GH001. Alfabetul grecesc are douăzeci și șase de litere:
| Minuscula | Majuscula | Nume (GR) | Nume (RO) | Cum se pronunță |
|---|---|---|---|---|
| α | Α | ἄλφα | alfa | [a] scurt sau lung, ca în limba română cal sau cadru |
| β | Β | βῆτα | beta | [v] (*1) ca în rom. varză, sau [b] ca în rom. barză |
| γ | Γ | γάμμα | gamma | [g] ca în rom. gară - niciodată ca în gem, înger etc. |
| δ | Δ | δέλτα | delta | [ð], ca în limba engleză the sau other |
| ε | Ε | ἒ ψιλόν | epsilon | [ĕ] scurt, ca în rom. taler |
| ϝ (*2) | Ϝ | ϝαῦ | digamma | [u], ca în rom. ziua |
| ζ | Ζ | ζῆτα | zeta | [z] ca în rom. prezent |
| η | Η | ἦτα | eta | [ē] lung, ca în rom. orhidee (ca și când 'ee' ar fi diftong, adică despărțirea în silabe s-ar face 'or-hi-dee') |
| θ | Θ | θῆτα | theta | [θ], ca în engleză three sau spaniolă corazón |
| ι | Ι | ἰῶτα | iota | [i] scurt sau lung, ca în rom. mic sau caniculă |
| κ | Κ | κάππα | kappa | [c] ca în rom. con sau chin, niciodată ca în cer |
| λ | Λ | λάμβδα | lambda | [l] ca în rom. lebădă |
| μ | Μ | μῦ | mü | [m] ca în rom. mină |
| ν | Ν | νῦ | nü | [n] ca în rom. nor |
| ξ | Ξ | ξῖ | xi | [x] ca în rom. oxid |
| ο | Ο | ὂ μικρόν | omicron | [ŏ] scurt ca în rom. pom |
| π | Π | πῖ | pi | [p] ca în rom. apă |
| ϙ (*2) | Ϙ | ϙόππα | koppa | [c], precum în rom. cal |
| ρ | Ρ | ῥῶ | ro | [r] ca în rom. argint |
| σ, ς (*3) | Σ | σίγμα | sigma | [s] ca în rom. sunet |
| τ | Τ | ταῦ | tau | [t] ca în rom. telefon |
| υ | Υ | ὖ ψιλόν | üpsilon | [ü] scurt sau lung, ca în limba germană übrigens sau müde |
| φ | Φ | φῖ | fi | [f] ca în rom. filtru |
| χ | Χ | χῖ | hi | [h] ca în rom. huhurez, dar mai aspru |
| ψ | Ψ | ψῖ | psi | [ps] ca în rom. psalm |
| ω | Ω | ὦ μέγα | omega | [o lung] ca în rom. alcool (ca și când 'oo' ar fi diftong, adică despărțirea în silabe s-ar face 'al-cool') |
(*1) - În acest material, vom prefera să asociem literei β sunetul românesc [v]. (Vezi articolul referitor la pronunție).
(*2) - ϝ și ϙ nu se întâlnesc astăzi în textele tipărite, dar ambele au fost folosite în perioada timpurie a limbii grecești. (Pentru a înțelege metrica poeziei lui Homer precum și numeroase forme gramaticale neregulate, este totuși necesar să cunoaștem utilizarea lui digamma).
(*3) - Semnul σ este folosit la început de cuvânt sau în interiorul cuvântului; ς se folosește la sfârșit de cuvânt.
Model pentru scrierea de mână
GH002. În antichitate se foloseau doar majuscule; minusculele au fost introduse de către copiștii medievali ai manuscriselor grecești.
GH003. Vocalele sunt: α, ε, η, ο, ω (deschise) și ι, υ (închise).
