Foarte frecvent în Noul Testament sunt folosite terminaţii de aorist I, şi nu de aorist II, pe rădăcini de aorist II.
Exemple: εἶπαν în loc de εἶπον (pers. a III-a pl.); εἰπόν în loc de εἰπέ (imperativ). Acest mod de utilizare este mult mai comun la unele forme de aorist decât la altele. εἶπον la indicativ are aproape exclusiv forme de aorist I.