1212. Începând din acest punct, se va presupune că studentul va folosi vocabularele generale pe care le are la dispoziție. Metoda de folosirea a acestora poate fi ilustrată astfel:
(1) Să presupunem că se doreşte traducerea în limba greacă a propoziţiei ei vor începe. Primul pas este de a căuta în vocabularul român-grec cuvântul a începe. Acolo se va găsi explicaţia că a începe se exprimă prin diateza medie a lui ἄρχω. Următorul pas este de a căuta în vocabularul grec-român cuvântul ἄρχω. Împreună cu el sunt date în vocabularul grec-român şi celelalte forme principale. A doua din aceste forme principale este ἄρξω. Ceea ce se doreşte este viitorul, căci ei vor începe este la viitor. Este nevoie însă de diateza medie a lui ἄρχω, căci la diateza medie acesta înseamnă a începe. Se va căuta deci viitorul mediu indicativ (persoana a III-a plural). Acesta poate fi derivat din ἄρξω prin analogie cu λύω. Dacă se consultă paradigma lui λύω, se va descoperi că viitorul mediu indicativ, persoana a III-a plural, se formează din cea de-a doua din formele principale prin reţinerea lui λυσ- din λύσω şi adăugarea lui -ονται în locul lui -ω. Tratând pe ἄρξω în acelaşi mod, vom păstra ἄρξ-, la care adăugăm -ονται. Astfel, forma căutată este ἄρξονται.
(2) Dacă în exerciţiile de traducere din limba greacă în limba română se întâlneşte forma σώσει, studentul va presupune în mod natural că cel de-al doilea σ este semnul timpului viitor, tot aşa cum σ este pentru λύσει. El va căuta deci în vocabular printre verbele care încep cu σω-. Fără dificultate se va găsi σώζω, cea de-a doua formă a acestuia, adică viitorul, fiind σώσω, pornind de la care, desigur, σώσει este pur şi simplu persoana a III-a singular.
(3) În mod asemănător, dacă studentul întâlneşte forma ἄξω, el ar trebui să-şi dea seama imediat că particula σ, ascunsă în consoana dublă ξ, este σ al viitorului. Prezentul va fi deci în mod natural una din următoarele trei forme: ἄκω, ἄγω sau ἄχω. S-ar putea să fie necesar să se caute toate aceste trei forme în vocabular până când se va descoperi că ἄγω este forma corectă.
Desigur, aceste procese vor deveni în scurtă vreme „a doua natură” şi vor fi parcurse fără a se mai conştientiza paşii individuali.
1213. Formele mai dificile vor fi descrise separat în vocabulare, făcându-se referire la verbele din care acestea provin.
1214. Formele verbelor compuse nu vor fi însă descrise astfel. De exemplu, dacă studentul întâlneşte forma ἀπελεύσεσθε în exerciţii, el ar trebui să observe că ἀπ- este, de fapt, prepoziţia ἀπό având vocala finală elidată. Forma simplă a verbului deci, dacă se înlătură prepoziţia, este ἐλεύσεσθε. Persoana I singular va fi, desigur, ἐλευσομαι. Această formă se va găsi în vocabularul grec-român şi va fi definită ca fiind viitorul lui ἔρχομαι. Astfel, de vreme ce ἐλεύσεσθε vine de la ἔρχομαι, se va concluziona că ἀπελεύσεσθε vine de la ἀπέρχομαι, acesta fiind de fapt verbul pe care studentul trebuie să-l caute.