Când rădăcina unui verb se termină în consoană, adăugarea sufixului σ face ca cele două consoane să se contopească într-una singură. Putem avea următoarele situaţii:
1. π, β, φ (numite labiale mute, căci se pronunţă cu ajutorul buzelor) formează împreună cu σ consoana dublă ψ. Exemple: viitorul lui πέμπω este πέμψω, iar al lui γράφω este γράψω.
2. κ, γ, χ (numite palatale mute, căci se pronunţă cu ajutorul palatului) formează împreună cu σ consoana dublă ξ. Exemple: viitorul lui ἄγω este ἄξω, iar al lui ἄρχω este ἄρξω.
3. τ, δ, θ (numite linguale mute, căci se pronunţă cu ajutorul limbii) sunt eliminate dinaintea lui σ. Exemplu: viitorul lui πείθω este πείσω.