σ se pierde de obicei la verbele cu tema în lichidă sau nazală, iar vocala precedentă este lungită prin compensare (GH101); de exemplu, ἔ-μειν-α, ἔ-φην-α pentru ἐμενσα, ἐφανσα.
Excepții la c): ἔ-κελ-σα, ἔ-κρυπ-σα, ὦρ-σα.
4) aorist II
a) ο/ε tematic; de exemplu, ἐ-λίπ-ο-μεν, ἐ-λίπ-ε-τε.
b) fără sufix, atematic; de exemplu, ἔ-βη-ν, ἔ-στη-ν, ἔ-δυ-τε, ἔ-γνω-ν.
5) perfect I: κα, mai mult ca perfect: κε; de exemplu, βέ-βη-κα, ἐ-βε-βή-κε-α (-η).
6) perfect II: α, mai mult ca perfect: ε; de exemplu, πέ-ποιθ-α, ἐ-πε-ποίθ-ε-α (-η), sau fără sufix, ca de exemplu ἕ-στα-μεν, ἕ-στα-τε.
7) perfect mediu: fără sufix, ca de exemplu λέ-λυ-μαι; perfect viitor σ(σ)ο/ε.
8) pasiv I: θη/ε, ca de exemplu ἐ-λύ-θη-μεν, ἔ-λυ-θε-ν.
9) pasiv II: η/ε, ca de exemplu ἐ-δάμ-η-μεν, ἔ-δαμ-ε-ν.