GH004. Diftongii sunt:
| αι | se pronunță ai |
| ου | se pronunță u |
| αυ | se pronunță au |
| υι | se pronunță üi |
| ει | se pronunță ei |
| ᾳ | se pronunță aa |
| ευ | se pronunță eu |
| ηυ | se pronunță eeu |
| ῃ | se pronunță ee |
| οι | se pronunță oi |
| ῳ | se pronunță oo |
GH005. Diftongii improprii sunt ᾳ, ῃ, ῳ. Aceștia constau dintr-o vocală lungă α (*4) , η, ω și un iota (ι) numit iota subscris. Dacă vocala este majusculă, iota se scrie în același rând cu ea; de exemplu, ᾤχετο = Ωιχετο = ΩΙΧΕΤΟ.
(*4) Modul consacrat pentru notarea cantității unei vocale ce poate fi, în diferite situații, scurtă sau lungă, se face prin aplicarea unui semn specific deasupra vocalei: ᾰ, ῐ, ῠ (scurtă), respectiv ᾱ, ῑ, ῡ (lungă). Totuși, din cauza unor limitări ale sistemelor informatice de codare a caracterelor, care fac imposibilă combinarea unui accent (sau a unui spirit) cu unul din aceste două semne, vom indica o vocală lungă prin sublinierea ei (α, ι, υ). Dacă vocala respectivă este scurtă, fie nu se va aplica niciun semn suplimentar (α, ι, υ), fie, acolo unde se consideră util, se va aplica semnul specific obișnuit (ᾰ, ῐ, ῠ). Vocalele care sunt întotdeauna lungi (η, ω) sau scurte (ε, ο) nu au nevoie de semne suplimentare în acest sens.
Observație: Dacă prin flexiune (vezi GH126) sau prin alt proces un iota vine imediat după α, η sau ω, acesta devine automat iota subscris, generând un diftong impropriu.
GH006. Acești diftongi se pronunță la fel ca α, η, respectiv ω, cu toate că în perioada homerică acest iota se pronunța oarecum distinct.
GH007. θ, φ și χ se pot pronunța conform GH001. În timpurile homerice ele se pronunțau, respectiv, th, ph, kh.
GH008. Restul consoanelor se pot pronunța conform GH001, dar γ, înainte de μ, ν, γ, χ sau ξ este numit gamma nazal și se pronunță conform secțiunii dedicate pronunției.
...
GH019. Cantitate. Vocalele η și ω sunt întotdeauna lungi; ε și ο sunt întotdeauna scurte; α, ι și υ sunt uneori lungi, alteori scurte.
GH020. Când α, ι sau υ sunt lungi, ele se marchează în mod normal cu o bară orizontală deasupra (ᾱ, ῑ, ῡ). Totuși, în acest material vom folosi o altă convenție - vezi GH005*4. Vocalele care au accent circumflex (GH034) nu au nevoie să fie marcate astfel, deoarece ele sunt întotdeauna lungi (GH037).
...
GH027. Spirite. Orice vocală la început de cuvânt trebuie să aibă fie un spirit lin (᾿) fie un spirit aspru (῾), scris deasupra vocalei respective, dacă aceasta este minusculă, sau înaintea ei, dacă este majusculă urmată de minuscule. Dacă întreg cuvântul este scris cu majuscule, spiritul este omis.
GH028. Spiritul aspru cere pronunțarea unui 'h' înainte de vocală; de exemplu, ἱστός, catarg, se pronunță histós.
GH029. ρ inițial are întotdeauna spirit aspru (ῥ); υ inițial îl are de obicei (ὑ).
GH030. Spiritul lin arată că vocala se pronunță fără 'h'; de exemplu, ἐμός, al meu, se pronunță emós.
GH031. Un diftong, altul decât unul impropriu (GH005), la început de cuvânt primește spiritul peste cea de a doua vocală a sa; de exemplu, Αὐτός (αὐτός), însuși (pronunțat autós), Υἱός (υἱός), fiu (pronunțat hüiós)
GH032. Diftongii improprii primesc spiritul peste prima vocală când aceasta este minusculă, și înaintea ei dacă este majusculă urmată de minuscule.
GH033. În cuvinte compuse, nici unul dintre componente nu se scrie cu spirit decât dacă este la începutul cuvântului compus (caz în care spiritul aspru se pronunță), chiar dacă inițial ar fi avut un spirit; de exemplu, ξυνίημι (ξὺν + ἵημι), aduc laolaltă, mă învoiesc.