(1) Poziţia accentelor:
(a) accentul ascuţit: în general, pe oricare din ultimele trei silabe;
(b) accentul circumflex: în general, pe oricare din ultimele două silabe;
(c) accentul grav: numai pe ultima silabă.
Exemple:
- Conform acestor reguli, forma δίδασκουσι este greșită, accentul fiind plasat mai departe de poziţia extremă admisă, adică antepenultima silabă.
- De asemenea, διδᾶσκουσι este greşit, deoarece poziţia extremă admisă a accentului circumflex este penultima silabă, pe când aici, acest accent este plasat pe antepenultima.
(2) Accentul circumflex nu poate sta pe o silabă scurtă. După cum se va arăta mai jos, accentul circumflex îşi consumă efectul în interiorul unei singure silabe; dacă silaba respectivă ar fi scurtă, acest lucru nu s-ar putea realiza în mod rezonabil.
(3) Dacă ultima silabă este lungă:
(a) antepenultima nu poate fi accentuată;
(b) dacă penultima este accentuată, accentul ei va fi întotdeauna ascuţit.
Exemple:
- Conform (a), ἄνθρωπου ar fi greşit, deoarece accentul stă pe antepenultima silabă când ultima este lungă. Este însă corect să avem ἄνθρωπος, ἄνθρωπον, ἄνθρωπε sau ἄνθρωποι, fiindcă în toate aceste cazuri silaba ultimă este scurtă.
- Conform (b), ἀνθρῶπου sau ἀνθρῶπῳ sunt greşite (corect este: ἀνθρώπου, ἀνθρώπῳ).
(4) Dacă ultima silabă este scurtă, o silabă penultimă lungă, dacă este accentuată, va avea întotdeauna accent circumflex.
Exemple:
- οὕτος sau οὕτοι ar fi greşite; corect ar fi: οὗτος, οὗτοι;
- este însă corect să avem astfel de situaţii: τούτου, τούτῳ, τούτους, deoarece în aceste cazuri ultima silabă este lungă.
(5) Accentul pe o silabă ultimă lungă poate fi fie ascuţit, fie circumflex. Această regulă singură nu este suficientă pentru a determina care din cele două posibilităţi se aplică într-un caz concret oarecare. De exemplu, pe baza acestei reguli, atât ἀδελφοῦ cât şi ἀδελφού ar putea fi corecte; şi totuşi, doar prima variantă este corectă iar cea de-a doua este greşită. Pentru a înţelege asta este nevoie de alte reguli specifice, care se vor învăţa la timpul potrivit.
(6) Accentul ascuţit al ultimei silabe se transformă în accent grav, dacă cuvântul respectiv este urmat de un alt cuvânt, şi dacă între acestea nu există vreun semn de punctuaţie.
Exemple:
- în expresia ἀδελφός ἀποστόλου folosirea accentului ascuţit la primul cuvânt este greşită; corect este să aplicăm accentul grav: ἀδελφὸς ἀποστόλου.
- ἔχει ἀπόστολος ἀδελφὸν. Accentul grav al ultimului cuvânt este nepotrivit; corect este să aplicăm accentul ascuţit: ἔχει ἀπόστολος ἀδελφόν.